Opinia profesorului Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca „Despre intoleranța la critică sau cum l-a bătut Goliat pe David la funduleț cu floricica omulețului lui Gopo” (Cluj24) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

Lansarea cărții „Investigații Jurnalistice” (autor prof. univ. Thomas Csinta) la Biblioteca Academiei Române (Amfiteatrul Ion Heliade – Rădulescu), dedicată G-ralului Bartolomeu – Constantin Săvoiu (cu o prefață a scriitorului Christian W. Schenk). Eveniment organizat de către ODPD (Organization for the Defense Prisoners from the Diaspora/Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora – președinte fondator jurist Cătălin Asavinei)

Thomas Csinta, Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch) 

Scholar Google

Aveți probleme cu Justiția franceză? Contactați-ne la  OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora Română)

Notă. Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro

Thomas Csinta (Videoclip–„Franța are propriile metode privind judecarea celor din Diaspora!”

Thomas Csinta (Videoclip–„Avocații francezi, lipsă de interes față drepturile Diasporei”

Confruntarea dintre unul dintre cei mai influenți regizori și producători din industria cinematografică autohtonă și un tânăr cinefil cu potențial de „influencer” seamănă cu lupta dintre David și Goliat, dar pe de-a-ndoaselea. De la înălțimea unei meritate poziții sociale, regizorul Tudor Giurgiu a încasat o castană în cap, lansată de un june care se juca „în online” de-a critica de film.

Mi-am imaginat pentru o clipă cum ar fi arătat scena, dacă ar mai fi trăit Caravaggio-poate că pictorul ar fi descris confruntarea în stilul său sarcastic (și sardonic!), unde un final răsturnat l-ar fi arătat pe tânărul masterand dotat cu praștie digitală cum primește o bătaie de la gigantul costumat în armură de aramă.

În fond nimeni n-ar fi știut de acest pseudo-eveniment dacă Giurgiu însuși, chiar de pe scena Galei Premiilor Gopo din anul acesta (2026), nu s-ar fi dezlănțuit împotriva despre „hate-ul” din critica de film (aici discursul). Fără să-l numească pe junele cinefil Alex Petrescu, care a criticat că cel mai recent film al său, catalogat drept „cel mai prost film al anului”, regizorul a fost jignit de niște constatări infantile publicate pe platforme digitale aproape anonime. Pare șocant că fondatorul celui mai important festival de film din România se supără că un tânăr a folosit o expresie ca „heteroi borâți”, pentru a descrie personajele și actorii sale și invocă „instigarea la ură”.

Intimidare publică. La rândul lor redatorii revistei studențești „Film Menu” (cu titlu în engleză, dar scris în limba română), s-au „poziționat” rapid pe pagina de lor Facebook, solidarizându-se cu tovarășul și colegul lor. „Menuții de film” s-au supărat și ei, susținând că declarațiile lui Giurgiu din timpul ceremoniei de decernare a premiilor Gopo erau prea „sardonice”, ba chiar reprezentau un „atac” la adresa întregului lor proiect, nici mai mult nici mai puțin decât o amenințare la adresa libertății de exprimare, o adevărată campanie de discreditare a tineretului criticastru de pe malurile Dâmboviței. În meniul acestor tineri, Giurgiu ar fi recurs la „intimidare publică”, de fapt chiar el l-ar fi umilit pe bietul student, care a făcuse și el acolo niște „glumițe” pe „rețele”, dar nu era nimic grav. Nu am văzut filmul pus în discuție, deci nu pot să-mi „dau cu părerea” despre estetica sau calitatea cinematografică a producției „3 zile în septembrie”, nici nu știu cine are dreptate în disputa artistică. Nici nu contează pentru că, atunci când un regizor care a făcut un film numit „Libertate” (2023), se pronunță cu privire la restrângerea libertăților, iar când niște tineri consideră că o personalitate a domeniului nu poate să facă declarații, pentru că se simt ofensați, situația devine simptomatică pentru un fenomen mult mai grav, care poate fi diagnosticat drept „intoleranță la critică”.

