Etichetă: Carbone si Spirito

Majoritatea marilor criminali francezi, fie au fost uciși pe „câmpul de luptă” al crimei organizate, fie au murit de cancer sau de stop cardiac, „înainte de termen”. Dedic acest material celor foarte puțin numeroși (câțiva) care au supraviețuit în bătălia lor pentru o cauza pierdută și care au avut amabilitatea  să-mi furnizeze informații sau documente despre activitățile lor criminale, permițându-mi să pot contribui  la restabilirea adevărului istoric. Nu pot să nu fiu recunoscător marilor jurnaliști de investigație francezi Jacques Derogy (Jacques Julien Weitzmann) și Jean–Marie Pontaut („Grands  Reporters” la revistele l’Express, respectiv, Le Point și Paris Match) ale căror remarcabile lucrări (care de altfel au marcat profund și istoria crimei organizate franceze pâna la începutul anilor 1980) mi-au fost deosebit de utile în investigațiile pe care le-am întreprins, mai ales, cu scopul de a le completa, conform principiilor de „complementaritate” și de „prelungirie prin continuitate” ale evenimentelor. Afacerea Stavisky (a lui „le beau Sacha”), care utilizând Algoritmul lui Ponzi a provocat una dintre cele mai gave crize politico–economice din întreaga istorie a Frantei (si cea mai mare din perioada interbelica), dupa cum stim, aceasta va avea o „conexiune” (indirecta) cu organizatia criminala „French Connexion”, prin intermediul Inspectorului de la Siguranta Generala Pierre Bonny, însarcinat cu ancheta în dosar, dar printre altele, fost si leader, împreuna cu Henri Lafont al Gestapoului German în Franta–La Carlingue–în timpul Ocupatiei Germane/1040–1944 (condamnati la moarte pentru colaborationism si executati amândoi, pe 27, respectv, 26 decembrie 1944 în Fortareata Montrouge),  care îmreuna cu cei 3 „clienti” (suspecti) ai sai, Carbone si Spirito (primii importatori de opium în franta si exportatori de heroina în SUA, fondatorii crimei organizate „French Connexion”, colaborationisti cu „La Carlingue”), respectiv, raufacatorul Gaëtan L’Herbon de Lussats (Baronul de Lussats, implicat în falsificare de timbre fiscale si jocurile de noroc ilicite de la Paris si de pe Coasta de Azur) ar fi responsabili de asasinarea Judecatorului Albert Prince, însarcinta cu instrumentarea Dosarului Stavisky. „Sinucis” pe 8 ianuarie 1934 cu 2 gloante în cap (în acelasi loc „de la o distanta de maxima de 3 m”, cu acelasi mod operator utilizat si în „sinuciderea” lui René Lucet pe 4 martie 1982), Stavisky va fi inmormântat cu majoritatea secretelor legate de afacerile (escrocheriile) sale, cu atât mai mult cu cât, în anchetarea mortii suspecte a a acestuia, tot Inspectorul Pierre Bonny este cel care va interveni, cel putin la început. În sfârsit, este greu sa reconstituim cu precizie adevarul istoric în dosarul Stavisky pentru ca, Carbone si Spirito, vor fi disculpati în dosar (iar Bonny va fi compromis în urma anchetei parlamentare din 1935 pentru rolul sau mai mult decât „tulbure”), în urma aliantei lor cu Simon Pierre Sabiani (1888–1956, politician si om de afaceri, Erou în Primul Razboi Mondial/„Grande Guerre”, în cadrul celui de-al 112-lea Regiment de Infanterie al celui de-al 15-lea Corp de Armata si Colaborator al Regimului de la Vichy în cel de-al 2–lea Razboi Mondial, devenit socialist dupa Marea Revolutie din Octombrie 25-26 octombrie 1917/7 -8 novembre 1917 în calendarul georgian, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Octombrii” roşii separate printr-un interval spaţio – temporal secular!) si deputat comunist (1928-1936), iar ulterior, primul adjunct al Primarului General al Marsiliei (apropiat fascistilor si organizatiilor independentiste din Corsica), condamnat la moarte prin contumacie pentru colaborare cu regimul nazist, refugiat în Italia si ulterior în Argentina, pentru a ajunge, în sfârsit, în Spania, unde moare la Barcelona, pe 29 septembrie 1956, la Clinica Notre-Dame de Lourdes, sub numele de Pedro Multedo), ceea ce le va perimite comiterea unor actec riminale  (infractiuni mai mult sau mai putin grave) „sub acoperire”.  Majoritatea marilor criminali francezi, fie au fost uciși pe „câmpul de luptă” al crimei organizate, fie au murit de cancer sau de stop cardiac, „înainte de termen”. Dedic acest material celor foarte puțin numeroși (câțiva) care au supraviețuit în bătălia lor pentru o cauza pierdută și care au avut amabilitatea  să-mi furnizeze informații sau documente despre activitățile lor criminale, permițându-mi să pot contribui  la restabilirea adevărului istoric. Nu pot să nu fiu recunoscător marilor jurnaliști de investigație francezi Jacques Derogy (Jacques Julien Weitzmann) și Jean–Marie Pontaut („Grands  Reporters” la revistele l’Express, respectiv, Le Point și Paris Match) ale căror remarcabile lucrări (care de altfel au marcat profund și istoria crimei organizate franceze pâna la începutul anilor 1980) mi-au fost deosebit de utile în investigațiile pe care le-am întreprins, mai ales, cu scopul de a le completa, conform principiilor de „complementaritate” și de „prelungirie prin continuitate” ale evenimentelor. Afacerea Stavisky (a lui „le beau Sacha”), care utilizând Algoritmul lui Ponzi a provocat una dintre cele mai gave crize politico–economice din întreaga istorie a Frantei (si cea mai mare din perioada interbelica), dupa cum stim, aceasta va avea o „conexiune” (indirecta) cu organizatia criminala „French Connexion”, prin intermediul Inspectorului de la Siguranta Generala Pierre Bonny, însarcinat cu ancheta în dosar, dar