Etichetă: Jurnalul Bucurestiului

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta Il y a vingt ans, jours après jours, lundi,  le 5 septembre 1994, aux alentours de 09h20, les...

Înainte de toate, să lămurim câteva concepte diferite: 1. Specificarea postului sau job specification este documentul intern care stă în spatele fiecărei fişe de post...

Pentru prima oara cand am auzit de „Paco",  legionarul  (Francesco Benitez), era in iarna anului 1998 ( in zilele de 5 si 6 februarie)  la Centrul de Arest (preventiv) Aiton (Alpii franco-elvetieni), in timpul pauzei unui curs de matematici superioare pregatitoare pentru obtinerea unei diplome de invatamant superior de scurta durata (pe atunci DEUG-Diploma de Studii Universitare Generale, nivel Bac+2 ani).Erau discutii contradictorii (cel putin aparent),  purtate  dintre un alt legionar "Yoko"  (Jozef Michalek),  incarcerat preventiv (in detentie provizorie) intr-un dosar de crima pasionala, in calitate de comanditar si un  "fioros" corsican nationalist G. B. (numele caruia nu pot dezvalui), aflat tot in detentie provizorie si cercetat in 5 dosare penale de bracaje (jaf armat) de furgoane blindate. Acesta din urma i-ar fi reprosat  legionarului Yoko (in repetate randuri), ca n-ar fi procedat "corect" si ca ar fi trebuit sa faca apel la serviciile lui Paco, pentru ca adevarul sa nu fi fost descoperit niciodata.Cu alte cuvinte, Paco ar fi putut rezolva "problama" lui sentimentala, fara niciun fel de urmari sau consecinte.Din pacate insa, mediul carceral, desi este un mediu fascinant, in care majoritatea detinutilor si, in special cei condamnati la pedepse lungi de inchisoare isi (re)gasec vocatia, este si un mediu pervers care geme de tot felul de pericole, care iti pun viata in pericol, daca esti prea curios si pui intrebari care nu tin de natura cursului pe care il predai !Este si motivul pentru care, pe atunci, nu mi-am permis sa-mi pun niciun fel de intrebari si nici altora, cu toate ca istoria amoroasa a lui Yoko, cu finalul sau dramatic, a devenit celebra intre timp si mijloacele mas-media nu incetau sa o faca cunoscuta lumii pe acesta.In acest context, cel putin la inceput, parea ca o relatie de incredere s-ar fi instaurat intre mine, Michalek si G. B., ceea ce m-a ajutat si deterimant sa fac eforturi (cat se poate de discret) pentru a intelege (neoficial), in cadrul unori cursuri de matematici superioare, psihosociologia unei crime diabolice, pasionale (pregatite minutios, cu diferite moduri operatoare) respectiv, comiterea unori jafuri armate bine organizate (cu arme de razboi, probabil pentru sponsorizarea atentatelor teroriste ale separatistilor din Corsica) in care cei din jur, aflati la locul evenimentelor, intamplator, erau intr-o stare de gratie !

Ironia sortii face ca daca ″Macelaru l din Sarthe ″, Dany Leprince, care traia pe o plantatie agricola inconjurata de paduri in Departamentul Sarthe...