„Sindromul Special al Fulgului de Zăpadă”. Dicționarele de psihiatrie descriu această „sensibilitate” față de critică drept o tulburare emoțională, mai ales când este însoțită de reacții infantile, cuplate cu accese de isterie. Numit uneori „Sindromul Special al Fulgului de Zăpadă” (Special Snowflake Syndrome/SSS), termen socio-psihologic modern, adesea peiorativ, care descrie convingerea exagerată a unei persoane că este unică, excepțională și îndreptățită la tratament preferențial, însoțită de o sensibilitate crescută la critici sau opinii contrare), această tulburare care afectează tot mai mulți oameni, caracterizează o întreagă generație de indivizi extrem de ușor de rănit (de aceea sunt numiți disprețuitor „fulgi de nea”, snowflakes). Termenul, care e  atribuit lui Chuck Palahniuk (autorul faimosului roman Fight Club, devenit un film-cult), descrie un tip de hiper-sensibilitate, ce derivă dintr-o falsă convingere a importanței propriei persoane. Cum spunea Tyler Durden, „Nu ești special, nu ești un fulg de nea frumos și unic. Ești compost!”.

„SSS” nu mai e doar o afecțiune individuală, pentru că a devenit patologie socială. Într-o epocă în care există „avertizori de sensibilitate” (sau „cititor de sensibilitate”, sensitivity reader), care verifică operele literare pentru a nu „deranja” cititorii, iar industria cinematografică angajează „consultanți de sensibilitate” (sensitivity consultants), care cenzurează filmele pentru a nu speria spectatorii, apariția acestei specii umane, ființe care au o frică viscerală de orice formă de critică este îngrijorătoare. În fond „vulnerabilitatea” în fața criticilor și sensibilitatea excesivă față de orice evaluări ce pot părea negative e asociată cu comportamentul narcisist, după cum demonstrează studiile psihotherapeutului american Daniel Shaw (Traumatic Narcissism: Relational Systems of Subjugation,  Routledge =2014 )

Moartea criticii și decesul criticilor. Unii autori, cum este Rónán McDonald, profesor la Universitatea din Melbourne (2007), consideră că asistăm la moartea criticii și a criticilor în societățile contemporane. McDonald, care face o trecere în revistă a istoriei universale a criticii, de la Platon la blogosfera contemporană, observă că acest fenomen urmează imediat după „moartea autorului”, anunțată de Roland Barthes. De fapt demonetizarea actului critic era iminentă în condițiile „uciderii” autorității auctoriale. Dar întrebarea la ce e bună critica, veche de câteva mii de ani, e importantă.

Nu e cazul să reiau aici lunga dezbatere despre rolul criticului și al criticii, există nenumărate teorii, abordări și perspective ce pot fi invocate. În ce mă privește, lucrurile au fost deja lămurite de „părintele” criticii, filosoful grec numit Socrate. Acesta le spunea concetățenilor săi, care tocmai îl judecau pentru „excesele” sale critice, că orice critic e un „dar al zeilor” pentru comunitate. În stilul ironic al discursului socratic, care e simultan amuzant și profund, filosoful antic folosea metafora tăunului. Aidoma unui cal de rasă, mare și leneș, toate societățile umane au nevoie de o muscă enervantă, care se așează pe crupa unui armăsar, îl ciupește și îl trezește la viață. Desigur, ca și atenienii care s-au înfuriat pe musca deranjantă care era filosoful desculț și insolent, ce i-a trezit din amorțire, deșteptarea din somnul existenței bovine e de cele mai multe ori enervantă.

