Acasă Recenzii Filme - Cărți Amor și Omor, cel de–al 111 volum al scriitorului și cineastului Grid...

Amor și Omor, cel de–al 111 volum al scriitorului și cineastului Grid Modorcea (Dr. în Arte), cel mai prolific autor român contemporan în viață

Ne face plăcere să anunțăm că a apărut a 111-a carte a lui Grid Modorcea, la aceeași prestigioasă Editură a Scriitorilor. Este o carte de povestiri și poezii erotice. Și unele dintre ele sunt ilustrate cu desene create anume de artistul Horațiu Mălăele. Lectura cărții este o savoare literară. Literatura română încă nu a dat așa ceva.

De altfel, chiar autorul spune în prefață că, deși suntem Țara Amorului, încă nu avem un tratat despre amor, cum ar trebui. Ar fi trebuit să-l scrie Caragiale. Nu l-a scris. Iată că a reușit Grid Modorcea.  Așa cum prin volumul Charta Moralia a reușit să împlinească visul lui Brâncuși, care a spus că dacă ar fi un cercetător al moralei, ar scrie un dicționar pe bază de paremii.  Și Grid Modorcea a adunat paremii de la toate popoarele, iar pe deasupra a inclus și citate de la oameni celebri. A ieșit o carte de înțelepciune.  Și Amor și Omor o continuă. Pentru că baza înțelepciunii este Iubirea. Cartea este o istorie a erotismului, de la Sapho, Mesalina și până în zilele noastre. Acest vis a fost al omului-spectacol Dumitru Ion Suchianu (1895 – 1985, fost sociolog, eseist, jurist, istoric, critic literar și critic de film român), emulul lui Caragiale, așa cum mărturisea el în cartea de convorbiri Tinereșe, Amor, Prostie. Eroticul la români are acum jaloane de sprijin puternice.

Eveniment istoric: lansarea volumui nr. 105, „Charta Moralia” (Corespondenţă de la Grid Modorcea, scriitor și cineast, Dr. în Arte, SUA-New York)

La titlurile menționate mai sus, trebuie adăugat neapărat un altul, Filmul erotic, care este o enciclopedie a filmului erotic mondial. În el este inclus și studiul Etetica sărutului,  cu aplicații la opera lui Eminescu. Iar concretizarea literară majoră este romanul Buharia, o parabolă erotică originală privind istoria erotismului din perspectivă nimfomaniacă.

Lansarea romanului BUHARIA de Grid Modorcea

Așa cum spunea Sf. Pavel, din tot ceea ce există, dragostea e cea mai importantă, mai importantă chiar decât nădejdea și credința, o trilogie a desăvârșirii. Fiindcă Dragostea înseamnă Viață. Și toate drumurile duc la ea.

Volumul Amor și Omor prezintă, sub formă epică și vers, toate fețele Amorului, de care este nedespărțit și Omorul, cum se întâmplă mai ales în lumea hispanică, însă savoarea povestirilor și poeziilor este dată de Umor. După știința noastră, este pentru prima oară în literatură când se creează această unitate a treimii Amor-Omor-Umor. Noi vom fi scrum și fum, dar sigur urmașii noștri se vor bucura că există o asemenea comoară în bibliotecile lumii.

Redacția Editurii Scriitorilor

Nota redacției. Despre autorul volumului, Grid Modorcea („Mitică the great”)

Grid Modorcea, dr. în Arte

Articolele autorului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului

Articolul precedentJurnal de călătorie după un an de pandemie Covid–19 (Corespondență din Ucraina de la Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite)
Articolul următorEcoFest 2021, mai mult decât un festival de film. Întâlnirea președinților UZPR și Stampa Estera din Italia, la București
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf