Etichetă: Lee Harvey Oswald

În ceea ce îl privește pe camerunezul Franck Elong Abé (în vârstă de 36 de ani), fost jihadist, asasinul lui Yan Colonna la închisoarea de maximă siguranță (Maison Centrale) de la Arles (DISP Marseille–Sud Est, din str. Nicolas Copernic nr.44, 13200 Arles), construită între 1989–1991 (în cadrul programului 13.000 și dată în folosință în 1991, cu o capacitate operațională de 157 de locuri) acesta părea să fi fost un deținut „cu un trecut lipsit de orice fel de violență” (cel puțin, aparent și vizibil), conform fostei directoare a instituției penitenciare din Arles, Corinne Puglierini (care, în plus, mai menționa în declarația sa și faptul că „„bărbatul în vârstă de 36 de ani își desfășura activitatea sa de „auxiuliar” de sport–însărcinat cu menajul în sala de activități fizice, începând cu luna septembrie 2021, „mai mult decât satisfăcător”). Din contră, investigațiile noastre în acest dosar criminal de excepție au pus în evidență o serie de „elemente” care sunt mai mult sau mai puțin corente, contradictorii și chiar „departe de realiate” (lipsite de adevăr).În primul rând, Franck Elong Abé (n.1986 la Metet, în centrul Camerunului) nu era (numai) camerunez, dar și francez, ceea ce explică fatul că după interpelarea lui în 2012, în Afganistan (de către americani) el a fost extrădat în Franța (țara sa adoptivă), unde era, de fapt, admis încă de la vârsta de 15 ani, via OMI (Ornanizația de Migrație Internațională) cu dispozitivul de „reîntregire a familiei”, având în vedere că părinții săi au reușit să obțină, ceva mai devreme, statul de „refugiat politic” în regiunea administrativă Normandia în nordul Franței (provincie istorică divizată administrativ între 1955–2015 administrativ în Normandia de Sus, la nord de Paris, pe cursul inferior al Senei, și, în partea vestică, în Normandia de Jos, care cuprindea și Peninsula Cotentin). În țara sa natală, el va fi crescut de către bunicii săi din partea mamei (protestanți și conservatori), conform propriei sale decrații făcute expertului–psihiatru care l-a examinat după extrădarea lui în Franța (în luna mai 2014). Expertiza lui psihiatrică pune însă în evidență și „tulburări de comportament” care vor debuta în jurul vârstei de 13 ani (deci înainte de stabilirea lui în Franța), iar anturajului său familial evocă la acesta, încă de la vârstă fragedă, prezența unor „posesiuni diabolice” și „impulsiuni irezistibile” motiv pentru care ar fi fost consultat în repetate rânduri, fie de către „clarvăzători”, fie de către preoți. În al 2-lea rând, după sosirea lui în Franța (în 2001), Franck Elong Abé va fi marcat nu numai de tulburări de comportament dar si de un „parcurs carceral haotic”, motiv pentru care deși era încarcerat din 2014 (în Franța) și a fost condamnat „numai” la 9 ani de detenție criminală, încă în 2022, acesta era privat de libertate, în contextul în care, conform legii, după efectuarea a 2/3 din pedeapsă în caz de recidivă (1/2 în cazul dacă era „primar”–adică, la prima condamnare) era „liberabil” (adică, putea beneficia de eliberare condiționată sub control judiciar).Cu alte cuvinte, după 6 ani de închisoare, din care erau deductibile (sub formă de „grații ale închisorii”), pentru „bună purtare”, 3 luni în primul an și 2 luni în fiecare dintre anii următori.Dar așa cum rezultă din dosarul de instrucție, din păcate, el a fost „victima” și și a unei alte condamnări în timpul detenției sale după „revenirea” (nu tocmai „protocolară”) în țară (Franța), care ar fi fost doar parțial (sau deloc) contopită cu cea „principală”, pe care o executa, motiv pentru care „liberabilitatea” lui (liberatea condiționată sub control judiciar), ar fi fost „ușor translataă în timp”.În sfârșit, întrerupându-și școlaritata (studiile) în clasa a VIII-a, devine un delincvent juvenil, iar de la vârsta de 16 ani va fi interpelat de mai multe ori pentru diferite infracțiuni (mai mult sau mai puțin minore) motiv pentru care va fi plasat sub tutela unui magistrat (judecător) pentru minori.Devenind „francez” la 18 ani (prin naturalizare), decide să integreze Marina militară (Forțele Armate al Marinei franceze), dar are ghinionul de a comite „un jaf armat” (infracțiune criminală deosebit de gravă) cu puțin timp înainte de încorpoare.Așa cu menționează în depoziția (declarația) sa „nu avea niciun motiv să acomită un asemenea act infracțional, doar voiam să devin militar”, dar, din păcate „nu eram stăpân pe situație și nu mă puteam controla”, pur și simplu, eram, efectiv, „posedat”.Din fericire (sau nu, pentru el), expertiza psihiatrică (conform căreia ar fi fost într-o stare de „iresponsabilitate penală”) „îl salvează” de detenție, dar va fi spitalizat în unități (structuri) psihiatrice ale unor spitale din departamentele Seine-Maritime și Eure cu diagnosticul de „schizofrenie” (paranoidă), timp de peste un an.Ceea ce nu a impiedicat, toutuși, justiția ca să-l condamne, pentru prima dată, în 2006 pentru furt, căreia vor urma alte condamnări până în 2011, printre care și amenințarea cu moartea, când decide să plece în Afganistan, o decizie foarte „la modă”, în acea perioadă, în rândul tinerilor francezi de origine musulmană.