În apărarea lui Socrate. În dialogul platonician intitulat „În apărarea lui Socrate”, unde discipolul filosofului făcea „apologia” maestrului său condamnat la moarte, utilizarea termenului myops, de unde derivă și cuvinte din limba română precum miop și miopie, este relevantă. În greacă myops avea sensuri multiple, descria și insecta care suge sângele cabalinelor, dar și orice formă de stimulare, precum și închiderea ochilor, respectiv îngustimea perspectivei asupra lucrurilor. Cred că orice critică trebuie să fie o deschidere a ochilor, chiar dacă e un „derajament”, oricât ar fi de iritant sau de enervant, e importantă pentru a ne menține treji, pentru a ne scoate din lâncezeala și amorțela mulțumirii de sine, pentru a ne scoate din miopia orgoliului. Din păcate, cum s-a întâmplat și cu Socrate, obligat să bea cucută, nicio critică nu bine primită de către cei care fac obiectul „înțepăturilor” criticului. Am simțit pe propria piele neplăcerea criticilor, mai ales a celor nedrepte.

Pe vremea când scriam editoriale pe platforma „Adevărul” am fost etichetat negativ de nenumărate ori. Când cineva ne expune defectele, când ne arată slăbiciunile sau scoate în evidență lucruri neplăcute e dureros. Dar, aidoma unui tăun care îl face pe bou să dea din coadă, critica poate deveni o formă de activare, atât a indivizilor, cât și a societăților umane. Pe altă parte e evident că un anumit tip de critic a murit. Criticul erudit, „expertul” într-un singur domeniu, criticul „connoisseur” (din francezul connaisseur), „cunoscătorul” ca degustător, evaluatorul competent (de la arta culinară sau oenologie, la pictură, literatură sau filme) nu mai există.

Epoca triticilor și a falauărjilor lor fericiți. Jonathan Swift, prozatorul care a creat fantasticele povești despre Gulliver, a inventat un cuvânt nou în limba engleză, prin care combina doi termeni-„critica” și noțiunea de „fleac” (care în engleză este „trite”), respectiv „tritica”. Eseul său, intitulat „A Tritical Essay Upon the Faculties of the Mind” publicat în 1711, era o satiră la adresa ifoselor intelectualilor epocă, dar și din toate timpurile. Swift asocia tehnica „triticilor” drept un efort rizibil de a vorbi despre nimicuri, de a critica tot felul de chițibușuri, lucruri cu totul și cu totul irelevante.

Democratizarea dialogului public prin apariția noilor platforme digitale a amplificat această formă de discuta lucrurile, care s-a extins la nivel global pe măsură ce societățile contemporane au intrat, după cum constata Henry Jenkins încă din 1992, pe o turnantă participativă (participatory culture).

Apariția unor noi forme de consum cultural, în care „fanii” și „amatorii” au dobândit tot mai multă importanță (în ceea ce teoreticianul american numește cultura convergenței, în eng. convergence culture), a făcut posibilă o lume în care oricine poate fi critic, evaluator și analist. Astfel, pe măsură ce granițele dintre critică și tritică au devenit fluide, a apărut o cultură în care fiecare „nimic” a devenit „critic” (cu accent pe al doilea „i”).

Critici digitali. Unii autori, cum este Geert Lovink (Zero Comments: Blogging and Critical Internet Culture, Routledge, 2008), susțin că discursul critic în mediile digitale reprezintă o nouă formă de critică specifică online-ului, care este prin însăși natura sa, un mediu critic. Noile forme de noi forme de participare la dialogul social, au generat modificări profunde și în practicile critice pentru că trăim într-o societate bazată pe un model de interacțiune controlată de evaluările și „recenziilor” online, furnizate de toate categoriile de consumatori, de la notele date șoferilor „boltiști”, la punctajele acordate restaurantelor, la consumul cultural.

