Etichetă: Rédoine Faïd

Cu o jumătate de secol în urmă Albert Spaggiari (1932–1989), fost militar (în al 3-lea batalion de parașutiști coloniali) în războiul din Indochina (conflict armat în Indochina franceză între 19 decembrie 1946–21 iulie 1954, astăzi teritoriul statelor Vietnam, Laos și Cambodgia), partizan al OAS (Organizația Armată Secretă–considerată organizație teroristă clandestină franceză de extremă dreaptă creată pe 11 februarie 1961 cu scopul de a apăra interesele Franței în „Algeria franceză”–timp de 132 de ani, între 1830–1962), devenit fotograf și scriitor, iar ulterior presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (în weekend-ul 17/18 juillet 1976), în valoare de 50 Mil FFr (cca 40 Mil€PPA), lăsa scris pe peretele spațiului rezervat în bancă căsuțelor de valori, după spargerea a 371 (din 4.000): „Sans arme, ni haine, ni violence” (Fără armă, fără ură și fără violență). Penetrarea echipei sale în bancă a fost realizată prin tunelul săpat între subsolul acesteia din sistemul de canalizare a orașului. Denunțat de către complicii săi, Spaggiari va fi interpelat la întoarcerea sa din Japonia, unde a participat în calitate de „fotograf al orașului” (cu ocazia unei călătorii organizată de către primarul orașului Jacques Médecin/1928–1998, în funcție între 1966–1990, „urmaș” al tatălui său Jean Médecin/1890–1965, în funcție între 1947–1965) pe 27 octombrie 1976 pe aeroportul din Nisa și încarcerat la „Maison d'arrêt” (Centru de detenție provizorie) local aparținând DISP (Direcția Interregională de Servicii Penitenciare) Marsilia–Sud Est (o închisoare „medievală” dată în funcțiune în 1897, cu 222 de celule și 262 de locuri pentru bărbați), dar pe 10 martie 1977, el reușește să evadeze utilizând propriul său principiu „Fără armă, fără ură și fără violență”, cu ajutorul a doi complici, foști membri ai OAS, Robert Desroches și Michel Brusot din fața judecătorului de instrucție Richard Bouazis din TIG (Tribunalul de Înaltă Instanță). Susținând că are de făcut niște dezvăluiri pe care le poate face numai „între 4 ochi”, deci în absența avocatului său Jacques Peyrat și escorta lui de la PJ (Poliția Judiciară), după părăsirea biroului de către aceștia, Spaggiari se duce la fereastră și sare (de la etajul 7) pe capota unui vehicul (un Renault/R6 vechi)–al cărui propritar îl și depăgubește ulterior cu suma de 5.000 FFr (cca 4.000€PPA), de unde este recuperat de unul dintre către complicii săi (cu o motocicletă), care îl aștepta. Condamnat pe 23 octombrie 1979 la închisoare pe viață prin contumacie (în absență) împreună cu presupușii lui complici de la „jaful secolului” de la Nisa (Charles Pellegrin, Francis Bournat, Jean–Claude Poggi, Pierre Michelucci și Alain Vigier–care au fost sancționați „doar” cu 8 ani de închisoare), Albert Spaggiari este printre puținii, evadați (fugari) care nu vor fi prinși (arestați) niciodată. El moare (în brațele iubitei sale Emilia de Sacco) pe 9 juin 1989 „în exil” de cancer pulmonar (la vârsta de 56 de ani) la o fermă din Belluno (Italia) și este înmormântat în comuna sa natală Laragne-Montéglin (departamentul Hautes-Alpes, regiunea administrativă, Provence-Alpes-Côte d'Azur). Legat de acest „jaf al secolului” (care face și obiectul unei teze de doctorat) am scris și publicat în Jurnalul Bucureștiului o serie de lucrări (cu caracter jurnalistic și științfic) în care aduc o serie de argumente (probe materiale), apărute, ulterior și în vol. 9 al ciclului de cărți „Investigații jurnalistice în serial” (în peste 3.000 de pagini), în defavoarea faptului că ar fi fost Spaggiari cel care l-ar fi organizat. De fapt, ideea i-a aparținut, dar așa cum demonstrez în lucrările mele, acesta a fost conceput, elaborat și realizat de către membri ai fostei organizații criminale „French Connexion” (specializat în traficul internațional de stupefiante) în colaborare cu cei ai „SAC” (Serviciul de Acțiune Civică), o „poliție politică paralelă” creată de fidelii lui Charles de Gaulle (după alegerea lui în fruntea țării) având ca scop principal combatereea comunismului. Consider aici că este oportun să menționez și un alt „jaf al secolului” în dosarul căruia (care și el face subiectul unei teze de doctorat) nu a fost indentificat nici măcar „autorul” și în care în unei anchete private (pe care am efectuat timp de 7 ani) am reușit să-l identific pe acesta, după care am sesizat autoritățile polițienești și judiciare din Anvers (Antwerpen din regiunea Flandra, capitala provinciei cu același nume din Belgia), Curtea de Apel din Anvers (Hof van Beroep Antwerpen), Poliția Locală din Anvers (Lokale Politie Antwerpen), Poliția Federală (Federale Politie), Biroul Judiciar Federal (FGP–Federale Gerechtelijke Politie), din Anvers și sunt în așteptarea unui răspuns din partea lor. Este vorba de celebrul jaf de diamante de la ABN Amro (AWDC (Antwerp World Diamond Centre) în valoare de cca 21 Mil€, comis pe 2 martie 2007, de către un individ care se identifica cu un pașaport argentinian Carlos–Hector Flomenbaum, care în realitate făcea parte din banda criminală (organizată) de tip mafiot a lui Ruddy Decock/DeCock, „specilizată” în traficul de carne bovină contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină). Pentru comiterea jafului conform principiului lui Spaggiari, Flomenbaum (cu origini germanice naziste) deghizat într-un simpatic și carismati „bătrânel”, timp de un an de zile, de când și-a luat o casetă de valori (devenind astfel, titular al dreptului de acces–din punct de vedere legal și bancar sau locatar/chiriaș al casetei de valori), nu înceta să „copleșească” personalul cu tot felul de„atenții” și cadouri, care au făcut din el, într-un fel un om de încredere al casei”. Numai că el era interesat doar de trusoul de chei al casetelor (căsuțelor) de valori, pe care a și reușit să-l obțină într-una dintre ultimele sale vizite AWDC, folosindu-se de un fals apel telefonic (cu ajutorul unui complice) prin care funcționarul bancar în compania căruia se afla în subsolul clădirii, fiind chemat urgent la direcție dar având deplină încredere în el, i-a lăsat „preț de cca 10 minute”. Timpul acesta a fost suficient „inofensivului bătrânel” Flomenbaum ca să facă mulajul