Etichetă: jafuri ale secolului în lumea contemporană

Iată aici două dosare criminale celebre ale ultimului deceniu din secolului trecut care au zguduit din temelii atât justiția franceză cât și opinia publică, grație, presei de investigație.Clasate erori judiciare oficioase (și nu oficiale), bătălia noastră pentru revizuirea proceselor care le-au generat, a intrat, foarte probabil, în ultima fază cu un formalism matematic centrat pe parametrizarea matematică a unui DIC (Dosar de Infracțiune Criminală - conceput ca un sistem complex formal, în sensul Teoremei de Completitudine Godel) în funcție de un SPIJ (Sistem de Paramteri Independenți Juridici) ales (în mod necesar, din punct de vedere algebric, „liniar–independenți”), cu o structura de spațiul topologic (separabil și probabilizabil) atașat (asociat) acestuia. Având în vedere faptul că SPIJ nu este unic (deci, poate fi ales în mai multe moduri), conform unei teoreme, TAI (Teorema Adevărului Istoric), pentru ca acestea să fie echivalente între ele, iar șirul acestora să fie convergent (în „sens tare” sau „slab”) sub diferite condiții („constrageri”) din teoria optimizării și fiabilității, către adevărul istoric, este necesar și suficient ca sistemul complex formal generat de către acest șir să fie închis, adică să respecte teorema de completitudine a lui Kurt Gödel.Pentru disculparea (achitarea) învinuitului (inculpatului, condamnatului) este necesar ca ISTIC (Intervalul „Spațio–Temporal” al Infracțiunii Criminale), în DIC (determinat de SPIJ) care, la rândul său, nu este nici el unic (și este dependent de SPIJ ales), definit astfel încât, ca„eveniment” (probabilistic și realizabil) să fie imposibil [adică,  p(STIC)=0] sau probabilitatea șirului de evenimente aleatoare pe care îl generează să fie convergent către zero, conform TEN (Teorema Nevinovăției Evidente). Omar Raddad (n.1962, gradinar, de nationalitate marocana – nascut în Maroc), condamnat pe 2 februarie 1994, la 18 ani de recluziune criminala de catre Juriul Popular al departamentului Alpes Maritimes, pentru asasinarea lui Ghislaine Marchal (Ghislaine de Renty/1926–1991, fiica unui industrias francez, fost luptator în Rezistenta Franceza/1940–1945, în timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial, care moare în deportare, rezidenta în Elvetia), al carei gradinar era, pe 23 iunie 1991, în vila sa La Chamade de la Mougins (departamentul Alpes-Maritimes, Rregiunea administrativa PACA).Gratiat (partial) pe 10 mai 1996 de catre presedintele Frantei în exercitiu, atunci, Jacques Chirac (1932–2019, în functie între 1995 – 2007), Omar Raddad va fi pus în liberate pe 4 septembrie 1998, dupa 7 ani de detentie criminala. O cerere de revizuire a procesului trimisa pe 25 iunie 2001 Camerei Criminale a Curtii de Casatie (care statua ca o Curte de Revizuire) este respinsa (ca nefondata) pe 20 noiembrie 2002. De atunci, alte cereri de revizuire vor avea loc, însa fara ca acestea sa conduca la anularea condamnarii sale si la rejudecarea dosarului sau. Dany Leprince (n.1957, exploatant agricol si muncitor responsabil cu ambalarea carnii la întreprinderea de prelucrare industriala a acesteia – SOCOPA), interpelat pe 7 septembrie 1994, pentru cvadruplul asasinat în noaptea de 4–5 septembrie 1994 (al fratelui sau Christian Leprince–în vârsta de 34 de ani,  Brigitte Leprince, sotia sa–în vârsta de 36 de ani, respectiv, a doua dintre cele 3 fete ale lor, Audrey Leprince–în  vârsta de 10 ani si Sandra Leprince–în  vârsta de 6 ani), condamnat de catre Juriul Popular al departamentului Sarthe de la Mans (prefectura departamentului), datorita unei instrumentari defaiante a dosarului (cu foarte multe carente, în care practic, probele incriminatorii directe