Între timp, în 2008 pleacă în Canada unde se va converti la islam luându-și numele de mujahedin „Zakaria” și intră în contact cu alții care au revenit din Afganistan. Dar în 2010 va fi expulzat din Canada pentru că ar fi agresat „mai mulți fideli ai unei moschee, cărora i-ar fi reproșat că ar fi „musulmani falși/ipocriți”.Ca urmare, anul următor el revine în Franța și se stabilește la Bordeaux, unde ia decizia de a se „instala” (stabili) în Afganistan unde reușește să intre legal cu o viză de lucru de 3 luni în domeniul „umanitar” cu scopul „de-a putea face o idee despre talibani” (adică, de a-i cunoaște pe talibani, de aproape). La început locuiește (ca „nou recrut”) într-o tabără (cu corturi) la Mir Ali în Pakistan (în munții pakistanezi Orakzai), unde după 6 luni fiind clasat (considerat) ca „sigur”, va deveni mesajer între talibanii din Waziristanul pakistanez și cei din provincia afgană Khost, unde de altfel, va fi și interpelat în 2012 de către un polițist de frontieră afgan care îl predă forțelor aliate internaționale.Merită de remarcat faptul (interesant) că el se va atașa „mentalității” talibanilor (din Afganistan și Pakistan) și luptei cu caracter terorist în care sunt angajați aceștia dar va denunța ideologia și practicile organizației teroriste și criminale Al Qaeda.Predat autorităților franceze în cursul lunii mai 2014 (după cca 1 an și jumătate de sejur în închisorile americane din Afganistan) și încarcerat în regiunea sa de reședință Normandia, la centrul „medieval” de detenție provizorie Bonne-Nouvelle din Rouen (DISP Rennes-Grand Ouest, Bul. Europei nr. 169, 76100 Rouen, dat în folosință 1864, cu 272 de celule și 518 locuri operaționale pentru bărbați, respectiv, cu 35 de celule si 52 de locuri operaționale pentru deținute și 34 de celule individuale pentru minori dar și un cartier de smilibertate cu 19 celule și 20 de locuri operaționale), expertiza psihiatrică pune în evidență la el „o structură de personalitate comportând caracteristici ale psihozei” dar neagă „abolirea discernământului” (deci, implicit, „iresponsabilitatea penală”) și aprobă cercetarea lui penală în stare dearest preventiv, recomandându-i, în plus, să beneficieze și de o „reală pregătire profesională”. Celibatar, fără familie (și fără copii), Franck Elong Abé va fi plasat în detenție provizorie și clasat, în cursul lunii noiembrie 2015, DPS (Détenu Particulièrement Signalé/Deținut sub supraveghere permanentă), datorită „periculozității sale deosebite/ieșite din comun” (pentru pericolul deosebit pe care îl reprezenta pentru anturajul său) și a „instabilității sale psihice” (care „genera, automat, un comportament violent), ceea ce îl izolează de școală, de activități socio–eucative și sportive, dar îl va apropia de deținuți integriști și radicalizați.Foarte probabil, pentru că în luna septembrie va fi condamnat la 30 de luni de închisoare de către Tribunalul Corecțional din Rouen (capitala regiunii administrative Normandia) într-un alt dosar infracțional grav, conform unor surse oficiale, de „tentativă de evadare” (cu luare de ostatici, cu un „makeshift weapon” în unitatea de ingrijiri medicale cu caracter phihiatric al închisorii Lille-Loos-Sequedin/DISP Lille Eurométropole, unde era încarcerat). De fapt, închisoarea Lille-Loos-Sequedin este un centru penitenciar modern aflat sub DISP (Direcția Interregională a Serviciului Penitenciar) Lille–Grand Nord dată în folosință recent (în 2005) care are în componența sa un cartier de detenție provizorie pentru bărbați (cu 361 de celule și o capacitate operațională de 436 de locuri), un cartier de detenție provizorie pentru femei (cu 129 de celule și o capacitate operațională de 149 de locuri), dar și un cartier de semilibertate pentru bărbați (cu 14 celule și o capacitate operațională de 49 de locuri) și pentru femei (cu 8 celule și o capacitate operațională de 11 locuri) dar și un CNE (CNO–Centru Național de Evaluare/Centru Național de Observație), o structură înternă a Administrației Penitenciare Franceze (AP) care are ca obiectiv studiul personalității deținuților și evaluarea periculozității acestora înainte de orientarea lor către centrele private de libertate în care urmează să-și execute pedepsele. În sfârșit, statutul de DPS lui Franck Elong Abé i-a fost renoit și în cursul lunii mai 2020. Între timp, în luna aprilie 2016, el va fi condamnat la 9 ani de detenție criminală pentru participarea sa la „o asociere de răufăcători în vederea perpetrării unu act terorist”.Transferat la închisoarea de maximă siguranță de la Arles în luna octombrie 2019 el va fi plasat într-un QI (cartier de izolare) până când „grație comportamentului său corect și respectuos” și în „absența incidentelor disciplinare” începând cu luna august 2019, (re)devine DPS.În momentul transferului deținutului Abé în această închisoare (preveztă cu „Salons familiaux”/Saloane familiale, „UVF–Unités de vie familiales”/Unități de viață familială și „Parloirs simples”/Prison visiting room), densitatea carcerală era de 82,2%, adică, erau încarcerate cca 129 de persoane.Capturat de către americani în 2012 și încarcerat în închisoarea de la Kabul, acesta s-ar fi radicalizat, ceva mai devreme, în Centrul penitenciar (Maison d'arrêt/Centru de detenție provizorie) modern de la Bordeaux-Gradignan (DISP Bordeaux–Sud Ouest, dat în folosință în 1967, cu un cartier pentru bărbați cu 305 de celule individuale–cu o densitate carcerală de 221,61%, cu un cartier pentru femei cu 21 de celule și 22 de locuri operaționale–cu o densitate carcerală de 186,3%, cu un cartier pentru minori cu 23 de celule individuale–cu o densitate de 47,8% și cu un cartier pentru bărbați de „pedepse amenajate” cu 68 de celule și o capacitate operațională de 82 delocuri–cu o densitate carcerală de 61%).Conform informațiilor din dosarul de instrucție, Abé ar fi ajuns singur (adică, neînsoțit) în Afganistan (cu contract de mmuncă de tip umanitar), unde după ce ar fi aderat la triburile talibane urma să se angajeze ca mujahedin în „Războiul sfânt”, contra celor pe care aceștia considerau „mécréants” (atheistic, unbeliever), adică, „jandarmii lumii” (americanii) și forțele de coaliție internațională angajați în GWOT (Global War on Terror, declanșat pe 28 