În anul 1919, România a ocupat capitala Ungariei, Budapesta. Aceste eveniment a avut loc după ce ungurii conduși de comunistul Bela Kun au atacat România și sperau, împreună cu Lenin, să o transforme în stat comunist.

După Primul Război Mondial, România, aflată în tabăra învingătorilor, își îndeplinea obiectivul major. Mai precis, alipirea la țara mamă a tuturor teritoriilor locuite de români – Transilvania, Bucovina și Basarabia. Marea Unire de la 1918 transforma România într-un stat puternic din zona Balcanilor. Noua realitate politică și extinderea teritorială a României în detrimentul Ungariei și Rusiei, în special, nu a fost privită cu ochi buni și nici acceptată de vecini, așa cum era de așteptat.

Tendințele revanșarde nu au întârziat să apară, iar România, la numai un an de la ieșirea din prima mare conflagrație mondială, se afla din nou în pragul unei invazii de proporții. Rusia încăpută pe mâna bolșevicilor căuta recuperearea Basarabiei și chiar ocuparea și transformarea României în stat bolșevic, iar Ungaria, condusă tot de comuniști, tânjea după Transilvania, proaspăt oferită de Marile Puteri învingătoare României.

În anul 1919, România era între ciocan și nicovală. După un efort considerabil de război, amenințată cu dispariția în anul 1916, România trebuia să facă față din nou numeroaselor agresiuni extrne, de una singură. Noua armată română, reformată și cu ajutorul misiunilor franceze în anul 1917 va face însă față cu brio și va da o lecție dureroasă tuturor celor care au încercat să necesocotească noile granițe statale. Inclusiv capitala marii rivale, Ungaria, a căzut în mâinile ostașilor români.

România râvnită din toate părțile

La 11 noiembrie 1918, se termina Primul Război Mondial. România anexa Transilvania, Crișana Banatul și Maramureșul de la Imperiul Austro-Ungar aflat în plină dizolvare iar Basarabia de la Rusia devenită stat bolșevic în urma loviturii de stat din 1917. Noua realitate a fost consfințită prin Tratatul de la Versailles în 1919 în cazul Basarabiei, prin cel de la Saint Germain în cazul Bucovinei și abia în 1920 pentru Transilvania la Trianon. Însă încă din anul 1918, prin dorința românilor din toate aceste provincii, a fost realizată unirea de fapt. Realizarea României Mari, a stârnit însă furtună la granițe. În primul rând Rusia devenit stat bolșevic după lovitura de stat din 1917 și condusă de Lenin nu recunoștea unirea Basarabiei cu România. Mai mult decât atât gândurile lui Lenin se duceau la o invazie a României,stat imperialist în viziunea sa, și transformarea acesteia în regiune bolșevică aservită Rusiei. Bande bolșevice trec în Basarabia și fac prăpăd. Jefuiesc orașe și sate, încercând să provoace agitație. Aceste atacuri bolșevice abia au fost respinse de armata regală dincolo de Nistru.

Rusia bolșevică nu era însă singura amenințare la integritatea statală a României. Ungaria stăpâna Transilvaniei pe toată perioada evului mediu, se organiza după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, ca stat independent. Guvernul pro-antantist condus de artistocratul  Mihály Károlyi proclama republica în Ungaria. Se părea că noul guvern maghiar acceptă unirea transilvănenilor cu România. În realitate însă resentimentele privind anexarea Transilvaniei de către români erau mai vii ca niciodată. Situația se complică pentru România atunci când la 21 martie 1919, puterea în Ungaria este luată de bolșevicii unguri conduși de Bela Kun. Ungaria devine Republică Sovietică aliată fidelă a Rusiei leniniste. Automat viziunea se schimbă. Deși este un stat învins, Ungaria comunistă devine un agresor de temut în zona Europei Centrale.

Comuniștii lui Bela Kun se bazau pe sprijinul lui Lenin și au declanșat o politică revanșardă. A fost atacată Cehoslovacia iar România devenea următoarea țintă. Mai mult decât atât rușii și ungurii plănuiau un atac conjugat asupra României, din est și din vest. Era o situație disperată, mai ales că Regatul României primise un ultimatum de la bolșevicii lui Lenin. ” În timp ce situația se stabiliza pe frontul de vest, Rakovski și Cicerin, comisarul poporului pentru Afaceri Străine în guvernul sovietic de la Moscova, au trimis note ultimative guvernului român, cerând imediata evacuare a trupelor române din Basarabia și Bucovina (1-2 mai).