la 6 chei de acces la căsuțe de valori cu conținut „important” pe care le-a și aflat, în timp, de la personal. Acest lucru i-a permis ca în ziua de 2 martie 2007 (cu ocazia ultimei sale vizite) să iasă pe poarta principală a Centrului de Diamante „fără armă de foc, fără violență si fără ură”, cu „rucsăcelul” său „chic/șic” în spate (ca de obicei) saluntând personalul cu mâna și să zâmbească „cu poftă” portarului în timp ce acesta se apleca în fața lui. Menționez aici și faptul că, cu puțin tim înainte de acest eveniment, AWDC (Antwerp World Diamond Centre) aflat în cartierul diamanteriei Vestingstraat (cu cca 1.760 de întreprinderi de diamante si 30.000 de salariați, 4.520 unități comerciale, pentru o populație de cca 11.510 de locuitori), considerat ca platforma mondială a diamantului (cu o cotă de piață de cca 72%), a făcut deja obiectul unui „jaf al secolului” și mai important, respectând, evident, regula (principiul) lui Spaggiari. Este vorba de celebrul jaf comis pe 16 februarie 2003, în care prejudiciul material a fost evaluat la cca 110 Mil€. Banda de spărgători va penetra în institutie prin garaj, poarta căruia pe care îl vor deschide cu o telecomandă (dublură) contrafacută în oras, ca de altfel, toate celelate accesorii utilizate în cursul jafului (chei, înregistrări video, etc.). Membrii acesteia vor sparge 123 de casete (căsuțe) de valori dintre cele 160 (exista surse prestigioase care indica, gresit, 109/180) ale instituției financiar–bancare plasate într-un seif gigant aflat cu 2 etaje mai jos (considerat „impenetrabil”), fără să se fi declanșat sistemul de alarmă (protejat de 10 mecanisme de securitate multiplă, printre care și o poartă metalică de o grosime de 61 cm și de o greutate de cca 3 tone prevazută cu un sistem de blocare „a combination wheel with numbers from 0 to 99” cu 100 de milioane de combinații posibile si senzori magnetici, camere video de supraveghere, detectori de căldură cu raze infraroșii, senzor seismic, de mișcare și radar Doppler). Subliniez aici faptul că weekend-ul de 15-16 februarie 2003 a fost ales, probabil datorită Turneului de Tenis de la Anvers (în circuitul profesionist WTA/ATP, activ între 2002–2015). În acest turneu, Belgia era reprezentată de jucătoarea belgiană Kim Antonie Lode Clijsters (n. 1983), iar duminica (pe 16 februarie) avea loc un meci de tenis foarte important dintre aceasta din urma si celebra jucatoare americană Venus Ebony Starr Williams (n. 1980–fost lider al lumii în ierarhia WTA de 3 ori, cu 20 de titluri de Grand Slam/Mare Șlem: 7 la simplu, 11 la dublu feminin, și 2 la dublu mixt și 3 medalii olimpice, 2 la dublu feminin și 1 la simplu). Articolele consacrate acestor jafuri sunt prezentate detaliat în lucrări (în mai multe părți) sub titlul „Jaful secolului”, respectiv „Belgische tak” publicate în Jurnalul Bucureștiului, care ulterior, au apărut și în vol.7 al ciclului de cărți „Investigații Jurnalistice în Serial”. Nu știu dacă Ilyas Kherbouch (născut pe 21 martie 2005 la Paris, reprezentat de frunte al „neobanditismului”, de origine marocană–berberă, din cartierul popular parizian Grange-aux-Belles–sectorul 10, crescut prin împrejurimile închisorii, în cartierul Beaudottes din Sevran–Métropole du Grand Paris) a auzit sau nu de „jaful secolului” de la Nisa (cu 5 decenii în urmă) sau de legendarul răufăcător franco–italian Albert Spaggiari, dar, în orice caz, acesta a acționat și evadat conform principiului acestuia, tot „fără armă, fără ură și fără violență” după ce, ca și cel din urmă, a descoperit o serie de „lipsuri” („fisuri”) în materie de „extracție” a deținuților din penitenciar (pentru a fi duși la audiere/interogatoriu în fața judecătorului de instrucție–care le instrumentează dosarul, transferați dintr-un centru penitenciar în altul, pentru a fi internați într-un spital, etc.) sub escorta reprezentanților autorităților ministerului justiției, internelor sau armelor. Acest lucru nici nu i-ar fi fost foarte dificil dacă ținem cont de faptul că, „evadatul” (fugarul) este un fost delincvent juvenil (cercetat penal de la vârsta de 13/14 ani), cu 11 condamnări înscrise în cazierul său judiciar–Buletinul B3 (cu majoritatea în buletinul B2), un „bun cunoscător” al mediului carceral, iar în momentul evadării sale pe 7 martie 2026 din Centrul de detenție provizorie (Maison d'arrêt) Villepinte (DISP Paris–Ile de France, departamentul Seine-Saint-Denis, Métropole du Grand Paris) dat în folosință în 1991 (cu 480 de celule și 542 de locuri operaționale) acesta era „suprapopulat” peste măsură (cu 1.377 de încarcerați), ceea ce l-a favorizat (atât direct cât și indirect) în elaborarea planului său (de evadare). În contextul în care, în momentul de față, situația suprapopulării carcerale la Villepinte nici nu este atât de mare, dacă ținem cont de faptul că la începutul anilor 2010, acesta depășea 200%, motiv pentru care conform unui proiect aprobat, în 2027 capacitatea operațională a acestuia ar trebui să ajungă la 1.280 de locuri. Liberabil doar începând cu 2035 (în urma mai multor condamnări succesive–în mai multe dosare infracționale), conform procurorului Republicii de Paris Laure Beccuau, pe 12 aprilie 2026, Curtea de Apel Paris îi confirmă pedeapsa de 6 ani de închisoare cu executare (sentință pronunțată în prima instanță de către Curtea Corecțională a TJP/Tribunalul Judiciar Paris pe 7 februarie 2024) pentru complicitatea sa la o tentativă de furt cu circumstanțe agravante și un „home-jacking”. El ar fi fost implicat și în alte două dosare de „home-jacking” (cu violență și în recidivă) comise la Paris. Este vorba de persoanele publice Gianluigi Donnarumma (fost portar la PSG și logodnica lui, Alessia Elefante, în seara zilei de 21 iulie 2023) și Simone Zanoni (Bucătarul-șef/Master chef al unuia dintre cele trei de restaurante ale „Four Seasons George V” de la Paris–cu o stea și a soției sale Greta în noaptea de 6/7 mai 2022). După ce pe 9 ianuarie a fost condamnat de către o Curte Corecțională a TJP la 4,5 ani de închisoare cu executare (pentru asociere de răufăcători, în recidivă), iar pe 6 martie (cu o zi înainte de evadarea lui) la alți 3,5 ani (pentru furt cu violență în bandă organizată în