Acasă Carte Extras din analiza cărţii lui Liviu Alexa, cu titlul: „Vulvonerabilitate. Cum să...

Extras din analiza cărţii lui Liviu Alexa, cu titlul: „Vulvonerabilitate. Cum să ai un orgasm în 3,5 paşi”

Volumul Vulvonerabilitate. Cum să ai un orgasm în 3,5 paşi este o carte de poezie scrisă de omul de afaceri clujean Liviu Alexa.

Am realizat o cronică extinsă a acestei cărţi, pe care vă invit să o citiţi cu mare atentie.

Aceasta este prima parte, în care abordez volumul din punctul de vedere al prezentării de marketing.  Consider în primul rând că acesta este un artificiu lipsit de succes prin care Liviu Alexa să-şi atribuie statutul de “poet”, pe lângă cel de jurnalist, om de advertising şi businessman. Autorul nu este un nume în ceea ce priveşte volumele publicate. Cu atât mai puţin în aria poetică.

Cui se adresează această carte? Care este publicul ei ţintă? Este o carte despre femei scrisă din prisma unui bărbat, cu accente puternic misogine. O femeie ar citi o asemenea carte de poezii cu plăcere doar dacă are probleme serioase cu stima de sine. Feministele îmi imaginez că or să-l spânzure pe autor. Este o carte care ia în râs cele sfinte, credinţa ortodoxă, şi mai ales pe Dumnezeu. Deci s-a dus cam jumătate din populaţia României.

Bărbaţii nu prea citesc poezie. Poate că cei cărora nu le place Eminescu vor savura această carte. Cartea pare că are două titluri. În realitate, o carte poate să aibă un titlu şi un subtitlu. Asta fie şi doar din considerentele Bibliotecii Naţionale a României, pentru CIP (Catalogarea înaintea Publicării). Pe fiecare pagină a cărţii, apare doar unul din cele două titluri: “Vulvonerabilitate“, prin urmare am să îl iau pe acesta drept titlu principal şi am să consider “Cum să ai un orgasm în 3,5 paşi” drept subtitlu.

Cartea are o dublă copertă. Prima copertă este de fapt pentru subtitlu. După a mea părere de marketer cu experienţă din 2005, arată ca o combinaţie nefericită între carte pentru fete (roz) şi manual de seducţie pentru începători. Titlul este evident ironic şi încearcă să vândă o iluzie, ceva care nu se regăseşte între coperţile cărţii. Autorul descrie carnalitate, dar nu şi finalitate. Frământările sale par să nu aibă sfârşit. Pesimist, autorul nu întrezăreşte niciun sens, este rănit şi îşi revarsă mizeria din suflet în versuri. Oamenii care vor pune mâna pe această carte vor fi dezamăgiţi, pentru că prima copertă este publicitate înşelătoare.

A doua copertă conţine de fapt titlul intenţionat al cărţii. Oare la vulnerabilitatea cui se referă autorul? La vulnerabilitatea lui faţă de sexul femeii, al cărui admirator deschis se declară pe parcursul volumului?

Niciodată un bărbat care nu-şi stăpâneşte poftele nu va reuşi să îi înveţe pe alţii cum să seducă. Pe de-o parte, în poezia cerere ne spune că “mi-am luat bătaie de la sute de femei ce m-au răstignit pe canapele, fotolii și dușumele de bucătărie”. Pe de altă parte,  bărbatul care îşi doreşte să afle cum să experimenteze sau cum să aducă o femeie la orgasm nu va învăţa mare lucru din experienţa autorului. Şi nicio femeie nu va învăţa despre vulnerabilitatea ei, căci autorul reduce femeia la două din părţile ei anatomice. Atunci despre ce este vorba? Despre vulnerabilitatea autorului în faţa publicului? Oare nu va fi judecat şi el cu aceeaşi stricteţe cu care judecă pe alţii în poeziile sale?

Aşadar, titlurile nu sunt decât o “abureală” iar în privinţa subtitlului se poate spune că autorul chiar că-şi dă cu firma-n cap. Este ca şi cum ar invita publicul să vadă filmul “The Mummy Returns” , atâta doar că mumia nu apare niciodată.