septembrie 2001 de către George W, Bush după atacarule teroriste de 11 septembrie în SUA). Înainte de a-l asasina pe Yvan Colonna în închisoarea de maximă siguranță de la Arles (unde este transferat în octombrie 2019), acesta l-ar fi „susținut” public pe asasinul profesorului de istorie–geografie Samuel Paty (de la școala generală Le Bois d'Aulne, în vârstă de 47 de ani, originar din Moulins, departamentul Allier, regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, căsătorit și tatăl unui copil în vârstă de 5 ani) și ar fi refuzat orice fel de comunicare cu spraveghetorii (gardienii). Legat de acesta din urmă, reamintesc faptul că pe 16 octombrie 2020, în jurul orei 17h15 polițiștii de la BAC (Brigada Anticriminalitate) din Conflans-Sainte-Honorine (considerată capitala franceză a industriei transportului fluvial, departamentul Yvelines–Grand Paris Seine et Oise) sunt alertați de către polițiștii municipali din Eragny-sur-Oise (departamentul Val d'Oise), după ce descoperă pe drumul public județean (D48E) cadavrul unui bărbat decapitat, nu departe (la cca 3,5km, pe str. Ambasadorului) de Școala generală Le Bois d'Aulne (aparținând Academiei Versailles), identificat în persoana profesorului Samuel Paty.Agresorul, Abdoullakh Anzonov (având la naștere numele de Abdoullakh Abouyezidovitch), un tânăr cetățean rus (de origine cecenă) în vârstă de 18 ani (născut la Moscova), cunoscut autorităților polițienești franceze (ca delincvent juvenil) pentru infracțiuni corecționale de drept comun minore (degradare de bunuri și violență în bandă organizată), fără, să fi fost condamnat, deci fără să fi avut cazier judiciar, avea statutul de refugiat politic în Franta (împreună cu părinții săi) și a obținut pe 4 martie 2020 un titlu se sejur (carte de rezident, valabil 10 ani), cu domiciliul în Evreux (prefectura departamentul Eure, regiunea adminisrativă Normandia). „Auxiliar de curățenie” el va fi acceptat la un curs de „întreținere a spațiilor verzi” pe care ar fi trebuit să urmeze între iunie 2020 – februarie 2021, dar va fi exmatriculat datorită absențelor acumulate. În ciuda eșecului său școlar dar și a diferitelor incidente (violență verbală și fizică contra mai multor deținuți sau chiar și gardieni ai închisorii) în cursul anului 2020, începând cu luna februarie 2021, Franck Elong Abé redevine un „deținut cu statut ordinar” din DPS.În urma mai multor sesizări, în luna mai 2021, Administrația Penitenciară preconizează transferul acestuia într-o unitate administrativă de tip QER (Cartier de Evaluare al Radicalizării), dar până la urmă, proiectul este abandonat.S-ar părea că, cel puțin aparent, „omul ar fi fost pregătit să ajungă în Paradis” și „să moară ca un adevărat erou” (pentru Allah), evident, cu ambiția „de a deveni mare pentru Islam”.Ca urmare, Abé își instalează biroul în celula sa, își așează frigiderul pe pat, iar el doarme pe o pătură întinsă pe sol (o practică des întâlnită la „fanaticii” islamismului). Cum „liberabilitatea” lui (eliberarea sa condiționată sub control judiciar) se apropia, în cursul lunii februarie 2022, când, cu Yvan Colonna, încă juca șah și Pétanque (joc cu bile al cărui scop este de a arunca bilele de metal cât mai aproape de o țintă, o mică bilă de lemn colorată, numită și „cochonnet"/„purcica. în mod normal pe o suprafață plană de țărână, pământ uscat acoperit cu praf), Franck Elong Abé ar fi afirmat că după ieșirea din închisoare se va îndeletnicii cu „creșterea caprelor”, foarte probabil, ca o aluzie la „profesia” lui Yvan Colonna (care înainte de a fi interpelat în 2003 era specializat în această activitate).Într-un asemenea context, între „imaginea carcerală” a lui Franck Elong Abé, conform raportului lui Corinne Puglierini (fosta directoarea a închisorii de maximă siguranță de la Arles) și „parcursul carceral haotic” al acestuia (conform anchetei noastre) pare să fie o profundă disconcordanță.În sfârșit, în al 3-lea rând, trebuie să remarcăm faptul că pare mai mult decât suspect faptul că Abé a fost transferat la închisoarea de maximă siguranță de la Arles.Pentru că chiar și în cazul „deosebit” de grav, adică, recidivă, cu o condamnare suplimentară necontopită (de 30 de luni de închisoare de către Tribunalul Corectional din Rouen pentru o „tentativă de evadare”), inclusiv, fără grațiile închisorii pentru „bună purtare” (ceea ce ar contrazice conjectura lui Corinne Puglierini), în total, Abé avea de executat 9 ani+30 de luni de detenție criminală (adică 11 ani și jumătate), iar după 2/3 de privare de libertate, cel puțin teoretic, era liberabil (chiar dacă nu la prima sau a doua solicitare, dar la următoarele).Având însă în vedere încarcerarea lui în detenție provizorie din mai 2014 (imediat, după extrădarea lui în Franța), în octombrie 2019 (când are loc transferul lui la închisoarea de maximă siguranță/Maison Centrale de la Arles aflată pe DJ 35, pe o suprafață de 110 000 m2, cu 160 de celule, dar cu o o capacitate operațională de 157 de locuri), Abé ar fi executat deja (în cazul cel mai grav) din totalul pedepsei sale 5 ani, adică, aproape ½ din pedeapsă și în scurt timp, putea deveni liberabil, conform celor susținute de către fosta directoare a închisorii Corinne Puglierini.