printre altele, fost si leader, împreuna cu Henri Lafont al Gestapoului German în Franta–La Carlingue–în timpul Ocupatiei Germane/1040–1944 (condamnati la moarte pentru colaborationism si executati amândoi, pe 27, respectv, 26 decembrie 1944 în Fortareata Montrouge),  care îmreuna cu cei 3 „clienti” (suspecti) ai sai, Carbone si Spirito (primii importatori de opium în franta si exportatori de heroina în SUA, fondatorii crimei organizate „French Connexion”, colaborationisti cu „La Carlingue”), respectiv, raufacatorul Gaëtan L’Herbon de Lussats (Baronul de Lussats, implicat în falsificare de timbre fiscale si jocurile de noroc ilicite de la Paris si de pe Coasta de Azur) ar fi responsabili de asasinarea Judecatorului Albert Prince, însarcinta cu instrumentarea Dosarului Stavisky. „Sinucis” pe 8 ianuarie 1934 cu 2 gloante în cap (în acelasi loc „de la o distanta de maxima de 3 m”, cu acelasi mod operator utilizat si în „sinuciderea” lui René Lucet pe 4 martie 1982), Stavisky va fi inmormântat cu majoritatea secretelor legate de afacerile (escrocheriile) sale, cu atât mai mult cu cât, în anchetarea mortii suspecte a a acestuia, tot Inspectorul Pierre Bonny este cel care va interveni, cel putin la început. În sfârsit, este greu sa reconstituim cu precizie adevarul istoric în dosarul Stavisky pentru ca, Carbone si Spirito, vor fi disculpati în dosar (iar Bonny va fi compromis în urma anchetei parlamentare din 1935 pentru rolul sau mai mult decât „tulbure”), în urma aliantei lor cu Simon Pierre Sabiani (1888–1956, politician si om de afaceri, Erou în Primul Razboi Mondial/„Grande Guerre”, în cadrul celui de-al 112-lea Regiment de Infanterie al celui de-al 15-lea Corp de Armata si Colaborator al Regimului de la Vichy în cel de-al 2–lea Razboi Mondial, devenit socialist dupa Marea Revolutie din Octombrie 25-26 octombrie 1917/7 -8 novembre 1917 în calendarul georgian, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Octombrii” roşii separate printr-un interval spaţio – temporal secular!) si deputat comunist (1928-1936), iar ulterior, primul adjunct al Primarului General al Marsiliei (apropiat fascistilor si organizatiilor independentiste din Corsica), condamnat la moarte prin contumacie pentru colaborare cu regimul nazist, refugiat în Italia si ulterior în Argentina, pentru a ajunge, în sfârsit, în Spania, unde moare la Barcelona, pe 29 septembrie 1956, la Clinica Notre-Dame de Lourdes, sub numele de Pedro Multedo), ceea ce le va perimite comiterea unor actec riminale  (infractiuni mai mult sau mai putin grave) „sub acoperire”. În sfârsit, revenind acum la Afacerea Stavisky (a lui „le beau Sacha”), care utilizând Algoritmul lui Ponzi a provocat una dintre cele mai gave crize politico–economice din întreaga istorie a Frantei (si cea mai mare din perioada interbelica), dupa cum stim, aceasta va avea o „conexiune” (indirecta) cu organizatia criminala „French Connexion”, prin intermediul Inspectorului de la Siguranta Generala Pierre Bonny, însarcinat cu ancheta în dosar, dar printre altele, fost si leader, împreuna cu Henri Lafont al Gestapoului German în Franta–La Carlingue–în timpul Ocupatiei Germane/1040–1944 (condamnati la moarte pentru colaborationism si executati amândoi, pe 27, respectv, 26 decembrie 1944 în Fortareata Montrouge),  care îmreuna cu cei 3 „clienti” (suspecti) ai sai, Carbone si Spirito (primii importatori de opium în franta si exportatori de heroina în SUA, fondatorii crimei organizate „French Connexion”, colaborationisti cu „La Carlingue”), respectiv, raufacatorul Gaëtan L’Herbon de Lussats (Baronul de Lussats, implicat în falsificare de timbre fiscale si jocurile de noroc ilicite de la Paris si de pe Coasta de Azur) ar fi responsabili de asasinarea Judecatorului Albert Prince, însarcinta cu instrumentarea Dosarului Stavisky.„Sinucis” pe 8 ianuarie 1934 cu 2 gloante în cap (în acelasi loc „de la o distanta de maxima de 3 m”, cu acelasi mod operator utilizat si în „sinuciderea” lui René Lucet pe 4 martie 1982), Stavisky va fi inmormântat cu majoritatea secretelor legate de afacerile (escrocheriile) sale, cu atât mai mult cu cât, în anchetarea mortii suspecte a a acestuia, tot Inspectorul Pierre Bonny este cel care va interveni, cel putin la început. În sfârsit, este greu sa reconstituim cu precizie adevarul istoric în dosarul Stavisky pentru ca, Carbone si Spirito, vor fi disculpati în dosar (iar Bonny va fi compromis în urma anchetei parlamentare din 1935 pentru rolul sau mai mult decât „tulbure”), în urma aliantei lor cu Simon Pierre Sabiani (1888–1956, politician si om de afaceri, Erou în Primul Razboi Mondial/„Grande Guerre”, în cadrul celui de-al 112-lea Regiment de Infanterie al celui de-al 15-lea Corp de Armata si Colaborator al Regimului de la Vichy în cel de-al 2–lea Razboi Mondial, devenit socialist dupa Marea Revolutie din Octombrie 25-26 octombrie 1917/7 -8 novembre 1917 în calendarul georgian, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: „Octombrii” roşii separate printr-un interval spaţio – temporal secular!) si deputat comunist (1928-1936), iar ulterior, primul adjunct al Primarului General al Marsiliei (apropiat fascistilor si organizatiilor independentiste din Corsica), condamnat la moarte prin contumacie pentru colaborare cu regimul nazist, refugiat în Italia si ulterior în Argentina, pentru a ajunge, în sfârsit, în Spania, unde moare la Barcelona, pe 29 septembrie 1956, la Clinica Notre-Dame de Lourdes, sub numele de Pedro Multedo), ceea ce le va perimite