Acasă Cultura Aroma speranței. Corespondență de la JHK (Julia–Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, Germania–Frankfurt...

Aroma speranței. Corespondență de la JHK (Julia–Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, Germania–Frankfurt am Main)

Nu ne-am luat de mult, mult timp de mână pentru a ne plimba prin primăvara ce nu se lasă speriată de nimic. De absolut nimic. Ce este un virus pentru ea? Ce sunt pentru florile ei războaiele ce revin periodic? Uitarea? Explozii florale ne readuc săruturile petalelor. Îmbrățișările aromei ne învăluie cu dărnicie. Mâna ți-e rece… Se spune însă că atunci inima este fierbinte. Vezi? O licărire de speranță există întotdeauna.

A pornit ploaia. Stăm pe banca udă, în timp ce șiroaiele de apă ne lipesc hainele de trup, ne spală fața, ochii, sufletul. Brațele tale mă înconjoară în umbra portocalilor din Grădina Hesperidelor în timp ce ne ascultăm vocile citind scrisorile scrise cu atâta timp în urmă. Venus ne este binevoitoare. Cuvinte dragi ce îmbrățișează. Ele sosesc din timpul în care vorbele ne erau complice, momente în care silabele cântau în ritmul inimii noastre.

Citim și renaștem ascultându-ne, furtuna retrezind toate simțurile, toate gândurile aparent uitate. Descoperim pe pajiștea verde presărată cu mici picături de soare căzute în lumea noastră, zeița primăverii, Flora. Tot ce atinge, înflorește, asemeni inimii mele, sub vraja ta, a portocalilor, a merelor de aur ce dăruiesc tinerețea veșnică a dragostei.

Metamorfoza gândurilor negre, a temerilor, a suferințelor, se petrece acum, în această primăvară în care Zefir o răpește pe Chloris, în care nimfa devine Flora. Un anotimp în care Venus este regenta, în care durerea se transformă în lujere înalte, pline de demnitate și frumusețe, răspândind aroma speranței.

Lumea în jurul nostru renaște în toată splendoarea pe care Alessandro di Mariano Filipepi (Sandro Botticelli) o cunoaște. Venus (numele roman al zeiței grecești Afrodita, zeița dragostei, frumuseții și fertilității) deasupra căreia zboară un Amor orb – cum ar putea fi altfel? – ne cheamă. Merele de aur ce conferă tinerețea veșnică, infinita tinerețe a iubirii, se găsesc în brațele noastre. Hercule (Heracle(s)), puternicul erou, ajutat de Atlas (primul rege al Atlantidei) ne iubește. Ni le-a lăsat pentru o vreme pe pajiștea presărată de margarete.

Hora celor trei grații ne amețește. Ele dansează și în tabloul lui Rafael Sanzio (Rafael, Raffaello) cu merele de aur în mână. Ne atrag în cercul lor pentru a ne învața să dăruim fară a ni se cere, pentru a ști să oferim dragoste într-un anotimp ce renaște. Plouă… Poseidon, tatăl nimfei Chloris, ne stropește… Uneori fulgeră supărat amintindu-și lungile noastre tăceri. Ne regăsim însă în fiecare petală, în Renașterea lui Giorgio Vasari  trăită și retrăită într-un parc mic, romantic, la Florența.

Vino! Te voi aștepta și-n noaptea aceasta – cu toată voluptatea dragostei ce se oferă fără a cere nimic în schimb – privind cerul, căutând asteroidul Chloris.

Vino! Primăvara ne redă visele. Primăvara lui Botticelli ne îmbie cu îmbrățișări calde. Venus, Flora, cele trei Grații ne insuflă viață. Iubește-mă cu toată ființa ta. Fii vântul, fii Zefir, fii Merkur ce alungă umbrele! Fii cel ce mă transformă în floarea roșie de castan, în floarea aromată a salcâmului albastru, în floarea parfumată a portocalului!