recidivă), adică, în total la 8 ani de închisoare. Subliniez aici și faptul că suprapopularea carcerală în centrul de detenție provizorie de la Villepinte nu un caz izolat, pentru că în acest moment în parcul carceral francez sunt „inmatriculați” 86.645 de deținuți (condamnați definitiv sau cu statut de „prevenit”–aflați în cercetare penală) în contextul în care acesta nu dispune decât de 63.289 de locuri operaționale, ceea ce, practic, înseamnă o densitate carcerală de cca 137%, iar în centre de detenție provizorie (pentru preveniți) aceasta ajunge la cca 167. Anul trecut pentru 5.046 de deținuți nu au fost create decât 1.643 de locuri suplimentare. Despre mediul carceral francez (organizarea, functionarea, etc.) am publicat o altă serie de lucrări (cu caracter jurnalistic și științific) în Jurnalul Bucurestiului care, ulterior, au apărut în vol. 4-7 ale ciclului „Investigații jurnalistice în serial” (în peste 11.000 de pagini). În privința evadării sale, pot spune că este spectaculoasă și inedită, pentru că nu există un precedent în „materie” de evadare, în Franța, într-un asemenea context. Merită să menționez aici și faptul că în istoria evadărilor din penitenciarele franceze (despre care am multe lucrări scrise și publicate în Jurnalul Bucureștiului–care fac și obiectul unor subiecte de teze de doctorat) există evadări spectaculoase cu arme de foc, cu explozibil, cu elicoptere, cu atacuri armate (cu echipament de răboi) ale furgoanelor blindate în timpul transferurilor deținuților (în alte închisori, spitale, etc.), datorită neglijenței administrației penitenciare, etc., dar este pentru prima oară când o echipă de falși polițiști în uniformă (cu echipament și „comportament” de polițiști „adevărați”) cu acte „în regulă” și cu un fals document de „extracție” din celulă și „de aducere” la tribunal a unui „prevenit” (cercetat penal) într-un dosar infracțional corecțional/criminal (semnat și ștampilat de către un judecător de instrucție și contrasemnat de Procurorul republicii) „în regulă”, reușește să rvadeze un încarcerat la bordul unui vehicul de poliție „banalizat” (cu plăcuțe „adevărate” de inmatriculare–aparținând, într-adevăr, unui vehicul de poliție) dintr-un centru privat de liberetate ultra securizat. Și acest lucru, în contextul în care asemenea „deplasări” sunt efectuate, în exclusivitate (cel puțin legal), în cazul unor DPS (deținuți deosebit de supravegheați) și la distanțe lungi numai de către PREJ (Les Pôles de Rattachement des Extractions Judiciaires), unități mobile regionale specializate în transferul deținuților aflate sub autoritatea directorului DISP (Direcția Interregională de Servicii Penitenciare), iar în cazul deținuților „inofensivi” și pe distanțe (relativ) scurte de către ELSP (Les Équipes Locales de Sécurité Pénitentiaire) aflate sub autoritatea directorului penitenciarului. În regiunea pariziană există un singur PREJ în cadrul centrului penitenciar Fleury-Mérogis (DISP Paris–Île de France, în departamentul Essonne), cea mai mare închisoare în Europa. fost centru de detenție provizorie (pentru preveniți–bărbați, femei și minori), construit în 1968, în care, începând din 2023 a fost integrat și un centru de detenție (pentru condamnați bărbați). Astăzi, acest centru privat de libertate, dispune în centrul său de detenție provizorie pentru bărbați cu 2.398 de celule pentru 2.509 locuri operaționale, 167 de celule pentru femei cu 207 locuri operaționale și un cartier pentru minori (de sex masculin) cu 95 de celule și 113 locuri operaționale, la care se adaugă QCD (centrul de detenție pentru condamnati bărbați cu 408 locuri operaționale. În plus, el dispune și de un QER (Cartier de evaluareal radicalizării pentru deținuții islamiști), un cartier UDV (Unitate pentru deținuți violenți), dar și un cartier QS (cartier „specific”–în care sunt încarcerați polițiști, judecători, avocați, etc. în celule individuale). Și acesta, ca și cel de la Villepinte ar fi suprapopulat cu cca 4.480–4.500 de deținiți conceput pentru 2.750–2.850 de locuri operaționale. Conform autorităților judiciare, direcția penitenciarului Villepinte (ca de altfel și Administrația penitenciarelor și în sfârșit, sindicatele penitenciare) consideră că personalul de serviciu care a intermediat „extracția” din celulă a lui Ganito nu ar fi comis nicio „greșală” profesională și sub nicio formă, nu ar fi implicat în această evadare spectaculoasă (care „s-ar datora, în exclusivitate, Inteligenței Artificialve”). Conform acesteia, „protocolul” de extracție ar fi fost respectat ca și în alte câteva zeci de cazuri (identice), cu respectarea legilor în vigoare (care nu prevăd verificarea autenticității documentelor de identitate polițienești și judiciare–având în vedere că evenimentul este fără precedent), iar fugarul pe lângă „punctele forte” care i-ar fi favorizat evadarea cum ar fi „experiența carcerală” (fiind liber foarte puțin timp după debutul său infracțional), și „suprapopularea carcerală” (ceea ce ar fi permis un schimb mult mai larg de informații–greu de gestionat și practic, de necontrolat între deținuți si mediul exterior), ar fi profitat și de faptul că extracția lui a fost programată în weekend (când personalul penitenciar administrativ este relativ scăzut) și mai ales de condamnarea lui pe 6 martie (la care a refuzat să asiste), motiv pentru care extragerea lui pentru audiere în ziua de 7 martie nu ar fi părut, deloc, suspectă. În orice caz, insituția nu este prevăzută cu mijloace tehnico–științifice (informatice/digitale) de combatere a fake-urilor, generate cu ajutorul inteligenței artificiale (ChatGPT, Gemini, Claude, etc.)