Acest model de consum cultural a afectat literatura, arta și, desigur, cinemaul, mai ales că experții „instuționali” (cum erau jurnaliștii „de film”), care stabileau ierarhile de valoare, au fost substituți de „consumatori”, al căror grad de „satisfacție” poate fi înregistrat în timp real. În aceste mediu care au proliferat în „criticii digitali”, sute de milioane de oameni au devenit hiper-tritici. Oricine are un cont pe orice platformă obscură, oricine „își deschide” un blog sau un vlog, poate începe să exprime opinii critice cu privire la orice și oricine. Când toată lumea se pricepe la orice, dar nimeni nu mai pricepe nimic,

Infantilism și teribilism. Pe de altă parte, Sandra Falero (Digital Participatory Culture and the TV Audience. Everyone’s a Critic. 2016), care preia conceptul lui Jenkins și descrie o altă „partea întunecată”  a acestei culturi „participative”. Autoarea, profesor la CSU Fullerton (California State University, Fullerton), folosește termenul de „fan-tagonism”, pentru a cataloga un tip de conflictualitate latentă între instituțiile oficiale, autorii „consacrați” și „recunoscuți”, care resimt un fel de ostilitate față de noile forme de critică „democratizată”. Dar nu te poți supără pe ceea ce Giurgiu numtește „hate-urile” din online.

În primul rând pentru că ele sunt niște fleacuri enunțate de flecari. Câți dintre cei care au aflat despre „supărarea” lui Giurgiu pentru că au urmărit gala de premiere a celor mai bune filme românești au citit vreodată un articol de pe platforma Letterboxd, unde orice fani poate să „posteze” panseurile sale despre ceea ce a vizionat cu o seară înainte. Câtă lume știa că există revista studențească „Film Menu” și câți contetățeni au citit vreodată evaluările masterandului Petrescu? Sigur că aceste comentarii nu au nici control editorial, nici filtre de limbaj, triticii digitali oricum vorbesc o limbă înțeleasă doar de către cei care aparțin acestor idiomuri idiotice. Aici infantilismul și teribilismul sunt la ele acasă, dar astfel de „critici” sunt evanescente, cine mai știe azi seară ce a scris dimineața un blogger pe pagina lui obscură, când nici măcar „falauărjii” lui nu-și mai amintesc, deoarece suferă de un acut deficit de atenție.

Economia like-urilor. Faptul că experții „tradiționali” au fost înlocuiți cu un twitter-critic (știu că platforma se numește X, nu sunt doar un „heteori borât”), care poate face constatări în vreo 280 de „caractere” (de fapt litere), gândite pe mintea internăucilor, predispune la un tip de gândire superficială. Dar aceste constantări nu sunt nici cronici de film, nici recenzii și cu atât mai puțin articole ori studii. Noua generație compusă din tiktok-critici (aici „heștegul” acestora), sutele de miile de „amatori” care populează mediul online, sunt critici „gratuiți” pentru că lucreză „de-a gratisul”. Ceea ce „profesioniștii” făceau pe bani, amatorii fac gratis, de dragul unei notorietăți pe care nu o au. Mediul online a creat o „economie a like-urilor”, indivizii nu mai primesc salariu pentru evaluările lor, sunt recompensați cu „like-uri” mai mult sau mai puțin „monetizabile”, iar a le oferi astfel de atenție este cea mai mare greșeală. Pot să înțeleg că Giurgiu a fost jignit de constatările pe care le-a citit, mai ales că el, împreună cu Mihai Chililov, a promovat sistematic filme „progresiste”, cu tematică „LGBT sau queer”, astfel că a considerat termenul de „heteroi” o ofensă.

Gonzo-critic. Ce nu a înțeles regizorul este faptul că Alex Petrescu, cel puțin așa cum se prezintă chiar el pe pagina personală, tănărul ce studiază „prezervare și curatoriere” la UNATC (habar nu am ce sunt aceste cuvinte), se declară „mare fan” al lui Leos Carax și Derek Jarman și se afiliază la o categorie aparte de „punkiști”. Putem identifica acest tip drept „gonzo-criticul”, după personajul din „Muppet Show”, păpușa care face cascadorii stupide și inutile. Spre deosebire de Socrate, care folosea ironia și ridiculizarea ca instrumente ale criticii, criticul „gonzo” practică „deranjamentul” de dragul deranjamentului. El știe slăbiciunile celui pe care îl atacă și le folosește cu bună știință pentru a-l ofusca.