Moscova și Kievul pregăteau astfel intervenția militară, coordonată cu autoritățile de la Budapesta, destinată să includă România în sistemul republicilor sovietice.”, preciza istoricul Florin Constantiniu. În timp ce trupele maghiare atacau Cehoslovacia, rușii au inițiat primele atacuri asupra românilor ocupând Tighina. În Basarabia se aflau însă și trupe franțuzești aliate de încredere a românilor. Mai precis era vorba de regimentul algerian. Bolșevicii nu au avut nicio șansă. Au fost spulberați cu pierderi masive de algerieni și trimiși dincolo de Nistru.

Ungurii doreau cu orice preț  Transilvania

În urma succeselor înregistrate în Cehoslovacia, ungurii au prins curaj. Au reorganizat din mers armata, au încercat să o doteze și mai mult decât atât au început după model sovietic recrutările în masă. Mai mult decât atât în Crișana staționau deja unități militare maghiare. Observând intenția ungurilor de a ataca Transilvania, armata română nu stă pe gânduri și cu acordul primului ministru Brătianu, oștenii trec la ofensivă. Trupele române încep să atace pe 16 aprilie 1919, iar în câteva zile fac praf detașamentele maghiare. Românii ocupă rapid Satu Mare, Carei, Salonta și Oradea, ajungând până la Tisa, tocmai pentru a constitui un obstacol natural. Părerile erau împărțite și la nivel internațional în ceea ce privește iminentul conflict între Ungaria și România. Pe de o parte americanii și britanicii considerau că ofensiva românilor în Transilvani și alipirea provinciei au dus la căderea guvernului democrat în Ungaria și reproșau lui Brătianu înaintarea până la Tisa, ca un act de provocare și agresiune.

De cealaltă parte francezii erau de partea românilor. Mai ales după agresiunea maghiară în Cehoslovacia, mareșalul Foch credea că este necesar ca România să atace Ungaria.  Bela Kun încerca să îi convingă pe aliați că România este de fapt agresorul și că Ungaria nu-și dorește decât să-i împingă dincolo de Tisa. Era enunțate bineînțeles și sloganuri bolșevice internaționaliste, cu abolirea granițelor, înfrățirea popoarelor în socialism și așa mai departe. În realitate așa cum observau și aliții Ungaria nu dorea decât să revină la teritoriul său medieval, cucerind. ” Ungurii arată că sunt hotărâți să restabilească vechile hotare ale țării lor”, scria generalul Pelle, șeful misiunii militare franceze în iulie 1919. Chiar și în aceste condiții Consiliul Suprem al aliaților nu dăduse undă verde României să atace Ungaria. Nici nu a mai fost nevoie, fiindcă bolșevicii unguri au făcut primul pas.

Pe 20 iulie 1919, ungurii au început ofensiva. Au trecut Tisa și au atacat trupele române. După o săptămână de lupte însă, unguri au fost respinși de soldații români și aruncați peste Tisa. În acel moment guvernul român a decis indiferent de consecințe să reacționeze. ” Până în ajunul căderii sale, Bela Kun nu a abandonat speranța că România poate fi eliminată din luptă prin atacul conjugat sovietoungar și a păstrat un neîntrerupt contact telegrafic cu Lenin în acest scop. Amenințarea unui război pe două fronturi exista atât timp cât Budapesta și Moscova formau o alianță roșie. Era, așadar, imperativ necesar ca guvernul controlat de comuniști — în speță, de Bela Kun— să fie înlăturat”, scria istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ” O istorie sinceră a poporului român”.

Bolșevicii unguri bătuți măr de români

În ciuda insistențelor marilor puteri vestice, ca România să nu treacă Tisa și să-i atace pe unguri, guvernul Brătianu dar și regele Ferdinand a luat decizia atacării Ungariei și înlăturarea lui Bela Kun. “Brătianu și înaltul Comandament erau deciși să meargă până la capăt în confruntarea româno-ungară. Decizia avea o dublă motivație: de securitate și de prestigiu”, adăuga Florin Constantiniu. Pe 30 iulie 1919, trupele române au trecut Tisa, în dreptul satului Tiszabo. Erau aproape 250.000 de soldați români aruncați în luptă. Erau oșteni experimentați , dotați și reorganizați de misiunile franceze încă din 1917.  La trecerea trupelor românești au asistat și regele Ferdinand dar și regina Maria. “Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta”, scria regina Maria. Trupele erau conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu. Atacul românilor asupra Ungariei a fost fulgerător și devastator.