contra inculpatului erau absente) de catre judecatorul de instructie Céline Brunetière (de la TGI–Tribunalul de Înalta Instanta Le Mans, devenita, ulterior, JAP – Judecator responsabil cu gerstionarea si amenajarea pedepselor celor condamnati definitiv), pe 16 decembrie 1997 la închisoare pe viata cu o perioada de siguranta de 22 de ani de recluziune criminala (înainte  de care nu poate solicita eliberarea conditionata sub contol judiciar), pedeapsa maxima prevazuta de lege (conform art.132-23 al CPF–Codul Penal Francez), precum si la interzicerea pentru o perioada de 10 ani, a tuturor drepturilor sale civice, civile si familiale, pedepse care ramân definitive pe 17 martie 1999, ca urmare a respingerii cererii de casare (anulare) a sentintei  de catre Curtea de Casatie, având în vedere faptul ca atunci, înca nu exista posiblitatea de-a face Apel (recurs) la o sentinta pronuntata de catre un Juriu Popular (procedura judiciara introdusa, ulterior, prin Legea Guigou din 15 iunie 2000 – privind prezumtia de nevinovatie). Victima Ghislaine de Renty (devenita Marshal si fosta Veilleux, în urma casatoriei cu primul ei sot), avea si un fiu ChristianVeilleux (n.1945, din prima casatorie), pe care îl adora, care fiind singurul mostenitor al ei, ar fi putut beneficia (profita) de pe urma mortii ei, cel putin teoretic (aparent), dar cum acuzarea era convinsa de culpabilitatea lui Omar Raddad, acesta nu a fost, nici macar, implicat în dosar. De fapt, în seiful lui Ghislaine Marchal exista si un testament (oficial) în favoarea unicului sau fiu, Christian Veilleux. Ulterior însa, dupa gratierea (partiala în 1996) a lui Omar Raddad de catre Jacques Chirac si punerea lui în libertate (în 1998), respectiv, tentativa de revizuire a procesului sau, magazinul „Nouvel Observateur” este cel care atrage atentia justitiei asupra unei posibile implicari a lui Christian Veilleux, în asasinarea mamei sale (în 1991), care dupa condamnarea presupusului vinovat (în 1994), se va retrage din viata publica Ca urmare, în cadrul unei noi anchete (complement de ancheta), publicata pe 24 decembrie 1998 de catre directorul magazinului Alain Chouffan (sub titlul: „Omar: le choc des révélations”/Omar: socul revelatiilor) pe 22 septembrie 1999 acesta va fi adus în fata celei de a 17-a Camera Corectionala a Tribunalului Paris. Aparat de catre celebrul avocat (si om politic) Georges Kiejman (n.1932, fost ministru delegat al Ministerului Afacerilor Externe/1992–1993, ministru delegat al Ministerului Culturii si Comunicarii/1991–1992 si ministru delegat al Ministerului Justitiei/1990–1991),  Christian Veilleux reclama „justitie” (dreptate) în acest dosar si o despagubire de 1MFFr pentru defaimare (astazi, echivalentul a cca 200.000€), ceea ce era o suma, considerata, foarte mare în materie de „difamare din partea presei”. Rezultatele anchetei realizate de catre Chouffan, care îl inculpau pe Christian Veilleux si, prin urmare, îl disculpau pe Omar Raddad, vor fi atasate în cursul lunii ianuarie 1999 cererii de revizuire a condamnarii lui Omar Raddad, de catre Jacques Vergès (atunci înca, avocatul sau). Cu toate ca, dupa parerea mea, ancheta (din cartea) lui Alain Chouffan, nu aduce niciun fel de probe (materiale) fiabile în privinta vinovatiei lui Christian Veilleux (pentru care mama lui ar fi fost, chiar o „confidenta”). Audiat de catre Martine Ract-Madoux, presedintele tribunalului, Veilleux va fi nevoit sa faca dezvaluiri în fata Curtii, care nu vor fi, neaparat, nici foarte placute si nici favorabile lui. La întrebarea „în ce raporturi (relatii) v-ati aflat cu mama dvs”, acesta va declara ca „sub nicio forma nu se afla în relatii financiare proaste” cu ea. „Desigur, m-a mai ajutat din când în