Botticelli, Rafael, luați-ne în tabloul vostru, redați-ne marile iubiri, primăverile, speranța! Speranța în bine, în frumos… în renaștere…

Corespondență de la JHK (Julia-Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, membru al Uniunii Compozitorilor din România,  Germania–Frankfurt am Main)

Julia-Henriette Kakucs (JHK), membră a UCMR-ADA–Uniunea Compozitorilor, profesor de psihopedagogie, scriitoare, libretistă și textieră de succes. Muzicalurile „Pip, copilul stelelor” și „Noua poveste a Scufiței Roșii” figurează în repertoriul permanent al Operei din Brașov și al Teatrului Merlin din Timișoara. Cântecele compuse pe textele sale au primit distincții și premii naționale și internaționale. A debutat literar în revista Orizont din Timișoara (1982). Concomitent cu recitalurile de lirică și muzică susținute în Germania și Polonia, scriitoarea a colaborat, cu eseuri și poezie, la numeroase reviste literare, între care Jurnalul Bucureştiului, Observatorul (Toronto), Haifa literară, Isro-Press, Taifas literar, Nautilus, Alchemia și Temeschburger Heimatblatt. Din opera literară a scriitoarei amintim, selectiv, volumele: „Träumerei” (carte bibliofilă de lirică, în limba germană, 2009), „Jurnalul unei emigrații” (2010), „Ploaia din mine” (poezii și eseuri, 2013) și „Cu tine. Solitudini” (însemnări, eseuri, amintiri, 2016). (George ROCA, Rexlibris Media Group. Sydney, Australia, 4 iulie 2019)

Nota redacției

 

Grădina Hesperidelor este o expresie care îşi are originea în mitologia greacă şi care a rezistat de-a lungul timpului graţie literaturii culte, mulţi scriitori, din diverse epoci, inspirându-se din vechea legendă antică. În limbajul actual i se asociază mai multe sensuri, apropiate ca semnificaţie, bazate pe conotaţiile pe care au mizat scriitorii care au ţinut viu, în memoria colectivă, mesajul mitului. Hesperidele (din grecescul „Hesperides”– fiicele lui Hesperis sau Nyx, „Zeiţa Asfinţitului” şi ale lui Atlas, unul dintre cei mai vestiţi titani ai antichităţii) erau nimfe ale Apusului. Nimfele, în mitologia greacă, au fost consacrate ca zeităţi ale naturii („numphe”– fecioare, tinere foarte frumoase), înzestrate cu harul profeţiei, cărora oamenii le cereau adesea ajutorul pentru a-i proteja, dar care stârneau şi pasiuni puternice, mistuitoare, atât în rândul muritorilor, cât şi al zeilor. Nimfele, adevărate genii ale naturii, locuiau în păduri, în singurătăţile munţilor, în adâncul lacurilor, izvoarelor şi al oceanelor, în funcţie de aceste locuri numindu-se nereide (îşi aveau sălaşul în Marea Mediterană), naiade (în apele dulci), oceanide, oreade (în munţi) etc. Ca nimfe ale Asfinţitului, Hesperidele, în număr de trei (Hesperia, Aretusa, Egle), locuiau într-o splendidă gradină–Grădina Hesperidelor–despre care se credea că se află în Arcadia (Grecia) sau, potrivit altor legende, undeva la vestul Mării Mediterane, de unde începea ţinutul celor nemuritori. În Grădina Hesperidelor creştea pomul cu mere de aur, mere fermecate, care asigurau nemurirea şi pe care Gaia, zeiţa Pământului, i-l dăruise Herei, soţia lui Zeus, la nunta acestora. Merele de aur, dar şi frumoasele nimfe erau păzite de Ladon, dragonul cu o sută de capete, fiecare cap vorbind o altă limbă. Singurul care a reuşit să obţină câteva mere din Grădina Hesperidelor  a fost eroul grec Heracles (Hercule), aceasta fiind a 11-a „muncă” din cele 12 la care a fost supus, pentru a-şi ispăşi vina de a-şi fi ucis fiii. De fapt, pentru a face rost de câteva mere de aur, Heracles a apelat la un şiretlic. Ajungând în apropierea ţinutului Asfinţitului, îi povesteşte lui Atlas, cel care ţinea cerul pe umerii săi, ce caută, iar Atlas, la rândul său, pentru a scăpa de povara de a susţine pentru eternitate bolta cerească, îi spune că-i va aduce el merele, dacă va trece în locul lui cât lipseşte, sperând că, în felul acesta, Heracles îl va înlocui pentru totdeauna. După câteva ceasuri, Atlas aduce trei mere de aur, dar fără a avea de gând să-şi primească povara înapoi. Este rândul lui Heracles să-l păcălească, spunându-i să-şi primească povara cerului înapoi până va găsi o pernă pe care să o pună pe umeri, să susţină mai usor greutatea Pamântului. Dar Heracles, odată eliberat, ia merele şi pleacă pentru totdeauna.

Lansare de carte la BCU București. Cultură generală contemporană prin intermediul faptului divers. Carte de investigaţii jurnalistice din actualitatea internaţională dedicată Generalului Bartolomeu–Constantin Săvoiu, Suveran Mare Comandor–Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.