În perioada imperială, Roma a cunoscut o dezvoltare puternică, devenind principalul centru multilateral în Europa Antică. Roma a fost în această perioadă un oraş bogat, de unde cultura s-a dezvoltat sub toate formele în lume, prin cuceririle succesive ale Imperiului Roman, ce a impus popoarelor cucerite romanizarea, unul din cele mai bune sisteme de structurare pe care s-a ridicat acest imperiu, comparabil cu cel german de pe vremea lui Hitler şi cel american de intervenţionism. De la acest proces vine şi expresia „Toate drumurile duc la Roma”. Civilizaţia romană s-a impus cu forţa, promovând o serie de valori şi sisteme morale care au devenit parte integrantă a populaţiilor care urmau să se formeze.

Într-o perioadă istorică atât de prolifică economic, creştinismul se folosea de calea spirituală a adevărului, dar are nevoie de o metodă de propagare a învăţăturilor biblice mai eficientă decât prin propovăduirea sistemică realizată de apostoli, a căror eficienţă nu trebuie totuşi subestimată, întrucât, spre exemplu, Sf. Apostol Pavel este socotit de Philip Kotler cel mai mare geniu de marketing şi îndeosebi de relaţii publice al omenirii.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au venit la Roma, pe rând, pe când biserica păgână a Romei constituie o putere imensă în stat, drept pentru care convingerea apostolilor, împărtăşită de persoane importante reprezenta o ameninţare la adresa bisericii şi la adresa împăratului. Drept consecinţă, Nero a dat foc Romei, acuzându-l pentru aceasta pe Pavel, pentru a perima popularitatea acestuia. Ceea ce nu a realizat împăratul Nero a fost că, din punct de vedere conceptual, îi dăduse astfel Sfântului Apostol Pavel punctul de sprijin ca să răstoarne lumea aşa cum o vedea el, dovedind vorbele Mântuitorului, care spune că pe acela pe care pică piatra din capul unghiului îl va zdrobi. Pe acelaşi ax psihologic, moartea martirică a celor doi apostoli a generat un alt focar al propovăduirii credinţei creştine la Roma.

Conceptual, Nero şi reprezentanţii persecutori ai creştinătăţii din prima parte a mileniului I în e.n. nu au realizat sistemul de referinţă la nivelul căruia se realiza reprezentarea simbolică, un concept fundamental în brandingul modern. Practic, emiţătorul simbolului crucii pe care a fost martirizat Petru şi pe care ar fi urmat să fie martirizat Pavel (el a spus însă că nu e demn să moară într-o manieră comparabilă cu a Mântuitorului şi I s-a tăiat capul) era firea dumnezeiască, chipul lui Hristos ce se acţiona în Pavel prin Harul Duhului Sfânt.

Transmiţătorul era Pavel, iar receptorii, creştinii din acea vreme. Simbolistica nu putea fi percepută de către romani, întrucât aceştia nu aveau perspectiva necesară asupra cadrului de referinţă (nu priveau din unghiul potrivit), care era domeniul spiritualului, întrucât majoritatea romanilor aveau o percepţie pur materialistă, sau dominată de diferiţi zei. Cu toate aceste, spre exemplu, soldatul roman care, la picioarele lui Hristos răstignit afirmă „Acesta a fost într-adevăr Fiul lui Dumnezeu!”, dovedeşte faptul că orice simbol conţine în sine cheia pentru a descifra codul folosit pentru a transmite ideologia din spatele mesajului, ax psihologic pe care s-a construit şi scena răstignirii colective din Quo Vadis, reprezentativă atât literar la Henry Mankiezewicz cât mai ales în filmul lui Melvin LeRoy din 1951. Ideea din spatele simbolului este foarte puternică şi tocmai de aceea face din cruce un simbol generic pentru creştinism, chiar dacă ulterior unele secte desprinse din creştinismul catolic au atribuit alte semnificaţii simbolului.

Scopul şi efectul a fost supraistoric, întrucât au fost trimişi de Duhul Sfânt, nu a fost un act cu obiective politice strategice, cantonate în plan cvadridimensional. Cu toate acestea, însă, a determinat răsturnarea viziunii împăratului Romei. Ca preot suprem al religiei politeiste, împăratul nu a mai fost perceput drept un reprezentant al intereselor, obiectivelor şi credinţelor poporului. Nici nu avea cum, pentru că lupta împotriva adevărului, care era de asemenea susţinută de simbolul Sfintei Cruci. Cei doi apostoli au ajuns la Roma într-o perioadă istorică tulbure, în care Imperiul Roman, deşi se extindea şi se îmbogăţea, moravurile corupeau legile romane scrise conform unor valori ce fuseseră deja perimate. Scopul, în sine a fost unul de natură spirituală şi care, aplicată în realitatea politică vremii, a avut efectele devastatoare ale unui bumerang ideologic, care a pus capăt definitiv societăţii şi culturii romane, aşa cum exista ea până atunci. Astfel, Roma a devenit dintr-un sanctuar al religiei politeiste într-unul al religiei creştine, chiar dacă asta nu s-a întâmplat imediat.

Notă. Guest post de Andrei Dragomir. Copyright (C) Andrei Dragomir. Articol reprodus cu permisiunea autorului de aici. Am făcut câteva mici modificări versiunii iniţiale. Cu ocazia sărbătorii de astăzi, urez la mulţi ani tuturor cititorilor care îşi serbează astăzi ziua onomastică!

MVG (Marcus-Victor Grant)

Nota redacției