Acasă Religie Făţărnicia religioasă (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Făţărnicia religioasă (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

    

Cuprins

  1. Făţărnicia și ipocrizia.
  2. Făţarnicii religioşi.
  3. Biblia despre făţărnicie.
  4. Făţărnicia religioasă și lenevia.
  5. Făţărnicia religioasă și lăcomia îmbogăţiri fără muncă.
  1. Făţărnicia și ipocrizia.

Ipocritul este acea persoană care, după ce a scris o carte ateistă, se roagă la Dumnezeu să aibă succes”. (Autor necunoscut). „Ipocrit: omul care şi-a ucis amândoi părinţii… cerând milă pe motiv că este orfan”. (Abraham Lincoln).

A vorbi despre făţarnicii religioşi este destul de dificil, atât din cauza numărului tot mai mare al acestora, cât și al marii diversităţi de forme, dintre cele mai ascunse și mai perverse, sub care se manifestă aceştia. Sinonim al cuvântului „făţarnic” este cuvântul  „ipocrit”, ambele indicând o persoană care, în mod deliberat și obişnuit, se declară bun, când de fapt ştie că nu este bun.

Făţarnicul și ipocritul sunt gemenii monozigoți, gemenii univitelini[1], gemenii adevărați, sunt gemenii identici. În general, în vorbirea curentă, și în DEX, făţarnicul şi ipocritul sunt definiţi cu următoarele sensuri:

a) făţarnicul: corupt; fals; fariseu; imoral; ipocrit; mincinos; machiavelic; perfid; prefăcut; șiret;  viclean; cu mai multe feţe și cu nici un obraz;

b) Ipocritul: persoană care se arată altfel (de obicei mai bun) de cum este, care simulează sentimente pe care nu le are; prefăcut; fățarnic, care trădează fățărnicie; care este lipsit de sinceritate; duplicitar; mincinos, perfid, șiret, viclean; om la care adevărul şi falsul nu mai puteau fi distinse. Și făţarnicul şi ipocritul sunt oameni cu dublă gândire[2] și acţiune pentru aceiaşi faptă şi/sau pentru aceeaşi persoană.

Cuvintele „ipocrit” și „făţarnic” îşi găsesc corespondent în cuvântul ebraic „hanep” (scris incorect din lipsa semnelor grafice specifice ebraicii), care are sensul de „fără Dumnezeu”, „nelegiuit”.

În continuare referirea la aceşti „gemeni identici” se face prin cuvântul făţarnic, care este blamat şi în Biblie ca fiind „on om de râsul lumii”.

  1. Făţarnicii religioşi.

Şi diavolul poate invoca sfânta scriptură ca să-şi atingă scopul.”. (William Shakespeare) Decât catolic ipocrit, mai bine ateu”. (Papa Francisc).

Dintre toţi făţarnicii, făţarnicii religioşi prezintă caracteristici și particularităţi distincte și aceasta din cauză că aceştia se folosesc de cele sfinte pentru a induce în eroare oameni în scopul satisfacerii unor interese personale, uneori satanice.

Făţarnicii religioşi (1) fac rugăciuni publice lungi, folosesc măsuri extreme pentru a se asigura că ceilalți le observă religiozitatea (falsă), arată un devotament (numai exterior) față de Domnul, își joacă bine rolul ca exemple publice de virtute religioasă, (2) dar în realitate sunt cu totul altceva (Matei 6:2, 5, 16), sunt oameni care falimentează mizerabil în viața intimă a inimii lor, unde se află adevărata virtute (Matei 23:13-33; Marcu 7:20-23).   Făţărnicia este cauzată, în general, de dorinţa unor oameni (răi) fie de a trăi cât mai bine (chiar în lux și în desfrâu) fără a muncii, fie de a acumula bogăţii cât mai mari., fie de a-şi satisfacere anumite interese personale, uneori satanice. Este un adevăr confirmat de întreaga existenţă a omenirii faptul că „omul are de ales între a trudi și a trăi bine şi a lenevi şi a trăi greu”.

