A Five Leglefant sau impulsul pentru aceste rânduri…(Corespondenţă de la JHK – Julia Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, Germania – Frankfurt am Main)

Anul 2017 se apropie de sfârșit și trebuie să recunosc că o retrospectivă îmi încețoșează gândurile.

A fost un an bun? A fost un an rău?

Ce mă va determina să-i pun amprenta? Are un sens să-l ștampilez?

Undeva, poate sus de tot… dar poate altundeva… de exemplu, ascuns în mine, stă cineva și așteaptă să mă hotaresc, să aleg adjectivul potrivit. Nu pot însă răspunde întrebării. Să mă orientez doar după evenimentele vieții mele minuscule sau să includ mersul haotic al lumii politice de pretutindeni?

Pot fi fericită în timp ce citesc ziarele? În mod sigur însă, în pauzele dintre știri, lectura presei, în timpul exercițiilor de autosugestie, în timpul escapadelor pe tărâmul fanteziei.

Astăzi este prima mea zi de vacanță. Vacanță de Crăciun se numește aici, ceea ce poate altundeva se mai numește vacanță de iarnă. Crăiasa Zăpezii a lui Christian Andersen are o inima de ghiață. Un sloi… Toți cei care o admiră își pierd căldura, se trezesc cu un țurțure în piept. Cred că uneori îi împunge adânc în carne, doar în gând nu le mai pătrunde.

Prietenia, dragostea, deschide calea spre fericire, ne sugerează basmul… dar basmele sunt povești… ceea ce povestim sunt vorbe…Ce se întâmplă dacă nu mai credem în ele?

Uneori, tocmai în momentul în care încep să fiu sigură că 2+2=4, mă vizitează elefantul cu cinci picioare. Mi l-a dăruit un băiețaș timid, ai cărui ochi caută stelele și în timpul orei de matematică.

„Ai observat? A dispărut turnul pe care-l vedeam zilnic din fereastră…“, îmi spune visător în timp ce încerc să-i arăt că cifrele scrise corespund unei realități palpabile. Îl înțeleg… Dispariția lucrurilor într-o altă dimensiune îmi este cunoscută. Le caut mereu și dacă am noroc, le și găsesc. În dezordinea mea există o ordine de o mare acribie. Apropos, ți-am povestit de prelegerea Fluch der Akribik care parafrazează titlul german al filmului Pirates of the Caribbean? Fluch der Karibik?

Uneori ajunge să arunci în aer literele și să le lași apoi să cadă pe tabla mesei de scris… Nu? Ce bine… Înseamnă că mai avem ce să ne spunem…

Se pare că negura m-a luat cu ea în această ultimă oră a anului. Nu am remarcat desenul făcut cu cretă albă pe tablă. Elefantul cu cinci picioare și doar cu o ureche, mă privea zâmbind. „Nu trebuie să auzi tot“, mi-a șoptit. „Doar lucrurile bune. Să vezi ceea ce nu se comunica. Să-ți descoperi și tu al cincilea picior cu care vei reuși să treci peste toate greutățile ivite în cale“.

Iată ce-ți doresc și eu în Noul An care vine…

Corespondenţă de la Julia-Henriette Kakucs (Poet, scriitor, eseist, membru al Uniunii Compozitorilor din România,  Germania – Frankfurt am Main)

Julia-Henriette Kakucs, membră a UCMR-ADA – Uniunea Compozitorilor, profesor de psihopedagogie, scriitoare, libretistă și textieră de succes. Muzicalurile „Pip, copilul stelelor” și „Noua poveste a Scufiței Roșii” figurează în repertoriul permanent al Operei din Brașov și al Teatrului Merlin din Timișoara. Cântecele compuse pe textele sale au primit distincții și premii naționale și internaționale. A debutat literar în revista Orizont din Timișoara (1982). Concomitent cu recitalurile de lirică și muzică susținute în Germania și Polonia, scriitoarea a colaborat, cu eseuri și poezie, la numeroase reviste literare, între care Jurnalul Bucureştiului, Observatorul (Toronto), Haifa literară, Isro-Press, Taifas literar, Nautilus, Alchemia și Temeschburger Heimatblatt. Din opera literară a scriitoarei amintim, selectiv, volumele: „Träumerei” (carte bibliofilă de lirică, în limba germană, 2009), „Jurnalul unei emigrații” (2010), „Ploaia din mine” (poezii și eseuri, 2013) și „Cu tine. Solitudini” (însemnări, eseuri, amintiri, 2016). (George ROCA, Rexlibris Media Group. Sydney, Australia, 4 iulie 2019)  

Alte articole ale autoarei  Julia–Henriette Kakucs în  Jurnalul Bucureştiului