comiterea unor actec riminale  (infractiuni mai mult sau mai putin grave) „sub acoperire”. Carbone si Spirito, împreuna cu Antoine Guérini, ar fi fost implicati si în proiectul de asasinare la Marsilia, al lui JFK (John Fitzgerald Kennedy/20 ianuarie 1961–22 noiembrie 1963, cel de-al 35-lea Presedinte al SUA), în contul mafiei americane, prin recrutarea asasinului Christian David („Le Beau Serge”/n.1930), membru al miscarii gaulle-iste SAC [Serviciul de Actiune Civica – un fel de Politie Paralela, în activitate legala între 1960-1981, a se vedea pentru detalii si articolul autorului: SAC (Serviciul de Actiune Civica)] la comanda lui Carlos Marcello (Calogero Minacori/1910-1963, criminal si traficant de droguri italo–american din Louisiana, originar din Sicilia, imigrat cu parintii în SUA dupa putin timp de la nasterea sa la New Orleans), Santo Trafficante Jr. (1914-1987, mafiot american, membru al familiei de mafioti italo – americani de la Tampa  implicat în „Pizza Connexion”/1974-1985, din Florida care succede retelei „French Connexion”), Salvatore Giancana (Sam Giancana/Momo/Mooney-„Sam the Cigar, Sammy/1907-1975, gangster american, fiul unui imigrant italian de origine siciliana, care si-a facut ucenicia în cadrul Forty-Two Gang, o banda de raufacatori adolescenti la Chicago aflata sub directia lui Joseph Esposito, colaborator al CIA si al Clanului Kennedy, dar si amantul unei metrese al lui JFK) si a lui James Riddle Hoffa (n.1913, sindicalist american cu origini olandeze, condamnat la 15 ani de recluziune criminala în 1967 pentru coruptie si spalare de bani a mafiei italo-americane din Chicago, gratiat în 1971 de catre Presedintele Richard Nixon/1913-1994, în functie între 1969-1974, disparut în 1975 si declarat mort, oficial, pe 30 iulie 1982, membru al International Brotherhood of Teamsters – Sindicatul soferilor de camioane de cursa lunga nordamericani, fondat în 1903, cu cca 1,4 milioane de aderenti în SUA si Canada – condus din 1998 de catre fiul sau James P. Hoffa/n.1941). Amintesc aici si faptul ca în timpul Regimului de la Vichy (1940–1944), Carbone si Spirito vor adera la Gestapoul German în Franta (La Carlingue) pe care îl vor sustine în invazia „Zonei Libere” (noiembrie 1942) de catre armatele germane (ale celui de-al 3-lea Reich/1933-1945 fondat de catre Adolf Hitler/1889–1945) si italienesti (ale lui Benito Mussolini/1883–1945), cunoscuta sub numele de „Operatiunea Anton”, ceea ce la va perimite sa comita si o serie de infractiuni politico–financiare de tip mafiot fara dificultati (extorcare de fonduri, percepere de taxe de protectie, santaj, prostitutie, etc.). Carbone, moare pe 16 decembrie 1943 într-un sabotaj al Rezistentei franceze (activa între 22 iunie 1940 pâna la Eliberare în 1945) contra unui tren de calatori care transporta soldati germani aflati în permisie, în timp ce Spirito, cu putin timp înainte de eliberarea Frantei (pe 8 mai 1945) se refugiaza în Spania, iar mai târziu în America Latina, de unde pleaca în SUA si va contribui pâna în anii 1960 la consolidarea celebrei retele de trafic de heroina  „French Connexion” (în „calitate” de unul dintre sefii sai internationali).  Arestat la New York, el va petrece 2 ani într-o închisoare în Atlanta, dupa care este expulzat si extradat în Franta, unde urma sa fie judecat pentru colaborationism (colaborare) cu Regimul de la Vichy, dar acest proces nu se va mai tine. Cel de-al 3-lea posibil asasin, arestat de catre Inspectorul sef Pierre Bonny, pentru a fi  implicat în asasinarea  judecatorului Albert Prince, Gaëtan L’Herbon („Baron de Lussats”/1888–1962), un gangster originar din Monaco (de unde „migreaza”  în Italia, apoi în Franta, la Nisa, iar ulterior la Londra, unde îsi face „ucenecia” ca barman în cafenele si berarii, venind în contact cu diferite personaje, mai mult sau mai putin „remarcabile”, ale infractionalitatii criminale si a crimei organizate corsicane, pentru ca din 1906 sa se stabileasca la Paris, în cartierul Montmartre (frecventat atunci, cu precadere, de catre membri diferitelor retele ale crimei organizate), este si acesta un personaj, cu o biografie, mai mult decât „turbulenta”.Angajadu-se (voluntar) în Primul Razboi Mondial (1914-1918), în 1920 revine la Paris si devine în 1927 proprietarul restaurantului „Grand Capitole" (un local de noapte), iar în 1929 al localului „Grand Duc" (local tot „nocturn”, pentru cei „invertiti”), între timp fiind însarcinat si cu securitatea Printului Charles II al României (Carol II/1893–1953 ), fiu al lui Ferdinand I (1865–1927) si al lui Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha (1875–1938), Rege al României între 1930-1940 si a lui Henry Torrès (1891–1966), deputat al Departamentului Alpes Maritimes (1932–1936) si senator al Departamentului Seine (Paris/1948–1958), din partea Republicanilor sociali (RS) care sustineau în perioada 1956–1958 actiunile Generalului Charles de Gaulle (1890–1970, presedinte al Republicii Franceze între 1959–1969, Presedinte al Consiliul de Ministri si Ministru al Apararii  între 1958 – 1959). În 1928 este însarcinat si cu apararea legitimitatii Principatului Monaco, iar în 1932 si cu campania municipala a acestuia. Dupa asasinarea misterioasa a lui Albert Prince în 1934, în care Bonny banuieste ca ar fi fost implicat, el este inculpat si încarcerat pentru comercializare de timbre fiscale furate (si falsificate), respectiv, pentru accidentarea din culpa a unui functionar municipal (de la salubritate). În 1937 se va