Acasă Culturale si Altele Cerul vizibil şi prin urechile acului….(Corespondenţă de la Julia-Henriette Kakucs, poet, scriitor,...

Cerul vizibil şi prin urechile acului….(Corespondenţă de la Julia-Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, Germania – Frankfurt am Main)

160
0

Soarele apune, roşu, deasupra râului … Umbrele întunecate se răsfrâng pe oglinda apei înfiorate de vântul ce revine sporadic, mângâindu-le. Este o seară frumoasă de aprilie şi mă bucură ecoul paşilor noştri, ce răsună pe podul pietonilor. Silueta elegantă, din fier forjat, a fost ridicată în 1868, unind malurile fluviului Main, facilitând astăzi trecerea spre muzeele citadelei. Simţim cum ritmul nostru se încetineşte, sub cupola cireşilor japonezi. Baldachinul roz ne primeşte cu zumzetul festivalului Sakura. Îţi fredonez melodia veche japoneză „Binecuvântarea cireşului” şi-n zâmbetul vocii mele se ascunde sunetul îndepărtat al unui Shamisen, un instrument japonez adus din China, la jumătatea secolului al XVI-lea.  

Mă văd lovind, cu un plectru de fildeş, în forma unei frunze de ginkgo, cele trei coarde ale acestui „benjo“ din Orientul Îndepărtat, instrumentul fiind numit şi sanghen („trei coarde“). Cutia de rezonanţă este mică şi era, în acea perioadă, acoperită cu piele de pisică sau câine. Curtezane graţioase intonau „cantecele scurte“ (kouta). Mă văd în chimonoul gheişei, fotografiate, în anul 1860, de Felice Beato, fotograf veneţian, unul din primii fotojurnalişti ce au documentat atât acţiunile militare, cât şi viaţa din Orient.  

Gândul ne este încă la tablourile expoziţiei tocmai vizitate, Monet şi începuturile impresionismului. Ce interesant împleteşte istoria! Construcţia podului Eiserner Steg, din Frankfurt am Main, se suprapune cu evenimente simultane, ce au conturat acei ani, punându-şi amprenta pe viaţa culturală, neîncătuşată în timp şi spaţiu, deschizând şi drumul unui nou stil de a picta, impresionismul. Uneori, sunt detalii aparent nesemnificative, ce permit apariţia noului. Folosirea inelului de metal, pentru a lega strâns mănunchiul de păr al pensulei, a făcut posibilă mişcarea rapidă pe suprafaţa pictată. Inventându-se, în anul 1841, tuburile cu vopsea, nu mai era necesară amestecarea pigmenţilor în creuzetele aşa de greu de împachetat într-o geantă de voiaj.  

Pictura în aer liber – practicată de renumita Școală de la Barbizon, alcătuită din pictorii care se întâlneau în pădurea Fontainebleau – a devenit practicabilă şi datorită construcţiei căii ferate, în anul 1849.  

Deschiderea spre Vest a Japoniei sub presiunea comandorului american Matthew Perry, care ajunge, cu aşa-numitele „corăbii negre“, în 1853, în acele ţinuturi, pătrunse de misterul unor regiuni inaccesibile, până atunci, lumii occidentale, creează o punte între culturi. Jurnalul artistului Fuchibe Tokuzō, intitulat Ōkō Nikki (Jurnalul unei călătorii în Europa), scris în 1862, conţine un buchet de informaţii, privitoare la dificultăţile inevitabile, născute în procesul de cunoaştere reciprocă. Artistul îşi descrie trăirile în Paris, Londra, Berlin, Sankt Petersburg şi în alte capitale europene. Nu este singurul jurnal scris în această perioadă de membrii diferitelor delegaţii japoneze ce călătoresc prin Europa. Am citit despre ele într-o lucrare de doctorat, afundându-mă în dezvăluiri accesibile doar cu ajutorul intermediarilor cunoscători ai limbii japoneze. Sunt recunoscătoare acestei şanse enorme, pe care ne-o oferă bibliotecile digitalizate. Câte faţete ne-ar rămâne ascunse, fără aportul lor, în labirintele întunecate ale arhivelor …  

Ichikawa Wataru, de exemplu, îşi notează, în jurnalul său, Însemnări libere despre călătoria în Europa ale unei muşte pe coada calului, impresiile din Paris, Haga, Birmingham, Berlin şi Sankt Petersburg. Este descrisă atât mulţimea curioasă, adunată să îi vadă pe cei sosiţi din Orientul Îndepărtat, precum şi decorul camerelor de hotel, peisajele parcurse, autorul făcând comparaţii între Marsilia, Paris şi Japonia natală.