–în plină expansiune, fiind profund atașată, încă, documentelor de/pe „hârtie”, autenticitatea cărora nu le-ar fi creat niciun fel de probleme, cel puțin, până la extracția (și evadarea) lui Kherbouch. Cu alte cuvinte, evenimentul era fără precedent. Faptul că evadarea lui Kherbouch este „sesizată” doar pe 9 martie (adică după 48h00 de la „extracția” lui din celulă) nu poate fi explicat decât dacă ținem cont de „dispozitivul” de audiere (interogare) a inculpatului în GAV („Garde à Vue”) care, în principiu, durează 24h00 (în materie „corecțională”) dar care, în mod excepțional, poate fi prelungit până la 48h00 (maximum). Iar acest avans „uriaș” al lui Ilyas Kherbouch ar fi fost mai mult decât „suficient” (având în vedere abilitățile sale de fin observator, inovator, capabil de elaborarea unor proiecte de mare anvergură) pentru a părăsi teritoriul național (francez) cu un pașaport „fals–adevărat” cu o destinație necunosctă, care foarte probabil nu ar fi fost cunoscută de niciunul dintre cei 2 suspecți arestați de către autoritățile polițienești (un major și un minor–ai căror nume nu le pot dezvălui pentru păstrarea secretului de instrucție) și care sub nicio formă nu au făcut parte dintre complicii săi (chiar dacă făcea parte din anturajul lui). Chiar și pentru faptul că ei sunt „amatori”, TDD („tâlhari de duminică”) în timp ce fugarul este un adevărat „profesionist”, TDM („tâlhar la drumul mare”), care nu lasă nimic la voia întâmplării și nici nu se lasă trădat de către „verigile slabe” ale cercului său de complici (care există întotdeauna în cadrul organizațiilor infracționale, indiferent dacă acestea sunt „corecționale” sau „criminale”). Și apoi, îți trebuie mult „sânge rece în instalație” pentru a intra într-un centru penitenciar ultra securizat (având în vedere poziția lui–pe lângă o șosea națională, la intrare în oraș–integrat în unitatea urbană Métropole du Grand Paris) deghizat în polițist (și cu „comportament” de polițist), cu documente false de identiate polițienești și judiciare, cu scopul de a extrage un „infractor notoriu” (celebru pentru home-jacking-urile lui) conform unor criterii și dispozitive legale, ceea ce nu este specific, sub nicio formă, unor amatori. Așa cum nu știu dacă Ganito ar fi auzit sau nu de Spaggiari, tot așa nu știu dacă cei de la penitenciarul din Villepinte ar fi auzit de celebra evadare tot cu ajutorul unei „hârtii” de la închisoarea de la Borgo (departamentul Haute-Corse/Corsica de Nord), pe 31 mai 2001, când 3 figuri marcante ale crimei organizate corse, membri ai celebrului gang Brise de Mer (Francis Mariani, Pierre-Marie Santucci și Maurice Costa) au evadat, reușind să părăsească închisoarea, tot prin poarta principală, cu ajutorul unui „fax” transmis (în 3 exemplare) de la hotelul „Campanile” de la Aix-en-Provence (Métropole d'Aix-Marseille-Provence/AMP) grefierului (grefierei) închisorii Nadine Legay (la ora 17h04), după ce JI (Judecătorul de instrucție) Patrice Camberou de la TGI (Tribunalul de Înaltă Instanță) din Ajaccio (prefectura departamentului Corse du Sud/Corsica de Sud, capitala regiunii administrative Corsica), care instrumenta dosarul, a refuzat eliberarea lor cu câteva zile mai devreme. Ca urmare, punerea lor în libertate, în mod paradoxal, va fi transmis (prin fax) de către vice-președintele tribunalului, JDL (Judecătorul de Detenție & Libertate) Dominique Buonaguid, din punct de vedere juridic, „în opoziție” cu judecăturul de instrucție (care instrumenta dosarul) și contrasemnat de către un alt JI Jean-Michel Gentil. Din păcate, direcția închisorii nu a verificat autenticitatea documentului și i-a lăsat pe cei trei să iasă „legal” pe poarta principală a închisorii („pe jos”) la ora 17h30. Fake-ul va fi descoperit doar pe 5 iunie, când Camberou contactând telefonic penitenciarul voia să-i audieze (interogheze) pe cei 3 încarcerați, cu ajutorul dispozivului clasic de transfer („extracție din celulă”). Merită să atrag atenția asupra unei diferențe majore (importante) care există între cele două evadări spectaculoase, cea din 7 martie 2026 de la Villepinte și cea din 31 mai 2001 de la Borgo (DISP Marseille–Sud Est), un centru penitenciar la cca 15km la sud de Bastia (prefectura departamentului Haute-Corse/Corsica Superioară, regiunea administrativă Corsica) dat în folosință începând cu luna noiembrie 1993 (cu 121 de celule și 167 de locuri operaționale în cartierul de preveniți–bărbați, respectiv, cu 9 și 17 locuri în cartierul preveniți–femei, cu 48 de celule individuale în cartierul de deținuți– bărbați și 4 celule individuale pentru minori–de sex masculin și în sfârșit, 5 celule individuale în cartierul de semilibertate) considerat de către Administrația Penitenciară „o închisoare ultra modernă, foarte securizată și cu un confort exemplar” care înlocuia vechea închisoare Sainte-Claire (Santa Chjara, naționalizată în 1792 numită și „închisoarea cu brânză elvețiană”–datorită ușurinței și frecvenței evadărilor, în special în 1984, cu 7 evadări în 7 luni consecutivi) fost centru de detenție situat în inima citadelei Bastia, inițial, o mănăstire a ordinului clarișelor, construită în secolele XVI-lea/XVII-lea (transformată în închisoare în 1818 de către prefectul Insulei Corsica, contele de Vignolles, după unele surse din 1805) În primul caz, documentele de identitate și cele „pe hârtie” au fost verificate, dar falsificarea lor a fost perfectă (în care, contrar administrației penitenciare, Inteligența Artificială nu a jucat, absolut, niciun rol) și nici nu pare un demers complicat, dacă ținem cont de faptul că dintre cca 2 milioane de candidați, anual, pentru obținerea permisului de conducere (act de identitate în Franța), peste jumătate le „achiziționează” fără să fi trecut vreodată pe la o școală de șoferi (printr-o școală de șoferi) contra unei sume de bani cuprinse între 1.700–2500€ (practic, costul cursurilor și a examinării de către un IPCSR–Inspector al permisului de conducere și al securității rutiere, agent public al statului, atașat Ministerului de interne). În ceea ce privește extracția lui KherBouch pe 7 martie (pentru audiere într-un nou dosar) nici nu părea „anormală” pentru că pe 6 martie, când a fost judecat, el a refuzat să participe la procesul său, ocazie cu care, evident, dacă ar fi trebuit să fie audiat, în vreun dosar, judecătorul de instrucție ar fi profit de „extracția lui din celulă” (procedură administrativă clasică– pentru limitarea transferului deținuților). În al doilea caz, nu părea deloc „anormal”, din nou, faptul că după refuzul punerii în libertate a „tripletului” mafiot corsican (cei „3 muschetari corsicani”) de căte JI Patrice Camberou, după o dezbatere în contradictoriu cu JDL Dominique Buonaguid și un alt JI Jean-Michel Gentil (un magistrat prestigios, de mare