Într-un asemenea context, sub nicio formă nu poate fi justificat transferul lui într-o închisoare de maximă siguranță, rezervat, în exclusivitate, condamnaților la pedepse lungi de închisoare (recluziune criminală), inclusiv, celor condamnați la închisoare pe viață.Cu atât mai mult cu cât în „aprecierea parcursului său carceral” si „comportamentul său în mediul carceral” existau disconcordanțe radicale. Ca urmare, acest transfer nu a fost deloc întâmplător, ceea ce, de altfel, sursele mele din mediul carceral și confirmă.După „evaluarea” lui Abé în închisoarea Lille-Loos-Sequedin (în cadrul Centrului Național de Evaluare) în timpul detenției sale provizorii, acesta părea să fie „omul ideal” pentru misiunea de a-l executa pe Colonna.Amândoi erau erau „en fin de peine” (la srârșitul pedepsei) și în plus, exista riscul ca Yvan Colonna să fie transferat la închisoarea Borgo din Corsica (un „centru istoric de detenție” cu 2 cartiere pentru condamnați și un centru de detenție provizorie pentru preveniți, la cca 15km de Bastia–prefectura departamentului Corsica de Nord), dar de vină ar fi fost Covid-2019, care ar fi încurcat toate planurile.Inclusiv, pe ale mele, care ar fi împiedicat (conform Administrației Penitenciare) să-l vizitez și să stau de vorbă cu el.În orice caz, din „ordinul mieilor”, cel din urmă nu trebuia să părăsească închisoarea din Arles decât cu picioarele în față, pentru că acesta avea de gând „să vorbească”, ceea ce de altfel s-a și întîmplat.Iar asasinul era o „pradă ușoară”, ușor influențabil și manipulabil care are șanse relativ scăzute să asiste la propriul său proces și oricum, având în vedere tublburările sale psihice (schizofrenie, paranoia și foarte probabil, o combinație a lor, „liniară” sub formă de „schizofrenie paranoidă”) chiar dacă va spune „ceva” nu cred că va fi luat în considerare.Dar nici nu cred că ar avea ce spune, pentru că la rândul său, atât el, cât și Erignac și Colonna, el este victima unei conspirații naționaliste pusă la punct și dusă la bun sfârșit de către „mieii” corsican, reduși la tăcere și „crescuți” pe fermele insulei.Cu certitudine, având în vedere relațiile apropiate și „cordiale” pe care le-ar fi avut Abé (martir pentru Allah) cu Colonna (martir pentru Corsica), este foarte puțin probabil ca el să fi bănuit ca ve deveni, într-o zi asasinul lui, ceea ce celui din urmp „nici prin minte nu i-ar fi trecut” !Colonna era un ultranaționalist echilibrat, responsabil, de caracter, fără a fi un criminal, care s-a lăsat antrenat într-un joc al unor „iele” mai mult „mielizate” decât „sirenizate”, crezând că va putea ieși învingător și biruitor în calitatea sa pe care a dobândit-o (neintenționat/nepremeditat) de „icoană a naționalismului corsican”.În ceea ce îl privește pe Abé, acesta era un descreierat radicalizat cu o profundă instabilitate psihică, nu atât dominat de demoni (cum credea), cât mai ales de halucinații datorate unor simptome specifice unei schizofrenii „lejere” (debutante și netratate), fără un profil killer înnăscut, care, sub nicio formă n-ar fi trebuit să se „intersecteze” într-un centru privat de liberate, așa cum am detaliat acest lucru.Dar din păcate, soarta a decis altfel. Pentru ca nedeterminarea ambiguității comportamentului haotic a lui Franck Elong Abé să fie și mai clară în mediul carceral merită să menționez aici si faptul că pe 30 martie 2022, în fața Adunării Naționale, când Corinne Puglierini este audiată în prezența succesorului său la direcția închisorii din Arles, Marc Olivier, ea rămâne fermă pe poziție și susține (în continuare) că profilul deținutului Abé, nu ar avea nimic „notabil”, chiar dacă succesorul ei confirmă că acesta din urmă va comite, totuși, alte evenimente, considerate, „notabile”, înainte ca statutul său de DPS să fie „ridicat” pentru a devein un „dețiunt ordinar”.Astfel, pe 17 iulie 2020 (după numai două luni și jumătate după ce iese din izolare), atunci urmând o pregătire în domeniul întreținerii spațiilor verzi, acesta îi „dă un cap în gura unui detinut pe care îl umple de sânge”, numai pentru simplul fapt că „ar fi înțeles greșit modul în care urma să fie utilizat sistemul de irigare a a acestora”, iar pe 10 decembrie blochează curtea promenadei închisorii îar în interiorul acesteia va vandaliza (premeditat) proiectoarele, tuburile de neon, cabinele telefonice și alte obiecte puse la dispoziția deținuților.Și asta după ce în cursul lunii martie el s-a bătut cu alți 2 deținuți musulmani din cauza Islamului, motiv pentru care este transferat în QI (cartierul de izolare).Și în sfârșit. după ce pe 14 iulie 2021 (de ziua națională a Franței), el atacă un supraveghetor (gardian) pe care îl amenință cu moartea, pe 25 august va agresa fizic un membru al personalului închisorii în timp ce, în perioada mai–septembrie 2021 acesta va boicota, systematic, complexul sportive din cauza unor neînțelegeri cu instructorii responsabili cu educația fizică a deținuților.Înainte de a-l sugruma pe Yvan Colonna pe 2 martie 2022, pe 14 ianuarie va mai ataca și un alt deținut („dându-i un pumn în gură și făcându-l Ko”) pentru simplul fapt că i-ar fi făcut reproșuri în legătură cu menajul pe care l-a prestat și de care acesta n-ar fi fost mulțumit. Și în plus, conform investigațiilor noastre, acesta ar fi avut, deja, în total, înainte să fie transferat la Arles, cca 29 de incidente, mai mut sau mai puțin grave (conform dosarului său carceral/de detenție și reactualizat în „spitalul–închisoare” Seclin). Merită de menționat aici faptul că spitalul psihiatric pentru deținuți din Seclin (oraș în departamentul Nord, regiunea administrativă Hauts de France în partea flamană a regiunii urbane Lille Eurométropole) dat în folosință în 2013, este o unitate medical – carcerală, „betonată” (atât în interior cât și „de jur împrejur”), cu foișoare și acces „ultrasecurizat”, numit în jargon administrativ UHSA (Unitate Spitalicească Special Amenajată), cea de a 6-a în Franța, în care sunt internați deținuții cu tulburări psihice (mai mult sau mai puțin grave) aflată în subordinea Centrului de detenție provizorie Lille–Sequedin și CHRU Lille (Centrul Spitalicesc Regional Universitar din Lille, cu profesorului Pierre