Acasă Literatura Pe secera lumii, suspin în toamna noastră cu fluturi de noapte (Corespondență...

Pe secera lumii, suspin în toamna noastră cu fluturi de noapte (Corespondență de la JHK (Julia – Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, Germania – Frankfurt am Main)

 

 

Corespondenîă de la JHK (Julia-Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, membru al Uniunii Compozitorilor din România,  Germania–Frankfurt am Main)

 

Julia-Henriette Kakucs (JHK), membră a UCMR-ADA–Uniunea Compozitorilor, profesor de psihopedagogie, scriitoare, libretistă și textieră de succes. Muzicalurile „Pip, copilul stelelor” și „Noua poveste a Scufiței Roșii” figurează în repertoriul permanent al Operei din Brașov și al Teatrului Merlin din Timișoara. Cântecele compuse pe textele sale au primit distincții și premii naționale și internaționale. A debutat literar în revista Orizont din Timișoara (1982). Concomitent cu recitalurile de lirică și muzică susținute în Germania și Polonia, scriitoarea a colaborat, cu eseuri și poezie, la numeroase reviste literare, între care Jurnalul Bucureştiului, Observatorul (Toronto), Haifa literară, Isro-Press, Taifas literar, Nautilus, Alchemia și Temeschburger Heimatblatt. Din opera literară a scriitoarei amintim, selectiv, volumele: „Träumerei” (carte bibliofilă de lirică, în limba germană, 2009), „Jurnalul unei emigrații” (2010), „Ploaia din mine” (poezii și eseuri, 2013) și „Cu tine. Solitudini” (însemnări, eseuri, amintiri, 2016). (George ROCA, Rexlibris Media Group. Sydney, Australia, 4 iulie 2019)
Jumătatea lui JHK

 

Articolul precedentPisicile și muzica. Corespondență de la SGK (Dr. Sofia Gelman–Kiss, muzicolog, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)
Articolul următorHarta orașelor Star Taxi din Romănia
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.