Fotografiile constituie şi ele un aspect riscant. Unele fotografii sunt prea explicite, sunt folosite parcă din dorinţa de a şoca. Aici apar, de exemplu, imaginile care par desprinse din Playboy. Poezia către care scrâşneşte şi scrijeleşte autorul în esenţă este una conceptuală, care să inspire imagini. Pe de-o parte, adăugând imaginile proprii lângă fiecare poezie, autorul răpeşte cititorului din farmecul de a-şi imagina ceea ce descrie în poezie. Pe de altă parte, unele imagini sunt reuşite, pentru că vin în completarea textului, îl potenţează şi îi duc semnificaţia şi profunzimea mai departe. Unele fotografii par precum nuca în perete şi par să existe doar din dorinţa de a umple spaţiul tipografic cu ceva. O bună consultanţă de la un designer grafic specializat ar fi utilă, după părerea mea. Această lucrare arată ca “work in progress”. Nu are decât o parte din ceea ce ar trebui să fie specific unei cărţi.

Această carte are o copertă IV roz goală, în locul unor informaţii despre autor, sau a unor testimoniale, sau a oricăror informaţii despre produs. Cartea începe brusc, dintr-o dată, şi este lipsită de structură. Poeziile sunt înşirate fără o ordine logică, fără o legătură între sensuri. Unele fotografii vin prea aproape de titlul cărţii aflat în footer şi ar trebui făcute mai mici. Nu este specificat cine a făcut fotografiile. Sunt preluate de pe vreun site cu imagini de public domain? Sunt făcute de autor? Sunt făcute de alţi fotografi? Unde sunt creditaţi aceştia cu numele? Nu se specifică cine este responsabil de fotografii şi nici pentru copertă. A făcut-o autorul? Nu ştim. Acesta este un bun exemplu despre cum ar trebui să nu arate o carte, fie ea şi publicată online.

Iată si cea de-a doua parte, în care abordez volumul din punct de vedere al perspectivei artistice de ansamblu.

Ceea ce aştept de la un volum de poezie este să aibă lirism. Poate să nu aibă rimă, sau ritm, dar este important să aibă lirism. Acest volum nu are lirism. Eu îl consider un act de exhibiţionism din partea autorului, plin de tupeu şi neruşinare, în speranţa că va găsi un public care să fie de acord cu el. Dacă autorul se expune pentru a fi disecat de către cititori, cu bune şi cu rele, să trecem, aşadar la analiza psihologică a volumului. În mod normal, prefer să fiu critic cu opera sau cu comportamentul şi blând cu autorul. Dar de data asta îmi este imposibil. Chiar dacă aş vrea să fac o deosebire între om şi opera lui, autorul nu mă lasă, deoarece declară clar că se identifică cu opera sa. Autorul îşi dezvăluie un set de convingeri, înainte de toate. The wannabe-poet insistă că a încheiat cu o “Capitulare precoce”, ultima poezie din cele vreo 40. Sper că nu o să mai văd poezie de Liviu Alexa cât oi trăi. Şi dacă mai prind pe cineva care se apucă să îl citeze, mă voi bucura că l-am citit şi eu, căci aşa voi şti sigur de ce dau unfollow, block, delete, spam, unlike şi toate celelalte. Poeziile bune sunt bune, dar cele proaste, mon cher… cele proaste… te scot din sărite!

Volumul lui Liviu Alexa are o combinaţie foarte interesantă de ludic promiţător, cu cretinism misogin, cu tulburări anxios-depresive şi cu mania grandorii, îmbibate de un melanj de victimizare întărite cu tupeu. Am un mesaj pentru autor. Poţi să scrii poezii faine, dar alegi să le publici pe cele proaste. Chiar aşa de îndrăgostit eşti de tine? Dacă tăceai, filosof rămânei. Aşa, ai vrut să fii poet. Wrong choice.