Thomas, șeful Polului psihiatric) și creată prin Legea de programare și de orientare a justiției din 2002.Echipamentul personalul este prevăzut în jurul gâtului (atunci când se delasează) către „camerele” (celule îmbrăcate, în interior, în lemn) un „bandaj din fibră de carbon” pentru a fi protejat în cazul unui „derapaj” neprevăzut al unui bolnav (deținut), ceea ce mă duce cu cândul la celebrul film de ficțiune RoboCop (film de acțiune științifico-fantastic din 1987 regizat de către Paul Verhoeven). Instituția a fost dată în folosință cu 39 de supraveghetori (gardieni), 53 de asistenți medicali, 39 de infirmieri și 5 medici–psihiatru cu 60 de paturi, divizată în 3 secțiuni Majorelle (bleu–cu o tonalitate blândă, apropiată de culoarea violet, după numele artistului francez Jacques Majorelle care a promovat în lucrările sale, cea mai sensibilă, cu spitalizări sub constrângere, indiferent de sex și vârstă), Garance (garanță roșie extrasă din Roiba/Rubia tinctorum, o plantă ierboasă din familia Rubiaceae, cunoscută și sub denumiri populare: rimenele, rodea, pațchină, rezervată urgențelor, cu acordul deținuților, atăt bărbați, cât și femei sau minori) și în sfârșit Véronèse (după numele pictorului venețian al Renașterii Paolo Caliari/Véronèse dedicat deținuților cu lung sejur în vederea pregătirii unui „proiect de viață” după punerea lor în libertate). Interesant este și faptul că Abé ajunge în această unitate medicală (psihiatrică) pentru că în cursul lunii februarie 2015 (adică, după jumătate de ani după extrădarea sa în Franța și încarcerarea lui centrul de detenție „Bonne Nouvelle”/Veste bună – sic ! ca o ironie a sorții) el va eșua într-o sinucidere (voit sau nu), greu de spus dacă era sau nu, un fake.Cert este faptul că în ziua de 10 martie el reușește să „atragă” în „camera” (celula) sa o internistă (în psihiatrie) Diane D (în vârstă de 27 de ani) pe care o amenință cu moartea (punându-i la gât axul bobinei din toaletă pe care era plasat sulul de hârtie igienică) spunându-i: „Te previn, dacă vei apăsa pe bip-ul tău, eu voi înfige țeava (axul) în gâtul tău. Tu vei veni cu mine și mă vei însoți până la terenul de fobal”.Dar internista, în disperarea ei, după două minute, va striga după ajutor și imediat vor intervenii infimierii aflați în proximitatea locului care îl vor anihila pe agresor fără niciun fel de violență, prin injectarea unui calmant puternic.La întrebarea dacă actul său a fost sau nu o „tentativă de evadare”, Abé nu va răspunde deloc și ca urmare, va fi îndepărtat atât de curtea de promenadă cât și de terenul de fotbal.In fața instanței, avocatul său Pauline Vallois, a cărei intervenție, de altfel, va fi rapidă, nu existau niciun fel de probe materiale care să fi pus în evidență, o eventuală, tentativă de evadare, motiv pentru care acesta pleda pentru„relax” (achitarea lui).Din contră, procurorul Reublicii de Rouen, care se uita în ochii inculpatului, înconjurat în boxă de către membri ai BAC (Brigada de AntiCriminalitate) echipați cu pistoale Taser X26 (cu impulsuri electrice și cu cameră video incorporată), pregătiți să intervină cu „eficacite” (la nevoie), contestă spusele avocatei: „El și-a premeditat gestul. Contează prea puțin dacă avea sau nu șanse de evadare. Fapta este de o extremă gravitate” și silictă de 3 ani de închisoare.În ceea ce privește victima Diane D., conform avocatului ei Honoré Derain, afirma că ar rămâne traumatizat pe viață din cauza acestui eveniment dramatic, de care își va aduce aminte de fiecare dată când deschide poarta închisorii.Verdictul a fost conform așteptărilor, 4 ani de închisoare (cu 18 luni de suspendare) și plata sumei de 3.000 € reprezentând daune morale.

Masacrul (Drama) de la Douronne (Auriol), de la care s-au împlinit de curând, 4   decenii (în ziua de 18 iulie 1981), judecat la Aix-Marseille de către Curta cu Jurați (Juriul Popular) al departmentului Bouches du Rhône cu 3 decenii și jumătate în urmă (în 1985) este unul dintre cele mai macabre, cele mai  sângeroase și cunoscute crime (considerată de natură politică!)  din întrega istorie criminală a Franței.Comis de un Comando special al SAC (Serviciul de Acțiune Civică), creat (în 1960) cu scopul de a-l susține în lupta contra comunismului pe Generalul Charles de Gaulle (după revenirea sa la putere în 1958 – în calitate de prim-ministru și fondator al celei de a V-a Republici franceze), natura acestui sextuplu asasinat rămâne totuși un mister, care nu a fost elucidat, nici astăzi!Șeful Comandoului, Lionel Collard, fost parașutist în Legiunea Străină (presupus că ar fi fost el cel care a executatat misiunea), inculpat în dosar și condamnat în 1985 la închisoare pe viață, ar fi singurul în măsură  să ne lămurească în legătură cu acest mister, având în vedere faptul că ceilalți doi superiori ai săi, Pierre Debizet (fost șef național al SAC) și Jean-Joseph Maria (adjunctul șefului local SAC Marsilia), implicați au decedat cu aproape un sfert de scol în urmă (în 1996).Din informațiile pe care le dețineam (din mediul carceral francez - de la cei care l-au cunoscut), după eliberarea lui, Lionel Collard  s-ar fi stabilit (și ar trăi!) în România.Dar, după un deceniu de investigtii (pe cont propriu – ca private investigator), cred că, astăzi, l-am localizat pe acesta, din păcate, nu aici la noi (în Republica România), dar în cea de peste Prut (Republica Moldova). Dacă informațiile mele vor fi confirmate, vom asista, foarte probabil, la schimbrea cursului istoriei. (A se vedea pentru detalii lucrările autorului „În umbra vieții” – Vol. 5 și „Economie & Societate” – Vol. 8” – în curs de apariție). SAC (Seviciul de Acțiune Civică, fondat pe 4 ianuarie 1960), organism „independent" de Partidul