când, asa cum îsi ajuta mama fiul, dar eu nu am fost niciodata în criza de bani”. „Dar ati disparut dupa moartea ei”? „Nu neaparat, m-am îndepartat doar de mass–media, mai mult pentru a nu fi obligat sa-l acuz pe Omar Raddad” „Jacques Vergès, avocatul lui Raddad spune ca tacerea dvs este acuzatoare!” „Nu cred, sub nicio forma, asta nu este o proba (materiala).” În plus, fosta lui prietena (de atunci) Michelle Paysant, i-a si furnizat un alibi „în beton”: „În ziua mortii mamei sale (Ghislaine Marchal), asa cum am mentionat si în declaratia mea, eu am fost cu el la Paris. El a ajuns la mine în jurul orei 15h30, iar în jurul orei 19h30 s-a dus sa ia masa de seara (cina) cu bunica lui”. Merita sa mentionez aici faptul ca, conform declaratiei lui Paysant saptamânalului Nouvel Observateur, dupa cca un an de la asasinarea lui Ghislaine Marchal (în 1992), datorita polemicilor  care au luat nastere în legatura cu misterioasa asasinare a acesteia, Michelle Paysant, s-ar fi despartit, în realitate, de Christian, pentru ca considera „bizar” faptul ca Omar ar putea fi asasinul, iar daca prietenul ei (de atunci) Christian ar fi fost invinuit pentru moartea mamei sale, sigur, ea ar fi fost acuzata de complicitate la asasinat. Dar lui Christian i-a luat apararea si matusa sa, Claude sotia lui Bernard Bigault du Granrut, care mentiona fara niciun fel de ezitare ca sora ei, Ghislaine, era în relatii foarte bune ca baiatul ei Christian si era foarte mândra de reusita sa pe plan profesional. Deci, „a-l banui pe acesta ca ar fi asasinul ei, este „de neconceput”,  „inimaginabil” si chiar „monstruos”. Ca urmare, primul substitut al procurorului Republicii de la Paris, François – Louis Cordier a solicitat Curtii condamnarea jurnalistului de la saptamânalul de la Le Nouvel Observateur, pentru simplul motiv ca „nu este buna credinta”. Din contra, apararea reprezentata de catre  Sylvie Couturon a atras atentia asupra faptului ca jurnalistul „nu a aderat niciodata la teza lui Jacques Vergès, avocatul lui Omar Raddad”. Cu toate acestea, pe 22 octombrie 1999, Alain Chouffan a fost condamnat sa plateasca o amenda penala de 30.000Ffr (echivalentul a cca 6.000€) si 100.000Ffr (echivalentul a cca 200.000€) daune morale lui Christian Veilleux (fiul lui Ghislaine Marchal), aparat în proces de catre Henri Leclerc (presedintele Ligii franceze pentru Apararea Drepturilor Omului si a Cetateanului). Revenind acum la Omar Raddad, care alaturi de Jacques Vergès (avocatul sau din 1994), a fost aparat si de catre alti avocati renimiti în perioada 1991 –1993 (Georges  Girard,  Gérard Baudoux,  Jean-Claude  Giudicelli), începând din 2008 (în demersul sau juridic pentru revizuirea procesului sau) este aparat de catre  Sylvie Noachovitch. Merita sa atrag atentia si asupra faptului ca în timpul instrumentarii dosarului, anchetatorii, în afara de, Omar Raddad si Christian Veilleux (fiul lui Ghislaine Marchal) nici nu prea (mai) aveau alti cupabili „ideali”, care merita sa fie mentionati.  Au existat si zvonuri conform carora Ghislaine Marchal (cu domiciliul „stabil” în Elvetia) ar fi putut avea legaturi, înca din 1982 cu secta „l’Ordre du Temple Solaire”/Order of the Solar Temple (OTS/Ordinul Templului Solar–Organizația  Internațională Cavalerească a Tradiției Solare sau Templul Solar), un grup ezoteric (si un cult organizat ca o societate secretă bazată pe idealurile Cavalerilor Templieri, înființat la Geneva în 1984 de catre Joseph/Jo di Mambro (1924–1994, de profesie bijutier, „specializat” în spiritism si ocultism înca din 1950, fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru escrocherie) și Luc Jouret (1947–1994, medic homeopat de nationalitate belgiana, diplomat al Universitatii Libere