Am scris această recenzie cu conştiinţa faptului că va fi ofensatoare pentru unii. Este o oglindire a cărţii. Nici autorului nu i-a păsat dacă ofensează. Mie de ce mi-ar păsa? Poate că nu sunt în publicul-ţintă. Dar ştiu să recunosc un om care se ascunde după degete, aşa cum mărturiseşte chiar şi Liviu în poezia “Nici Billy Idol nu mai e ce-a fost”. De fapt, Liviu vrea să îi cumpărăm cartea ca să-l ascundem noi după degete, să aibă mai multe degete după care să se ascundă, ca să nu se mai uite în oglindă şi să se vadă pe sine. Liviu doreşte să vadă imaginea de artist pe care i-au creat-o cititorii, a unui idol cu picioare de clei ce mai au puţin şi se topesc. Iar Liviu îmi pare că are multe probleme pentru care e cazul să consulte un psihoterapeut sau chiar un psihiatru. Nu e un artist. E doar un om foarte, foarte, foarte frustrat. Poate că tinerii agramaţi care ies de pe băncile şcolii doborând an de an pragul de jos al standardelor bacalaureatului vor avea o satisfacţie perversă în non-convenţionalul epatant, frapant, ostentativ şi plin de amar care transpare prin poezii. Poate că maneliştii, emo, rockerii supăraţi pe viaţă şi pe toată lumea şi unii manelişti vor aprecia această formă de sub-cultură. Dacă Mungiu a reuşit să ia premiu la Cannes cu aberaţia numită “După dealuri”, atunci şi bunicuţa poate face film cu telefonul. Dacă Liviu promovează acest volum de poezie, atunci şi cei care pică bacul pot să înfiinţeze un cenaclu literar în care să-şi cânte doine prin SMS. Când citesc asemenea elucubraţii, mă gândesc că oricine poate scrie poezie! Bani să aibă de aruncat! Cititori s-or găsi gârlă! Sau nu. Să revenim cu picioarele pe pământ.

În sfârsit, daca prima parte a fost o analiză de marketing a cărţii, iar partea a doua, o analiză literară de ansamblu a volumului, în aceasta, a treia parte abordez primele 10 poezii din carte din punct de vedere al perspectivei literare.

În prima poezie, “Din neamul curvelor care vin”, autorul aşteaptă un fluture şi îşi dezvăluie inima. Aşadar, prima poziţionare este accea a unui idealist foarte tranşant cu realitatea. Poezia “Vulvonerabilitate” conţine o judecată de valoare nedreaptă, aberantă, la adresa poporului francez: ”la chair” e substantivul cel mai sexy din limba franceză fiindcă ei nu știu cum e ăla dor, le rămâne carnea.”. Este oare autorul xenofob sau doreşte să arunce cu noroi în cineva pentru a se afirma? Poezia “Închide tu, azi nu mai vin” surprinde cea ce pare să fie suferinţa unei singurătăţi trăite în doi, refuzul dureros, respingerea cinică din partea unei femei care l-a făcut să sufere. Deci autorul se victimizează. Dar oare ce l-a făcut să aleagă în primă instanţă femei care să-l trimită la plimbare? Să fie vorba despre necesitatea morbidă de a retrăi un complex de abandon? Poezia “Când nici măcar maşina de spălat a doamnei Botez nu se mai aude” pledează pentru zgomot, se opune liniştii. Sufletul artistului este tulburat, scopul său nu este să liniştească cititorul, ci să creeze zgomot de fundal care să acopere gândurile. Probabil că autorul fuge de linişte. Are nevoie să ţipe, căci nu se simte ascultat. Nu se simte înţeles. Poate că are nevoie să înveţe să vorbească altfel, sau altcuiva.

