Acasă Cultura Premiile Ligii Scriitorilor din România (LSR) pentru cărțile apărute în anul editorial...

Premiile Ligii Scriitorilor din România (LSR) pentru cărțile apărute în anul editorial 2019

25
0

Liga Scriitorilor premiază an de an cele mai bune produse editoriale care au văzut lumina tiparului în anul editorial precedent.

Pentru ediția 2020, au fost luate în considerare cărțile sosite pe adresa conducerii naționale a LSR pentru jurizare până în 28 februarie 2020, ce reprezintă nu mai puțin de 207 titluri, făcându-se minimum câte trei selecții pentru fiecare gen literar și în final au fost stabilite cărțile câștigătoare.

Cele 207 titluri de cărți și reviste selectate au apărut sub siglele unui număr de 28 de edituri din 17 orașe din țară.

Ținând cont de faptul că aceste cărți au fost scrise în interiorul Literaturii Române, premiile s-au acordat exclusiv pe baza criteriului valoric, indiferent de apartenența la vreo organizație profesională a autorilor. Liga Scriitorilor, militează cu consecvență pentru promovarea spiritului democratic în lumea literară, de aceea adoptat acest principiu încă de la înființare, în 2006, prin Statul.

Juriul, format din scriitorii Al. Florin Țene (președintele juriului), Gavril Moisa, Ion Constantinescu, Iulian Patca și Voichița Pălăcean-Vereș, reunit în ședință în 28 februarie 2020, a hotărât premierea celor mai bune cărți apărute în anul editorial 2019, astfel:

  1. Premiul național

        Mihai Ganea  – pentru întreaga carieră de scriitor, eseist și publicist, mai ales pentru cele 2500 p. ale „Testamentului filosoficˮ, grupate în cinci volume, dar și pentru opera lui complexă de poet, prozator șipublicist.

  2. Premiul pentru „Cartea de poezieˮ (din 57 de nominalizări)

            Corina Matei – Gherman – pentru volumul „Trecereˮ, Ed. Studis, Iași; Calistrat Robu – pentru volumul „Misterul Lupului Albˮ, Ed. Studis, Iaș; Ligya Diaconescu – pentru volumul „Vibrații„, Ed. Olimpias, Galați.

3. Premiul pentru „Cartea de prozăˮ (din 21 de nominalizări)

           Alexandru-Ioan Chiș – pentru romanul „Povara libertățiiˮ, 2 volume, 828 p., Ed. Gutenberg, Arad; Ana – Cristina Popescu – pentru „Chipul din ceațăˮ, Ed. InfoRopArt, Galați

4. Premiul pentru „Cartea de proză scurtăˮ (din 11 nominalizări)

            Virginia Paraschiv –  pentru volumul „Secretul lunii, Ed. Transilvania, Baia Mare

5. Premiul pentru „Cartea de satiră și umorˮ (din 13 nominalizări)

         Liviu Zanfirescu – pentru volumul „Catrene patogeneˮ, Societatea Scriitorilor Militari, București

6. Premiul pentru „Cartea de critică, eseu și istorie literarăˮ (din 12 nominalizări)

           Lucia-Elena  Locusteanu – pentru cele 2 volume de „Lecturi subiectiveˮ Ed. Risoprint, Cluj-Napoca

7. Premiul pentru „Cartea de memorialistică și spiritualitateˮ (din 15 nominalizări)

           Petre Din – pentru lucrarea „Primul Război Mondial – viață cotidiană și mintal colectivˮ, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca

8. Premiul pentru „Cartea monografică și de cultivare a valorilor tradiționaleˮ (din 9 nominalizări)

          Vasile Bele – pentru volumul „Graiul din Chiuzbaiaˮ, Ed. Armonii Culturale, Adjud, Vrancea.

9. Premiul pentru jurnal de călătorie.

          Mariana Popa – pentru volumul “Ferestre deschise spre lume “, Ed.Libris Editorial, Brașov.

10. Premiul pentru „Cartea de antologie și de cultivare a valorilor literareˮ (din 12 nominalizări)

               Cristina Sava – pentru volumul „Orizonturi literareˮ, Ed. Vatra Veche, Târgu Mureș

11. Premiul pentru „Cartea de publicistică literarăˮ (din 13 nominalizări)

           Eugen Burghelea  – pentru volumul „Lacrimi de râsˮ, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca

12. Premiul „Laudatioˮ al revistei Agora literarăˮ și al Ligii Scriitorilor din România

           Vasile-Ionel Heredea și Horea Gana– pentru volumul documentar „Zile și nopți de focˮ, Ed. Gutenberg, Arad

13. Premiul Special al Ligii Scriitorilor din România

            Vasile Crișan, alias V. Umbreanu – pentru impresionata sa operă editorială, ca poet, prozator și eseist

14. Premiul pentru „Cartea pentru copiiˮ (din 10 nominalizări)

       Vasile B. Gădălin – pentru volumul „Rază de soareˮ, Ed. Napoca Nova, Cluj-Napoca

         Mariana – Cristina Popan (coordonator) – pentru volumul „Condeie literare sportiveˮ, Ed. Napoca Nova, Cluj-Napoca; Lucia  Bibarț– pentru volumul “O zi de pomină “, Ed.Gutemberg Univers, Arad.

15. Premiul pentru „Publicații literare periodiceˮ (din 33 nominalizări)

             RevistaCurierul Argeșianˮ (Pitești) – președinte Filială LSR Adrian Mitroi și redactor-șef Nicolae Cosmescu

              Revista trimestrială de poezie „Claviaturiˮ (Brașov) –  George G. Echim

Premianții vor beneficia de reduceri substanțiale la publicarea următorului volum, dacă va apărea sub egida Editurii Napoca Nova, în termen de 12 luni după festivitatea de premiere.

Gala premiilor va avea loc joi, 26 martie 2020, orele 17.00, în Sala Armelor, la Cercul Militar Cluj-Napoca.

Comitetul Director al LSR