din Bruxelles în 1974), având ca origine ideologia Ordinului Templului Estic a lui Aleister Crowley și al Ordinului Hermetic Golden Dawn (aparținând tradiției rozacruciene), la fundamentarea caruia a contribuit (înca din 1952) într-o mare masura si Jacques Breyer (1922–1996, metafizician, alchimist si ezoterist de nationalitate franceza, parintele neo-templierismului–sărmanii  soldați ai lui Hristos și ai Templului lui Solomon, autor al unor lucrari celebre:Terre Oméga/1974; Vaincre la Seconde Mort. Étude des Nombres/1984; Le Philosophe. L'Écologie spiritualiste/1989;Il faut souffrir pour être beau/1992). În 1977,  Michel Tabachnik (n.1942, sef de orchestra si compozitor la Geneva, de nationalitate elvetiana), pasionat de filozofie, de ezoterism (concept filosofic-religios prin care se desemnează cunoștințe și învățături obținute prin percepția unor fenomene spirituale, accesibilă numai inițiaților, în opoziție cu cunoașterea exoterică, accesibilă tuturor oamenilor), si de spiritualitate (în cazul cel mai general, caracterul a ceea ce este spiritual, iar din punct de vedere religios, procesul transformării personale conform idealurilor religioase), îl întâlneste pe Joseph Di Mambro, cu care vor crea la Geneva, în 1978, fundatia Golden Way si al carei presedinte va  fi din 1981. Dupa crearea OTS, Tabachnik va scrie si „Arheele”, texte ezoteriste care vor sta la baza învatamântului special, rezervat elitei Ordinului În ceea ce îl priveste pe Luc Joret, acesta creaza Club Amenta în 1982, care devine, ulterior,Atlanta, iar dupa moartea lui Julien Origas (1920–1983, încarcerat în anii 1960 pentru colaborationism cu nazistii din cel de-al 3-lea Reich, fost leader al ORT (Renewed Order of the Temple/Ordre Rénové du Temple), care se autointitula le resurgence („reparare”) al OTO (Ordo Templi Orientis–Ordinul  Templului de Est sau Ordinul Templierilor Orientali, organizație fraternă și religioasă internațională, fondată la începutul secolului al XX-lea, de Carl Kellner și Theodor Reuss, în care este inclusă și EGC–Ecclesia Gnostica Catholica, Congregația Gnostică Catolică sau BGC–Biserica Gnostico-Catolică, care este brațul ecleziastic al Ordinului) „conectata”, ulteriror, la francmasoneria europeana prin intermediul organizațiilor Masonilor templieri, avându-l  ca cel mai cunoscut și influent membru al sau, pe scriitorul ocultist britanic Aleister Crowley (Edward Alexander Crowley– „Cel mai pacatos om din lume”/1875–1947, yoghin și alpinist britanic, fost membru influent si în organizațiile oculte Golden Dawn și Astrum Argento, renumit astăzi pentru scrierile sale oculte, în special pentru The Book of the Law/Cartea Legii–textul pe care se bazează întreaga filosofie Thelema, ce pune liberul arbitru în prim-planul existenței umane). Ritul principal, care este public, se numește slujba gnostică. Similar multor societăți secrete, apartenența la OTO (având Legea Telema ca principiu religios central, dupa reorganizare, exprimată prin formulările „Fă ce-ai voi a fi împlinirea Legii"și „Dragostea este legea, iubește ce voiești” , promulgată în anul 1904, odată cu scrierea Cărții Legii) este bazată pe un sistem de inițiere cu câteva ceremonii de grad, care folosesc piese rituale (similare celor din arta teatrală) pentru formarea legăturilor fraternale și răspândirea cunoștințelor spirituale și filozofice. Acest fals ordin al cavaleriei, activa în zona frontaliera franco– elvetiana (în special, în cantonul Genevei) dar si în Canada, a devenit celebra datorita siunciderilor colective pe care le organiza. În total 74 de victime (în 1994, 1995, 1997). (FILES) A picture dated 12 June 1996 showing Swiss orchestra conductor Michel Tabachnik in Grenoble, in the French Alps. Tabachnik