Unul dintre cele mai (ne)plăcute aspecte ale dispozitivului de „Discrimnare pozitivă” în Franța, este dispariția (constanța) a hiper-politeții (ipocriziei) franceze în Serviciul Public (Învățământ, Sănătate, Administrație, Poliție, Justiție, etc.) pentru că în cadrul acestui dispozitiv, cei recrutați, pe de o parte, nu au beneficiat de o educație „aleasă”, iar pe de altă parte, pentru că înainte de a fi angajați, conform acestuia,  s-au săturat să fie refuzați (respinși) și marginalizați de către societatea civilă cu formula de politețe: „Veuillez agréer Madame, Monsieur, mes salutations dinstinguées”. În contextul social-istoric al mileniului mileniului trei, când majoritatea responsabililor politici ai fostelor țări (puteri) coloniale erau încă convinși de „rolul pozitiv al colonizării”, Jacques Chirac, pe atunci Președinte al Republicii Franceze (1995-2007), a hotărât, în 2006, sub presiunea politică a țărilor din Magreb (în special Algeria, dar și Maroc, respectiv, Tunisia) să renunțe la Alin. 2 al Art.4 din Legea 23 februarie 2005, adică la „rolul pozitiv al prezenței franceze în teritoriile nemetropolitane (neeuropene, colectivitățile teritoriale „Outre Mer”) și în special în cele din nordul Africii (Magreb). Acest „pas istoric” a fost considerat, pe de o parte, atât de către apărătorii drepturilor fundamentale ale omului, francezi, cât, pe de altă parte și de către responsabilii politici din fostele țări „victime” ale colonizării, o condiție „sine qua non”, pentru perpetuarea relațiilor de prietene și colaborare socio-economică, respectiv, politică, dintre popoarele lor și Republica Franceză. Președintele  Jacques Chirac  ia această decizie, în ciuda faptului că acesta este ferm convins că „noi (n.r. francezii) putem fi mândri de istoria noastră......(...) chiar dacă putem recunoaște și zone de umbră în evoluția ei....”, nu la întâmplare, dar în special, după critica dura adusă acestei legi (Legea din 23 februarie 2005), pe 2 iulie 2006, de către Abdelaziz Bouteflika, atunci, Președintele Algeriei (din 27 aprilie 1999). Rolul „pozitiv" al colonizării, din punctul de vedere al țărilor coloniale, ar fi permis „civilizarea", „modernizarea" și „democratizarea" sclavilor din colonii (o imensă majoritate dintre ei de confesiune musulmană!), având ca efect, mobilitatea lor, în general, dar mai ales, migrația lor către țările coloniale „mamă", în particular, nu cu scopul cum cred unii, de a cucerii lumea, dar din contră, pentru îmbunătățirea condițiilor lor de viață, pentru creșterea nivelului lor de trai, mai exact, pentru realizarea lor pe plan material și spiritual, ceea ce în colonii era de neconceput. Din păcate însă, o mare  majoritate dintre ei, nu au reușit să se integreze din punct de vedere socio-cultural și profesional, în special datorită dispozitivelor sociale inadecvate (necorespunzătoare) puse la dispoziția lor, ceea ce a avut că efect orientarea lor către delincvență și criminalitate, însă tot cu același scop: realizarea lor pe plan material și spiritual.Celor care au reușit să se mențînă, cât de cât în limitele normale ale legilor  de conviețuire în cadrul societății civile, dispozitivul de „Discriminare  pozitivă", ca o „prelungire prin continuitate" a „Rolului pozitiv al colonizării", le-a permis accesul în insituțiile publice ale Administrației de Stat (Prefctura, Primărie, Poliție, Jandarmerie, Justiție, Administrația Penitenciarelor, etc.), ceea ce contribuie esențial la scurgerea de informații către organizațiile islamiste extremiste, salafiste, respectiv, teroriste,  iar prin dispozitivul de manipulare,  la radicalizarea islamiștilor încarcerați, de manieră generală, nu neapărat pentru terorism, dar, cel puțin, pentru delicte sau crime de drept comun. Unii dintre ei, într-un eșec total în libertate, în toate planurile vieții sociale, dezorientați și fragili din punct de vedere psihic, ușor manipulabili, ar încerca să se „realizeze" în viață, prin moarte, ca martiri ai lui Allah,  în „Războiul Sfânt"!  „Discrimanare pozitivă" (instaurarea inegalității pentru promovarea egalității!), ca dispozitiv social, creat cu scopul de a lupta contra discriminării rasiale a apărut pentru prima dată în SUA („țara tuturor posibilităților” și a unei mixități sociale ieșite din comun!), având  în vedere statutul special al acesteia de țară deschisă imigrației „selective”, prin tradiție.Primul care ar fi utulizat expresia: „Affirmative action” (Action positive), conform unor documente de arhivă, se pare că ar fi fost John Fitzgerald Kennedy (foarte probabil, unul dintre motivile pentru care ar fi fost și asasinat!), urmat de către Lyndon Baines Johnson, succesorul său.Scopul acesteia, în principiu, ar fi fost ca negri (o minoritate etnică afro-americană, importantă), respectiv, hispanicii (o minoritate etnică hispanoamericana), etc., să fie mai mult „prezenți” în cadrul unori activități lucrative de înalta calificare, de prestigiu, în instituțiile statului, respectiv, ale Administației centrale și locale de Stat, în Universități, în Mass-media, în unitățile Medico-Sanitare, în Politică, etc.). Și într-adevăr, începând cu anii 1970, „Afirmative Action”, începe să se manifeste „masiv” în cadrul diferitelor programe educative, în special în statele mari, cu democrație avansată: California, New York, Illinois, etc., dar nu peste mult timp, acesta  începe să fie controvesat și contestat, astfel încât în 1978 Curtea Supremă de Justie a SUA condamnă cota-urile Facultății de Medicină a Universității California (Los Angeles) prin sentința Bakke. Iar în 1996, un Referendum de Inițiativa Populară, pune capăt dispozitivului  „Affirmative Action” în universitățile publice californiene (Propoziția 209). Mai târziu, în Florida (2000) și ulterior până în 2003, în statele Washington, Michigan și Nebraska, Texas și Mississippi. În 2007, Curtea Supremă de Justiție a SUA, interzice  (cu 5 voturi contra 4) „Affirmative Action” în întregul sistem educativ public american. Și totuși, dispozitivul în SUA, ar fi avut un succes considerabil, pentru că dacă la începutul anilor 60 (în timpul Administrației Kennedy), numai cca 13% dintre afro-american făceau parte din clasa medie, peste trei decenii, la începutul mileniului acesta (când încă în Franța, Alin.2 al Art.4, Legea din 23 februarie 2005 era în vigoare), procentul acestora ar fi crescut la 68%.Însă, din studiile pe care le-am efectuat, reiese că încă și astăzi, în principiu, negrii afro-americani sunt de cca 5 ori mai puțin bogați decât albii și că decalajul dintre ei ar fi crescut considerabil în ultimul secol.În Franța, dispozitivul de „Discriminare Pozitivă”, este introdus prin Legea din 10 iulie 1987, în favoarea persoanelor cu dizabilități, prin care întreprinderile cu peste 20 de salariați vor fi „obligate” să angajeze cel puțîn 6%, salariați cu handicap (în special fizic).Începând cu mileniul trei (anul universitar 2000-2001), acest dispozitiv este „preluat”, cu un oarecare entuziasm și de către Conferință Școlilor Superioare de Înalte Studii (Conférences des Grandes Ecoles-CGE), un sistem de învățământ superior ultra elitist, unic în lume, în care accesul are loc numai în urmă unui concurs de admitere foarte sever (scris, respectiv, oral) și accesibil numai absolvenților de Clase Pregătitoare-Classes Prépas aux Grandes Ecoles (primul ciclu universitar de 2/3 ani de studii universitare post-bac, postliceale, echivalent cu Licență), în care sunt admiși anual numai cca 6-7% (cei mai buni !) dintre cei peste 650.000 de absolvenți