Acasă Opinii Instigare la ură rasială: Ierusalimul, pământ palestinian! Moarte imperialismului și fascismului sionazist!

Instigare la ură rasială: Ierusalimul, pământ palestinian! Moarte imperialismului și fascismului sionazist!

Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Jurisprudență (Art 369 – Incitarea la ură sau discriminare, Codul Penal din 2009)

De 70 de ani regimul sionist duce o campanie susținută de deposedare și anihilare a identitățîi poporului palestinian. Acum câteva zile el a mai făcut un pas- legitimarea raptului teritorial prin proclamarea oficială a Ierusalimului drept capitală a entității fasciste, teroriste, imperialiste și total ilegitime Israel. Regimul sionist a dat Tell Avivul pentru Ierusalim. Acesta e și un fel de a spune, v-am învins și în simboluri, deoarece Ierusalimul, se știe, este al treilea loc sfânt al Islamului, după Mecca și Medina. Dacă v-am luat și simbolul cel mai sfânt de pe teritoriul palestinian, poftiți de ne mai dați la o parte de aici.

Imperialismul american, aliatul cel mai puternic și constant al sionismului de 70 de ani, s-a grăbit să recunoască raptul, atât prin decizia de a-și mută la Ierusalim sediul ambasadei cât și prin anunțul oficial făcut de Trump acum două zile. Statele Unite sunt în momentul de față singurul stat care recunoaște mutarea capitalei la Ierusalim. Sunt singurul stat suficient de nerușinat pentru a nesocoti opinia a 300 de milioane de arabi și 1,7 miliarde de musulmani. Celelalte mari puteri adopta o atitudine de expectativă, motivată de dorința de a face joc dublu, de a curta pe arabi și musulmani dar fără să supere prea tare nici Israelul. Esențialul e însă că în momentul de față Statele Unite sunt cel mai mare partener al Israelului în oprimarea cruntă a poporului palestinian, popor care de 70 de ani nu mai are o patrie a să, că atare ura palestinienilor cu precădere împotriva SUA și Israelului se va îndrepta. Dușmanul principal al palestinienilor este imperialismul americano-israelian, așa stau lucrurile acolo.

Poporul palestinian luptă acum pentru însăși păstrarea ființei sale naționale, pentru existența să. Deposedat de patrie, expulzat în masă (700 000 de palestinieni au fost goniți de la casele lor în războiul de agresiune dus de Israel în 1948, devenind refugiați în Iordania, Liban și alte țări învecinate), supus la tot felul de restricțîi, supus, în Gaza, și unei blocade criminale, lăsat fără hrană, fără apă, fără pomi fructiferi, fără electricitate, el este acum lăsat și fără simboluri și memorie. Zionazistilor nu le ajunge că au furat pământul palestinienilor, acum vor să le fure și sufletul.

Dacă zionazistii nu sunt opriți, vor merge și mai departe. E cunoscut că există cercuri ultranaziste în Israel care nu se mulțumesc numai cu mutarea capitalei la Ierusalim ci doresc inclusiv reconstruirea templului distrus de români acum aproape 2000 de ani, reconstruire care nu se poate face decât prin darâmarea celor mai sacre monumente ale poporului palestinian, moscheea Al Aksa și moscheea Stâncii. Palestinieni, riscați să rămâneți la propriu fără ce aveți mai sfânt! Singura cale potrivită pentru voi acum este lupta. S-a terminat cu negocierile. Ce negocieri, cu cine? Cu cei care rămân surzi și orbi la toate rugămințile voastre, care nu fac decât să susțînă și să încurajeze pe agresori? Ce v-au adus vouă negocierile cu Bush, marele măcelar de civili musulmani în Afghanistan și Iraq, sau chiar cu Obama, imperialistul cu față soft, uman în față camerelor, genocidar în Libia? Ce v-ar aduce astfel de negocieri cu Trump, fascist din stirpea lui Bush dar care-l și întrece?

