Acasă Uncategorized Industria balneară, în pragul falimentului

Industria balneară, în pragul falimentului

28
0

Deşi investitorii din industria balneară se declară mulţumiţi de decizia de redeschidere a restaurantelor, ei afirmă că în prezent se găsesc în imposibilitatea de a putea funcţiona în viitor, pentru că turiştii nu vin în staţiuni balneare „doar pentru a servi masa”.

Sigur că această decizie era vitală pentru întreaga industrie în pragul sezonului rece, însă statul trebuie să înţeleagă că industria balneară şi SPA nu reprezintă HoReCa. Această industrie reprezintă pachete complete de balnear, SPA şi servicii de masă, ce nu pot funcţiona una fără cealaltă. Nu putem avea aşteptarea ca turiştii să vină în staţiuni sau resorturi balneare şi SPA doar pentru a servi masa. În acest moment riscăm ca zecile de milioane de euro investiţi în ultimii ani în această industrie, toate eforturile de revitalizare a balneologiei româneşti şi dezvoltarea a unui sistem de SPA la nivel european să se piardă, atât pentru bugetul României, cât şi pentru specialiştii noştri apreciaţi în întreaga lume”, punctează Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR.

România, ţara cu cele mai bogate resurse balneare din Europa, rămâne închisă în acest moment, fără a putea să folosească elementele sale natural, hotelurile din staţiunile balneare având facilităţile balneare şi spa, inclusiv piscinele interioare, închise încă din luna martie și neputând să desfăşoare activitatea fără profilul lor specific pentru care erau căutate înaintea pandemiei.

În perioada ieşirii din starea de urgenţă, ţările europene şi-au întors atenţia către turismul lor intern şi mai ales către resursele naturale pe care le deţin. Astfel, începând cu luna mai, vânzările pentru segmentul de balneologie şi SPA în Europa au cunoscut o creştere fără precedent în încercarea de a menţine populaţia sănătoasă, crescând imunitatea prin resurse proprii. Slovacia şi Islanda au fost primele care şi-au deschis porţile pentru tratament, urmate de celelalte tări, ce au devenit complet funcţionale pe acest segment până în luna iulie. Mai mult, operatorii au fost nevoiţi să ridice preţurile pentru a putea face faţă acestui val de solicitări fără precedent”, se arată în comunicatul OPTBR.

Datele au fost centralizate şi transmise de către ESPA, Asociaţia Europeană SPA,„care include o notă de îngrijorare şi susţinere pentru colegii din România”, ce reprezintă în acest moment singura ţară ce nu este funcţională pe acest segment şi ale căror raportări sunt îngrijorătoare pentru viitorul industriei.

După avizul OMS din aprilie şi negocierile cu Ministerele Sănătăţii şi Turismului, toate resoturile balneare europene sunt funcţionale. Ne pare foarte rău pentru colegii noştri din România şi este dificil să înţelegem blocajul cu care se confruntă, în special prin faptul că industria turismului de sănătate din România s-a dezvoltat constant în ultimul deceniu doar datorită eforturilor sectorului privat”, precizează în document preşedintele ESPA, Thierry Dubois. În acest context, OPTBR a transmis o scrisoare deschisă Guvernului, în care prezintă situaţia organizaţiilor din România care continuă lupta pentru a evita colapsul industriei.

Dacă până la începutul pandemiei industria balneară şi SPA s-a dezvoltat constant datorită eforturilor din partea mediului de afaceri românesc, acum suntem într-o situaţie în care susţinerea acestui domeniu depinde aproape integral de deciziile şi restricţiile impuse de Guvernul României. Prin Hotărârea CNSU nr. 28 din 11 iunie 2020 s-a permis reluarea activităţii de tratament balnear, iar prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1078/2020 s-au interzis procedurile definitorii pentru obiectul nostru de activitate, pe bază de resurse naturale. Acestea sunt însăşi esenţa şi definiţia tratamentului balnear şi, totodată, motivul pentru care clienţii accesează acest tip de turism de sănătate”, se mai arată în scrisoarea transmisă autorităţilor.

Sursa: Industria balneară, în pragul falimentului

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.