Gaulle-ist RPF (Rassemblement du Peuple Français, în legalitate între 1960-1981 creat sub forma unei asociații, conform legii specifice ONG-urilor din 1901) în serviciul Generalului Charles de Gaulle și apoi „succesiunilor" gaulle-iste, a fost considerat (oarecum), printre altele, și ca o „politie paralelâ”, inițiată în serviciul Generalului de către o „gardă de fideli și „devotați necondiționat" gaulle-ismului. Acesta conceput și organizat conform ideologiei gaulle-iste avea ca „obiect de activitate" (principalul scop) mobilizarea poporului francez contra comunismului. Printre membri săi fondatori se disting Jacques Foccart (1913–1997) adevăratul său patron și confident al Generalui, Pierre Debizet (1922–1996, un erou, un vetren al „Franței Libere" ramura  Libération-Nord și BCRA-Biroul Central de Informații și de Acțiune), Achille Peretti (1911–1983), Christian Fouchet (1911–1974), Charles Pasqua (1927–2015) și prietenul său fidel Étienne–Paul–Alexandre Léandri (1916–1995, cunoscut și sub pseudonimele „le Pépé”, „le Vieux Monsieur, „le Petit Monsieur”,  ex-colaborator notoriu al Gestapo, prieten intim cu actorul și cântărețul Constantin Rossi), reconvertit în traficul de droguri (și protejat de către CIA pentru activitățile sale anticomuniste).Înființată (oficial), pe 4 ianuarie 1960 (după sărbătorile anului nou), data înregistrării acesteia la Prefectura Parisului, în principiu, SAC recruta militanți gaulle-iști dar și „alții″ (infractori de drept comun ordinari ai epocii), care puteau servi gaulle-ismului pentru că ar fi fost angajați  în Rezistenta franceză (intre 1940–1944), cum a Joseph Brahim Attia (1918–1972, fost membru al celebrei organizații criminale pariziene „Des Tractions Avant″ (Le gang des Traction Avant, o bandă de răufăcători post-belic, în conexiune cu  Carlingue sau „Gestapo francez din Strada Lauriston” dirijtă de către  Pierre Bonny (1895-944) et Henri Lafont (1902-1944), specializat în spargeri și jafuri armate în zona Place Pigalle în perioada 1940-1960, ex-patron al localului „Gavroche″ la Paris de pe Strada Joseph de Maistre), François Marcantoni (1920–2010, corsican de origine, fost membru al Rezistentei, cunoscut și sub numele de „Monsieur François″/„Commandant″, oficial, girant de cabaret și vânzător de tablouri, în realitate însă, un gangster specializat în furturi cu violență, bracaje/jafuri armate și șantaj, considerat implicat în uciderea lui Stevan Markovic, un bodyguard a lui Nathalie și Alain Delon, al cărui prieten se considera, ca de altfel și al lui Jean-Paul Belmondo), văr al influentului om politic francez (corsican)  și înalt funcționar al Statului, Jean-Charles Marchiani (n.1943, fost și ofițer în cadrul DGSE–Diretia  Generala a Securității Externe) și Christian David („Le Beau Serge″, 1030–2019, o figura marcanta a marelui banditism din anii 1960, „membru asociat″ al organizației criminale French Connexion, implicat în asasinarea Comisarului de Politie Maurice Galibert, și foarte probabil al omului politic marocan Mehdi Ben Barka, dar și în asasinarea lui JFK în noiembrie 1963), recrutat de către Antoine Guérini (1902–1967, corsican de origine, membru al clanurilor mafiote din Marsilia, specializat în prostituție și proxenetism și jocuri ilegale de noroc în perioada 1940-1965), asociat cu grupul infracțional mafiot american al lui Carlos Marcello (Carlos Joseph Marcello, 1910–1993, născut în Tunisia, din părinți sicilieni stabiliți la New Orleans în Luisiana, proprietar de sala de jocuri), cunoscut pentru spargeri (jafuri) armate de bănci și trafic de stupefiante, Santo Trafficante Jr. (1914–1987, fabricant de țigări, gestionar al barurilor din Casinouri, gangster specializat în trafic de droguri și extorcare de fonduri, la Tampa în Florida) și Salvatore Giancana (1908–1975, cunoscut sub mai multe pseudonume, „Samuel Giancana, „Momo", „Mooney", „Sam the Cigar", „Sammy", din părinți sicilieni stabiliți la Chicago în Illinois, membru al bandei de răufăcători Forty-Two Gang încă din tinerețe, implicat, ulterior, într-o serie de asasinate de drept comun și politice). Ca urmare a masacrului de la Auriol (la „bastide” de la Douronne al familiei Massié), la inițiativa grupului comunist al Adunării Naționale, o comisie parlamentară va fi constituită în cursul lunii decembrie 1981, care timp de 6 luni va desfășura o anchetă minuțioasă și va audia 99 martori în cursul a 46 de ședințe, printre care și pe Pierre Debizet, respectiv, pe Charles Pasqua dar și pe foști funcționari ai Ministerului de Interne, cum ar fi Robert Pandraud (fost membru RPR și apoi UMP și director al Poliției Naționale), sindicaliști, jurnaliști (prestigioși), cum ar fi Roger Colombani, dar și personalități ca Jacques Foccart sau oameni politici, cum ar fi Christian Bonnet (fost membru UDF și ministru de interne). În raportul său din 17 iunie 1982, conform rezultatului anchetei (foarte deforabil organizației!), această comisie parlamentară solicită președinției dizolvarea SAC, ceea ce va și avea loc pe 3 august 1982. În ceea ce privește OAS (Organizația Armată Secretă), aceasta era o grupare politico–militară clandestină franceză antigaulle-istă (adică, contra politicii de decolonizare a lui Charles de Gaulle), implicată într-o serie de acte de terorism (cu deviza „Algeria este și va râmâne franceză”),  având ca obiectiv (principal) apărarea intereselor franceze în Algeria și păstarea Algeriei în structura administrativ–teritorială (colonială) a Franței (în contextul războiului de independență declanșat în 1954), care în 1962, prin contribuția importantă a FLN (Frontul de Eliberare Național) la care a aderat si „revolutionarul anarho–comunist”, scriitorul si filozoful Charlie