De acum încolo, numai o nouă Intifada va putea aduce justiție, libertate și demnitate pentru palestinieni. Nu va puneți speranțele nici în guvernele arabe și musulmane obediente Washingtonului. Ele vor protesta cel mult din gură. Arabia Saudită, care face genocid în Yemen și se erijează în conducătorul mondial al musulmanilor, a protestat și va protesta numai din gură. În realitate guvernul saudit este un stâlp al Washingtonului în zona la fel de mare că și cel sionist. Iranul este la ora actuală singură forță din lumea musulmană care ar putea da ajutor palestinenilor, însă nu încape îndoială că răspunderea principala pentru lupta cu agresorul sionist o vor purta palestinienii înșiși. Libertatea Palestinei nu va veni în dar de la nimeni, ea trebuie cucerită de palestinienii înșiși!

Credem că lupta poporului palestinian pentru libertate, pentru suveranitate, pentru independența, pentru onoare, pentru supraviețuire (căci regimul sionist a demonstrat în repetate rânduri că vrea să distrugă nu numai statalitatea ci și ființă națională a palestinienilor) trebuie să meargă mai departe decât ar vrea să o lase să meargă „porumbeii păcii” din entitatea sionistă și de dincolo de ea. Acești „porumbei ai păcii”, care se mândresc că lupta cu „ulii războiului” nefăcând nimic atunci când ei își sfâșie pradă, deși de ei depindeau atunci multe lucruri, vorbesc deseori de „soluția cu două state”, unul evreu și unul palestinian, „trăind pașnic, unul lângă altul”. Atât de îndrăgostiți sunt ei de propria retorică (și de propria pasivitate transformată în complicitate în momentele critice) încât au scăpat din vedere fapte fundamentale.

Întâi, statul Israel s-a constituit nu numai prin deposedarea palestinienilor din Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est, ci și prin a celor din Israelul „propriu zis”. Și cei de acolo au devenit refugiați. Și ei vor să se întoarcă la casele lor, și ei au dreptul să se întoarcă la casele lor.

În al doilea rând, chiar și în Israelul propriu-zis palestinienii vor deveni majoritari în câteva decenii. Cum ar putea Israelul să rămână „stat evreiesc” și atunci? Sau credeți că o Africa de Sud a apartheidului redusă teritorial va înceta să mai fie o Africa de Sud a apartheidului?

În al treilea rând, credeți că puteți pune semnul egal între asupritor și asupriți? Să lăsăm asupritorii să aibă și ei un „stat al lor”, în care să continue cu asuprirea, cu restricțiile, cu discriminările? Sau să desfintam asuprirea, să desființăm apartheidul peste tot, nu doar în anumite locuri, să desființăm statele etnice, care prin ele însele sunt oprimante, generatoare de apartheid?

De aceea singură soluție corectă pentru Rezistență Palestiniană este gonirea ocupantului din Cisiordania și Ierusalim, sfărâmarea blocadei Fâșiei Gaza, constituirea unui stat palestinian în Cisiordania, Gaza și Ierusalim cu capitală la Ierusalim și transformarea a ceea ce mai rămâne din Israel în stat multicultural, pentru palestinieni și evrei, pentru musulmani, evrei și creștini deopotrivă. Trebuie nu numai aruncat sionismul afară din teritoriile încă ocupate ci și abolit caracterul evreiesc, caracterul etnic al Israelului. Israelul Mic nu trebuie să mai fie deloc stat etnic evreiesc. Desigur că și caracterul laic sau religios al statului palestinian va trebuie lăsat la latitudinea palestinienilor înșiși. Comuniștii, OEP și Hamas trebuie lăsăți să își rezolve singuri diferendele, fără niciun amestec din afară. Desigur, simpatiile noastre se indeapta spre comuniști și secularisti, nici nu poate fi altfel, dar să nu uităm că numai palestinienii înșiși pot decide pe care să aleagă. Popoarelor asuprite nu li se poate impune nimic din afară, mai ales de către asupritorii cu mâinile pătate de sânge!

Trăiască Palestina Liberă, cu capitală la Ierusalim!

Moarte nazismului sionist! Zionismul este cancerul numărul unu al Orientului Mijlociu și trebuie măturat de pe față Pământului așa cum a fost măturat nazismul sud-african în anii 1990!