de liceu. Acest dispozitiv (foarte controversat de altfel!), la care vor adera și câteva școli de înalte studii foarte prestigioase (Sciences Po, ESSEC, INSA, Prépă-Henri IV, etc.), din câteva sute (de ingineri, economice și de comerț, respectiv, de management, social-politice, etc.) membre ale CGE, va permite unui număr considerabil de absolvenți de liceu, care fără să fi absolvit  „Classe Prepa” (dar numai un simplu învățământ universitar de scurtă durata/primul ciclu universitar, de tip Bac+2 ani: DEUG-Diplomă de Studii Universitare Generale, DUT-Diplomă Universitară de Tehnologie, respectiv, DUST-Diplomă Universitară de Științe și Tehnologie sau BTS-Brevet de Tehnician Superior, etc., în ZEP-Zonele de Educație Prioritare, din cadrul ZUS-Zone Urbane Sensibile ale marilor cartiere defavorizate din regiunile urbane ale metropolelor franceze, dominate de șomaj, trafic de stupefiante,  de insecuritate, de abandonul și eșecul școlar), să poată fi admiși în școli de elită, rezervate, cu prioritate, unei clase de intelectuali, de excepție. (A se vedea pentru detalii și articolul http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.com/2012/11/zus-les-zones-urbaines-sensibles-en.html).În acest caz, vorbim (într-o mai mare sau mai mică măsură), deja, de o „democratizare” a învățământului universitar elitist tradițional francez, prezent de câteva secole în toate domeniile de vârf ale activității social-economice și politice franceze.În sfârșit, începând cu ultimul deceniu, dispozitivul de discriminare pozitivă (în materie de educație, de angajare, de fiscalitate, în materie politică, etc.) este preluat și de către majoritatea instituțiilor publice locale și centrale ale Statului (Primărie, Prefectura, Învățământ, Sănătate, Poliție, Jandarmerie, Justiție, Forțele de Muncă, etc.), care va permite persoanelor, în special, celor de origine musulmană (negrii sau arabii) fără Cazier Judiciar (cu Buletinele B2 și B3 vide), aflate, oarecum, în eșec școlar sau în reinserție socio-profesională să devină funcționari (publici) al Statului.Organele abilitate ale statului în materie de reinserție socio-profesională consideră că dispozitivul ar fi un bun „integrator” social al populației defavorizate (și că acesta ar mari „egalitatea de șanse” pentru cei „oropsiți ai vieții”), având în vedere faptul că accesul acesteia pe piață de competență în sistemul privat, ar fi minim.Deși, în majoritatea cazurilor ei vor integra structurile de jos ale Administrației Publice de categoria E (Fără calificare profesională) și D (cu Diplomă de calificare profesională: BEP, CAP- Brevete și Certificate de Aptitudini Profesionale), unii dintre ei vor reuși și concursul de funcționar categoria C (cu Diplomă de Bacalaureat), respectiv, B (cu Diplomă de  învățământ universitar de scurtă durata: bac+2 ani de studii superioare: BTS, DUT sau Bac+3 ani de studii superioare: Licență) și chiar A (cu Diplomă de învățământ universitar de lungă durata: Master sau chiar și Grande Ecole).În 2007 Lotfi Bel Hadj, Președintele Observatorului Economic al Regiunilor Urbane Metropolitane, afirmă în lucrarea să „Trop Français ou Français de trop"  că dispozitivul ar fi un concept de inspirație rasistă! Și că „un asemenea sistem mărește ura și tensiunile rasiale, motiv pentru care el constituie un punct de ruptură cu istoria noastră”. Acest dispozitiv de „dicriminare pozitivă” va permite angajarea masivă în ministerele de Interne (Poliție), al Armelor (Jandarmerie) și al Justiție (gardieni de închisori) a minorităților de confesiune musulmană (negrii și arabi) care vor avea un rol important (direct sau indirect, prin acțiunile lor) în promovarea proselitismului islamist extremist, al radicalizării și al jihadului în mediul carceral. .