Bauer, îsi câstigă independența. Ca urmare, Pierre Debizet își lasă locul de sef al SAC, lui Paul Comti (comisar de poliție, fost membru al Rezistenței franceze, garda de corp a Generalului). SAC (Serviciul de Acțiune Civică) și OAS (Organizația Armată Secretă), fondate în timpul Războiului Algeriei (1 noiembrie 1954–5 iulie 1962), erau, oarecum, organisme (neguvernamentale), practic, în opoziție. Primul „funcționa” (cel puțin, oficial) în slujba Generalului Charles de Gaulle (cu scopul combaterii comunismului), iar cel de-al 2-lea, contra acestuia (în favoarea Algeriei franceze–adică, în favoarea menținerii statutului său de colonie franceză, în particular și contra politicii generale de decolonizare a președintelui). Cert, ambele organizații, cel puțin la data înființării, erau de bună credință, având la bază ideologii cu un profund caracter patriotic și fondatori ireproșabili („moralicesște”) care, tot, cel puțin teoretic, ar fi servit interesele națiunii franceze, dar din puncte de diferite vedere. Există însă și deosebri fundamentele dintre ele. Legătura dintre SAC și crima organizată de mare anvergură (marea criminalitate, marele banditism) de drept comun (sau cu caracter politic) a fost dovedită cu documente („în regulă”), de către Comisia de anchetă parlamentară (la solicitarea lui Mitterrand ales președinte în mai 1981), care de altfel a și condus lichidarea (desființarea) lui în 1982.Investigațiile mele referitor la această legătură dintre SAC și Crima organizată sunt fost confirmate, indirect, prin intermediul unor documente de arhivă. Conform acestora, Edmond Vidal („Monmon ”, n.1946) fostul creier și șef al celebrei Bande (Gangul) de la Lyon (Banda Lyonnais, „gang des Blouses bleues”, „gang des Estafette”, „gang des Métèques”) un grup infracțional „regional”, compus dintr-un nucleu „dur” de 8 bandiți (gangsteri), Pierre Pourrat („Patrick”, „Le Docteur”, „Le Directeur”), Pierre Rémond, Claude Guerry, Joanny Chavel („Le gros Jeannot”, veteran al Răboilui din Algeria), Jean Augé („P'tit Jeannot”), Nicolas Caclamanos (presupus reprezentant al SAC local Lyon), Jean-Pierre Gandebœuf („Christo la guigne”) și cca 7 „asociați” (Robert Gandebœuf, Joseph Vidal, Louis Guillaud–„La carpe", Pierre Zakarian–„Pipo”, Michel Silmetzoglu–„Le grec”, 2 proxeneți notorii, Jean-Pierre Gandebœuf și Jean-Pierre Mercarian – „Mardir”)  specializat în jafuri armate (în perioada 1967–1977, cel puțin 35 între 1070–1974) a afirmat după interpelarea și audierea lui (în legătură cu crimele bandei sale) că el și „echipa lui” ar fi „lucrat” în contul unei „poliții paralele”.Celebru pentru participarea la „jaful secolului” de la Palatul Poștelor din Strasbourg în 1971 (1 Md Franci Vechi, aproape 11 M€PPA), care ar fi servit interesele SAC, banda este bănuită și de asasinarea în 1975 a magistratului François Renaud (1923–3 iulie 1975), primul judecăror asasinat în Franța după cel de-al 2-lea Răboi Mondial dar și în implicarea unor membri ai săi în răpirea pe 9 decembrie 1975 a lui Christophe Mérieux (1966–2006, medic și om de afaceri), atunci în vârstă de 9 ani, fiul lui Alain Mérieux (n.1938 à Lyon, industriaș în domeniul biologiei și biotehnologiei, miliardar și om politic director–fondator celebrului Institut Mérieux (holding familial specializat în biologie, biotenologie, medicină și sănătate publică înffințat în 1897). Din contră, cea mai importantă acțiune armată a OAS a avut loc contra generalului Charles de Gaulle (1890–1970, fost președintele Franței între 1959–1969) în cadrul unei operațiuni militare numită „Charlotte Corday” la Petit–Clamart (regiunea urbană pariziană) pe 22 august 1962 (după terminarea Războiului Algeriei), organizat si dirijat de catre Lt. Col–Ing. Jean–Marie  Bastien-Thiry (Didier, 1927–1963, absolvent a uneia dintre cele mai prestigioase scoli franceze de înalte studii ingineresti–Ecole Polytecnique–Școala Politehnică, supranumită „X”, considerată cea mai reputată dintre „Grandes écoles d’ingénieurs” din Franța– fondată pe 28 septembrie 1794), inginer–militar de înalt nivel academic în cadrul Fortelor Armate Aeriene franceze, descendent al unei familii burgheze celebre din regiunea administrativă Lorena (astăzi, Grand Est) condamnat la moarte pe 4 martie 1963 de către Curtea Militara de Justitie (creată de către Generalul Charles de Gaulle în timpul războiului Algeriei, activă între 1 iunie 1962–1963) si executat prin împușcare pe 11 martie 1963 (în jurul orei 06h40) în Fortăreața de la Ivry (Fort d’Ivry–una  dintre cele 16 care protejau Parisul în ceea de a doua jumătate  a secolului a XIX–lea, aflată la  Ivry-sur-Seine în departamentul Val de Marne–Métropole du Grand Paris), fiind ultimul  condamnat la moarte, executat prin împușcare, în Franța.în aceasta operațiune militară Jean–Marie Bastien-Thiry (care, astăzi, conform unor surse fiabile, ar fi fost si creierul atentatului terorist contra lui Charles de Gaulle și de la Point sur Seine, pe 8 septembrie 1961) este asistat de catre un alt francez partizan al Algeriei franceze, seful comandoului, Alain de Bougrenet de La Tocnaye (Max, 1926–2009, militar de carieră, locotenent de artilerie, absolvent al Școlii militare de la Cherchell din Algeria și al celebrei Școli de Artilerie de la Idar-Oberstein din Germania, fost militant de extremă dreaptă–în cadrul Frontului National francez) descendent al unei familii bretone nobile de contrarevolutionari, Jacques-Louis de Bougrenet de la Tocnaye (1767-1823, călător și scriitor francez), fost companion de exil al celebrului „om de litere” si important reprezentant al literaturii franceze, precursor al romantismului si om politic François-René–viconte de Chateaubriand (1768–1848, membru al