is to stand trial 17 April 2001 at the Grenoble courthouse for his role in events leading to the mass deaths of members of the Order of the Solar Temple sect in 1995. Tabachnik, 58, who lives in Geneva, was ordered to stand trial last year on a charge of " participation in a criminal association. He faces up to 10 years in prison if convicted. The doomsday sect gained worldwide notoriety after 74 of its members died in apparent murder-suicides in Switzerland, Canada and France between 1994 and 1997 Pe 30 septembrie 1994, 5 cadavre sunt identificate în Canada, în provincia Québec la Morin Heights (pe chemin Belisle n.199), 3 dintre vivtime sunt asasinate, iar celelale doua – care, i-au ucis pe celelalte 3, la rândul lor, se siuncid. Pe 5 octombrie 1995, în Elvetia, în cantonul Valais, la Salvan (în locul numit „Les roches de cristal”) vor fi identificate 25 de cadavre, iar în cantonul Fribourg, la ferma „La Rochette” de la Cheiry, alte 23 de cadavre. Toate victimele purtau haine de ceremonie albe și erau aranjate într-un cerc, cu picioarele împreună, cu fața unui templu. Printre decedati s-ar fi aflat si fondatorii sectei OTS, Luc Joret și Joseph Di Mambro. Daca celor de la Salvan (pădurea din Granges-sur-Salvan) ar fi fost adminisrata otrava pe cale injectabila (sau de catre ei însisi), în cadrul unui ritual, pe baza de curară (woorari, woorara, curari, cururu, ourari, wourali–C36H38N2O6, extractul uscat obținut prin diferite procedee –macerare, percolare, fierberecu apă, a scoarțelor de la diferite specii de Menispermiaceae–Chondodendron  tomentosum, Chondodendron mycrophyllum, Chondodendron platyphyllum și Loganiaceae–Strychnos toxifera, Strychnos letalis) sau opioid (grupă de substanțe chimice heterogene naturale și sintetice înrudite cu morfina: endogene–produse  de organism în cazurile de stres pentru a reduce senzațiile dureroase si exogene–cele  care sunt administrate din exterior cu scop terapeutic sau recreațional, având efecte hipnotice, anxiolitice și euforice manifestându-se prin depresia respirației, responsabila de hipoventilație pulmonară și hipoxie, respectiv, peristaltismului intestinal–constipația), cei de la au fost împuscati în cap sau sufocati cu un sac din plastic pe cap.  La 21 decembrie 1995, sunt descoperite în Franta, într-o poiană la Saint-Pierre-de-Chérennes (în locul numit „Le trou de l'enfer”) din departamentul Isère, situată în masivul francez Vercors, alte 16 cadavre, arse și similar în ritual, cu prima sinucidere în masă.  Victimele (14 dintre ele, printre care și 3 copii cu vârstele de 2, 4, 6 ani) ar fost ucise (foarte probabil, în noaptea de 15–16 decembrie) cu un pistol de calibrul .22 Long Rifle (cu una sau doua gloante), dupa ce ar fi absorbit o mare cantitate de sedativ, de catre inspectorul Jean-Pierre Lardanchet si André Friedli, dupa care cei 2 s-ar fi siuncis cu un pistol  Luger (9mm parabellum). Si în sfârsit, pe 22 martie 1997, alte 5 cadavre sunt gasite în Canada, tot în provincia Québec, la Saint-Casimir, printre care unul era a lui Emanuelle Di Mambro, fiul fondatorului OTS. Siunciderea colectiva ar fi avut loc cu o zi în urma, pe 21 martie.Alti 3 adolescenti (francezi) ar fi supravietuit pentru ca ar fi „negociat” cu parintii lor, dreptul la viata, adica, de a ramâne în viata! Îmi aduc aminte ca în aceasta perioada eram profesor de matematici aplicate în stiinte ingineresti în cadrul Institute of Technology III (Integral International Institue–specializat în inteligenta artificiala, robotica, informatica industriala si de gestiune, telecomunicatii, sateliti artificiali, aflat în park Nord Annecy–prefectura departamentului Haute Savoie, departament frontalier cu cantonul Geneva din Elvetia), iar câtiva