stabili la Nisa si va instala o serie de echipamente de Slot machine  (jocuri mecanice–electronice–video)  în  Monaco, unde moare în 1962. Din investigatiile pe care le-am efectuat în dosar, ar reiesi ca Baronul ar fi fost cel care i-ar fi contactat pe Carbone si Spirito pentru a-l lichida pe judecatorul de instructie Prince Albert. Si tot el ar fi fost însarcinat cu supravegherea derularii evenimentelor. Sa revenim acum la montajele financiare frauduloase americane din zilele noastre, care si ele au zguduit profund, din temelii, atât economia cât si democratia acestei tari, dar care au avut un puternic „ecou” economico– financiar, deosebit de distructiv, în întreaga lume, inclusiv, în Europa. Ambele din perioada The Great Recession (2007– 2012), „Afacerea Madoff” (în 2008), iar cealalta „Afacerea Stanford” („Micul Madoff”, în 2009). Prima este legata de numele omului de afaceri american evreu, originar din cartierul Queens al New Yorkului, Bernard Lawrence Madoff  („Bernie”/n.1938), Presedinte–Fondator al societatii de investitii Bernard L. Madoff Investment Securities LLC, deosebit de activa în NASD (National Association of Securities Dealers–Asociatia Nationala Americana a Agentilor de Schimb) care în 1971 creaza NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated Quotations), o bursa de valori tehnologice (1990–1991) aflata astazi pe locul secund al pietii de actiuni (financiare) în SUA, respectiv, la NYSE (New York Stock Exchange) de pe Wall Street, principala platforma de schimburi a Bursei de la New York (cea mai mare bursa de valori din SUA si din lume) care apartinea între 2007–2013 grupului NYSE Euronext, rezultat prin fuziunea dintre Euronext (piata bursiera a Zonei Euro din Amsterdam cu o capitalizare de cca 3.000 Md€) si Archipelago Holdings, iar din 13 noiembrie 2013 se afla sub controlul IntercontinentalExchange – o piata bursiera bazata în Atlanta, fondata în 2000. Astfel, putem face o idee despre grandoarea (amploarea, dimensiunea) afacerii Madoff  (având la baza Bernard L. Madoff Investment Securities LLC), care utilizând Algoritmul (Schema, Lantul, Piramida) Ponzi timp de 48 de ani, între 1960, respectiv, criza bancara si financiara din 2008 – caracterizata prin liquidity crisis si soldata cu stock market crash în toamna anului 2008 (cea de-a 2 a faza a crizei financiare din perioada 2007–2010, dupa subprime mortgage crisis din vara anului 2007), a reusit sa escrocheze societatea civila americana cu cca 60-65Md$US (aproximativ, ½ din PIB-ul României). Mentinez aici si faptul ca dupa ce  Bernard L. Madoff Investment Securities LLC  devine una dintre principalele societati de investitii în NYSE (New York Stock Exchange) de pe Wall Street si una dintre primele 5 ale NASD (National Association of Securities Dealers), „Bernie”, devine, printre altele, între 1990–1993, chiar si presedintele NASDAQ (National Association of Securities Dealers Automated Quotations) si cel putin aparent, parea a fi un inovator („revolutionar”) în cadrul burssei de valori electronice. Arestat  pe 12 decembrie 2008, dupa the stock market crash (si ca urmare a efectelor acesteia), pe 29 iunie 2009, Bernard Madoff, care pledeaza „vinovat” pentru toate acuzatiile care i-au fost aduse, va fi condamnat de catre un Grand Jury (compus din 23 de jurati)  al  Tribunalului Statului New York, la 150 de ani de recluziune criminala (sanctiune penala maxima prevazuta prin lege). Fara sa fi facut Apel la sentinta, Madoff  îsi executa pedeapsa cu numarul matricol n°61727-054 la FCCB (Federal Correctional Complex din Butner) din Carolina de Nord, cel mai mare centru medical al Biroului Federal al închisorilor americane (care o si gestioneaza), alaturi de alti 3.489 de detinuti masculini (pentru o capacitate totala de cca 5.000 de locuri). Cunoscuta si sub numele de „Tabara pufoasa" (având în vedere personalitatile remarcabile ale mediului infractional criminal, care sunt încarcerate aici, printre care si: „Jonathan Pollard, fost analist la CIA, condamnat pentru spionaj în favoarea Israelului; Carmine Persico, padrino istoric al familiei mafiote Colombo din New York; Omar Ab-Rahman, Seicul egiptean care ar fi comandidtat atentatul contra World Trade Center în 1993; Joseph Testa, celebru killer al mafiei, al familiei Gambino de la New York–unul  dintre cele 5 familii mafiote, cele mai reputate din New York, etc.), FCCB, este o închisoare „medicala” fara gratii la ferestre, care seamana mai mult cu o „tabara americana cu vaste spatii verzi, cu sali de gimnastica, cu biblioteca si mese de biliard, sauna, o capela, etc”, în care sunt „retinuti” (privati doar de libertate de „deplasare la distanta”) „câini de rasa” (cu „lesa la gât”), printre altii si o serie de fosti infractori bogati.Ca urmare al dezastrului financiar provocat de catre Madoff (cel mai mare din  istoria SUA,  având la baza o escrocherie bazata pe un montaj financiar fraudulos), pe 11 decembrie 2010, unul dintre baietii sai Mark Madoff, implicat  si el într-o oarecare masura în afacerile financiar–bancare ale tatalui sau, este descoperit spânzurat în apartamentul sau din Manhattan. Este cel de-al 2-lea caz de siuncidere în acest dosar, dupa cea a omului de afaceri francez René-Thierry Magon de La Villehuchet (1943–2008, fost membru al celebrului club nautic NYYC–New York Yacht Club), care se siuncide (taiându-si venele) pe 22 decembrie 2008 (dupa arestarea lui Bernard Madoff pe 12 decembrie), în biroul sau de pe Madison Avenue (din centrul