caracter, auditor la Școala Națională de Magistratură pe care a obsobit-o în poziția 42/243), Curtea de Apel din Bastia să fi decis punerea lor în libertate sub pretextul că n-ar exista „probe materiale” suficiente pentru menținerea lor în detenție provizorie. Cu alte cuvinte, cercetarea lor penală putea continua în „stare de libertate”. Dar, fără verificarea autenticității documentului, grefierul (grefiera) Nadine Legay ar fi putut să-și dea seama, relativ, ușor că este vorba de un fake (fals în acte publice–documente judiciare administrative). Evident, dacă ar fi știut ceea ce știu eu, dar din păcate nu știa (sic!). Pentru că în „Franța metropolitană” (Franța continentală) cu colectivitatea teritorială specială (unică) Corsica, cu statutul de regiune adminstrativă cu capitala la Ajaccio, alături celelate regiuni cu capitale lor: Auvergne-Rhône-Alpes (Lyon), Bourgogne-Franche-Comté (Dijon), Bretagne (Rennes), Centre-Val de Loire (Orléans), Grand Est (Strasbourg) Hauts-de-France (Lille), Île-de-France/regiunea pariziană (Paris), Normandie (Rouen), Nouvelle-Aquitaine (Bordeaux), Occitanie (Toulouse), Pays de la Loire (Nantes), Provence-Alpes-Côte d'Azur/PACA (Marseille), prefixele telefonice sunt împărțite în cinci zone cu astfel: Île-de-France (regiunea pariziană–01), Nord-Ouet (Bretagne, Normandie, Pays de la Loire, Centre-Val de Loire–02), Nord-Est (Grand Est, Bourgogne-Franche-Comté, Hauts-de-France–03), Sud-Est (Provence-Alpes-Côte d'Azur, Corse, Auvergne-Rhône-Alpes, cu o parte din Occitanie–04), Sud-Ouest (Nouvelle-Aquitaine, Occitanie–05), cu Corsica inclusă în zona Sud-Est, deci prefixul cu 04 urmat de 95. Cele din Corse-du-Sud (Corsica de Sud) sunt de tipul 04.95. 1x/2x, iar cele Haute-Corse (Corsica de Nord/Corsica Superioară) de tipul 04.95.3x/4x/5x/6x. Concret, la cele de la Ajaccio și regiunea sa (sud) a 5-a și a 6-a cifră sunt 20, 21, 22, 23/50, 51, 52. Din contră, la cele de la Bastia și regiunea sa (nord), aceleași cifre sunt 30, 31, 32, 33, 34/60, 61. Cele din zona Calvi/l'Île-Rousse (nord) sunt 62, 65, iar cele din zona Porto-Vecchio/Sartène (Sud) sunt 70, 71, 72. În concluzie, este evident faptul că numărul de fax de la care a fost trimis documentul din Aix en Provence, nu avea nimic de-a face, nici cu cel de la Curtea de Apel din Bastia și nici cu cel de la TGI din Ajaccio. De altfel, JI Jean-Michel Gentil, a și deschis o „informație judiciară” legat de evadarea celor 3 muschetari corsicani, iar în dosar consacrat acesteia a și inculpat grefierul (grefiera) Nadine Legay pentru „complicitate la evadre”. Din fericire pentru ea, ancheta efectuată ar fi pus în evidență o „complicitate internă” (din închisoarea Borgo) cu un „plan meticulos conceput și organizat” din care grefierul (grefiera) n-ar fi făcut parte. De altfel, imediat după recepționarea faxului ea și distribuit documentul direcției și administrației închisorii responsabile cu punerea în libertate a celor încarcerați. În plus, ea a respectat cu strictețe protocolul, pentru că nu avea „obligația” (adică, nu era în „fișa postului” ei!) să cunoască prefixele de fax ale tribunalelor (din Corsica) care aveau încarcrați preveniți în centrul penitenciar Borgo, în ciuda faptului că acestea nici nu sunt atât de multe (TJ–Tribunalulul Ajaccio/atunci TGI Ajaccio, TJ Bastia/atunci TGI Bastia, Curtea de Apel Bastia și Tribunalul Administrativ din Bastia–cu competență teritorială în întreaga regiune administrativă Corsica), dar într-adevăr, cu un număr foarte mare de filiale, și care astăzi dispun cu 17 magistrați mai mulți decât atunci. Acest vast material este publicat sub formă de un ciclu de articole în Jurnalul Bucureștiului legat de asasinarea prefectului Claude Erignac (în 1998) și a presupusului său asasin, Yvan Colonna (în 2022) sub titlul „In memoriam Yvan Colonna. Corsica nu crede în lacrimi” apărut, recent și în vol. 9bis al ciclului „Investigații Jurnalistice în serial” (3.276 de pagini). Epilog cu sfârșit neprevăzut. În ceea ce privește deznodământul acestei avadări, acesta este (profund) dezamăgitor. Și este greu de înțeles. Pentru că după ce un infractor notoriu (totuși!) reușește să evadeze cu ajutorul plan ingenios (bazat, în special pe ignoranța si superficialitatea gardienilor de închisoare), care timp de 48h00 este „absolut liber” (nefiind încă căutat de către autoritățile polițienești și judiciare), timp în care putea părăsi fără niciun fel de probleme teritoriul național (oriunde), acesta se duce, probabil pentru „alimentare” (cu home-jacking), înainte de „decolare” (către o destinație neidentificată) în cea de-a doua cea mai bogată regiune a Franței (și poate prima pe cap de locuitori) în regiunea Coastei de Azur (cu Monaco inclus). De fapt în sistemul urban mediteranean centrat pe „triunghiul” Métropole Nice Côte d'Azur–Montpellier Méditerranée Métropole Montpellier–Perpignan Méditerranée Métropole care formează o puternică rețea urbană de pe coasta mediteraneană franceză (cu peste 2 milioane de locuitori), caracterizată printr-o metropolizare puternică și o rețea densă de orașe de dimensiuni medii. În sfârșit, din păcate pentru el și din fericire pentru victimele sale (vechi, dar și pentru cele care, eventual, ar fi urmat) acesta va fi interpelat (fără să fi opus „rezistență”) după numai 13 zile de cavală (fugă), ca o ironie a sorții la data aniversării a 21 de ani de la naștere, la ora 20h55 pe 20 martie (după ce în jurul orei 19h00 el va fi reperat de camerele de supraveghere în „Malibu Village”, o rezidență de vacanță) din Canet en-Roussillon (aflat în Perpignan Méditerranée Métropole–prefectura departamentul Pyrénées-Orientales din sudul Franței) de către BRI (Brigada de Căutare și Intervenție) al departamentelor Pyrénées-Orientales (66) și de Hérault (34), împreună cu BNRF (Brigada Națională de Căutarea Fugarilor), pe baza unei comissi rogoatoare a 3 judecări de instrucție împreună cu o femeie Victoria H. („Camila”, în vârstă de 25 de ani, fostă supraveghetoare/gardian stagiar–„radiată” din 4 martie 2025, îndrăgostită de el, care ar fi rezervat și locuința pe numele ei) bănuită că ar fi întreținut o relație amoroasă cu fugar in timpul cavalei sale. Apartamentul (studioul ar fi fost