Liviu ţine să redea starea unei insomnii şi o face cu sarcasm şi enervare, cu plictiseală şi fără fast. Poate că ar fi mai bine să se ducă la psihiatru, să ia nişte medicamente care să îl ajute să doarmă. Nu pot să nu observ tentaţia gnostică din poeziile “Cerul e o imprimantă” şi “Îţi scriu ca să te vindeci”. Pentru autor, lumea aceasta nu are nicio noimă. Nu are niciun înţeles, niciun sens. Păi de ce vreau eu să citesc ceva scris de un om dacă nu-şi găseşte sens? Autorul trebuie să dea un sens operei sale, să îi dea viaţă, nu să îi insufle duhul morţii. Pentru asta, nu am nevoie să citesc o carte de poezie, ajunge să mă uit la documentare de război. Poezia “Comunism” mă face să cred că autorul nu ştie nici ce e comunismul, nici ce e dragostea şi nici care e sensul poeziei. Desigur, fiecare îşi poate construi ce sens doreşte. Dar în această poezie, nu găsesc sens, ci haos şi o oarecare tentă autopreţioasă de cripticism care nu mă impresionează. Ion Barbu s-ar răsuci în mormânt citind aşa ceva.

Autorul visează la o femeie pe care să o poată consuma cu poftă, să o poată subjuga, să o poată domina, în poezia “Cu tine mi-e visul”. În caz că nu ne-am lămurit, mai trânteşte şi o poză cu o gagică picată de prin vreo revistă pentru bărbaţi. Păi, dacă la asta autorul visează, poate să mai aştepte el mult şi bine fluturele acela şi să se mire de ce femeile îi tot calcă inima în picioare. Un lucru repetat este sugestia către femeia căruia i se adresează, în unele poezii, să îl omoare. probabil ca să vadă cât de amorţită îi este inima. Sufletul autorului plânge. Plânge de masochism, nu de altceva. Poezia “Dragoste în vremea SMS-urilor” se doreşte a fi o critică adusă superficialităţii contemporane, la care se pare că autorul aderă cu sinceritate. Dar în care pare că nu se regăseşte. Înţelegem ceea după ce autorul pare să tânjească: iubirea pură, sau ne place să ne imaginăm aceasta, căci el nu face decât să repete ceea ce femeile care l-au rănit i-au făcut cu el: să foarfece visuri. Eu nu cred că iubirea mai este iubire aşa cum o descrie el. Cred că autorul nu ştie ce înseamnă dragostea. Şi da, dragostea, se poate comunica printr-o multitudine de forme. Inclusiv prin SMS, FB, Skype şi alte mijloace. Condamnarea vehiculului sau a canalului comunicării este greşită. Să criticăm atitudinea? De ce nu? Cu spor, încă! Românii sunt maeştri în a se lupta cu întunericul în loc de a aprinde lumina. Liviu Alexa nu aprinde lumina absolut nicăieri în volumul său. El orbecăie prin întuneric, un orb care speră să-i ghideze pe alţi orbi.

E una din acele zile” este un fel de variantă modernă a plânsului în pahar în care probabil Liviu Alexa doreşte să arate că şi bărbaţii pot să fie sensibili. Tinerele fără de minte pot să cânte în cor: “Awww!”. Ca să ne aducă aminte că nu e cazul să îl luăm prea tare în serios, mai pune şi imaginea unui prezervativ peste un tampon. Atenţie, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului! “Extract de nucă împotriva căderii timpului” este o poezie chiar reuşită: jocul de cuvinte şi de imagini este reuşit, iar idealul este la loc de onoare.

Mai sunt vreo câteva poezii reuşite în volum. Nu e nevoie să scoată o carte pentru atâtea. Şi eu m-am apucat să scriu poezie în clasa a III-a sau a IV-a. Nu înseamnă că aş arăta altora ce am scris atunci. Autorul a scris aceste poezii vreme de un deceniu. Poate ar fi bine să mai aştepte încă un deceniu şi să mai studieze între timp poezie. Nu înseamnă că dacă ai scris ceva, trebuie neapărat să pui în ramă şi să vadă toată lumea.

BibliografieCartea în format pdf

A se vedea pentru detalii: Recenzia draftului de carte „Vulvonerabilitate. Cum să ai un orgasm în 3,5 paşi” de Liviu Alexa.

Marius Victor Grant (Consultant & trainer in communication strategy and human resources, analist grafolog, critic literar-artistic, WordPress Discerne)