Numai că unii oameni doresc fie „să trăiască bine ducând o viaţă în lenevie”, fie „să se îmbogăţească prin făţărnicie”, și într-un caz și în altul dorind să-şi atingă scopul apelând la cele mai perfide metode, inclusiv prin folosirea în scop satanic a religiei. Dată fiind marea diversitate de forme, dintre cele mai ascunse și perverse, sub care se manifestă făţarnicii religioşi, este foarte dificil, chiar imposibil, de făcut o prezentare a acestora printr-o singură definiţie. Din toate timpurile au existat preocupări pentru o definire cât mai sugestivă a făţarnicilor, în general, și a făţarnicii religioşi, în special, dintre care am făcut următoarea selecţie: Un om făţarnic are două fete şi niciun obraz.”. (Nicolae Iorga). Altfel spus, făţarnicul este acel individ care are mai multe feţe și nici un obraz, care este când cu Satan, când cu Domnul, după cum îi dictează interesul lui mefistofelic. Cu trupul în biserică şi cu gândul la dracul.”. (Proverb).

Ipocritul este acea persoană care, după ce a scris o carte ateistă, se roagă la Dumnezeu să aibă succes”. (Autor necunoscut). Ipocrit: omul care şi-a ucis amândoi părinţii… cerând milă pe motiv că este orfan”. (Abraham Lincoln). Şi diavolul poate invoca sfânta scriptură ca să-şi atingă scopul.”. (William Shakespeare). Decât catolic ipocrit, mai bine ateu”. (Papa Francisc). Singurul viciu care nu poate fi iertat este ipocrizia. Pocăinţa pentru ipocrizie este ea însăşi ipocrizie.”, sau „Pocăinţa unui ipocrit este în sine o ipocrizie.”. (William Hazlitt). A spune una şi a face alta. Trebuie să discernem distinct şi aparte predica şi predicatorul.”. (Michel de Montaigne).

La cele de mai sus, eu mai adaug și următoarele definiţii:

Ipocrizia este direct proporţională cu distanţa dintre vorbe și fapte, dintre ceea ce este un om şi ceea ce vrea să pară a fi.”. Ipocritul cu fapta sărută și o mână pe care cu gândul o doreşte tăiată.”. Sărutul, îmbrăţişarea și prietenia ipocritului sunt dezonorante pentru omul moral”. În condiţiile în care Biserica promovează tot mai  mult religia și prea puţin credinţa, ipocrizia religioasă va prinde aripi tot mai mari până se va întuneca cerul”.  Ipocriţi sunt suspuşii, ipocriţi sunt şi supuşii.”. Făţarnicul este ca un ceas defect: permanent arată o oră cu totul diferită de cea reală/exactă”.

  1. Biblia despre făţărnicie.

Singurul viciu care nu poate fi iertat este ipocrizia. Pocăinţa pentru ipocrizie este ea însăşi ipocrizie.”, sau „Pocăinţa unui ipocrit este în sine o ipocrizie.”. (William Hazlitt). „A spune una şi a face alta. Trebuie să discernem distinct şi aparte predica şi predicatorul.”. (Michel de Montaigne).

În Biblie sunt zeci de referiri la oamenii făţarnici, în general, și la cei religioşi, în special, dintre care menţionez (sublinierile îmi aparţin): Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni.”. (Matei 6:2). Hristos mustră greşeala de a face o mare publicitate faptelor de caritate. „Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni.”. (Matei 6:5). „Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care […]se arate oamenilor că postesc.”. (Matei 6:16). „Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”. (Matei 7:5). Degeaba Mă cinstesc cel care „se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”. (Matei 15:7). „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.”. (Matei 23:13). „Închideţi oamenilor Împărăţia” cu sensul de „împărăţia harului divin, dar cândva şi împărăţia slavei divine (vezi Matei, cap. 4,17; 5,2). Cărturarii şi Fariseii făcuseră aproape cu neputinţă ca oamenii sinceri la inima să găsească drumul ce duce la mântuire, mai întâi, făcând religia o povara de nesuferit (Matei, cap. 23,4) şi al doilea, prin propriul lor exemplu făţarnic (Matei, cap. 23,3). În loc de a ilumina calea mântuirii, tradiţia rabinică o întuneca în aşa fel incit, în cel mai bun caz, oamenii nu puteau decât sa-şi bâjbâie calea, ca într-o ceaţă densă (vezi la Marcu 7,5-13). „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă.”. (Matei 23:14). Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.”. (Matei 23:15). „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.”. (Matei 23:23). Cărturarii şi Fariseii dădeau o mare însemnătate rânduielilor făcute de oameni şi formelor exterioare ale ţinerii Legii (vezi la Marcu 7,3-13), dar uitau aproape cu totul adevăratul spirit al Legii însăşi: iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni (vezi la Matei 22,37.39).

