Acasă Etichete Somalia

Etichetă: Somalia

Protejat: Articol dedicat militarilor elitiști ai GIGN (Grupul de Intervenție de...

Este celebră intervenția spectaculoasă a unei unități GIGN (Grupul de intervenție de elită a Jandarmeriei Naționale franceze) în ajunul crăciunului 1994 (pe 24 decembrie) pe Aeroportul Internațional Marignane (Marsilia) când un Comando GIA (Grupul Islamist Armat Algerian) format din 4 teroriști „blindați" cu dinamită și „înarmați până în dinți" au deturnat Cursa AF8969 (Air France), un zbor regulat pe ruta Alger-Paris. Ei revendicau eliberarea unor șefi ai diverselor rețele teroriste, încarcerați în centrele franceze de detenție și aveau că obiectiv prăbușirea avionului deturnat pe Turnul Eiffel, aflat într-unul dintre centrele Parisului cele mai frecventate de către turiști, „Champs de Mars". În urma unei intervenții incredibile, demnă de filmele de ficțiune, pe 26 decembrie, în a doua zi de crăciun, o echipa de GIGN condusa de Adjutantul Sef, P. Thierry (singurul rănit cu 3 focuri de arma!), după 54 de ore de negociere eșuată cu teroriștii, a „asediat" avionul deturnat și sechestrat! Niciun pasager, niciun membru al echipajului nu a fost rănit! Bilanțul intervenției: toți teroriștii executați „no mercy”!Nu mai puțin lipsit de interes este și rolul acestei unități de elită în intervenția (clasata secret de stat) pentru eliberarea ostaticilor de pe vasul de croaziera (de lux) „Ponant" pe 11 aprilie 2008, care naviga în apele somaliene (somaleze). Este vorba de cei 30 de membrii ai echipajului, dintre care 22 francezi, 6 filipinezi, un ucrainean și un camerunez, luați ostatici pe vasul „Ponant", vineri, pe 4 aprilie, la orele 11h15, după ce iahtul este sechestrat, undeva, în apropiere de Cap Gardafui! O răscumpărare în valoare de 2.150.000 $US, provenind din „bani nepublici" a fost „oferita" piraților, iar 6 dintre ei au fost arestați de către forțele speciale ale Ministerului Apărării Naționale franceze.Dar pentru eliberarea ostaticilor, Guvernul francez a pus la punct un plan de acțiune spectaculos, de o mare anvergură și complexitate, o intervenție cu totul excepțională (cu mijloace umane și materiale fără precedent!), clasat „top secret”. Comandourile franceze au acționat în colaborare cu toate forțele militare din zonă, atât cele Maritime cât și cele Terestre și ale Aerului. Seful misiunii este numit Contra-Amiralul Marin Gillier de la baza navala din Lorient (An Oriant) în Bretania (vestul Frântei, Morbihan), port la Oceanul Atlantic. Sef al Comandourilor Marine, reputat pentru serviciile sale, în special în Rwanda și Afganistan, cunoscut și că „mana de fier într-o mănușa de otel", la mai puțin de trei ore de la declanșarea planului„Pirate-Mer", Marin Gillier se afla în biroul lui Nicolas Sarkozy. Subordonat numai Președintelui și Sefului de Stat Major al Armatei, Generalul Jean-Louis Georgelin și Marin Gillier se organizează imediat. Mai întăi, numește operațiunea „Thalatine" („treizeci" în somaliana, reprezentând numărul ostaticilor) și la baza unui avion militar pleacă la Djibouti (la cea mai mare baza militara franceza externa), așteptat deja de către comandourile speciale marine Penfentenyo din Lorient (după numele Căpitanului de Vas Penfentenyo de Kervéréguin, rănit mortal pe 12 februarie 1946 la Donaï în Indochina), aflate în zona pentru antrenament. Specializate în recunoașterea locurilor și instalațiilor maritime, în informațiile tactice în vederea pregătirii operațiunilor militare (culegere de informații, infiltrări și exfiltrari de personal, parașutism de la mare altitudine, etc.), Comandourile Penfentenyo au efectuat în ultmiul timp numeroase operațiuni militatre în Bosnia (1992), o misiune „Godoria” (1991), o misiune „Malebo” (Ex-Zair, 1996), o misiune „Neptun" în Marea Nordului și mai multe în TAFF (Teritoriile Australe și Antarctice Franceze), dintre care una cu Comandoul de la Monfort specializat în distrugere de la distanta (1997), care s-a remarcat printre altele în Yémen (1994) și în cadrul operațiunilor militare „Pélican”, respectiv, „Espadon” și alta la bordul Fregatului de patrula și control „Nîvose” (ianuarie/februarie 