Războiul franco-prusac, numit şi Războiul din 1870, s-a terminat cu pacea de la Frankfurt, încheiată la 10 Mai 1871. Conform tratatului de pace, Alsacia intră, din nou, sub controlul german. Impresioniştii nu tematizează războiul. Claude Monet se refugiază, în acest timp, la Londra, reîntorcându-se în Franţa, prin Olanda, abia la sfârşitul războiului. În aceşti ani, tehnica fotografică se dezvoltă, prin folosirea plăcilor fotosensibile, utilizându-se apoi, în acest scop, şi hârtia, ceea ce va avea, drept consecinţă, răspândirea fotografierii peisajelor şi a portretelor. Peliculele fotografice neclare vor inspira impresioniştii, care se aflau deja la răscrucea unui drum nou, în urma întâlnirii cu gravurile şi stampele japoneze.

Edmund de Waal îşi începe romanul „The Hare with Amber Eyes”, în Parisul de după Războiul din 1870-1871. Istoria familiei Ephrussi este relatată prin intermediul unei colecţii impresionante, alcătuită din 264 de Netsuke, mici obiecte de artă tradiţională japoneză, „catarame“, gingaşe piedici de fildeş, lemn sau lut, care împiedicau alunecarea micilor trăişti, ce ţineau loc de buzunare, pe corzile chimonourilor. Este începutul schimbului cultural între Occident şi Japonia. Parisul este fascinat. Impresioniştii se lasă inspiraţi de imaginile care nu încearcă să redea în mod fotografic realitatea, ci descriu caractere, aspecte ascunse în spatele aparenţelor.  

Ne ţinem de mână, pe podul ce ne leagănă în impresiile trăite, şi ne propunem să sărbătorim, cândva, în viitor, Sakura, simbolul frumuseţii feminine, simbolul frumuseţii efemere … Vom bea sake, în timp ce cântăreţii – care, în vremuri nu prea îndepărtate, erau, în marea lor majoritate, orbi – vor lăsa să răsune corzile instrumentelor.  

Plimbarea cu tine m-a dus departe … foarte departe … şi, chiar dacă nu am fost încă în Japonia, pot afirma, asemeni înţeleptilor japonezi: Şi prin urechea acului se poate vedea cerul!“…

Corespondenţă de la Julia-Henriette Kakucs (Poet, scriitor, eseist, membru al Uniunii Compozitorilor din România,  Germania – Frankfurt am Main)

Julia-Henriette Kakucs, membră a UCMR-ADA – Uniunea Compozitorilor, profesor de psihopedagogie, scriitoare, libretistă și textieră de succes. Muzicalurile „Pip, copilul stelelor” și „Noua poveste a Scufiței Roșii” figurează în repertoriul permanent al Operei din Brașov și al Teatrului Merlin din Timișoara. Cântecele compuse pe textele sale au primit distincții și premii naționale și internaționale. A debutat literar în revista Orizont din Timișoara (1982). Concomitent cu recitalurile de lirică și muzică susținute în Germania și Polonia, scriitoarea a colaborat, cu eseuri și poezie, la numeroase reviste literare, între care Jurnalul Bucureştiului, Observatorul (Toronto), Haifa literară, Isro-Press, Taifas literar, Nautilus, Alchemia și Temeschburger Heimatblatt. Din opera literară a scriitoarei amintim, selectiv, volumele: „Träumerei” (carte bibliofilă de lirică, în limba germană, 2009), „Jurnalul unei emigrații” (2010), „Ploaia din mine” (poezii și eseuri, 2013) și „Cu tine. Solitudini” (însemnări, eseuri, amintiri, 2016). (George ROCA, Rexlibris Media Group. Sydney, Australia, 4 iulie 2019)  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.