În condiţiile în care, în zilele noastre, (1) avem tot mai multă religie și tot mai puţină credinţă, (2) religia este tot mai mult dogmă și profit, și (3) făţărnicia cuprinde tot mai mulţi slujitori ai bisericii, vor fi tot mai puţini oameni cu credinţă adevărată.

  1. Făţărnicia religioasă și lenevia.

Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.”. (Biblia, Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel” Capitolul 3, versetul 10). Tinere! Nu te-ai născut ca să munceşti; dar trebuie să munceşti ca să trăieşti”. (Pitagora).

Făţărnicia, în general, și cea religioasă, în special, este unul dintre mijloacele cele mai „elegante și onorabile” de lenevie, de trândăvie, de a evita munca, dar cu dorinţa de a trăi bine, pe cât posibil pe seama muncii altora. Cum nu peste mult timp vom ajunge să avem mai multe zile de nemuncă, de sărbători legale şi religioase decât zilele de muncă, este uşor de înţeles cum se va ajunge să avem tot mai mulţi făţarnici religioşi, de persoane care simulează religiozitatea cu scopul de a evita munca.

Dacă privim un calendar ortodox vom observa că acesta este înroşit de zilele de sărbătoare marcate cu cruce roşie, în care munca este interzisă. La acestea mai trebuie adăugate și cele 52 de duminici și alte (deocamdată numai) 15 zile de „sărbători legale”, obligatorii la nemuncă. Spre exemplu, conform calendarului ortodox, nu este bine să lucrezi nici în zilele de sărbători religioase, precum în fiecare joi, timp de 6 săptămâni după Paşti, în prima săptămână de după Paşti (adică în Săptămâna Luminată), în Joia Mare, în Vinerea Mare etc.

Problema este mult mai complicată în mediul rural din cauză că, în frecvente cazuri, (1) în zilele în care vremea este bună pentru muncă, sunt zile de sărbători legale, iar (2) în zilele în care religia permite să se poată munci, nu permite vremea (ploaie, terenul umed etc.). Aşa că oamenii din mediul rural au de ales (1) între făţărnicia religioasă, care îţi oferă un belşug de lenevie, dar cu burta goală, și (2) între o viaţă dedicată muncii, în care muncesc mult, cu rezultate bune spre satisfacţia lor și a marii majorităţi a populaţiei acestei ţări.

La modul general, exemplele sunt numeroase, dintre care voi menţiona numai categoria acelor „făţarnici religioşi fără de credinţă”[3] care, în lenevia lor (nu au făcut nimic toată viaţa prin muncă cinstită), care vor să trăiască bine prin înşelătorie, prin a se înfrupta din sudoarea muncii altora, chiar prin a-i deposeda de bunurile lor (precum prin căsătorie cu copii acestora etc.) și, cel mai grav, prin a nu le mai purta nici chiar respectul cuvenit.

Preoţii care îi cunosc pe aceşti făţarnici religioşi, dar care le acceptă mincinoasa pocăinţă, uită că „Singurul viciu care nu poate fi iertat este ipocrizia. Pocăinţa pentru ipocrizie este ea însăşi ipocrizie.”. (William Hazlit). Feriţi-vă oameni buni, cinstiţi şi muncitori să vă împrieteniţi, să staţi la masă și/sau (și mai grav) să vă înrudiţi cu familii de făţarnici religioşi, care toată viaţa urmăresc să trăiască din pâinea lăcomiei, a leneviei și/sau a hoţiei folosindu-se de falsa lor religiozitate, cu care reuşesc să înşele numeroase persoane de bună credinţă. La „religioşii satanici”, ca și la farisei, religia lor se transmite, de peste 2.000 de ani, din generaţie în generaţie.

  1. Făţărnicia religioasă și lăcomia îmbogăţiri fără muncă.

 „Oamenii lacomi ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile trebuincioase.”. (Esop). Viclenii mută hotarele ţarinilor, fură turma de oi cu cioban cu tot.”. (Iov 24:2).

În esenţă, lăcomia de îmbogăţire fără muncă este o dorinţă nemăsurată sau excesivă de a avea mai mult, indiferent că este vorba de bani, bunuri materiale, putere, relaţii sexuale sau alte lucruri. Istoria oferă și numeroase exemple de „oameni de succes prin puterea minţii lor”, unii religioşi, alţii nu, care au muncit mult, din greu, cinstit, acumulând mari bogăţii, de care au ştiut să aibă grijă și să se bucure de ele, fiind cu adevărat fericiţi. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre făţarnicii religioşi.