Armatele bolșevice nu au rezistat în fața trupelor românești. După primele încleștări o parte a armatei bolșevice din Ungaria fuge în dezordine. În fragmente din memoriile generalului Rusescu, cel care va intra primul în Budapesta, se arată deruta care a pus stăpânire pe armată ungară dar și rapiditatea cu care trupele române înaintau.  “Acțiunea de la Pely și urmărirea grăbită a brigadei IV a avut de efect punerea în derută a Diviziei VI roșie, care pe distanța de la Ianoshida pînă la Tapio Gyorgye de peste 15 km, pe dreapta și pe stînga drumului, aruncă din căruțe și abandonează cantități enorme de muniții de infanterie și artilerie precum și multe mitraliere, prin culturi.(…) Pe șoseaua dintre Alberty și Czegled se fac peste 3000 de prizonieri și 4 baterii de diferite calibre, mai multe autocamioane și unul blindat.”,scria generalul Rusescu.  Mai mult decât atât la 2 august Bela Kun, disperat, fuge din Ungaria în Austria și apoi în Rusia. Ungaria era la mâna trupelor românești. Pe aceeași dată reprezentanții misiunii italiene din Ungaria cer generalului Rusescu să nu mai avanseze către Budapesta până la sosirea unui răspuns din partea Antantei. Comandanții români sunt însă de nezdruncinat și continuă marșul către capitala Ungariei.

Românii ocupă Budapesta

Fără o rezistență serioasă, trupele românești ajung în apropiere de Budapesta pe 3 august. Trupele maghiare staționate în zonă sunt încercuite și forțate să se predea. La un killometru de Budapesta, generalul Rusescu este întâmpinat de o delegație a Guvernului maghiar care cere oprirea ostilităților și retragerea armatei române. ” Nu străbat decât vreun kilometru și sunt întâmpinat de o delegație de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap și nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanță de încă trei kilometri, și când am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit. Plouând torențial, am intrat într-o locuință și am angajat următoarele tratative: Delegația îmi spune,

“Guvernul se află întrunit într-un consiliu și mă roagă a mă retrage cu trupa.” Am răspuns, “Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraș și oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; și în fața delegației dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra orașului”, scria generalul Rusescu. Delegația maghiară se duce inclusiv la  Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos și cere ca trupele să nu intre în orșa, mai ales că există riscul unor lupte de stradă și a unor revolte ale muncitorilor. “Discuțiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roșie întregă este capitulată, orașul e încercuit de trupele noastre și catastrofa e inevitabilă. O singură concesie ce le pot face este ca grosul forțelor mele să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraș să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine. Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul ca la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraș.

Consiliul cedează! Și la ora 20:00  un ofițer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraș”, descria generalul intrarea trupelor românești în Budapesta.  Orașul a fost ocupat în întregime iar la 4 august au intrat în capitala Ungariei și restul unităților comandate de Gheorghe Mărdărescu cel care va ajunge ulterior ministru de Război. Ungaria bolșevică era învinsă iar Republica Sovietică s-a prăbușit. “Ocuparea Budapestei de către armata română avea, pentru români, o valoare simbolică: era răscumpărarea secolelor de oprimare și umilință îndurate în Transilvania. Fără o astfel de satisfacție oferită opiniei publice românești, reconcilierea între cele două popoare și state apărea anevoioasă”, scria Florin Constantiniu.

De altfel, spun istoricii, înfrângerea Ungariei și ocuparea Budapestei nu a fost un act de răzbunare iar trupele românești s-ar fi comportat exemplar în capitala maghiară. ” Ocuparea Budapestei nu a fost un act de răzbunare. Autoritățile militare române au avut o atitudine corectă și au întreprins acțiuni umanitare în beneficiul populației”, preciza Constantiniu. Mai mult decât atât intelectualii românii sperau la o reconciliere istorică între cele două popoare. ” “Ungurii sunt inamicii noștri de ieri, sunt învinșii de astăzi și vrem ca ei să fie prietenii noștri de mâine”, spunea în 1919 Alexandru Vaida Voevod. De altfel după patru luni, armata română se va retrage din Ungaria. Noul guvern conservator a reluat însă politica de ostilitate și s-au născut din nou gânduri revanșarde, mai ales că la putere va ajunge extremistul Miklos Horthy, un aliat de încredere al lui Hitler și cel care va declanșa teroarea în Transilvania de Nord. În 1919, Miklos Horthy era amiral și făcea parte din noul Guvern. Imediat după retragerea armatei române afirma că ” Inamicul numărul unu al Ungariei este România, pentru că cele mai mari pretenții teritoriale sunt împotriva ei și pentru că ea este cea mai puternică dintre statele vecine. De aceea, principalul țel al politicii noastre externe este rezolvarea problemelor cu România prin recurgerea la arme”.