Condamnat la RCV (Recluziune Criminala pe Viata-inchisoare pe viata) in iunie 2006 pentru asasinarea a cinci membri al familiei Flactif in aprilie 2003, David Hotyat, principalul inculpat in dosar,...

Dupa „depozitarea” si explozia, pe 6 decembrie 2007 al misteriosului pachet, in holul unui cabinet parizian de avocati aflat in spatele bisericii Saint Augustin (sectorul 8) la...

Thomas CSINTA, research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social Sciences and criminal investigative journalist https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/thomas-csinta-research-professor-of-mathematical-modeling-and-applied-mathematics-in-social-sciences-and-criminal-investigative-journalist-press-attached-organization-for-the-defense-of-human-right/ Bibliografie https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/carte-de-investigatii-jurnalistice-din-actualitatea-internationala-thomas-csinta/ Lucrări sub egida...

FEB 18 2014 Misteriosul pachet de pe Bulevardul Malesherbes Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta Inaintea alegerilor prezidentiale din 2012, Sarko (Nicolas Sarkozy), fostul si cel...

„Dragă domnule Profesor Csinta! Sunt mama unei copile de 19 ani. Trăim în România. Acum suntem în Franța. Povestea noastră începe cam așa: la jumătatea lunii ianuarie am aflat de la adorata noastră fiică, pe care o considerăm un copil nevinovat, că este însărcinată în 7 luni, tatăl copilului este necunoscut, întrucât, pe acesta l-a cunoscut la o petrecere, primul bărbat din viață ei. Nu a conștientizat sarcina decât atunci când a fost prea târziu. Eu oarbă de mine, n-am văzut nimic. Aici n-aș fi făcut decât să o expun la umilințe, la întrebări pline de cruzime, la lapidarea ei publică. Și nu merita asta pentru că o iubesc mai mult decât viața mea. Prin urmare, așa cum bine știu că o armata de îngeri are grijă de fiecare om în parte am căzut miraculos pe articolul scris de dvs, despre Nașterea sub X (*). În disperare de cauză am început să caut pe internet informații despre un spital în Franța unde puteam să ajung cu ea să nască. Și aveți cuvântul meu de onoare, că o întreagă familie din România va fi recunoscătoare toată viață pentru acele rânduri scrise, acel articol deosebit care m-a învățat totul cum să fac și ce să fac! De acolo, de la articolul dvs a plecat ideea mea de a construi viitorul copilei mele cu copil ei. Atât ne-a dus pe noi capul în acele momente de cruntă suferință și de negare a realității pe care o trăiam. Un adevărat coșmar. Am ajuns cu copila în Franța, unde ea a născut sub x, iar imediat după naștere le sage-femme a întrebat-o dacă dorește să vadă copilul, o fetiță superbă! Ea a spus că da și de aici a început nebunia. A doua zi când eram în rezervă, ei au apărut în cameră cu două asistente, împreună cu fetița. Am înțepenit de furie pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă. I-au pus fetița în brațe au spus că este „très jolie" și au plecat. Domnule Csinta eu am citit nopți întregi pe internet articolele dvs, cu adevărat deosebite, ieșite din comun, dar în special cele legate de infanticide macabre, abandonul de copii, și despre cea ce înseamnă nașterea aceasta sub sub anonimat, în Franța. Ce am trăit eu acolo însă la spital m-a blocat efectiv. În fine, în aceeași zi, a venit o doamna de la CNAOP (n.r. Consilul Național de Acces la datele Personale de Origine) care, cu multă înțelegere i-a explicat, completând formularele pentru abandonul fetiței că dacă dorește poate să păstreze copilul, pentru că statul francez o va ajuta și va primi ajutoare financiare, etc. Pentru a întări cele spuse i-a lăsat și o broșură cu tot ce întreprind autoritățile franceze în sensul asta. După care…Buuuun. S-au semnat hârtiile și i s-a spus fiicei mele că-i aduc fetița pentru ultima oară să-și ia la revedere de la ea! S-a întâmplat și asta după care s-a produs declicul emoțional de o intensitate înspăimântătoare. Dorea să-și crească fetița pentru că statul francez o va ajuta. Am înțeles că asta era singura soluție pentru sănătatea ei psihică și m-am lăsat dusă de val ca o frunză moartă. Două zile a durat până s-a lovit de crunta realitate! Au sosit în rezerva ei două doamne de la asistența socială din spital care mi-au spus să mă duc urgent cu fiica mea la primărie pentru a-și recunoaște fetița. Am făcut-o și pe asta, ne-am întors la spital, după o oră au revenit și m-au întrebat când ne întoarcem în România pentru că fiica mea aici în Franța nu poate beneficia de nici un ajutor pentru că singurul ei drept aici, implicit al tuturor românilor este de a circula liber! Stupoare! Urlete, țipete că au mințit-o, că nu poate crește acest copil doar cu iubire, sentimente de vinovăție, urlete în gură mare, groaznic. A doua zi a luat hotărârea de a da spre adopție copilul! S-a stabilit întâlnirea cu doamna de la direcția de solidaritate parcă! Procedura a durat 30 minute și astfel s-a sfârșit totul. Mi-au spus că asta a fost tot și că va trebui să așteptăm 60 zile pentru că acesta este termenul în care fiica mea poate reveni asupra deciziei dar mă întreb dacă nu cumva altul este adevărul. Poate ar trebui să mă întorc cu ea peste 60 zile în față vreunui tribunal? V-am scris toate aceste lucruri pentru că am simțit în aceste două luni de stat în Franța profunde umilințe, care m-au durut cumplit. Suntem priviți cu interes până când se află că suntem români, după care se schimbă brusc foaia! Iubesc Franța cu tot sufletul meu pentru că mi-a dat posibilitatea să aleg între umilință publică românească foarte dureroasă și umilință anonimă franceză. Să va dea Dumnezeu sănătate și să fiți sigur că vă vom purta toată viața în sufletele noastre pentru că a-ți avut inspirația să scrieți acel articol extraordinar, superb. O mamă care a fost disperată, umilită dar acum mai aproape de adevăr- care o fi acela?" (C.D)