închiriat pe numelei). Amândoi au fost arestați și prezentați unui JLD (Judecător de Libertate & Detenție) al Tribunalului Judiciar din Perpigan, pentru a fi încarcerați (în detenție provizorie) în centrul Penitenciar din Perpignan (DISP Toulouse–Sud, dat în folosință în 1987–deci relativ, nou, cu cartiere de preveniți atât pentru bărbați–cu 114 de celule și 136 de locuri operaționale dar cu o densitate carcerală de 260%, cât și pentru femei–cu 28 de celule îndividuale și o densitate carcerală cca 190%), înainte de a fi transferați la TJP (Tribunalul Judiciar Paris) pentru a fi audiați (interogați) de către un JI (Judecător de Instrucție) al JIRS (Jurisdicția Interregională Specializată) Paris. Supraveghetoara ar fi fost stagiară înainte în celebrul Centru de detenție provizorie „La Santé” (penitenciar de pe strada Sané–sectorul parizian 14) de unde ar fi fost transferată „disciplinar” la Villepinte (pentru că „era suspectată de trafic și întroducere de obiecte interzise în penitenciar”), unde, de altfel, fugarul și „iubita” sa s-ar fi și cunoscut, pentru ca, ulterior, ea să se îndrăgosteacă de el. Aceasta este bânuită că ar fi recurs la aceași „abatere” de la normele disciplinare ca și în închisoarea de unde a fost transferată (pentru ca și fost concediată), printre care și în „favoarea” bărbatului de care era îndrăgostită, adică, Ilyas Kherbouch, care l-a audieri a susținut ferm că: „ea nu are nimic de-a face cu evadarea mea”). În încheiere, ne putem întreba dacă Ilyas Kherbouch ar putea și el să beneficieze de „înțelegerea” Curții care îl va judeca pentru evadare, cum au beneficiat și evadații din centrul penitenciar de la Borgo. Adică, aceasta să considere că evadarea lui nu ar fi avut „sens penal”, cum nu a existat niciun incident legat de ieșirea lui pe poarta principală a centrului penitenciar Villepinte pe 7 martie 2026. Pentru că, conform CPF (ca de altfel și celui belgian) „evadarea, în sine” nu este sancționabilă penal, dacă deținutul reușește să evadeze singur, fără violență, fără efracție (degradare de bunuri) și fără complici. Nu știu cum a fost interpretată evadarea tripletului Mariani–Santucci–Costa de la Borgo, cu sau fără complicitate (având în vedere achitarea lor în dosar), dar eu am convingerea fermă că valul de asasinate în Corsica din anii 1980–2010 (371 între 1985–2014, fără victimele colaterale) mult mai mare ca în Sicilia și Europa, dar mai ales cu asasinarea prefectului de Corsica Claude Ergnac (pe 6 februarie 1998) i-ar fi pus pe gânduri pe magistrați. Chiar și în ultimiiani (2024/2025), bilanțul asasinatelor este înfricoșător (19 asasinate și 7 tentative de asasinat în 2025, 16/18 asasinate și 16 tentative de asasinat în 2024). Iată de ce, complicitatea la evadare trebuie „explicit” menționată în dosarul evadării lui Ganito, ceea ce, de altfel, se și regăsește în capul de acuzare „evadare în bandă organizatră”, unul dintre mai multe, care vor avea consecinte (foarte) grave asupra verdictului care va fi pronunțat de către Curtea corecțională/Criminală după instrumentarea dosarului, care, în principiu, poate dura chiar și câțiva ani. Un caz mai recent decât evadarea cu „Fax” a membrilor organizației criminale „Brise de Mer” Mariani, Santucci și Costa din penitenciarul Borgo, care pune în evidență totuși „ignoranța” gardienilor de închisoare, este al lui Elyazid Ahamada („le Joker"/„Equalizer”, în vârstă de 20 de ani și 1,72m) implicat într-un dosar legat de o crimă de sânge (în bandă organizată) și altele pentru port ilegal de armă de foc, care va evada pe 11 iulie 2025 de la Centrul de detenție provizorie (La maison d'arrêt) de Lyon-Corbas (un penitenciar nou, inaugurat pe 2 mai 2009) care va lua locul celor 3 penitenciare de la Lyon (intramuros) considerate vetuzte (Montluc, Saint-Paul și Saint-Joseph), cu o suprafață de 45.000m2, 690 de locuri operaționale–în celule simple, majoritatea de 10m2 și câteva duble cu 12m2 în paturi suprapuse și 263 de agenți de penitenciar. În acest moment însă, ca și celelate penitenciare franceze, acesta este suprapopulat cu 1.222 de încarcerați (cu o rată de densitate carcerală de cca 183%). Prevenitul se va ascunde într-un sac mare (care conținea lenjeria intimă) al codeținutului său, care și-a executat integral pedepsa (sa privată de libertate) și ca urmare, era eliberat conform legii. Evadarea este descoperită doar după 27 de ore de la eveniment, cu toate că un automobilist aflat la volanul vehicului său ar fi filmat momentul (de la cca 100m) când acesta părăsea sacul în care era disimulat la ieșire din penitenciar. Conform administrației penitenciare, ar fi fost vorba și aici de complicitatea „din interior” a unui supraveghetor, ca și în cazul lui Ganito. Evadatul (fugarul, originar din departamentul/regiune ultramarin(ă) situat în partea de nord a canalului Mozambic în Oceanul Indian, între nordul Madagascarului și nordul Mozambicului, cu teritoriul aparținnând din punct de vedere geografic arhipelagului Comore, dar separat de statul Comore din anii 1970) va fi interpelat în dimineața zilei de 14 iulie (Ziua Națională a Franței) la Sathonay-Camp (regiuna urbană Lyon), aflat la cca ½ h în vehicul, de centrul metropolei. Operațiunea de interpelare a lui Equalizer va fi organizată în tandem de către OCLCO (Oficiul Central de Luptă contra Crimei Organizate) și DCOS 69 (Sub-direcția de Luptă contra Criminalitatea Organizată și Delincvența Specializată) al departamentului Rhône (cu prefectura la Lyon). Codeținutul va fi arestat și el la Marsilia și inculpat în același dosar pentru „complicitate la evadare” pe 16 iulie 2025. Ca și în cazul lui Ganito, „Jokerul” a profitat de o „falie” (defaianță) a modului operator (implementat „tradițional”) utilizat cu ocazia eliberării unui deținut (și în special, în weekend–cu personal redus în cazul unei suprapopulări carcerale). Este vorba de lipsa controlului bagajelor cu care acesta „se externează” după executarea pedepsei. Și în acest caz, administrația penitenciarelor caută și un „vinovat de serviciu”, un posibil complice „din interior” (un gardian) care ar fi trebuit să verifice bagajele, cu toate că nu este clar dacă acest lucru este prevăzut (detaliat) în fișa postului său.