Iar tânărul Alex a reușit să devină un critic „adevărat” și „autentificat”, recunoașterea sa fiind oficializată prin „mirungerea” de pe scena Premiilor Gopo de către Giurgiu însuși. Sper, pe ascuns, că toată tărășenia a fost doar o înscenare de marketing, prin care Tudor Giurgiu a vrut să promoveze un tânăr masterand (cum spune de altfel numele organizației pe care o administrează), pentru că altfel suntem în zona patologiei sociale.

Doru Pop (profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj). Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017.

Bibliografie

• Profesorul Doru Pop (UBB Cluj-Napoca)
• Doru Pop (CV)
• Profesorul Doru Pop (Interese de cercetare)
• Autor Doru Pop (Cărți)
• Alte articole ale profesorului Doru Pop în Jurnalul Bucureștiului

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „O telenovelă socialistă” – Sunt citit, deci exist. Recenzii Alex Goldiș (România literară și Claudiu Turcuş (Observator cultural) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

Articol asociat

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Sunt citit, deci exist” – „Portret al autocratului ca monstru al mileniului 3”. Interviul lui despre „Cucu Bau” – primul micro-festival de film erotic – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef  și director al publicației)

Dimensiunea economică și financiară a contractelor în învățâmântul universitar juridic românesc și francez (în colaborare cu Av. Asist. PhD Candidate Alexandru – Valentin Varvara – Universitatea Apollonia din Iași) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

„Diaspora românească – rădăcini și orizonturi. Despre locuirea identității, limbaj și apartenență” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la jurnalista româno-libaneză Anca Cheaito (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”). Elogiu jurnalistului Petru Frăsilă (directorul postului de televiziune M+Tv International)

Teoria Codului Sociogenetic (CSG) – Formalismul fenomenologic & matematic în „Constelații Diamantine” la baza unei colaborări franco – libaneze (Thomas Csinta – scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului & Anca Cheaito – jurnalistă libaneză, președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

Subiect de teză de doctorat. In memoriam Christian Ranucci – foarte probabil, nevionvat, condamnat la moarte și executat în 1976 pentru răpirea și asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla și presupusa sa legătură cu rețeua pedocriminală a lui Jacques Dugué în conexiune cu dosarul de pedocriminalitate Coral. Ironia sorții–Drama lui Jean-Baptiste Rambla–fratele victimei, condamnat la închisoare pe viață pentru femicide în recidivă (asasinatele abominabile ale lui Corinne Beidl și Cintia Lunimbu)

Corespondență de la de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Masoni criminali în fața Curții cu Jurați Paris – Dosarul (multi)criminal al fostei organizații masonice „Athanor” cu implicarea serviciilor de informații DGSI (Direcția genrală a securității Interne) și DGSE (Direcția generală a securității externe) [Francs-maçons criminels devant le Tribunal Judiciaire de Paris – Dossier (multi)criminel de l’ancienne organisation maçonnique „Athanor” avec l’implication des services de renseignement DGSI (Direction générale de la sécurité intérieure) et DGSE (Direction générale de la sécurité extérieure)]

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (regiunea pariziană) conform celebrul principiu al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă)

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (Métropole du Grand Paris), conform celebrul principiu (reguli) al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă) cu un deznodământ (final) dezamăgitor ca și în cazul lui Elyazid Ahamada [L’évasion spectaculaire d’Ilyas Kherbouch („Ganito”) du centre pénitentiaire de Villepinte (Métropole du Grand Paris) selon le fameux principe d’Albert Spaggiari („Ni arme, ni haine, ni violence”), le cerveau présumé du „vol du siècle” à la Société Générale de Nice (il y a un demi-siècle) avec un final décevant, comme dans le cas d’Elyazid Ahamada]

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (Sociogenetic/CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale” în timpul republicilor franceze

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)