1.jpg)
Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose!Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events. The principles that will be at the basis of this publication are: a) Democracy cannot exist without opposition, b) Elected representatives are our representatives and not our masters, c) Criticism fosters progress, d) Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.
„Paradoxul e că, atunci când iubești până când doare, nu mai există durere, ci doar mai multă dragoste” Maica Tereza
Nici noi n-am fost numere. Am fost tineri și nu foarte demult, parcă ieri a fost, am ieșit în Piața Universității, ne strigam libertatea, ne strigam dorul de o societate dreaptă, egală, ne strigam tinerețea, ne strigam visurile, Doamne și ce visam! ce viață ne doream! Am fost golani, am fost unii bătuți de mineri, unii am cedat, alții am continuat să strigăm, am continuat să fim tineri, refuzam să fim numere. Am fost și noi ca și voi, mi se pare că nu a trecut prea mult de atunci. Eram tineri, eram entuziaști, voiam să schimbăm lumea, eram nume, nu numere, cântam și noi, plecam prin oraș căutându-ne libertatea, crezând că niciodată nu ne vom schimba. Apoi, rând pe rând au trecut prin viața noastră coloane oficiale, cu lumini, cu claxoane, le-am lăsat, apoi ni s-a părut firesc, am devenit zombie, mergători pe la câte un serviciu, apoi acasă, apoi iar la lucru, fără identitate, fără urcușuri, fără coborâșuri. Ne-am integrat, ne-am adaptat. Am tăcut.
Ne ceartă copiii noștri acum, ne acuză că am tăcut, că am construit un sistem în care ei ard. După ce-am ieșit în stradă, ne-am făcut familii, am făcut copii, nu, nu este o scuză, este o explicație, având copii, am simțit o altfel de responsabilitate și am învățat să tăcem. Ne-am angajat, visam și atunci la o viață curată, la o meserie făcută curat, dar înainte de toate am învățat să tăcem, să acceptăm, pe umerii noștri s-au ridicat puțin câte puțin alții, ne-am cocoșat pe măsură ce au trecut anii și am tăcut. Copiii au crescut, au făcut meditații, urlam acasă dezinvoltura cu care ni se cereau aceste meditații, dar am tăcut. Totul depindea de niște note și nu am vrut copiii noștri să fie afectați, am intrat într-un sistem la care puneam și noi cărămidă lângă cărămidă, tăcând. Am dat cafeluțe la tejghele ca să fim băgați în seamă, am dat câte un parfumel, cumpărat nu din magazine, că era scump, de la diverși care vindeau din ce furau pe dincolo, pe la câte un diriginte, pe la câte un medic, mulți ne-am făcut meseria strâmb, poate nu totdeauna, dar de multe ori, mulți am tăcut primind uneori câte ceva, ce băgam apoi într-un circuit, dădeam mai departe, la un medic, la un profesor, la o tejghea, mă simțeam responsabilă, așa simțeam responsabilitatea față de copiii noștri, așa simțeam că pot să duc familia mai departe, ei, copiii să nu fie afectați. Am tăcut, Doamne, câți au trecut prin viața mea cu coloană oficială!, dar am tăcut, am plecat capul, am plâns în pernă acasă, am mai urcat pe umerii mei pe cineva, am ajutat condiționat sau necondiționat, am acceptat crezând că acasă, copiilor mei le va fi bine, am acceptat girofaruri, motociclete trecute cu viteză prin viața mea, am tăcut. Am devenit un număr! De fapt, în tot timpul ăsta am participat cu bună știință la ridicarea unui sistem ce voia să pună chingi copiilor mei, să-i educe într-un anume fel, să-i dezvolte într-un anume fel, să crească și ei ca noi, să tacă și ei la un moment dat, să pună și ei o cărămidă acestui sistem la un moment dat, să accepte coloana oficială a unui șef, a unui partid, a unui iubit, a unui soț, a unui părinte. Un sistem care voia să-i facă numere. Am intrat într-un cerc vicios, fără să-mi dau seama că eu cu mâna mea îmi transform copiii în numere. Am aflat acum cum corupția ucide, dar nu este numai atât. Minciuna ucide, omisiunea ucide, evitarea ucide, uitarea ucide, acceptarea ucide, tăcerea ucide!
Și tăcerea mea a ucis. Până când toată lumea din jur s-a transformat într-o cifră uriașă ce se derulează prin fața noastră. Câteva zile 27, iar 27, apoi, cu groază am văzut cifra crescând, 28, 29, 34, 35, 45, 46, 47. Alex, Tina, Ionuț, Monica, Andrei, Bogdan, Alexandra, Ayberk, Mavi, Dan, Teodora… I-am învățat pe toți, i-am repetat în fiecare zi ca o luare aminte, au fost copii, poate copii mai mari, dar nu numere. Ionel, Cristina, Fane, Manu, Irina, Andreea, Oana….Sunt nume ale celor care au fost acolo, sau puteau să fie acolo, sau în orice alt loc unde pământul s-a oprit din rotire, apoi a devenit o rană sângerândă.
Mi-am iubit copiii in multe feluri, ca pe copii, ca pe prieteni, ca pe colegi de joacă, ca pe adulți cu care discutam. De acum am s-o iau de la capăt, am să învăț să-i iubesc într-un fel nou, într-un fel care să le facă bine, un bine așa cum îl înțeleg ei, nu așa cum îl înțeleg eu. Nu voi mai permite niciodată nimănui să-mi transforme copiii în numere și niciodată nimeni nu va avea voie să alerge cu coloană oficială prin viața lor. Copiii mei sunt liberi!
Corespondență de la Conf. dr. Cristina–Mihaela Barbu (Craiova)
„Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova….(cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie–1993 şi psihologie–2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile, Doamna Cristina–Mihaela Barbu–mai presus de acestea–este un intelectual rasat şi scriitor cu talent incontestabil, bine cultivat….” (Dan Lupescu)
Notă. A se vedea și alte articole ale autoarei în Jurnalul Bucureştiului
Cine sunt? Uneori adăpost. Alteori ploaie și vânt. Câteodată tac. De cele mai multe ori sunt vijelie, și în vorbe și în gesturi. Seara, târziu, scriu. Când mi-e frig, mi-e teamă! Când e soare, sunt umbra pe care o lasă pe pământ cei care mi-s dragi. Iubesc viața, iubesc oamenii, chiar și pe cei care au fost răi. Și ei m-au făcut să fiu eu, cea de acum. Și cei răi, și cei buni mi-au marcat drumul prin ”marea trecere”, și după cum spunea un om drag, nimic nu este întâmplător! Sunt o femeie obișnuită care în viață a avut și are mult. Oameni care mă iubesc, rătăciri, regăsiri, dureri, bucurii, nașteri, renașteri, veniri, plecări, îndoieli, întrebări, și câteodată răspunsuri. Și în fiecare moment am avut puterea de a trece prin toate scriind. Uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbete, cu muriri și nemuriri. Sunt fiecare din acestea. Sunt fiecare clipă trăită și sunt ceea ce va urma. Sunt amintirile regăsite în sertarul meu cu fluturi. Și sunt visurile cu care îmi mobilez ceea ce va veni. Și cele cu care alunec noaptea în somn. Toate amintirile așternute aici sunt ale mele. Cele din copilărie, cele trăite alături de părinți, de bunici. Povestea de dragoste nu îmi aparține. Este liantul care leagă amintirile.
În Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