https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/pregatim-viitorul-promovand-excelenta-corespondenta-de-la-pompiliu-comsa-prof-univ-asoc-univ-apollonia-directorul-ziarelor-realitatea-timpul-parteneri-media-ai-jurn/ Rezumatul lucrării „Jaful Secolului de la Nisa (1976)” în format pdf Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași 29 februarie - 3...

Rezumat. „Cavala” (fuga) lui Rédoine Faïd după evadarea sa spectaculoasă (ultima, care a durat 7 minute și 33 de secunde) cu elicopterul Aloutte (pilotat de către instructorul Stéphane Buy, astăzi, în vârstă de 70 de ani–luat ostatec, împreună cu companionul lui și fiica acesteia Martine și Céline M. în vârstă de 75, respectiv, 49 de ani) pe 1 iulie 2018 (la ora 11h28) din CPSF (Centrul Penitenciar de la Réau–departamentul Seine-et-Marne, sudul regiunii urbane paiziene) cu ajutorul a 3 cagulați (mascați) echipați cu puști de asalt Kalașnikov în timp ce acesta se întreținea la „Parloir” (Voirbitor–spațiu rezervat vizitelor) cu fratele său Brahim Faïd nu va dura mult timp, pentru că după 3 luni (și două zile) mai târziu, pe 3 octombrie 2018, el este interpelat (arestat) în orașul său natal Creil (departamentul Oise, regiunea administrativă Hauts de France) după ce a fost reperat pe 24 iulie (deghizat „în ținută tradițională arabă”) într-un vehicul de către jandarmii de la Sarcelles (departamentul Val-d'Oise, periferic regiunii urbane pariziene). În momentul reîncarcerării sale pe 4 octombrie 2018 la Maison d'arrêt (Centrul de detenție provizorie cel mai securizat în Franța) de la Vendin-le-Vieil (departamentul Pas-de-Calais, regiunea administrativă Hauts de France) după interpelarea lui în noaptea de 2–3 octombrie, legendarul gangster multirecidivist, specializat în jafuri armate și evadări (spectaculoase) Rédoine Faïd, începând din 28 decembrie 1998, când a fost arestat pentru prima dată și până la ultima sa evadare pe 1 iulie 2018, a efecuat deja 17 ani de recluziune criminală (și 2 luni), în mai multe „reprize”: - prima arestare după o cavală de 3 ani (28 decembrie 1998–30 martie 2009) - a doua arestare după o cavală de 1 an (28 iunie 2011–13 aprilie 2013) - a treia arestare după o cavală de 6 săptămâni (29 mai 2013–1 iulie 2018) și a fost condamnat la mai multe pedepse „suprapuse” (nu neapărat contopite):- la 10 de ani de detenție criminală pe 14 martie 2017 (pentru prima sa evadare pe 13 aprilie 2013, cu luare de ostatici, din Centrul Penitenciar Lille-Loos-Sequedin, departamentul Nord, regiunea administrativă Hauts de France) de către Curtea cu Jurați a departamentului Nord, - la 25 de ani de recluziune criminală (în Apel) pe 14 aprilie 2018 pentru decesul polițistei Aurélie Fouquet cu ocazia unui „bracaj” (jaf armat) ratat al unui vehicul blindat (care transporta fonduri în cash) pe 20 mai 2010 la Villiers-sur-Marne (departamentul Val de Marne, Métropole du Grand Paris) de către Curtea cu Jurați de la Paris, după ce în Prima instanță, pe 19 octombrie 2017, pedeapsa pronunțată contra lui a fost „numai” de 18 ani de recluziune criminală - și la 28 de ani de recluziune criminală (în Apel) pe 13 martie 2020, pentru bracajul cu explozibil (exploziv) al unui furgon blindat al societății de transport de fonduri Loomis în Pas de Calais (regiuna administrativă Hauts de France) pe 17 martie 2011 de către Curtea cu Jurați a departamentului Pas de Calais, după ce pe 19 octombrie 2017, în Prima instanță a fost condanat la „numai” 18 ani de recluziune criminală. Deși imediat după arestarea lui Faïd, pilotul Stéphane Buy, Martine și Céline M. vor fi audiați ca „victime” și lăsați în libertate, investigațiile (aprofundate) ulterioare ne-au au pus în evidență faptul că Céline fata vitregă a lui Buy și gangsterul ar fi întreținut o relație amoroasă „epistolară” între 2014–2016 ceea ce va avea ca efect interpelarea lor, din nou, pe 16 aprilie 2019.După 48h00 de GAV (Garde à vue, arest la sediul Poliției Judiciare) ei vor fi disculpați în dosar pentru că asupra lui ar fi fost făcute „presiuni” cu scopul de a-l manipula și de a-l atrena pe Stéphane Buy în această evadare, cu care el nu ar fi fost la curent, în ciuda faptului că Céline, cu două luni înainte de evadare, a deschis un cont bancar cu 50.000€ care a fost pus la dispoziția gangsterului. Procesul lui Rédoine Faïd („Roi de la belle"/Regele evadării) la care asist și eu (ca detașat permanent al Națiunilor Unite la Curțile cu Jurați 3 magistrați ale tribunalelor judiciare franceze) debutează în fața Juriului Popular Paris (compus din 3 magistrați și 6 jurați aleși de pe listele electorale) prezidată de către Frédérique Aline (într-o sală cu 10 ecrane a TJP–Tribunalul Judiciar Paris) pe 5 septembrie 2023, în care alături de el vor fi judecați și alții 11 complici ai săi, dintre care 5 membri ai familiei sale (2 frați–Brahim în vârstă de 63 de ani și Rachid în vârstă de 65 de ani și 3 nepoți–Liazid Faïd, Ishaac Hérizi și Karoune Hérizi–care ar fi recuperat vehiculul de la garajiștii Kamel Aatiq și Hamza Cheikh, complicii săi, cu care Faïd a dispărut după coborârea din elicopter).Ca fapt divers, pe 5 octombrie, a apărut pe ecranele din sala de audiență, dintr-o „eroare regretabilă”, și fața unui indic (informator al justiției) „Kamel” (nume fictiv, principalul turnător în dosarul evadării a lui Faïd căruia ministerul public îi asigura, „oficial” anonimatul și protecție juridică, motiv pentru care, pe 9 octombrie președinta Curții a decis închiderea acestora până la sfârșitul procesului.După părerea mea, ar fi fost vorba de un act provocator al justiției pentru a-l confrunta indicul (Kamel) cu „victima” sa (Faïd), indirect, cu scopul validării celor declarate de către acesta, de manieră nu oficială, dar oficioasă. Conform CP francez, Faïd (care, teoretic, era liberabil condiționat în 2046, adică la vârsta de 74 de ani) risca pedeapsa cu închisoarea pe viață, iar