2003). Alaturi de Penfentenyo, Gillier mobilieaza și Comandoul „Hubert” (după numele Locotenentului Augustin Hubert ucis pe 6 iunie 1944 în timpul debarcării aliaților în Normandia) având baza în Portul Canier (Saint–Mandrier, Var, Sudul Frântei), specializat în acțiuni submarine speciale de mare complexitate (lupta subacavatica) care s-a remarcat în ultimii ani în protecția instalațiilor de tragere, precum și a Centrului Subacvatic de Cercetări Nucleare franceze din Mururoa (Oceanul Pacific, Polinezia Franceza), în operațiunile, „Nautile” (legat de evenimentele vasului „Greenpeace” în apele teritoriale franceze), „Pélican” (evacuarea europenilor din Congo-Brazzaville), „Alba” (recuperarea europenilor din Albania, 1997), „SFOR” (în Bosnia, 1997), iar mai recent la „Baliste” (Liban, 2006) și începând din luna iulie la evacuarea în Beirut ai francezilor izolați în Habbouch, o mica localitate șiită din Libanul de sud. Francezii au lucrat simultan pe doua planuri. Pe de o parte, pe plan diplomatic, „echipa” lui Sarko (Nicolas Sarkozy) de la Paris obține acordul verbal al Președintelui Somalian, Abdullahi Yusuf Ahmed (care exclamase la telefon: „Ok!, Scăpați-mă de tipii ăștia”!) pentru patrudarea arsenalului militar francez în apele teritoriale somaliene având că misiune eliberarea ostaticilor de pe „Ponant” și arestarea teroriștilor, precum și extrădarea lor în condiții juridice similare celor în care au fost transferați și judecați în Franța, fostul nazist Claus Bărbie (în 1983) și teroristul Carlos (în 1994). Pe de alta parte, pe plan militar, Gillier de pe bordul Fregatului „Jean Bart” urma să treacă la atac! Însă, diplomația a făcut „ușurel” progrese! În principiu, negocierile „s-au simplificat” și în cele din urma, în ele nu mai erau implicați direct decât Comandourile de pe Fregatul „Jean Bart” pe care se afla Gillier și echipa de GIGN condus de către Denis Favier, pe de o parte, respectiv, pirații de pe„Ponant”, de cealaltă parte! În sfârșit, luni, pe 7 aprilie 2008, când deja „Ponant” era ancorat la cca 10 km vest de localitatea Garaad (în sudul regiunii autonome autoproclamate Puntland), la cca 850 de km de locul unde a fost sechestrat de către pirați, s-a ajuns la un acord! Pirații solicitau 2.150.000 de $US (exact!) pentru eliberarea ostaticilor! Banii au fost plătiți de către asigurătorul armatorului, societatea de asigurări AIG și aduși în trei saci conținând în total 21.500 de bilete de 100 de $US! Ei au ajuns pe „Jean Bart” pe cai „nedefinite”, ținute strict secret. Și modalitatea de „plata” s-a negociat imediat la fata locului: 3 somalieni contra 2 membrii GIGN și un membru al Comandoului „Hubert”! Totul s-a derulat cum a fost prevăzut. Mă rog, aproape! Vineri, pe 11 aprilie, a avut loc schimbul în plina mare. Răscumpărarea ostaticilor! De remarcat este faptul că operațiunea „Thalatine” s-a desfășurat în plina mare „deschisa”, pe când în 1994 teroriștii desi erau „blocați” pe Aeroportul Marignane de către GIGN, ei aveau că obiectiv decolarea avionului și prăbușirea lui la Paris pe Turnul Eiffel! Era evident că avionul nu putea decola de pe aeroport sub nicio forma. Însă, în ciuda faptului că în 1994 în avionul A321 al Cursei Alger-Paris AF8969 erau reținuți 227 de pasageri de către patru teroriști, arsenalul militar desfășurat de către Elysée era nesemnificativ fata de cel utilizat în operațiunea „Thalatine”, în care treizeci de ostatici erau sechestrați de o banda bine organizata de „profesioniști” compusa din „Dirty Dozen” și nu din pescari, răufăcători de „duminică”, „amatori” cum se credea la început! Cu vârstele cuprinse între 25-50 de ani, pirații prezenți la bordul mașinii de teren (4x4), presupușii răpitori ai pasagerilor de pe Vasul (Iahtul) de croasiera „Ponant", după ce au fost transferați în Franța (via Aeroportul Paris-Le Bourget), au fost încarcerați în în detenție provizorie în închisorile pariziene (Villepeinte, Fleury-Merogis, și celebra închisoare de pe strada „La Santé”, loc de „pelerinaj" pentru, brand-urile legendare ale marilor evadări și a marii criminalități franceze: Albert Spaggiari, Jacques Mesrine, Francois Besse, Antonio Ferrara, etc.). La