Etichetă: Thomas csinta-lucrari stiintifice

Integral (în Vol. 7 & 10 de Investigații jurnalistice în serial). Revizuirea condamnărilor penale în cadrul Justiției franceze. Incursiune în istoria marilor erori judiciare oficiale și oficioase ale procedurii penale criminale (Subiect de teză de doctorat în matematici aplicate în științe sociale, bazat pe teoria sistemelor complexe, teoria abstractă a categoriilor, teoria grafurilor și topologia rețelelor). Revizuirea condamnărilor penale în cadrul Justiției franceze. Incursiune în istoria marilor erori judiciare oficiale și oficioase ale procedurii penale criminale (Subiect de teză de doctorat în matematici aplicate în științe sociale, bazat pe teoria sistemelor complexe, teoria abstractă a categoriilor, teoria grafurilor și topologia rețelelor). Partea IV (Gaston Dominici). Revizuirea condamnarilor penale (ramase definitive) în sistemul judiciar francez este reglementata prin Ordonanta criminala din 26 august 1670 semnata la Saint-Germain-en-Laye (regiunea urbana pariziana, departamentul Yvelines).Înregistrata de catre Parlamentul de la Paris (institutie în timpul monarhiei, înainte de Revolutia franceza între 1789 si 1992 – când are loc abolirea monargiei), aceasta devine un CPC (Cod de Procedura Penala) si intra în vigoare pe 1 ianuarie 1671 (pâna la Revolutia franceza), care permite obtinerea din partea Consiliului Regelui (ansamblu de organisme de tip colegial, institutionalizate), însarcinate cu prepararea (pregatirea) deciziilor Regelui Frantei (care dispare în 1789, dar este restabilit printr-o decizie a Curtii de Casatie în 1800 si consolidat în secolul XIX ( 1808, 1813, 1867, 1895). Conform art.149 pâna la 149–4 si 150 din CPP (conform Legii Elisabeth Guigou: n°2000-1354 din 30 decembrie 2000 si a Legii n°2004-204 din 9 martie 2004, care modifica art.149 dib CPP), orice persoana are dreptul la „repararea prejudiciului sau material si moral” în cazul în care a facut obiectul unei încarcerai abuzive (fie ca prevenit – în cazul unei detentii provizorii, fie ca detinut – ca urmare a unei condamnari ramasa definitiva).Pentru ca persoana în cauza sa poata beneficia de indemnizare (indemnizatie) este necesar ca în dosarul în care este inculpata, sa fie pronuntata încetarea urmaririi penale sau ca urmare a unui proces, sa fie achitata si reabilitata social. Aceasta „reparare” este realizata prin intermediul CNRD (Comisia Nationala de Reparare a Detentiilor) care va statua ca o jurisdictie civila. Este vorba de Juridictia de Apel în cadrul careia a fost pronuntata încetarea urmarii penale (în perioada anchetei premergatoare procesului) sau achitarea (într-un proces), motivata într-o audienta publica. Primul presedinte al Curtii de Apel va fi sesizat prin intermediul unei cereri (petitii) în cel mult 6 luni dupa pronuntarea încetarii penale sau a achitarii. Ministerul Public va fi reprezentat de catre Parchetul General. Indemnizatia (indemnizarea) revine Statului (din banii contribuabililor), mai putin în cazul recursului acestuia contra denuntatorilor de rea vointa sau a martorilor falsi care ar fi contribuit la mentinerea inculpatului în detentie Aceasta este platita ca cheltuieli de justitie criminala, conform art.150 din CPP. Decizia primului presedinte al Curtii de Apel, poate face, în cel mult 10 zile, obiectul unui recurs în fata CNRD. Aceasta comisie plasata pe lânga Curtea de Casatie, statueaza (hotăreste, decide în mod oficial – printr-un statut, printr-o lege) de maniera independenta, iar verdictul acesteia nu este susceptibila de niciun recurs, sub nicio forma. Că vrem sau nu vrem, că ne place sau nu, trebuie să acceptăm că matematicile aplicate, în general, în științele sociale și în particular, în cele juridice, constituie o convergență „în sens tare” (în normă) a evenimentelor (criminale), către adevărul istoric sau (re)stabilirea acestuia. Pentru că matematicile aplicate în științele sociale sunt generatoare de restricții logice, coerente, care conduc la stabilitatea spațiilor topologice pe care le generează, în cadrul sistemelor formale complexe („Știința întregului”–Thomas CSINTA), sub incidența teoremelor lui Gödel.    Teorema de completitudine (în logica matematică) elaborată în 1929 (în teza sa de doctorat) de către Kurt Gödel (1906–1978, celebru si prestigios matematician austro–american, fost profesor, printre alte institute, la Institute for Advanced Study–Institutul de Studii Avansate din Princeton, New Jersey, SUA–centru de cercetare postdoctorală fundamentală avansată, fondat în 1930 de pedagogul american Abraham Flexner, cu sprijinul filantropilor Louis Bamberger și Caroline Bamberger Fuld, considerat etalon de excelență și creativitate intelectuală, ca a găzduit personalități intelectuale de prim rang, alaturi de Gödel, ca Albert Einstein/1879–1955, Kurt Erwin Panofsky/1892–1962, fost important eseist și istoric de artă, german, creditat adesea ca fondator al iconografiei și iconologiei academice și András Alföldi/1895 –1981, fost scriitor, filolog clasicist, istoric și arheolog, maghiar, profesor universitar la Institut for Advanced Study din Princeton) este o metateorema care leagă într-un sistem de deducţie logică, două concepte fundamentale: consecinţa sintactică și consecinţa semantică, iar în forma sa „tare”, echivalenţa dintre deducţia sintactică şi deducţia semantică.Concret, în cazul dosarelor penale criminale–considerate sisteme formale complexe (parametrizate matematic într-un spaţiu separat topologic probabilizabil, eventual, separabil) cu un set de mărimi variale (observabile, propoziţii matematice, teoreme, principii, etc) conform teoremei de completitudine a lui Gödel, sistemul este (considerat) închis, dacă el este coerent (din punct de vedere logic) iar la nivelul variabilelor sale nu apar niciun fel de contradicţii în acesta. Cu alte cuvinte, cu setul de variabile de care dispunem, putem explica orice eveniment (fenomen infracţional criminal) probabilistic (aleator) care are loc în sistem.Astfel, dacă un dosar penal criminal este un sistem (formal si complex) închis (în sensul teoremei de completitudine a lui Gödel), în care, din punct de vedere matematic, infracţiunea criminală este constituită doar din eventualităţi generatoare de evenimente imposibile (adică, cu o probabilitate nulă de realizare), spunem că aceasta, din punct de vedere matematic, este neralizabilă. Ca urmare, inculpatul trebuie sa fie achitat din oficiu.