1. Legislația europeană a Sindicatelor de Poliție Prezenta LESP (Legislatie Europeana a Sindicatelor de Politie) a fost elaborata (conceputa) la cel de-al doilea Congres al...

ASTRA ASIGURARI: Prabusirea unui “Imperiu”, datorita incompetentei salariatilor, respectiv, al coruptiei in banda organizata din institutie Scris de Thomas CSINTA. Posted in Dezvaluiri Nici Patronul Dan-Grigore Adamescu...

ASTRA ASIGURARI: Incompetenta, Coruptie, Complicitate la inselaciune in banda organizata, Asociere de raufacatori si Favorizarea infractorului! https://www.youtube.com/watch?v=52xztyJ4eVo https://www.wall-street.ro/tag/dan-adamescu.html#gref Scris de Thomas CSINTA. Posted in Dezvaluiri https://www.economica.net/dosarul-falimentarii-astra-asigurari-fosta-sefa-a-csa-condamnata-la-3-ani-si-6-luni-inchisoare-cu-executare_170819.html Domnule Presedinte, Autor a catorva...

Pana la arestarea membrilor sai, in urma cu un sfert de veac (25 de ani), „Action Directe”, o organizatie anarhista de extrema stanga (foarte controversata!)...

Votat pe 15 noiembrie 1999 de către guvernul Lionel Jospin (n.1937, om politic francez, membru al Partidului Socialist. A fost prim-ministrul Franței din 2...