Manattan-ului) la New York, care, prin investitiile personale (prin intermediul societatii sale Access International Advisors), în nebuloasa piramidala de tip Ponzi a lui Madoff, a pierdut cca 1,4Md$US (dintr-un total de investitii de cca 3Md$US, pe care i-a gestionat si  care au participat si alte societati importante, ca Lux Alpha cu o investie de cca 825Mil$US). Dar nu numai La Villehuchet a fost un „big looser”  în piramida financiara de tip Ponzi a lui Bernie, dar si celebrul producator, regizor si scenarist Steven Spielberg (The Entertainment Kin/n.1946, distins cu Legiunea de Onoare în grad de cavaler, Knight Commander of the Order of the British Empire, Ordinul Coroanei Belgiei în grad de Comandor, Knight Commander's Cross of the Order of Merit of the Federal Republic of Germany, etc., respectiv, cu numeroase premii cinematografice, printre care si de 3 ori cu Premiul Oscar, „pentru cea mai buna regie” – de 2 ori  si „cel mai bun film”, Premiul Sindicatului American al Regizorilor, etc.). Printre marii perdanti se numara si reputate institutii financiare (americane, japoneze, elvetiene, spaniole, franceze, britanice, etc.) sau fundatii de renume, printre care si cea a Laureatului Premiului Nobel pentru Pace în 1986 Eliezer Wiesel (1928–2016, supravietuitor al lagarelor de concentrare naziste Auschwitz si Buchenwald, absolvent al Facultatii de Litere a Universitatii Paris–Sorbonne, profesor universitar, erudit al iudaismului, scriitor în limbile franceza, englezan idiș și ebraică, filosof si militant politic evreu – naturalizat  merican în 1963 – de origine româna, membru al Academiilor Americane de Arte si Litere, respectiv, de Arte si Stiinte,  distins cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare si Knight Commander of the Order of the British Empire, cu Medalia de Aur al Congresului American, respectiv, Medalia Prezidentiala a Libertatii), unul dintre fondatorii în 1993 al fundatiei USHMM (United States Holocaust Memorial Museum) si Doctor Honoris Causa a peste 100 de universitati,  printre care, cele mai renumite: Harvard, Yele, Stanford, Cambridge, Princeton, Columbia, Oxford, Normale Sup (ENS–Scoala Normala Superioara), Sorbonne (astazi, Université Paris 1/Panthéon – Sorbonne), Universitatea ebraica din Irusalim, etc.  Cele mai mar pierderi (peste 1 Md$US) au fost înregistrate de catre institutiile financiar bancare: Fairfield Greenwich Advisors (cca 7,50Md$US), Kingate Management (cca 3,50Md$US), Tremont Capital Management    (3,30Md$US), Banco Santander            (3,10$US), Medici Finanz (Bank Medici din 2003, cca 2,10Md$US), Ascot Partners    (cca 1,80$US), Access International Advisors si Fortis Bank Nederland (cca 1,40Md$US), UBP (Union Bancaire Privée, specializata în gestiunea averilor fondata în 1969  de catre Edgar de Picciotto, dispunând de un capital de cca 125,3 Md CHF/130Md$US) si HSBC[1] (cea mai mare banca uropeană din punctul de vedere al capitalizării, înfiinţată în anul 1865 la Hong Kong şi Shanghai sub numele  de „The Hongkong and Shanghai Banking Corporation Limited”, de către scoţianul Thomas Sutherland, pentru a finanţa Extremul Orient), cca 1,00Md$US, fiecare.Între 100Mil$US–1 Md$US: Ruth and Carl J. Shapiro Family Foundation, RBS (Royal Bank of Scotland), Management Consulting Group PLC, BBVA (Banco Bilbao Vizcaya Argentaria), Man Group PLC, Reichmuth & Co., Nomura Holdings, Maxam Capital Management, EIM SA EIM (Privately Owned Investment Manager). Alti cca 23 de potentialoi clienti ar fi pierdut sume cuprinse între 1– 100Mil$US. Pe 20 februarie 2009 lichidatorul judiciar Lee S. Richards al Bernard Madoff Investment Securities LLC (numit de catre Judecatorul Federal Louis L. Stanton), ar fi recuperat 650Mil$US, iar pe 17 decembrie 2010, alte 10Md$US ar fi fost recuperate de catre autoritatile americane, dintre care cca 7,2Md$US ar fi apartinut lui Jeffry M. Picower (1942–2009) un fost investitor american implicat în scandalul escrocheriei Madoff. Conform unor documente apartinând New York Times, s-ar parea ca pâna în prerent, cca 720.000 de investitori (în afara SUA) ar fi fost rambursati de catre bancile implicate în cea mai mare escrocherie a acestui secol (cel putin, pâna în prezent). Printre institutiile financiar–bancare franceze care au avut pierderi importante putem mentiona: Natixis SA (cca 450Mil€), BNP Paribas (cca 350Mol€), AXA (cca 100 mil€), Dexia (cca 85 Mil€), iar Crédit Agricole, Groupama si Société Générale, fiecare cu cca 10Mil€, în timp ce pierderile micilor investitori ar fi înregistrat un prejudiciu de cca 40Mil€. În sfârsit, nici celalalt fiu al lui Madoff, Andrew Madoff, care nu a fost implicat în afacerile tatalui sau, n-a fost mult mai norocos. Acesta moare de cancer limfatic pe 3 septembrie 2014.