Acasă Cultura România așteaptă (corespondență de la Mihai – Valentin Tudor, muzeograf, prozator,...

România așteaptă (corespondență de la Mihai – Valentin Tudor, muzeograf, prozator, membru al Ligii Scriitorilor Români, filiala Brașov)

71
1

Anul trecut am vizitat Muzeul de Etnografie din Brașov. Nu despre muzeu vreau să vorbesc în lucrarea de față, ci despre probleme esențiale ale țării, care, din motive greu de înțeles, nu s-au aflat în atenția niciunui guvern și al niciunui președinte de când, teoretic, am început să punem bazele edificării unui stat liber și democratic.

În privința muzeului amintesc că, deși interesant și cu multe învățăminte din trecutul, obiceiurile, datinile, portul și activitățile practicate odinioară în Țara Bârsei, vizitatorii lipsesc, iar puținii turiști străini care îi trec pragul rămân impresionați și sunt extrem de entuziasmați de ceea ce întâlnesc aici. În special turiștii chinezi petrec multe ore și sunt interesați de bogata, chiar dacă în cazul nostru limitata în spațiu, cultură română.

Angajata muzeului, care se plângea de programul încărcat și salariul insuficient, ne spunea că muzeul nu face parte din programul obișnuit al ghizilor atunci când sosesc în Brașov. Păcat! De fapt aici se află cuiul lui Pepelea, avem o țară superbă, cu multe de descoperit, dar o promovăm cu aceleași deficiențe de ani de zile și nu reușim să ieșim din clișeele obiectivelor tradiționale atrăgând marea majoritate a turiștilor.

Ce se întâmplă cu atâtea alte locuri mirifice despre care turiștii află eventual de la televizor sau de la prietenii și cunoștințele care le-au descoperit deja tot din auzite? Să mai spunem că în multe dintre aceste perle ale naturii lipsesc investițiile, banii și spiritul întreprinzător al oamenilor locului care să le transforme în repere turistice și să le pună pe hartă? Acestea sunt și problemele grave asupra cărora vreau să atrag atenția. Ne lipsește un proiect de țară, o strategie pe termen mediu și lung definind eforturile politice, indiferent de partidele aflate la putere. Eforturi ce au nevoie de mediatizare adecvată și beneficiind astfel de suportul întregii societăți. Să facem un scurt exercițiu de memorie și să ne gândim la ce s-a întâmplat până acum și ce proiecte de țară a avut România până în prezent.

La început s-a încercat transformarea economiei dintr-una comunistă, etatizată, protecționistă și dirijată de la centru, cu programe economice cunoscute drept cincinaluri, în una capitalistă, privatizată, liberă, în care cererea și oferta, performanța și calitatea să dicteze rolul economic. Apoi s-a dorit stabilizarea și echilibrul după coșmarul „experimentelor” economice nereușite devalizând țara, ale mediului financiar și de afaceri. În fine, a urmat adevăratul proiect de țară al acelei perioade, și anume integrarea în NATO și Uniunea Europeană, lucruri care s-au întâmplat după munca tenace și consecventă a tuturor partidelor aflate la conducerea țării.

La ora actuală proiectul de țară se numește intrarea în spațiul Schengen al Uniunii Europene, dar nu se știe dacă și cât interes mai prezintă pentru clasa politică românească după încercările repetate eșuate și blocarea proiectului de câteva țări europene de renume. Cât de bine, eficient sau complet s-au reușit toate aceste deziderate naționale este un subiect pe care nu mi-am propus să-l tratez în rândurile așternute aici. Menționez doar că urmările lor sunt evidente și se întâlnesc la tot pasul, bulversând o țară aflată în căutarea propriei identități. Identitate care, după cum spuneam anterior, nu se poate realiza fără un nou proiect de țară viabil și atent implementat, la care să adere cu încredere și fără rețineri toată națiunea română.

Ce avem în schimb astăzi? Același tablou mediocru și înjositor cu care din păcate suntem deja obișnuiți, al eternelor dispute, scandaluri, atacuri, la persoană sau de altă natură, crize, războaie între Palate sau între partidele politice, asezonate cu multă incompetență, ignoranță, incultură, lipsă elementară de educație și orgolii stupide, copilărești, ale vieții politice românești. Totul pentru obținerea puterii și a consistentelor sale avantaje. O bătălie cruntă cu puțini învingători și foarte multe victime colaterale. Un război pe care România îl pierde în fiecare zi.

Președintele țării în funcție, la începutul primului mandat, promitea întrunirea mai multor specialiști, care să stabilească un proiect de țară, acea direcție de urmat pentru a ieși din marasm. Așa cum a promis, așa s-a și realizat. Adică încă așteptăm concretizarea ei. Cel puțin stranie se dovedește situația în care, după treizeci de ani de simulacru de democrație, politicienii mint și fac promisiuni irealizabile, iar populația țării îi votează și își pun încrederea în ei. Cu toate neregulile arhi-cunoscute de la procesele electorale, părem un popor de masochiști meritându-ne soarta.

