– Domnule Profesor George – Valentin Volceanov (GV, n.1956), sunteți un nume consacrat în domeniul traducerilor. Ne-am întâlnit la ediția a X-a a Festivalului Internațional de Poezie București, la o conferință susținută de Adrian G. Sahlean (S.U.A.), care se intitula „De ce este Eminescu cel mai necunoscut mare poet național european?” V-as ruga să îmi spuneți impresiile dumneavoastră despre acest eveniment și, eventual, dacă aveți și alte lucruri legate de traducerea lui Eminescu ce considerați că ar trebui împărtășite.
GV – Adrian G. Sahlean a realizat două lucruri foarte importante în slujba culturii române.
În primul rând, ne-a dat ni te traduceri nepereche ale poeziei eminesciene – singurele în măsură să redea în fața unor străini, în cazul de față culturile anglofone, adevărata dimensiune, valoare a poetului nostru național. Din traducerile mai vechi, britanicii și americanii au înțeles timp de un secol, că Eminescu, în cel mai bun caz, este un diletant, un cârpaci incapabil să lege două idei coerente și câteva rime perfect șlefuite. Prin truda lui Sahlean a ajuns Eminescu să fie apreciat la adevărata lui valoare, să devină subiect de montări teatrale și librete muzicale.
În al doilea rând, Adrian Sahlean a reușit să facă autoritățile române din domeniul cultural (Institutul Cultural Român și Muzeul Național al Literaturii Române) să înțeleagă, în sfârșit, că nu-i destul să sponsorizezi publicarea unor autori români în străinătate, că esențială rămâne calitatea traducerilor promovate. și uneori îmi vine să mă iau cu mâinile de cap când mă gândesc cum a fost tradus Levantul lui Cărtărescu în alte limbi, de către traducători care habar nu au ce intertext complicat, ce bogăție de conotații ascunde poemul respectiv. Un singur lucru i-aș reproșa lui Sahlean – și l-am și semnalat în repetate rânduri: faptul că nu și-a continuat munca de traducere a poemelor eminesciene. Măcar în ritmul de o poezie pe an. Eu știu cât de mulți ani i-a luat traducerea Luceafărului sau faptul că pentru o întreprindere de asemenea anvergură ai nevoie de inspirație, de o stare de transă, de comunicare paranormală cu autorul tradus, însă, poate, nu-i prea târziu să mai încerce..
– Mi-ați spus că veți participa la Târgul de carte Bookfest la o serie de lansări de carte. Puteți menționa câteva dintre aceste lansări?
GV – Târgul din acest an a fost extrem de solicitant pentru mine, în condițiile în care țara cu statut de invitat special a fost Marea Britanie și multe dintre evenimente au subliniat importanța acestei invitații. Am sprijinit lansarea romanului Swimming Home (Înotând spre casă) de Deborah Levy, apărut la Editura Litera, am lansat Volumul XVI din seria Shakespeare, Opere, în ediția coordonată și îngrijită de mine la Editura Tracus Arte. Volumul cuprinde traducerea în premieră a piesei Double Falsehood de Lewis Theobald, adaptarea lui Cardenio, piesa pierdută a lui Shakespeare, scrisă în colaborare cu John Fletcher, precum și retraducerea poemelor epice shakespeariene. De asemenea, am contribuit la lansarea volumului Poetul la Stalingrad al lui Valentin Iacob, un poet-matematician-informatician, demn urmaș al lui Ion Barbu. Nu în ultimul rând, am participat la trei dezbateri organizate sub umbrela British Council: o dezbatere pe marginea noii ediții Shakespeare în limba română (alături de traducătorii Horia Gârbea, Anca Ignat și Lucia Verona), o dezbatere dedicată provocărilor traducerii literare din limba engleză (cu participarea unor traducători însemnați, precum Dan Croitoru, Vali Florescu, Veronica D. Niculescu, Radu Paraschivescu și Luana Schidu) și o dezbatere dedicată proiectului editorial Hogarth Shakespeare (cu participarea lui Nigel Bellingham, director British Council România, Denisa Comănescu, director Editura Humanitas Fiction, Ioana Pârvulescu și Vali Florescu).
– Dacă ar fi să transmiteți ceva celor care vor citi acest scurt interviu, ce ați dori să le comunicaț i?
GV– Le-aș reaminti încă o dată importanța traducerii ca act de cultură; că o cultură națională se definește și prin bogăția traducerilor pe care le înglobează în sine, într-un demers dialogic și de sincronizare cu mișcările progresiste de pretutindeni. Ar fi scris Shakespeare sonete dacă Petrarca n-ar fi fost tradus în franceză și n-ar fi fost imitat de către poeții Pleiadei, iar aceștia, la rândul lor, n-ar fi fost traduși și imitați de către primii sonetiști englezi? Am fi avut acces la miturile grecești fără traducerea Iliadei și a Odiseei în limbile moderne? Așa cum arată și marele George Steiner, literatura comparată este, aproape, un produs secundar al traducerilor. Să le acordăm, așadar, și anonimilor traducători literari respectul și atenția cuvenită.
Interviu realizat de catre Prof. dr. Ioan Iacob (Senior Editor Jurnalul Bucurestiului, membru UZPR, Associate Member North American Romanian Press Association NARPA, Presedintele Fundatiei culturale HESPERUS)