La făţarnicii religioşi lăcomia de îmbogăţire fără muncă (a) se manifestă prin mijloace foarte diferite, (b) este o adevărată cursă a lui Satan din cauză că poate fi satisfăcută (1) fie pe seama muncii altora, (2) fie prin înșelătorie, prin mijloace ilegale, infracţionale, unele chiar prin tâlhării și/sau crime.

O analiză atentă a oamenilor ajunşi bogaţi fără muncă demonstrează faptul că bogăţiile dobândite prin înşelătorie, prin făţărnicie, nu le-au adus fericirea, că aceştia au fost oameni bogaţi cu vieţi dezastruoase, unele chiar satanice (a se vedea, spre exemplu Ziare.com). Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii.”. (Pildele lui Solomon, cap. 1:19).  „Lăcomia a dus la pierzare pe mult mai mulţi decât foamea, fiindcă au voit să aibă o parte mai mare.”. (Theognis). Ţineţi minte aceste lucruri şi fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoşilor.”  (Isaia 46:8), şi fiţi conştienţi de faptul că „Ticăloşia câtorva este o nenorocire pentru toţi”. (Syrus, 663). Cine are minte, să ia aminte!”. „Cine are urechi de auzit să audă”. (Biblia, Luca 8, 3). Amin!

Pentru ca acest articol să fie şi amuzant, să ne facă să şi zâmbim, am ales următorul banc. Un ateu genial, dedicat muncii cinstite, dar mândru, şi un credincios făţarnic, dar isteţ, leneş și lacom de îmbogăţire, fac un pariu.

Ateul spune: Pentru fiecare întrebare pe care ți-o adresez şi nu ştii răspunsul, îmi dai 5 dolari. Şi dacă îmi adresezi tu o întrebare la care nu îţi pot răspunde, îţi dau 500 de dolari. Credinciosul răspunde: de acord! Ateul întreabă: „Câte continente sunt în lume?“. Credinciosul nu ştie, aşa că îi întinde 5 dolari. Acum e rândul credinciosului, care îl întreabă pe ateu: „Care este dovada că Dumnezeu este ateu?“.

Ateul, rămas perplex, se tot gândeşte, dar nu ştie răspunsul, aşa că îi dă idiotului 500 de dolari şi spune: La naiba, am pierdut. Apropo, care era răspunsul la întrebare? La care credinciosul îi dă 5 dolari.

Concluzia: oricât de deştept eşti, nu te pune cu un fals credincios făţarnic, cu atât mai mult cu cât acesta este şi isteţ (în a înşela), și leneş (având mintea odihnită) și lacom de îmbogăţire (pe seama muncii altora).

_____________________________

[1]Gemenii monozigoți, gemenii univitelini, gemenii adevărați sau gemenii identici, sunt gemenii care provin din scindarea unui singur ovul fecundat înainte de ziua a 14-a de dezvoltare intrauterină. Provenind dintr-un singură celulă-ou, cei doi gemeni posedă același patrimoniu genetic și, deci, au același sex. Spre deosebire de aceștia, gemenii dizigoți provin din fecundarea a două ovule și nu posedă în comun decât jumătate din patrimoniul lor genetic.

[2]În romanul „1984”, George Orwell a scris: „Dubla gândire înseamnă capacitatea de a avea simultan două convingeri contradictorii şi de a le accepta pe amândouă. … Să rosteşti minciuni deliberate crezând cu sinceritate în ele, să uiţi orice fapt ce se poate dovedi neconvenabil. … Să ştii şi să nu ştii, să fii conştient de o completă veridicitate în clipa când spui minciuni cu grijă ticluite, să ai simultan două opinii care se anulează reciproc, ştiind că ele sunt contradictorii şi să crezi în amândouă”. Sunt și puncte de vedere care susţin că aceasta este definiţia teologiei.

[3] A se vedea articolul subsemnatului

Distincţia dintre „religie” și „credinţă” (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

 

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița

Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureştiului

Articolul precedentUmor cu caricaturistul Matei Mihai (MM)
Articolul următorO cină în oglinda timpului (Corespondenţă de la JHK – Julia-Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, Germania – Frankfurt am Main)
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.