Se pune legitim întrebarea: până când? Mai este poporul român capabil să se ridice și să-și învingă cruda-i soartă? Mai poate el să asigure un viitor onorabil generațiilor de mâine? Să nu disperăm și să așteptăm răspunsul la aceste întrebări existențiale fundamentale. De răspuns se va răspunde într-o zi, important este când și cum.

Răspunsul la crucialele întrebări puse depinde astăzi de asanarea morală a societății, de elucidarea corectă și nemistificată a trecutului comunist și neo-comunist, de eliminarea cât mai rapidă (mai este oare posibil?) a structurilor pernicioase ale aceluiași trecut, prezente ca o plagă la nivelul societății și care împiedică reformele necesare racordării țării la realitățile moderne europene, și, nu în ultimul rând, de identificare a catalizatorului tuturor forțelor într-o singură direcție, reprezentând viitorul și unica rațuine a unui stat încă orbecăind și căruia îi este proprie improvizația.

Este nevoie de disciplină și voință de fier, de organizare temeinică și clarviziune în realizarea etapelor programului de dezvoltare și de sacrificii imense la nivelul societății pentru încheierea cât mai grabnică a ambițiosului proces. Sunt convins că românii, dacă li s-ar cere să facă aceste sacrificii de acum încolo, în schimbul parcurgerii unui judicios program de reforme, bine explicat și promovat de mass-media, ar fi de acord să le facă, decât să trăiască în continuare în agonia neputinței actualei clase politice decidente. Trebuie doar să știm care este scopul, în ce constau mijloacele și estimativ cât va dura parcurgerea temerarului drum. Fără bâlbâielile, cârpelile și disfuncționalitățile din prezent! Pentru aceasta putem să ne inspirăm din exemplele reușite ale altor țări care au traversat cu succes impedimentele apărute în cale. Originalitatea este însă falsă și dăunătoare, așa cum în mod eronat ni s-a propus la începerea reconstrucției țării de către nomenclaturiști cu funcții importante în structurile fostului partid comunist. Experiența și sfaturile altora sunt utile pentru a înțelege mai întâi unde ne aflăm, pentru ca ulterior să știm să ne alegem corect traseul de urmat.

Exemplele la care fac referire sunt nenumărate, de la investiții masive în infrastructură, până la reforme profunde în sistemele de sănătate și/sau de educație, sau promovarea inteligentă a mediului, turismului, sportului, cercetării și științei. S-au făcut studii și s-au analizat cazurile în funcție de specificul și caracteristicile fiecărei țări în parte. S-a luat în calcul mult timp, a fost nevoie de răbdare și mai ales de muncă istovitoare pentru a învinge și a avea state puternice administrativ și politic, prospere social și dinamice economic.

Desigur că pentru o țară săracă și nedezvoltată ca România, rămasă în urmă în mai toate domeniile, s-ar cere urgent combinarea mai multor factori de dezvoltare amintiți în paragraful precedent. Și bani s-ar găsi dacă ar exista voința politică necesară combaterii de la cele mai înalte instituții a hemoragiei corupției generalizate, a evaziunii fiscale sufocante și a mafiei politico-economice de sorginte securisto-comunistă și mai nou neo-comunistă paralizând un popor dornic de afirmare.

Nu s-au găsit actorii politici care să funcționeze ca elemente de coeziune și progres și să stabilească agenda cuprinzând schițarea unui plan de transformare a țării, acel viitor traseu politico-economic atât de mult așteptat. Specialiștii așteaptă și ei să fie chemați și puși la aceeași masă pentru a trasa proiectul de țară amintit. Poate că acea persoană va fi președintele actual al statului. Poate că își va onora până la urmă promisiunea. Rigoarea și organizarea superioară germană se completează cu voința politică românească. România așteaptă!

 Bergisch-Gladbach, 2020

Corespondență de la Mihai-Valentin Tudor (muzeograf Casa memorială George Enescu, Sinaia-ghid şi muzeograf Muzeul Naţional Peleş, Sinaia, bibliotecar Muzeul B.P. Haşdeu, Câmpina), absolvent al Universitatii Bucureşti, Facultatea de limbi stăine, specializarea germană-comunicare, licenţiat în filologie. Master Universitatea Valahia, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, specializarea Unitatea istoriei europene.

Articolul precedentAlegeri parlamentare. Lecția absenteismului (Corespondență de la Grid Modorcea, scriitor, Dr. în Arte)
Articolul următorCaucaz: ciocnirea viselor imperiale
Matematician şi fizician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.