Prin reducere la absurd, la fiecare „tranziție de fază” de la un an la altul, în Franța, în noaptea de Saint Sylvestre, incendiem (de bucurie sau de supărare!) între 1.200 - 1.500 de vehiculle. Dacă acest lucru nu se întâmplă înseamă că suntem nefericiți, ceea ce este contrar ipotezei. Ca urmare, suntem o națiune mare, puternică și fericită și suntem mândri că suntem francezi. Vive la République, vive la France. Rezumat (5% din articol). Cetățean al Romei Antice, fiul preotului Rufin, înmormântat în Cimitirul Sainte Priscille din Via Salaria, Saint Sylvestre, când moare pe 31 decembrie al anului 335, nu și-a imaginat niciun moment rolul important pe care îl va juca începând cu sfârșitul Mileniului II, în reînnoirea perpetuală al Parcului Auto francez, în detrimentul Companiilor de Asigurări (și în beneficiul Dealerilor !), care nu rareori se consideră depășite de eveniment ! Copil model, mama lui, Justa, încredințează educația lui, Preotului Cyrinus. Curajos, Sylvestre va găzdui un creștin Timothée din Antioche, care după mai multe convertiri (la diferite religii), a fost condamnat la morte ași executat (decapitat) din ordinul Prefectlui orașului, Tarquinuius. Sylvestere recuperează corpul (cadvrul) martirului și împreună cu Papa Miltiade îl vor îngropa (creștinește) nu departe de mormântul lui Saint Paul. Atunci, Prefectul Tarquinius îl arestează pe Sylvestre și îl incarcereaza (pe viață), el fiind însă eliberat după spanzurarea acestuia. Ales al 33-lea Papa, că succesor al lui Miltiade, Sylvestre va ocupă sfântul scaun între 314-335, în timpul domniei lui Constatin Le Grand (306-337), când creștinismul a fost recunoscut ca religie al Imperiului român, cu convertirea Împăratului Constantin Le Grand, care construiește și edificiile Basilica „Sainte Croix″ la Ierusalim, „Saint Laurent″ și „Saint Jean″ de Latran, respectiv, Saint Paul hors les Murs, la Roma. Astfel, sărbătoarea Anului Nou, își găsește originea să în Roma antică, a lui „Saint Sylvestre". Începând cu seară de 31 decembrie a fiecărui an, Romanii organizeau o petrcere cu mese îmbelșugate (mâncare și băutură la discreție !) în așteptarea noului an, pe 1 ianuarie. Conform tradiției, care s-a păstrat pe toată perioada colonizării române, cu cât numărul de platouri servite în timpul nopții era mai mare, cu atât anul care urmă să vină era mai prosper și mai abundent. Este foarte probabil că în mentalitatea noastră (a francezilor!), în această ordine de idei, acest „principiu″ român l-am adoptat în felul următor: cu cât numărul de mașini pe care îl incendiem în preajma anului nou (de Saint Sylvestre-Revelion) va fi mai mare, cu atât anul care vine ne va aduce mai multă prosperitate și bună stare materială. În Franța, la fiecare sfârșit de an (și în special în regiunea urbană pariziană), noaptea de Revelion („Saint Sylvestre″) al Calendarului gregorian (calendar solar, după numele Papei Griogore al XIII-lea, utilizat în majoritatea statelor lumii pentru corectarea Calendarului Iulian introdus de către Iulius Cezar în 45 î.Hr.), conceput la sfârșitul secolului XVI de către un Colegiu științific sub direcția lui Christophorus Clavius/1537 – 1612, un matematician și astronom german, aparțînând Ordinului Iezuit), este un adevărat „coșmar" pentru forțele de ordine, atât pentru cele ale PN (Poliția Națională) care își desfășoară activitatea în mediul urban cât și pentru GN (Jandarmeria Națională) care este prezența în ariile metropolitane și periurbane, având în vedere faptul că teritoriul metropolitan francez (Franța continentală, inclusiv Insula Corsica) este urbanizat într-un procent de peste 95% (în sensul că așezările omenești, sunt incluse în aglomerații și regiuni urbane, respectiv, zone metropolitane sau sisteme urbane de mare densitate. Întodeauna, la sfârșitul fiecărui ani, printr-o sinistră „tradiție″, Ministerul de Interne, adresează Prefectilor de Departamente (Județe) și Regiuni o circulară cu o „fișa tehnică", în care solicită forțelor de ordine „o mobilizare cu cea mai mare vigilența″ pentru evitarea pe cât posibil ale tuturor incidentelor de mare amploare (anvergură), care pot fi evitate. Pentru că, în general, Revelionul în Franța este o bună ocazie și pentru cei cărora le place să se „joace″ cu focul și în special să incendieze mașini ! O tradiție à la française″ integrată în cultură și civilizația noastră ! Și indiferent unde în Hexagon! În metropole, în ariile metropolitane, unde există desigur nemulțumiri ale „maselor″, dar chiar și în orașe mai mici unde există mult mai puține pretexte pentru a „pune focul″, pentru a incendia, fără milă, pentru a distruge ″cu simt de răspundere″, tot ceea ce este vulnerabil, lipsit de apărare. Acest obicei (pe care îl putem ridica la rangul de principiu a lui Saint Sylvestre !) în ultimul timp, care din ce în ce mai mult a luat o amploarepe pe teritoriul național, greu de controlat de către forțele de ordine, noi francezii îl interpretăm, într-o formă mai mult sau mai puțîn adecvată (corespunzătoare), că o manifestare „pozitivă″ atunci când vrem să protestăm contra autorităților (locale sau centrale), când vrem neapărat să le atragem atenția cu „ceva″, la „ceva″! Mai exact, când vrem să ieșim în evidență, pur și simplu ! Când vrem c„ lumea să vorbească (să știe !) de noi, de ceea ce suntem capabili să facem atunci când suntem neîndreptățiți sau revoltați în sens camusian (Albert Camus, „Omul revoltat″, 1951, Premiul Nobel pentru literatură în 1957). Când vrem să ne descărcăm nervii „în gol″ pe ceea ce este destructibil dar recuperabil, fără a comite acte criminale grave ! (Omucideri, asasinate, etc., însă nu neapărat și „mici″ tâlhării că spargeri de magazine, furturi din depozite sau locuințe sau chiar unele mai grave că : jafuri armate sau bracaje, etc.)