În sfârsit, pe 20 decembrie 2012, Peter Madoff  (n.1945), fratele lui Bernard Madoff, care pledeaza „vinovat” ca de altfel si fratele sau Bernard (în 2009) este condamnat si el, la 10 ani de închisoare pentru falsificarea conturilor societatii de investitii familiale Medoff, în cadrul caruia era angajat (salariat) în calitate de „gardian al conturilor”, precum si la confiscarea integrala a averii (în valoare de câteva miliarde de dolari US), conform Procurorului de Manhattan Preet Bharara, respectiv, Judecatorului Laura Taylor Swain. De altfel, contra lui Petrer Madoff (care lucrat timp de peste 3 decenii cu fratele sau Bernard Madoff, doua acuzatii grave au fost formulate: „complot la frauda financiara” datorita „declaratiilor false facute investitorilor si autoritatilor de la SEC ( Securities & Exchange Commission („Jandarmii Bursei” de pe Wall Street) si „falsificarii dosarelor”, respectiv, „inducerea în aroarea a IRS” (Serviciul Impozitelor Americane). Fiul lui Ralph Madoff (1910–1972, instalator de meserie, devenit agent de schimb) si Sylvia Muntner (1911–1974), descendenti din parinti evrei imigranti în SUA (cu origini în Polonia, România si Autsria), dupa obtinerea diplomei de bacalaureat în 1956 la Far Rockaway High School, Bernard Madoff frecventeaza un an Universitatea din Alamama. Devenind membru al Fraternitatii Sigma Tau Alpha Mu, acesta obtine licenta în stiinte politice la Hofstra College în 1960, pentru ca începând din 1961 sa înceapa sa studieze dreptul la Brooklyn Law School, pe care, ulterior, îl abandoneaza. În ciuda unei calificari profesionale si a unor studii superioare, reusite (mai mult sau mai putin aprofundate), Madoff debuteaza în „viata activa” înca în perioada studiilor ca instructor de natatie în Long Island, pentru ca în 1960, în calitate de „întreprinzator autodidact”, sa-si creeze propria societate de investitii cu 5.000$US. Peste 48 de ani, în 2008, în momentul arestarii sale, când fondul sau de investitii Bernard L. Madoff Investment Securities LLC a pierdut deja 50Md$US, „Bernie” (care gestiona înca cca 17,5 Md$US, corespunzând fondurilor a cca 17–20 de depunatori) poseda mai multe proprietati luxoase la New York si în regiunea sa urbana (la Roslyn si la Montauk), precum si a un apartament în Mahattan, estimat la cca 5,5Mil$US. Dar Bernie avea proprietati somptuoase si în afara Statului New York, la Palm Beach în Florida, la Antibe (regiunea urbana Cannes) pe Coasta de Azur, iar în calitatea sa de membru al Palm Beach Country Club, el era si proprietarul unui avion privat, respectiv, a mai multor iahturi (nave sportive sau de agrement), printre care si unul deosebit, Bull. Interesant este si faptul ca daca în primele 3 decenii de „întreprinzator autodidact” (1960–1990), Madoff, ar mai fi facut, totusi, si investitii reale (mai mult sau mai putin profitabile), iar în calitatea sa de gestionar de hedge funds (fondri speculative, alternative, de arbitraj, etc.), el promitea investitorilor sai o dobânda anuala cuprinsa între 8–12% la început, ajungând, ulterior pâna 16-17% (ceea ce reusea „sa si acopere”), în ultimele 2 decenii de activitate (1990-2008), el ar fi renuntat si la acestea. Conform unor documente al FBI, Bernie ar fi recunoscut pe 11 decembrie în fata propriei sale familii ca n-ar fi (re)investit niciodata niciun cent din banii investitorilor sai. Cu alte cuvinte, fondul sau de investitii de invesitii (de tip, priramidal – Ponzi), Bernard L. Madoff Investment Securities LLC, ar fi fost întretinuta, în exclusivitate, ca de altfel si propriile sale „cheltuieli” familiale, numai din fondurile depunatorilor. Ca urmare, arestat pe 12 decmbrie, Bernie, este repus în libertate contra unei cautiuni de 10Mil$US. Peste exact 3 luni, el va pleda „cupabil” (vinovat) în fata „marelui juriu” (Grand Jury) al tribunalului Statului New York, iar verdictul în procesul sau urma sa fie pronuntat pe 16 iunie 2009.Dar între timp, Irving H. Picard (n.1941, absolvent al facultatii de Drept a Universitatii din Boston, membru al Baroului de avocati din New York din 1982, partener al Cabinetului de avocati Baker Hostetler - American law firm founded in 1916) numit de catre Judecatorul de District Lawrence McKenna, noul administrator judiciar în dosarul lui Bernie, va depune plângere contra acestuia, pentru recuperarea a cca 10Md$US virate de catre Bernard L. Madoff Investment Securities LLC, diferitelor institutii financiar – bancare carora le era dator, iar în ziua în care urma anuntarea sentintei, acesta primeste (surprins) 8.848 de plângeri legate de 3.565 de conturi ale fondului de investitii Madoff, motiv pentru care sentina va fi anutata doar pe 29 iunie 2009. Cum Bernie nu va face apel, sentinta de condamnare a lui la 150 de ani de recluziune criminala (maxima, conform legii), cu confiscarea integrala a averii acestuia, ramâne definitiva. Merita sa subliniez aici faptul ca Picard, însarcinat cu lichidarea judiciara  a societatii Bernard L. Madoff Investment Securities LLC, estima ca cca 2.000 de persoane fizice sau morale (juridice) ar fi realizat câstiguri importante gratie fondului de investii al lui Bernie si acuza cca 1.000 de persoane ca ar fi fost complicele lui (mai mult sau mai putin) într-o forma activa sau pasiva. Acesta reclama suma de 6,4Md$US celei mai mari banci americane JPMorgan Chase & Co. cu sediul social la New York si cu cele comercial– bancare la Chicago (având o capitalizare de cca 410Md$US si o cifra de afaceri de cca 103Md$US, respectiv, un rezultat net de cca 25Md$US, cu active în valoare de cca 2.513 Md$US, realizat prin intermediul celor cca 235.000 de salariati în 60 de tari), principala banca al fondului de investii al Lui Bernard Madoff, un holding financiar creat pentru prima data în 1799 si (re)fondat în ianuarie 2001 prin fuziunea dintre Chase Manhattan Bank (1954–1976, banuita de catre FBI ca ar fi fost o banca colaborationista cu cel de-al 3-lea Reich/fondat pe 1 septembrie 1799 de catre Aaron Burr Jr./1756–1836, fost cel de-al 3-lea Vicepresedinte al SUA/4 martie 1801–4 martie 1805, sub numele de Bank of the Manhattan Company situat pe Wall Street n°40 pâna în 1877, devenita Chase National Bank/1877–1954 sub directia lui John Thompson/1802– 1891, atunci