dintre studentii mei (de atunci) aveau prieteni (si colegi de la alte institutii de Invatamânt Superior din regiune, în special, de la Universitatea din Geneva si din cea de la Lausanne, respectiv, de la Universitatera din Annecy–Cahambéry, prefectura departamentului Savoie), dar chiar si de la CERN (Consiliul Europei pentru Cercetari Nucleare–la câțiva kilometri nord-vest de Geneva, fondata în 1954, având astazi ca membri, 22 de state–organizație europeană de cercetare științifică, care operează cel mai mare laborator din lume pentru cercetarea particulelor elementare) care, împreuna cu familiile lor, erau membri ai OTS. Conform unui comunicat din partea conducerii institutiei, 9 studenti din regiune ar fi fost si ei victime ale organizatiei sectare OTS, dar stirea nu a fost confirmata, oficial, de catre autoritatile locale. Nu pentru ca n-ar fi fost, neaparat, neadevarat, dar pentru ca ar fi compromis atât imaginea Academiei din Grenoble (forul tutelar suprem, în materie de educatie, al institutiilor de învatamânt din regiune, mentionate mai sus) cât si cea a ministerului Educatiei Nationale. În sfârsit, aceasta pista a OTS, a fost rapid abandonata, pentru ca parea fantezista, având în vedere faptul ca, practic, idelogia acestei organizatii sectare era incomptabila cu „mentalitatea victimei” (conform celor care au cunoscut-o „de aproape”). Si alte piste,  ca cea a unui posibil amant al lui Ghislaine Marchal sau cea legata de conturile sale bancare din Elvetia, au fost si ele îndepartate din dosar, sub pretextul ca ar fi „nefondate”. Din contra, un muncitor tunisian, aflat ilegal pe teritoriul national (francez), care, în timpul instrumentarii dosarului, ar fi facut o depozitie „neplacuta” anchetatorilor, a fost expulzat în tara sa de origine.  Ca urmare, nici nu a putut fi audiat la proces, dar, totusi, acest lucru se va întâmpla, mai târziu, cu ocazia cererii de revizuire a procesului lui Omar Raddad (care conform noii legi n° 2014-640 din 20 iunie 2014, în baza art. 622-2 permite ca care cererea sa poata fi facuta nu numai de catre ministrul Justitiei, procurorul general de pe lânga Curtea de Casatie sau procurorii generali de pe lânga Curtile de Apel, dar si de catre condamnat sau de catre reprezentantul sau legal, iar în cazul decesului acestuia si de catre sotul sau sau partenerul de viata de care este legat printr-un pact civil de solidaritate PACS–Pactul Civil de Solidaritate, un angajament cu obligatii minime dar eficace in viata de cuplu!, concubinul sau, parintii si copii sai, dar si de catre nepotii si stranepotii sai – în linie directa). Iar pista lansata de catre acesta, pare sa fi fost cea mai plauzibilia, cu toate ca si aceasta a fost considerata de catre anchetatori, „fantezista”. Conform acesteia, muncitoarul tunisian ar fi remarcat pe 24 iunie la domiciliul victimei (La Chamade de la Mougins), un barbat blond, sosit la volanul unui vehicul rosu, care dupa ce a sunat la interfon (si batut la usa), acestuia, cineva (cu o voce de femeie) i-ar fi adresat întrebarea: „Da, cine este?”. Numai ca, luni pe 24 iunie, începând cu ora 14h00, Francine Pascal, vecina lui Ghislaine Marchal, însotita de menajera ei si de un angajat al societatii de paza (locala) au început deja cautarea victimei, care nu ar mai fi dat niciun semn de viata de peste 24h00. În acest context, barbatul de care vorbeste tunisianul putea sa fi fost dr. Edmond Delemotte, medicul de familie (personal) al lui  Ghislaine Marchal (un barbat blond si proprietar al unui vehicul Lada–de culoare rosie), care a fost anuntat de catre Francine Pascal. Dar cele 2 femei fiind înauntru, oricare dintre ele fi putut raspunde acestuia, dar ele nu confirma versiunea muncitorului tunisian.