Remember: În timpul investigațiilor mele la New York legat de tematica acestui articol, am contactat o serie de persoane și personalități din diverse instituții (publice, respectiv, private), trusturi de presă, etc., ale statului american, implicate direct sau indirect, mai mult sau mai puțin în evenimentele care au marcat deceniul care a trecut de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Consider de datoria mea să menționez că în acest articol expun o părere strict personală care, în mod evident, nu angajează sub nicio formă, nici responsabilitatea morală și nici cea juridică a celor pe care i-am contact și mi-au furnizat documente sau informații inedite legate de derularea acestor evenimente! Cu un deceniu în urmă, după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 la New York, am părăsit teritoriul United States al Administrației Bush, „țara tuturor posibilităților“, a marilor contradicții economice și a inegalităților sociale, în care manipularea și monitorizarea „no limite“ sunt un sport național ridicată la rang de „religie“, în care totul se vinde și totul se cumpără (inclusiv, un Juriu Popular, dacă interesul național sau cele financiare publice sau chiar și private o impun !), în care sistemul de sănătate este „ghilotinat“ de bună voie și nesilit de nimeni (cu acordul contribuabililor, în care capitalismul sălbatic uzat moral, „doarme pe ghimpe“ (pentru a fi mereu „în veghe“) și face că 1% dintre cei înstăriți să dețînă 70% din activele financiare ale națiunii, iar 400 de persoane să posede în total o avere de 1.570 Md$US, depășind-o pe cea deținută de către 155 de milioane de americani, în care legea ultra-liberală a armelor de foc face nu mai puțin de 130.000 de victime anual (din care peste ¼ de decese !), cu „conjectura“ că, deși acestea au fost executate de către membrii grupării teroriste Al Qaida avându-l ca leadrer și mentor pe Osama Bin Laden, ele au fost meticulos concepute și organizate, in cele mai mici detalii, nu de către ei, dar de către, alții. Alții, care aveau interese meschine și oculte, de neînțeles pentru muritorii de rând, care aveau nevoie de un pretext pentru „Invazia SUA“ (& NATO Co.) în Afganistan și în Irak. Alții, care erau mai presus de orice bănuiala și care în frustrarea (și amai ales) în delirul lor, doreau să arate lumii (și în special celei arabe, „îmbibată“ în petrol!) că în „cazinourile“ lumii sunt ei cei care fac „jocurile“ curat-murdare, „Jandarmii lumii“, care „veghează“ asupra intereselor omenirii, mai mult sau mai puțin, atât ale „națiunilor unite“, cât mai ales ale celor „ne-unite“, singurii capabili să aducă și să mențină acea „pace“ și „democrație“ durabilă în lume de care lumea are sau nu are nevoie și nu atât pentru supraviețuirea, dar, mai ales, pentru „prosperitatea“ ei. Cei, pe care încercând, în disperarea mea, să-i găsesc de-a lungul anilor, i-au „găsit“, tot, alții. Și nu în interesul meu și nici în interesul lumii, dar în interesul adevărului istoric. Acelui adevăr, despre care Albert Camus (Premiul Nobel, 1957) spunea că este „misterios, ușor de pierdut și trebuie recucerit mereu“. Care astăzi nici nu mai contează, pentru că viața merge înainte, cu sau fără voință noastră, cu sau fără ei și așa cum remarca Pablo Neruda (Premiul Nobel, 1971), pentru că adevărul este că nu există adevăr“, în acest dosar de jihadologie (terorism islamist).

Im the boss Justitia romana, incotro? Catre modelul francez inchizitoriu (inchizitorial)?!   Thomas CSINTA Profesor de Matematici Aplicate si Modelizare matematica în Stiinte Ingineresti si Social-Economice Consultant stiintific...