procesul acestora (debutat pe 22 mai, 2012, adică, după 4 ani de la ecveniment, timp în care cei 6 inculpați au fost încarcerați preventiv!) și care l-am urmărit „de aproape", Parchetul (Ministerul Public), prin avocatul general Bruno Sturlese, solicita în rechizitoriul sau, din 11 iunie 2012, intre 10-12 ani de recluziune criminala contra celor 5 presupuși pirați somalezi (somalieni) și 15 ani, contra lui Ismael, cel care și-a recunoscut participarea la luarea de ostatici de pe iahtul Ponant, pe 4 aprilie 2008, din Golful Aden, în apele teritoriale somaliene (somaleze). Acesta afirma că suma de 181.000$US recuperați din mașină de teren, nu corespundea remunerării nici a unui membru al grupului, ci urma să fie virata în contul organizației criminale, din care răpitorii făceau parte. Ceea ce după părerea mea este o afirmație corecta! În sfârșit, după 12 ore de deliberare, Juriul Popular Paris, în verdictul sau pronunțat pe 14 iunie 2012, decide altfel: doi dintre inculpați sunt achitați, cei care nu „și-ar fi pus piciorul pe Ponant”: Abduraman și Daher. Șoferul vehicului, Youssouf (în vârstă de 25 de ani, asistat de către avocatul său Cédric Alépée) este condamnat la 4 ani de închisoare (cu executare), pentru „complicitate", pedeapsa deja efectuata în detenție provizorie, deci este eliberat. Ceilalți 2 inculpați, care au recunoscut că ar fi alimentat vasul piraților, „comercianții ambulanți": Mohamed și Abdulkader, au fost condamnați, fiecare, 7 ani de închisoare (majoritatea efectuata deja în detenție provizorie între 2008-2012), deci, practic, erau „condiționabili”. Adică, puteau fi eliberat condiționat sub control judiciar (cu expluzare de pe teritoriul național), pentru că, conform legislației în vigoare, erau „primari” (la prima lor condamnare) și ai efectuat deja jumătate din pedeapsă. Ultimul dintre ei, Ismael (asistat de către avocatul sau Karine Puret), considerat că ar fi participat la actul de piraterie, a fost condamnat la 10 ani de detenție criminală, dar, practic, condiționabil și el dacă ținem cont de perioada încarcerării lui în detenție provizorie și de „grațiile” închisorii (3 luni în primul an și 2 luni în fiecare an care urmează - pentru „bună comportare”).Avocații celor doi achitați: Augustin d'Ollone, Gregory Saint Michel, Martin Pradel și Rachel Lindon au solicitat despăgubire „consistentă” clienților lor. Fiecare dintre ei a fost indemnizat cu suma de 90.000€ (în loc de suma de 450.000€ reclamată!), pentru „prejudiciul moral" suferit în cei patru ani de detenție provizorie (preventiva), însă avocații lor au făcut apel la aceasta decizie. În plus, au obținut deaemenea „despăgubiri materiale", reprezentând veniturile lor (pescari de profesie), pe perioada celor 4 ani de detenție: 3.000€ pentru Abdulqader Guled Said și 5.000€, pentru Abdurahman Ali Samatar, adică o pierdere totală pentru Statul Francez de 188.000€, la care trebuie să mai adaugăm și „cazarea" și „întreținerea", celor 2, timp de 4 ani (în detenție provizorie). Evident, în contextul unei grave erori judiciare regretabile (care nu sunt rare deloc pe teritoriul național). Dar somalezii (adică, avocații lor) nu se lasă, consideră că despăgubirile lor nu sunt suficiente și sesizează CEDO (Curtea Europeana a Drepturilor Omului), și vor avea câștig de cauză. Pe 4 decembrie 2014, Franța este condamnată de către CEDO (să despăgubească fiecare somalez implicat în pirateria de vasul Ponant cu sume cuprinse între 2.000–5.000€ pentru că, conform avocaților acestora, după extrădarea lor în Franța, aceștia, în loc să fie audiați de către un judecător de instrucție, ei au fost audiați de către polițiști, în timpul arestului lor preventiv. (CEDH, 4 décembre 2014, n° 17110/10 et n° 17301/10, aff. Ali Samatar et a. c. France; CEDH, 4 décembre 2014, n° 46695/10 et 54588/10, aff. Hassan et autres c. France; CEDH, 10 juillet 2008, Medvedyev et autres c/ France, S. Touzé, Chronique de jurisprudence internaționale, RGDIP, 2009, confirmé par CEDH, Grande Chambre, 29 mars 2010 (Medvedyev et autres c/ France, req. n° 3394/03, Ph. Weckel, Chronique de jurisprudence internaționale, RGDIP, 2010, n°3, pp. 651-660).