Secretar de Stat al Trezoreriei si Salmon Portland Chase/1808–1873, un abolitionist convins, fost Senator si Guvernator al Statului Ohio în timpul Războiului de Secesiune–Razboiul Civil American/12 aprilie 1861–9 aprilie 1865, iar ulterior, secretar al Trezoreriei celui de-al 16-lea Presedinte al SUA, Abraham Lincoln/ 4 martie 1861–15 aprilie 1865 si Presedinte al Curtii Supreme) si J.P. Morgan & Co., banca americana de investitii fondata în 1871, printre altii de catre bancherul si omul de afaceri Junius Spencer Morgan/1813–1890 casatorit cu  Juliet Pierpont/1816–1884, parintii celebrului bancher si colectionar de arta  John Pierpont Morgan/1837–1913, fostul proprietar al gigantului transatlantic RMS Titanic, lansat pe 31 mai 1911, pus în functiune pe 10 aprilie 1912 si scufundat în noaptea de 14–15 aprilie în Oceanul Atlantic). Tot Picard, reclama 9Md$US bancii HSBC (din Hong Kong) si 2,5Md$US bancii elvetiene UBS Group[2] (societate de servicii financiare cu sediile la Basel şi Zurich şi rezultă din fuziunea dintre două mari bănci elveţiene private, comerciale şi de investiţii: Union de Banques Suisses şi Société de Banques Suisses, anunţată pe 8 decembrie 1997). El va depune plângere pentru suma de 425Mil$US si contra institutiilor financiar–bancare  Citigroup Inc., cu sediul la New York (membru din 17 martie 1997 al Dow Jones Industrial Average, creat pe 26 mai 1896–cel mai veche indice bursier din New York si din lume), rezultat pe 7 aprilie 1998 din fuziunea cu Travelers Group (societate pe actiuni de asigurari finantat atât din fonduri private cât si publice, creata în 1853) care cu un total de active de cca 1.800Md$US si 220.000 de salariati (respectiv, cu cca 200 milioane de clienti în 100 de tari) se plaseaza pe locul 12 pe plan modial. O alta plângere pentru 400Mil$US, contra BNP Paribas (cea mai mare banca franceza si prima banca din Zona Euro, respectiv, cel de al 5-lea grup bancar international, prezenta în 74 de tari, fondat în 1822 la Bruxelles sub numele de Société générale de Belgique, devenit Comptoir national d'escompte de Paris în 1848,  Banque de Paris et des Pays-Bas, ancêtre de Paribas în 1872, Banque nationale pour le commerce et l'industrie în 1932, BNP - Banque nationale de Paris în 1966 si în sfârsit, BNP Paribas pe 23 mai 2000), cu o capitalizare de 85Md€ si fonduri proprii de 200Md€ cu un bilant contabil de cca 2.000Md€. Si în final, contra institutiilor financiar–bancare Capital Research (The Capital Group Companies/Capital Group, unul dintre 3 cele mai mari organisme de gestionare ale fondurilor de pensii din lume, împreuna cu The Vanguard Group si Fidelity Investisment, creata în 1931 de catre  Jonathan Bell Lovelace/1895 – 1979);   ABN AMRO (banca comerciala de investitii olandeze, membra a indicelui AEX Amsterdam Exchange Index (creata în 1991 în urma fuziunii dintre ABN si AMRO Bank), cumparata pe 10 octombrie 2007 (contra sumei de 70Md€, ceam mai mare suma platita vreodata în sistemul bancar) de catre consortiul format din  Ageas (grup de asigurari belgiene creat în 1990, cu o capitalizare  de cca 7,5Md€ si fonduri proprii de cca 8,6Md€, pentru o cifra de afaceri de cca 12Md€, realizat cu cca 13.000 de salariati), RBS (Royal Bank of Scotland, fondata la Edinburgh în 1727, cu sediul în St Andrew's Square, cea mai mare banca scotiana, cea de-a 2-a în Marea Britanie si în Europa, respectiv, a 5-a în lume din punctul de vedere al capitalizarii, cu o cifra de afaceri de cca 47Md€, realizata cu un efectiv de cca 120.000 de salariati) si Santander (creata în 1857, devenita în 1999 prin fuziunea dintre Banco Santander si Banco Central Hispano, cea mai mare banca spaniola si una dintre cele mai mari europene si mondiale, cu sediul operational la Boadilla del Monte din Madrid, cu o capitalizare de cca 75Md€ si cifra de afaceri de cca 46Md€, realizat cu cca 180.000 de angajati, care opereaza în Spania, Portugalia, Germania, Marea Britanie, Brazilia, Mexic, Chile, Argentina si SUA); BBVA (Banco Bilbao Vizcaya Argentaria, grup bancar spaniol de origine basca prezent în 37 de state, cel de-al 2-lea brup bancar spaniol si din America Latina, care este principalul operator bancar în Mexic via filiala sa Bancomer, creat în 1999 prin fuziuna dintre Banco Bilbao Vizcaya si Banco Argentaria, ca urmare a fuziunii în 1988 dintre Banco de Bilbao si Banco de Viscaya, cu cca 35 milioane de clienti si 1,2 milioane de actionari, 7.410 de agentii bancare cu cca 98.000 de angajati si o capitalizare de cca de 57Md€); Oppenheimer Holdings Acquisition Corp (banca de investitii fondata în 1881, cu 25,5Md$US active sub gestiune); Vontobel Asset Management (banca privata elvetiana creata in 1924 de catre Jakob Vontobel); Nomura Holdings (holding financiar japonez, vreat în 1925, cu o cifra de afaceri de cca 20Md$US); Merrill Lynch & Co., Inc. (banca de investitii americane creata de catre Charles E. Merrill si  Edmund C. Lynch în 1914,  cu sediul în Manhattan, Four World Financial Center n°1, care gira active în valoare de cca 800Md$US în peste 40 de tari, cu o cifra de afaceri de cca 55Md$US, cumparata oe 15 septembrie 2008 contra sumei de 50Md$US de catre Bank of America, creata în 1929, cu o capitalizare de 235Md$US si 93Md$US cifra de afaceri, realizata cu cca 208.000 de salariati); Pictet & Cie (grup bancar privat elvetian specializat în gestionarea averilor si activelor bancare creat la Geneva pe 28 iulie 1805 de catre Jacques-Henry Mallet si Jacob-Michel-François de Candolle, cu