Acasă Investigații jurnalistice (criminale) și științifice Protejat: Deținut la Bilibid („Efectul Bilibid”). Corespondență de la Manila (prof. dr....
- Justiție socială - Socio-judiciar
- Investigații jurnalistice (criminale) și științifice
- Justiție
- Jurnalul Bucurestiului
- Parteneri media J-B
- Colţul specialistului
- Psiholog, Sociolog
- Social-Economic
- Sondaje, Studii
- Supliment Cultural
- Thomas Csinta-chief editor JB (Journal of Bucharest)
Protejat: Deținut la Bilibid („Efectul Bilibid”). Corespondență de la Manila (prof. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite – Ecosec).
, ceea ce înseamnă 762 de deținuți în medie pentru fiecare 100.000 de locuitori. SUA sunt leaderi și în ceea ce privește disparitatea rasială a celor încarcerați.Numărul oamenilor de culoare în închisorile și centrele americane de detenție este de 6 șase ori mai mare decât a celor de origine europeană. Și totuși, chiar dacă SUA este cea mai mare „închisoare” a lumii, cea mai mare închisoare din lume nu se află în SUA, dar în Filipine, la Manila. Este închisoarea Bilibid (cunoscută sub acest nume din 1941), un „oraș” în metropola Manila, în care aproape 30.000 de prizonieri (ecact, 29.369 la data efectuării anchetei noastre !) conviețuiesc în „libertate” limitată și „înțelegere”, încercând să ducă o viață cât se poate de „normală” indiferent de situația lor carcerală (condamnat sau cercetat penal), indiferent de natura și durata pedepselor lor, indiferent de profilul lor criminal, precum și de natura crimelor comise (politice sau de drept comun). Închisoarea Bilibid, așa cum este ea organizată și administrată este unică în lume. Considerată închisoarea „Sing Sing” a Asiei, o închisoare de stat de maximă sigurnță, a cărei construcție începe în 1825 în statul New York situată la 48 de km de metropolă NY pe malurile fluviului Hudson, numele ei derivând din numele de origine a orașului Ossining unde se află și funcționează din 1828, vechea închisoare Bilibid „Carcel y Presidio Correccional” (închisoare corecțională și militară) începe să fie construită din 1947 (la Mayhalique, Manila) pe o suprafață de 446,78 de hectare și este împărțită în două sectoare: „Carcel” conceput astfel încât să poată găzdui 600 de deținuți și „Presidio” care să permită încarcerarea a 727 de prizonieri de drept comun (pentru crime sau delicte)! Deși la începuturile existenței sale, (fiind deschisă pe 25 iunie 1865 printr-un decret regal spaniol) avea câteva puncte comune cu „Sing Sing”, ca număr de deținuți (suprapopulată) și în special în ceea ce privește regulile stricte de detenție, ulterior ea devine o închisoare model (în 1953 va fi și ultimul „domiciliu” al soților Rosenberg) abritând astăzi 1.700 de deținuți, pe când „omologul” sau filipinez, Bilibid, mutat în noile sale localuri în 1940 (la Muntinlupa, Manila) construcția cărora debutează în 1936, New Bilibid Prison (NBP) nu va oferii condiții mult mai decente de trai celor încarcerați față de ceea ce oferise la începu. De-a lungul istoriei sale ea a fost un „domiciliul forțat” pentru majoritatea revoluționarilor filipinezi, precum și a câtorva sute de deținuți politici. În octombrie 2004, din investigațiile pe care le-am întreprins reiese că numărul deținuților era de numai 16.747, iar inițial teritoriul acestei vaste închisori era de 551 de hectare, din care 104,22 de hectare de teren au fost transferate programului de amenajare teritorială a Ministerului de Justiție, care planificase construcția de imobile pentru populația, respectiv, administrația carcerală. Și asta pentru că populația carcerală a NBP era în permanentă creștere! Înainte de „marea reforma”, pentru cei 20.000-25.000 de deținuți, în general „locatari” permanenți ai închisorii Bilibid, viața era un adevărat calvar, iar pentru administrația penitenciară un stress permanent, care era complet depășit de evenimente, ajungând în pragul disperării. Furturile, violența, violurile, extorcările de bani prin violență și șantaj, crimele, tâlhăriile, erau la ordinea zilei. Pentru a face față unei crize profunde care se instaurase între administrație și deținuți, conducerea închisorii NBP a „decretat” o nouă ordine socio-carcerală, aprobând funcționarea închisorii Bilibid că un fel de „oraș” în orașul Manila. În primul rând, ea „semnează” un acord (de „parteneriat”) cu leaderii celor 12 bande - comunități carcerale, instalate fiecare într-un imobil din cele 13 ale închisorii, conduse de către un „Bosyo” și adjunctul sau „Mayor” (unul fiind consacrat noilor „recruți”) care să vegheze la ordinea și disciplina „aderenților” săi și care să le și controleze viața și activitățile lor. Pentru că la Bilibid, fiecare deținut, imediat cum este încarcerat, este „sindicalizat” prin licitație la una dintre cele 12 bande care fac legea! Și asta nu în funcție de natura crimei comise sau durata pedepsei la care el a fost condamnat, dar în funcție de „potențialul” său financiar, în general și, intelectual, în particular. Numărul celor „independenți” este foarte mic și ei sunt slab protejați de către administrația penitenciară. Șansele lor de supraviețuire pedepselor lor sunt relativ scăzute. În al doilea rând, pune la dispoziția prizonierilor terenuri de basket și săli de sport pentru desfășurarea unor activități sportive „de performanță” incitând comunitățile celor 12 bande la competiții „intercomunitare”! În al treilea rând, ea legalizează „talipapa”, piața de desfacerea a mărfurilor de toate tipurile: alimente, îmbrăcăminte, medicamente, chiar și droguri (sub control), etc ., dar și a serviciilor utile într-un centru de detenție și care sunt întreținute din exterior de către rudele celor încarcerați. În urmă investigațiilor pe care le-am făcut, numărul lor ar fi de 56! În plus, administrația penitenciară a aprobat, pentru diminuarea agresitvitătii deținuților, vizitele soțiilor și rudelor acestora (pe timp „nelimitat” în cursul zilei, de 5 ori pe săptămâna). Cei care își permit să aibă o „camera separată”, chiar și ca o „locație” temporară își pot petrece noaptea de sâmbătă spre duminică cu soțiile sau femeile lor. Pentru că la Bilibid, „banul este rege”. Totul se vinde, totul se cumpără și Bilibid are „pretenția” unei adevărate economii de piață în plină desfășurare, în plină expansiune! Pășind pragul labirintului, în interior, nu ai impresia că ești într-o închisoare, dar mai mai mult într-un bazar în genul cum au fost ale noastre în România la începutul anilor 90 sau cum pot fi și acum întâlnite în Turcia sau în unele țări arabe, în special în cele din Magreb (Africa de Nord) sau în cele asiatice (în special, din Asia de Sud-est) și de ce nu, în particular chiar și în Filipine, la Manila! Bilibid este într-adevăr organizat din punct de vedere socio-economic cu un oraș. În care deținuții sunt liberi.){kind=link}