29594768_1855476534471731_4640782705265696653_n

În timp ce noi ne ducem, mai mult sau mai puțin, viețile liniștiți, la mii de kilometri depărtare, într-un colț uitat al Orientului Mijlociu numit Yemen, se moare de mai bine de doi ani în proporțîi de masă. Capitalismul ucide, imperialismul ucide, și o face în proporții uriașe. Într-adevăr, capitalismul și imperialismul ucid peste tot, numai că în țări precum Yemenul o fac pe bandă rulantă. Parcă ar există o întrecere între imperialiști, care să ucidă mai mult. Americanii s-au întrecut în Siria și rezultatul a fost unul strâns. Dar americanii au mai deschis un front în Yemen și acolo ucid în masă, doar ei. Prin interpuși saudiți. Când știi ce se întâmplă acolo, când vezi imagini de acolo, parcă îți vine să urli de durere și de furie. Pentru că acolo e un veritabil masacru al inocentilor. Oameni nevinovați, bărbați, femei, copii, bătrâni, sunt ucisi în masă pentru a asigura profituri imperialiștilor americani și aliaților lor . Cum să nu simți durere, cum să nu simți furie, cum să nu resimți pieirea Umanității când vezi și știi ce se petrece acolo? Și cum să nu simți aceste lucruri când vezi ce spune mass-media despre aceste lucruri, de teamă să nu-l deranjăm pe „Marele Frate”, pe „Partenerul Strategic”, care este de fapt Ucigasul strategic, Asasinul strategic, Monstrul strategic care Ucide, Ucide, Ucide! Și cică suntem o țară liberă! Liberi să susținem ucigașii, liberi să susținem pe cei care ucid, jefuiesc și mint! Halal libertate capitalistă! America ucide! Capitalismul ucide! Imperialismul ucide! Minciuna si ipocrizia ucid!

Cu un cinism fără seamăn, SUA vorbește de „lupta cu terorismul”,  în timp ce el însuși comite un genocid fara seaman împotriva unor copii nevinovați! Ce cuvinte sunt potrivite pentru a descrie asta? Ucigas, Ucigas, Ucigas, Ipocrit, Ipocrit, Ipocrit, Terorist, Terorist, Terorist! Cel mai mare terorism se face în numele luptei cu terorismul!

Dar cine este teroristul din spatele teroristului? Același terorist americani pe care-l cunoaștem foarte bine din Vietnam, Serbia, Iraq, Afghanistan, Siria și multe, multe alte locuri. Se cunoaște alianța strânsă care există între imperialismul american și cel saudit. Se cunoaște faptul că nu numai Trump, care a aprobat un acord militar în valoare de nu mai puțîn de 110 miliarde de dolari cu Arabia Saudită anul acesta, ci și Obama înaintea lui, faimosul „om al păcii”, au  sustinut în mod activ genocidul făcut de saudiți în Yemen sub pretextul „luptei cu terorismul”! Ce mult merități să atârnați de copaci cu capul în jos, teroriștilor, bandiților, ucigașilor, criminalilor împotriva umanitatii.

Nu numai imperialiștii care ucid merită asta. Ci și uneltele lor patetice, „patrioții anti-imigrație” prin închiderea porților Europei și Americii față de acești bieți oropsiți ai vieții din Orientul islamic cel arăt cu bombe de imperialiști.

A fi împotriva imigrației, mai ales acum, când zeci de mii de copii mor, înseamnă a fi de partea ucigasului. Așa stau lucrurile, domnilor Farage! În timp ce voi va bucurați de banii generoși ai capitaliștilor și imperialiștilor acei copii mor iar voi vreți să îi lăsăți să moară! Ei bine, va veni și ceasul socotelilor cu voi! Capitaliști, imperialiști și uneltele lor, pregătiți-va pentru a primi mania popoarelor lumii în plex, în frunte, în jurul gâtului! Se va trezi Omenirea și veți vedea voi atunci!

Sursa: România: colonie săracă, expolatată

Articolul precedentLa pas prin galeriile bucurestene: Galeria Luceafărul si Galeria Romană
Articolul următorȘpionii lui Bombonel
Fizician teoretician și matematician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.