cca 4150 de salariati si active în gestiune în valoare de cca 510MdFCH/525Md$US); Banca Lombard Odier (grup bancar privat elvetian specializat în gestionarea averilor si activelor bancare, fondat la Geneva în 1796, cu cca 2250 de salariati care gestioneaza efective bancare în valoare de cca  225MdFCH/240Md$US).Dar ulterior, Irving H. Picard a depus plângere si contra altor institutii de investitii de mai mica importanta pe piata financiara: Legacy Capital, Groupe Tremont, MassMutual Holding LLC, Notz & Stücki, Bank Hapoalim (banca isrealiana, creata în 1921, înainte de crearea Statului Israel pe 14 mai 1948), Genevalor Benbassat & Cie (societate de gestiune elvetiana), etc. Acesta banuia si pe banchera austriaca Sonja Kohn („Femeia austriaca de pe Wall Street”/n.1948, de origine poloneza, din parinti imigranti în Austria, în 1945, fosta sotia a jucatorului de tenis de masa austriac Erwin Kohn/1911 – 1994 , cu care se casatoreste în 1966, dupa care, cei 2 vor locui succesiv, la Francfurt, Milano, Zurich si New York, unde ea devine broker - agent de vânzări la Merrill Lynch din New York între 1985–1987, dupa care ea creaza societatea de investitii  Eurovaleur) ca ar fi fost complicele lui Madoff, „care timp de 20 de ani ar fi orchestrat o vasta masinatie ilegala”.În plângerea sa depusa în 2010 contra Sonja Kohn în SUA si Marea Britanie, Picard reclama acesteia suma de 9,1Md$US si înca 10,5Md$US de la banca italiana Unicredit, filiala a Austria Bank, însa aceasta este achitata în octombrie 2013 de catre Curtea Suprema britanica, care o va declara, oficial, ca victima a lui Bernard Madoff Investment Securities LLC. În concluzie, atât Medici Finanz (devenita Bank Medici în 2003), cât si Sonja Kohn, devin „victime” (oficial) ale lui Bernie Madoff. În 1994 ea revine cu familia în Europa si creaza societatea de investitii „Medici Finanz”, a carei actionar minoritar va deveni chiar si Austria Bank, pentru ca în 1998 sa creeze fondul de capital garantat „Emirates – Bank Austria”, pentru care obtine Marea Medalie de Onoare a Republicii Austria. În total, Picard ar fi depus, peste 1.000 de plângeri civile pentru un total de cca 50Md$US. În ceea ce îl priveste pe miliardarul texan Sir Robert Allen Stanford („Micul Madoff”- „Sir Allen”/n.1950, om de afaceri, filantrop si sponsor al sportului profesionist, cetean si al tarii insulare Antigua și Barbuda din estul Marii Caraibilor,   fost numit Cavaler al Commonwealth), în realitate, acesta, aflat în fruntea conglomeratului american de servicii financiare Stanford Financial Group (limited liability company, creat în 1932 si lichidat pe 17 februarie 2009, cu cca 30.000 de clienti), având sediul general la Houston (5051 Westrheimer) în Statul Texas, a fost un escroc american ca si predecesorul sau Bernie, care si-a construit impriul sau financiar „masiv” pe un sistem piramidal care utiliza Algoritmul Ponzi. Banuit de catre SEC (Securities and Exchange Commission) de escrocherie, pe 17 februarie 2009, dupa declansarea scandalului Madoff, acesta va depune o plângere contra lui „Micului Madoff” si societatii pe care o dirija Stanford Financial Group. Atunci, Magazinul Forbes evalua averea lui „Sir Allen” la cca 2,2Md$US.Arestat pe 18 iunie 2009 de catre FBI si inculpat cu 13 capete de acuzare, printre care si pentru escrocherie printr-un sistem piramidal de tip Ponzi (prin intermediul propriei sale institutii bancare Stanford International Bank– nationalizat pe 24 februarie 2009 de catre Guvenul din Antigua–insula în Antilele Mici din Marea Caraibilor, unde îsi avea sediul), el este gasit vinovat pe 6 martie 2012 si care urmare, condamnat pe 16 iunie 2012 de catre judecatorul David Hittner de la Tribunalul Districtual din Houston–Taxas (515 Rusk Avenue, Houston, Texas), la 110 ani de recluziune criminala, pentru „frauda financiara în banda organizata” („într-o asociere de reufacatori”) cu un prejudiciu de cca 7Md$US adus celor 30.000 de clienti ai sai, executându-si pedeapsa sub Register Nomber n° 35017-183 în United States Penitentiary – Coleman  I&II, un penitenciar federal de înalta siguranta (maxima securitate) din Florida (cu o capacitate de cca 3.000 de locuri), girat de catre Federal Bureau of Prisons (Biroul Federal al Închisorilor, fondat în 1930, dependent de Departamentul de Justie al SUA), aflat la cca 80km nord-vest de Orlando, cca 100km nord-est de Tampa si cca 60km sud de Ocala. Alti 2 colaboratori ai sai, acuzati de catre Procurorul Jeffrey Goldberg  de complicitate activa la escrocheria comisa de catre „Micul Madoff” (fostul Sir Robert Allen Stanford), vor fi condamnati deasemenea, pe 14 februarie 2013, în acelasi dosar, de catre judecatorul districtului, David Hittner, la câte 20 de ani recluziune criminala, fiecare. Este vorba de Gilbert Lopez Jr. (în vârsata de 70 de ani, aparat de catre Jack Zimmermann), fostul contabil-șef al uneia dintre companiile lui  Stanford si Mark Kuhrt (în vârsta de 40 de ani, aparat de catre Richard Kuniansky) fostul controlor la nivel global al Stanford Financial Group. Alți doi foști directori ai „Imperiului Stanford” – care se întindea din SUA spre America Latină și Caraibe–au fost condamnați după ce au pledat „vinovat” în dosar. Este vorba de James M. Davis, fostul șef al finanțelor în cadrul diferitelor companii facând parte din Stanford Financial Group, condamnat la 5 ani de închisoare si Laura Pendergest-Holt, fostul director de investiții al Stanford Financial Group, condamnat la 3 ani de închisoare.