Academiei franceze - Fotoliul n019, fost ministru al afacerilor externe între 1822–1824, ministru de stat între 1815–1816, membru al parlamentului între 1815–1830 și ambasador al Franței în Regatul Unit și în Suedia). Locotenent în timpul Războiului Algeriei (1954–1962), Bougrenet de La Tocnaye, devine rapid ostil regimului politic dirijat de către generalul Charles de Gaulle și se va alătura OAS.Din comando vor face parte și 3 unguri, refugiați în Franța după insurecția anticomunistă de la Budapesta (Revoluția din Ungaria, între 23 octombrie–10 noiembrie 1956), Lajos Márton – autorul cărții „De Gaulle trebuie ucis”, László Varga și Gyula Sári) Celor mentionați mai sus, se vor alătura si alți partizani ai Algeriei franceze,  atât francezi „metropolitani” (din Franța), cat și francezi „pieds-noirs” (din Nordul Africii, în special, diin Algeria).Dintre aceștia  menționez (ca cei mai importanți) pe Gérard Buisines (Leclercq Gérard în vârstă de 36 de ani, fost angajat în Legiunea Straină franceză), Serge Bernier (Murat, Bernard, în vârsta de 29 de ani, fost subofițer în cadrul Batalionului din Coreea–batalion francez de infanterie sub egida ONU), Jacques Prévost (Jean–Marc de Bremonville, în vârsta de 31 de ani, fost sergent parașutist în cadrul aviației militare franceze din Ðiện Biên Phủ–Vietnam), Pierre Magade (în vârsta de 22 de ani, născut în Algeria, dezertor din Forțele Aeriene franceze de la baza militară Luxeuil), Pascal Bertin (Maurice, în vârsta de 20 ani, fost membru al OAS, student în Clasa Pregătitoare la Liceul Saint Louis pentru celebrul concurs al școlii militare speciale Saint Cyr–ESM Saint-Cyr/Școala Superioară de Înalte Studii Militare, fondată pe 1 mai 1802), Louis Honorat de Condé (Pétitou, în vârstă de 24 ani, sublocotenent în rezervă, scriitor, originar dintr-o familie de patrioți francezi), Jean-Pierre Naudin (Vincent, în vârsta de 20 an, student în Clasă Pregătitoare la ESM Saint-Cyr, la Liceul Sant Louis), Alphonse Constantin (în vârsta de 34 de ani, fost soldat în Legiunea Straină franceză, dezertor din ziua precedentă a atentatului), Georges Watin („la boiteuse”, în vârsta de 29 de ani,  inginer, născut în Algeria, căutat de către Poliția Natională franceză pentru acțiunile sale antiguvernamentale în legatură cu  misiunea France III la OAS, al carei șef ar fi fost),  Armand Belvisi (în vârsta de 37 de ani, arestat în iunie 1962 în conditii spectaculoase, în apartamentul unei jurnaliste de la ORTF–Oficiul Radio Televiziunii Franceze, de pe bulevardul Victor Hugo, ca urmare a denunțului lui Wattin, care au inspirat scene din filmul Le Complot–film franco-italo-spaniol realizat de catre René Gainville în 1973), Etienne–Alexis Ducasse (descendent al unei vechi familii de militari de carieră – generali de armată, distinși cu numeroase decorații militare, fost coleg de facultate cu Honorat de Condé, instructor la Compiègne în departamentul Oise), care n-ar fi avut nicio legătura cu atentatul, în afară de faptul ca ar fi împrumutat membrilor comandoului apartamentul parizian al tatălui său vitreg–Generalul de aviație Gaston Venot (1904–1979),  din strada Vaugirard n018, aflat în vacanță, împreună cu mama sa în Austria, din 16 iulie).Acest eveniment ar succede unei alte tentative de atac (armat), în care pe 23 mai 1962 (înainte de terminarea Războiului Algeriei) Charles de Gaulle ar fi trebuit sa fie ucis de către un trăgator de elită pe treptele Palatului prezidential Élysée.

Oficial, cel de-al 2-lea Război al Golfului Persic (20 martie 2003-18 decembrie 201), al 3-lea Război al Irakului, după cel cu Iranul (22 septembrie 1980-20 august 1988) și al Kuweitului (2 august 1990-28 februarie 1991) debutează cu invazia Irakului (Operațiunea „Libertate irakiană”) de către o coaliție internațională (Mulți-Național Force – Iraq/MNF-I, cu cca 350.000 de soldați din 48 de țări) sub comandă SUA, având că scop înlaturarea de la putere a Partidul Bass și al dictatorului Saddam Hussein Abd al-Majid al-Tikriti (n.28 aprilie 1937 la Tikrit) condamnat la moarte prin spânzurare, pe 5 noiembrie 2006, de către TSI (Tribunalul Special Irakian de la Bagdad – cu competență între 17 iulie 1968-1 mai 2003), pentru crime contra umanității și executat pe 30 decembrie la baza militară al-Kāżimiyyah (Kazimain din  Bagdad). În timpul acestui război „contra terorismului” (GWOT – Global War on Terror,  War on Terrorism, War on Terror) declanșat de către SUA pe 28 septembrie 2001, ca urmare a atentatelor teroriste din 11 septembrie  (a se vedea pentru detalii și ciclul de articole al autorului: Bilanţul terorismului şi antiterorismului american în ultimul deceniu şi jumătate - Necenzurat) în care sute de mii de civili nevinovați  au pierit (după unele surse cca 1,5 milione), datorită unor interese mai mult politoco-economice meschine  decât justificate din punctul de vedere al securității internaționale (a se vedea pentru detalii și articolul autorului: O democraţie care nu serveşte la nimic), 3 jurnaliști farancezi notorii, de reputație internațională, specialiști în Orientul Apropiat  și Mijlociu (cu lucrări remarcabile în domeniu), Christian Chesnot (atunci, freelance în Iordania), Georges Malbrunot (corespondent al AFP-Agenția Franceză de Presă), respectiv, Florence Aubenas (corespondent de presă al cotidianului Libération, însotita de către Hussein Hanoun fixer-rul (ghidul) ei și 3 jurnaliști români, practic, necunoscuți, Marie–Jeanne Ion și cameramanul Sorin–Dumitru Mișcoci  de la Prima TV, respectiv, Eduard–Ovidiu  Ohanesian de la cotidianul România Liberă, sunt „răpiți” împreuna cu „călăuză” lor americano-irakianul  Munaf Mohammad, în condiții misterioase, care nu sunt elucidate complet nici astăzi!