complicii săi riscau pedepse cuprinse între 10 și 30 de ani de recluziune criminală (maximă în executare). Jurații aveau obligația de a răspunde (într-un „loc secret”), în total, la 194 de întrebări referitor la culpabilitatea (vinovăția) și responsabilitatea celor 12 inculpați în dosar. Pe 17 octombrie, avocații generali (reprezentând Acuzarea, Ministerul Public), la ora 20h20 au solicitat contra celor 12 inculpați în dosar următoarele sancțiuni penale: achitarea lui Brahim Faïd (pentru că el se afla la Parloir cu fratele său și susținea că nu ar fi fost la curent cu planul de evadare) și a lui Alima A. (care i-ar fi găzuit pe fugar și complicii săi sub amenințare), 3o de luni de închisoare contra lui Kamel Aatiq (responsabil cu „alegerea” vehicului și care ar fi executat deja pedepsa la domiciliul său sub supraveghere electronică) și 4 ani contra lui Hamza Cheikh (responsabil cu „pregătrea” tehnică și administrativă–cu plăcuțe false de inmatriculare a vehiculului pentru evadat, pedeapsă în curs de executare deja sub supraveghere electronică), 4 ani de închisoare contra lui Liazid Faïd (pedeapsă eexecutată deja în penitenciar), 10 și 15 ani de recluziune criminală contra fraților (și nepoților evadatului) contra lui Karoune și Ishaac Hérizi (responsabili cu logistica evadării, pregătirea și participarea, efectivă, la evadare), 8 ani de detenție criminală contra lui Steeve Escrihuela (apropiat gangsterului, „angajat profund” în pregătirea și realizarea evadării), 18 ani de recluziune criminală contra lui Rachid Faïd (fratele evadatului, principalul organizator al ewvadârii) și în sfârșit, 22 de ani de recluziune criminală contra evadatului, Rédoine Faïd. În acest dosar a fost inculpat și Jacques Mariani (în vârstă de 57 de ani, cu 38 petrecuți în detenție, figură legendară a marelui banditism corsican, încarcerat înainte, într-un alt dosar, în celebra închisoare Baumettes din Marsilia) fiul lui Francis Mariani, co-fondatorul celebrei organizații criminale corsicane „Brise de Mer” (la sfârșitul anilor 70, specializată în jafuri armate, asasinate, spălare de bani, extorcare de fonduri, exploatare de localuri de noapte, proxenetism, prostituție, jocuri de noroc ilicite, evaziune fiscală, control al cluburilor de fotbal, etc., activă în Franța (inclusiv, Corsica), Africa, Rusia, Elveția, America Latină, Singapore și China), care deja cu un an înainte de evadarea lui Faïd ar fi fost implicat în finanțarea evadării eșuate a lui de la închisoarea Fleury-Mérogis în 2017, conform declarației indicului („agentu operațional” Kamel) care ar fi participat alături de „șeful” său la preparative. În cazul celor doi, Acuzarea a solicitat contra lui Mariani („moștenitorul” organizației criminale „Brise de Mer”, care are în total de execut, 59 de ani de recluziune criminală fără contopirea pedepselor și care susținea că „nu-l cunoaște de Faïd”) 5 ani de închisoare iar contra lui Kamel, în mod excepțional, 3 luni de închisoare cu suspendare „simplă” (supusă doar condiției de a nu comite o nouă infracțiune în timpul pedepsei, termen introdus în CP pe 24 martie 2020, cu scopul de a distinge de suspendarea „probatorie” care presupune respectarea unor condiții socio–judiciare, muncă în interes general, etc.). Conform avocaților Marie Violleau și Yves Leberquier ai lui Faïd („dogat de libertate și nu de jafuri armate”, „care nu are nevoie de mila justiției”), regimul său de detenție în izolare totală (absolut „inuman”) i-ar fi afectat sănătatea (ceea ce, eu, personal nu am putut constata!) iar dacă nu vor fi luate măsuri urgente n-ar fi exclus ca acesta să nu (mai) poată suporta detenția fără a fi spitalizat. Verdictul. Curtea cu Jurați de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris) s-a retras luni, pe 23 octombrie 2023, după ce acuzații (inculpații în dosarul evadării lui Rédoine Faïd) au avut ocazia să vorbească pentru ultima oară. Anunțată inițial deschiderea sălii de audiență pentru ora 17h00, pe 25 octombrie, aceasta a fost redeschisă doar în jurul orei 23h30, iar verdictul a fost anunțat în jurul orei 00h30, pe 26 octombrie.După 60 de ore de deliberare, în care membrii Juriului popular au răspuns la cele 194 de întrebări legate de vinovăția și responsabilitatea fiecărui inculpat în dosar, evadatul, „scriitorul” Rédoine Faïd a fost condamnat la „numai” la 14 ani de recluziune criminală în loc de 22 de ani solicitațați de Acuzare (Ministerul Public–reprezentat prin 2 avocați generali), o pedeapsă destul de „aspră” conform unuia dintre avocații săi (Marie Violleau), având în vedere faptul că înainte de această condamnare, el era liberabil condiționat în 2046, iar perioada de încarcerare a lui se va lungi în acest context considerabil (până în 2060, când va avea 88 de ani !) ceea ce acesta din urmă nu va putea suporta în „izolare”.Frații lui, Rachid Faïd a avut parte și el de o pedeapsă mai „ușoară”, fiind condamnat „numai” la 10 ani de detenție criminală, față de cei 18 ani recluziune criminală solicitați de Acuzare, dar, din contră, Brahim Faïd (tată exemplar a 5 copii, fără cazier judiciar) nu a fost achitat așa cumm solicita Acuzarea, dar condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Ishaac, Karoune, Yazid, ceilalți membri ai familiei sale (nepoții) au fost și ei condamnați la pedepse mult mai mici decăt cele soliciate deMinisterul Public, la numai 8, 6 și 2 ani de închisoare cu executare, iar corsicanul naționalist Jacques Mariani „moștenitorul” organizației criminale „Brise de Mer”, la numai 2 ani de închisoare. Alima A. (prietena unuia dintre nepoții lui Faïd) a fost achitată, așa cum a solicitat Acuzarea, iar restul acuzaților, toți au fost achitați, o surpriză (ieșită din comun) a verdictului.

  Corespondență din Franța Succesor notabil al marilor branduri – legendare ale crimei organizate franceze, dotat cu un IQ (mult) peste medie și o cu o...