Par a fi într-o pasă proastă, de aceea azi vreau să vă gavaresc despre comunism. Nu mă întrebați ce m-a apucat, căci nici eu nu știu. Pentru români, cred că acest comunism era un regim bazat pe o imensă minciună, instaurat cu ajutorul tancurilor sovietice, după război, în Europa de Est ca regim de ocupație, ce a evoluat pe parcurs, în dictaturi naționaliste, cu diferite diferențe de nuanță, de la o țară la alta, la noi, în România fiind, dictatura cea mai abjectă dintre toate, cu un cult al personalității ajuns la niveluri depășite doar în Coreea de Nord.
Aceste regimuri au supraviețuit doar datorită amenințării intervenției armatei sovietice în caz de dorință de schimbare. Asta s-a dovedit nu doar în 56 în Ungaria și-n 68 în Cehoslovacia, dar și prin faptul că a fost suficientă venirea la putere a unui reformist în URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste), care să dea semnalul că URSS nu va mai interveni în sprijinul acestor regimuri, pentru ca toate, fără excepție, să se prăbușească precum niște castele de nisip. „Comunismul” (o orânduire socială superioară, care, oficial, promovează un sistem social în care nu există stat, clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de producție și care are scopul de a realiza o societate egalitară) pe care-l promiteau aceste regimuri nu era altceva decât un pretext pentru dictatură și represiune.
Regimul, ce se pretindea a fi unul superior, și-a dovedit inferioritatea în nenumărate feluri, dar aspectul cel mai frapant al inferiorității acelui regim era interdicția ca oamenii să părăsească țara, care a culminat cu construcția zidului Berlinului, simbol rușinos ce va rămane pe veci asociat acestor regimuri. Din păcate, și azi, tot ei conduc România. Securiștii și fiii lor au distrus peste 1300 de întreprinderi, au distrus sistemul de irigații, au îndatorat țara pentru generații întregi. A mai rămas CEC bank, hidrotehnica, portul Constanța, gazele din mare.
În curând, Câțu le va vinde și pe ele. Într o țară în care impozitul pe locuință e doar 100 de euro, dar se plătesc salarii de 6.000 $US pentru o moașă de spital, sau 78.634 (cam 20.000 $US) o pensie specială, nu mai rămân bani nici măcar pentru pansamente, nu mai vorbim de autostrăzi, școli sau spitale. Securiștii de azi sunt la fel de răi ca cei de dinainte. Sau chiar mai răi. Societatea are, încă, multe reziduuri ale vechiului regim. Dar una dintre marile diferențe e că acum avem libertatea de a alege, majoritatea poate decide, totuși, cel puțin poate alege niște reprezentanți prin care, totuși, decide cel puțin direcția generală a țării. De exemplu, dacă majoritatea nu era de acord, România n-ar fi fost acum în UE sau în NATO.
Faptul că majoritatea nu ia mereu deciziile corecte, e ceva evident, dar asta e altceva. Sistemul democratic reprezentativ are, și el, limitele lui, dar cu toate astea, s-a dovedit, în general, în lume, net superior celorlalte tipuri de regim. Verdictul a fost dat și e dat în continuare de fluxurile migratoare de populație. Toată lumea (care reușea să evadeze) migra dinspre Germania de Est spre cea de Vest, așa cum, acum, cine poate evada migrează dinspre Coreea de Nord spre cea de Sud. Nu prea sunt multe persoane care migrează dinspre țări democratice spre țări cu regimuri dictatoriale, în orice caz, balanța fluxului migrator a fost și e, în continuare, net favorabilă regimurilor democratice. Oamenii migrează spre unde cred că le-ar fi mai bine, indiferent ce înseamnă mai bine pentru fiecare dintre ei. O altă diferență enormă e libertate de exprimare a opiniilor. Poate singurul avantaj care ne-a fost pus pe tavă. Și pe care l-am acceptat guițând. O, sancta simplicitas!
In perioada următoare Congresului al XIII-lea circula o butadă interesantă: „La al XI-lea congres a murit Tătuța/La al XII-lea congres a murit Mămuța/La al XIII-lea congres s-a rănit Lenuța/Așteptăm cu interes cel de-al XIV-lea congres.” Două anecdote semnificative despre acest ultim congres, care circulau în perioada imediat următoare evenimentului. Ziariștii străini întrebau ce scrie pe toate ușile Sălii Palatului. Au primit răspunsul: Trageți! A doua. Un congresman a adormit în timpul lucrărilor. În perioada respectivă a pătruns în sală un șobolan care a stârnit oroare și gălăgie. Toți strigau: Omorâți-l, omorâți-l! Se trezește cel adormit care strigă și el: Și pe doamna, și pe doamna!
Asta după ce, prin aprilie, mult iubitul și stimatul tovarăș, Nicolae Ceaușescu, anunța Poporul că EL a plătit „Datoriili esterne”. Până la acea dată, în România se trăia rău de tot, dar rău de tot că tovarășul Nicolae Ceaușescu era bun, dar imperialiștii ăia, care sugeau sîngele poporului, erau răi. Noi aveam datorii, dar nu știam și de ce le aveam, dar vinovați că noi trăim prost erau capitaliștii, imperialiștii. OK. Haraso! Și, atunci, vă întreb eu, tavarisci nostalgici, de ce cel mai bun fiu al poporului nu ne-a dat măcar un pic de pâine, de benzină, de lumină, de drepturi cetățenești, că datorii la alții nu mai aveam?
Aveam „datorii” numai la Criminalul Ceaușescu! Din cauza lui, în perioada 1965-1989, românii au trait cel mai prost din Istoria României! Securitatea, încă din vara lui 1989, trecuse tacit de partea cealaltă a baricadei. De nu trăda securitatea , „nici pasărea cerului” nu ar fi mișcat. Totul se anihila din fașă. Dar, indiferent ce ar fi făcut securitatea sau celelalte componente ale aparatului represiv, n-avea cum să împiedice căderea. Regimul ar fi căzut oricum, într-un fel sau altul. După venirea lui Gorbaciov la putere, rușii au avut, de fapt, un rol pozitiv.
Una peste alta, securiștii cei mai abjecți pământeni, au susținut comunismul și pe Ceaușescu până în pânzele albe, cu ură și dispreț față de poporul din care făceau parte. Acum nu se mai satură de averi și bani; furați, tovarăși, de la popor, până vă sufocați. Ex ossibus ultor!
Nota mea: Am abordat tema acestui eseu, cu care v-am obișnuit în fiecare sâmbătă, din alt unghi de vedere. E ca un preambul al masivului volum intitulat „Culisele Securității” , pe care editura Cartea Românească Educational din Iași mi-a făcut onoarea să mi-l scoată. Cine vrea să intre în posesia lui, n-are decât să mă abordeze în privat.
Lucrări științifice publicate sub egida Jurnalul Bucureştiului
