La pas prin galeriile bucureștene: ce vedem pe simeze la mijloc de februarie

Articolul face parte din ciclul ,,La pas prin galeriile bucureștene”, rubrică înființată de mine și consacrată deja, din luna mai 2015, în ziarul Jurnalul Bucureştiului. Recomand: expoziția personală ,,Autoportret cu anemone” de Vasile Mureșan-Murivale la galeria Căminul Artei, expoziția de ceramică contemporană ,,Secvențe intime” la galeria Galateea, proiectul „Fragil” la galeria Orizont. Recomandări de Claudiu Victor Gheorghiu, în calitate de artist profesionist- membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România(filiala AFAPRR) și de jurnalist cultural, 12 februarie 2021.

Palatul CEC (fragment), București, Calea Victoriei nr. 13, fotografie de Claudiu Victor Gheorghiu, iunie 2016

Articolul face parte din ciclul ,,La pas prin galeriile bucureștene”, rubrică înființată de mine și consacrată deja, din luna mai 2015, în ziarul Jurnalul Bucureştiului („Le Petit Parisien”).

Notă. A se vedea și Supliment cultural, La pas prin galeriile bucurestene (Rubrica lui Claudiu Victor Gheorghiu)

Galeria Căminul Artei: Expoziția personală ,,Autoportret cu anemone” de Murivale

Vasile Mureșan-Murivale (n. 1 aprilie 1957, Arcalia, jud. Bistrița-Năsăud) este un pictor român contemporan, pe care l-am mai prezentat cititorilor ziarului Jurnalul Bucureştiului, vă reamintesc de ,,Arcalia și neamul meu“, tot la galeria Căminul Artei, în februarie 2016. Semnează cu pseudonimul care i-a creat deja notorietate: Murivale. Despre expoziția personală ,,Autoportret cu anemone”, mărturia artistului am găsit-o pe o pagină de socializare: ,,voi deschide o expoziție cu tema autoreprezentării în dialog cu anemonele, florile preferate de pictori, o expoziție cu 1000 de lucrări așezate într-un spectacol vizual, ambianță de interior”.

Expoziția nu va avea vernisaj, dar se poate vizita în perioada 15 februarie – 1 martie 2021, la galeria Căminul Artei (parter și etaj), str. Biserica Enei, nr. 16, București. Este un eveniment organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România și UAP Filiala Pictură București.

Afișul expoziției personale ,,Autoportret cu anemone”, Vasile Mureșan-Murivale. Concepție afiș: Claudiu Victor Gheorghiu©

Galeria Galateea: Expoziția de ceramică contemporană ,,Secvențe intime”

Din acest an, Jurnalul Bucureştiului („Le Petit Parisien”) și Intell News sunt parteneri media ai galeriei Galateea, așa că revin după 14 ani în spațiul unde am avut pe simeze a IV-a (și ultima!) expoziție personală cu artă religioasă, organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România în 2007,  dar de această dată ca jurnalist cultural.  Expoziţia de ceramică contemporană ,,Secvențe intime” se poate vizita în perioada 16 februarie – 24 martie, la galeria Galateea, adresa: Calea Victoriei 132, Bucureşti. Program de vizitare: luni-vineri: 14:00-18:00.

Comunicat de presă

Un nou grup de artişti ceramişti din generaţia 2016-2018 şi-a propus să abordeze o temă comună – Secvențe intime – păstrându-şi fiecare libertatea de expresie. Astfel, cei nouă artişti au abordat gânduri, temeri, întrebări intime, pe care în viaţa de zi-cu-zi nu le-ar povesti sau împărtăşi într-o conversaţie ci numai într-un dialog interior cu ei înşişi. Reflexii, gânduri, manifestări ce pot fi codificate în limbaj artistic, într-un cod al semnelor, poate abstracte sau golite de acţiune. Şi totuşi acesta rămâne demersul reflexiv pe care artiştii şi l-au propus, mergând până la extragerea unei seminţe din sinele ascuns privirii şi dezvăluită în materialul ceramic. O dezvăluire cu timiditate a unor simţiri interioare, spre o autocunoastere dar şi spre cunoaşterea celorlalţi membri ai grupului.

Ieşiţi dintr-un spaţiu al tăcerii unde s-a produs o simbioză de idei , trei din cei nouă artişti au recurs la un demers inedit, acela de a concepe şi modela în comun dar secvenţial, în trei etape, o lucrare care să poarte amprenta fiecăruia. Aceste experienţe, experimente şi sentimente fac parte din laboratorul cu adevărat intim al artiştilor: Andreea Bădrăgan,  Nicoleta Blegu,  Miruna Coman, Victor Costache, Ana Maria Maioru, Andreea Năstase, Petronela Roşu, Marius Stanciu,  Anca Vintilă Dragu.

Afișul expoziției de ceramică contemporană ,,Secvențe intime”

Galeria Orizont: proiectul „Fragil”

 Comunicat de presă

Proiectul „Fragil” reunește două expuneri personale în acelasi timp având o temă comună, aceea a fragilității. Lucrările de artă textilă sunt semnate de Athena Dumitriu,  iar lucrările de sticlă aparțin artistei Mădălina Ion-Dima. Curator: Marijana Bițulescu. În perioada 15 februarie – 11 martie 2021 vă așteptăm să vizitați galeria de artă „Orizont” să le descoperiți.

Athena Dumitriu este absolventă a Universității Naționale de Arte Bucuresti, Facultatea de Arte Decorative și Design, departamentul Arte și Design Textil (licență 2011, masterat 2013). „Din multitudinea tehnicilor Artelor Textile m-am apropiat mai mult de cea a cusăturii simple cu acul și de cea a colajului. În miniatura textilă folosesc, în mare masură, fir de ață subțire obținând un efect asemanător desenului în peniță. Urmaresc expresivitatea liniei și o paletă cromatică redusă.” (Athena Dumitriu)

Mădălina Ion-Dima este artist vizual, născută în 1972, în București, este absolventă a Universității Naționale de Arte București, Facultatea de Arte Decorative și Design, specializarea sticlă Licența 2011 și Master 2019, în prezent doctorand. Membru titular al UAP din România Filiala Arte Decorative. Începând din anii facultății a participat la expozițiile de grup: „Salonul Sticlei” edițiile 2008-2020, „Bienala Artelor Decorative” edițiile din 2012, 2019, „Continuitate în Artele Focului„ la Galeria Art Youself în 2014, la expoziția „În Alb/În Negru” în 2018, „SNAC – Salonul de Miniatură Textilă” în 2020, organizate în București și la Bienala Națională „Metafore incandescente”, Cluj,2020 . A partcipat la expoziții internaționale în Bulgaria, „International Biennale of Glass”, la Sofia edițiile din 2017 și 2019; „ArtRozaliada”, Veliko Tarnovo, edițiile 2018, 2019, 2020; în Cehia, la Sazava, „Ways of Glass” din 2018.

Sticla este mediul în care mă regăsesc și mă exprim cu precădere, creațiile mele fiind experimente în care sticla dialoghează cu firul textil sau alte materiale. Ansamblajele și instalațiile pe care le creez sunt îmbinări neconvenționale de tehnici, țeserea sau croșetarea firului de iută combinate cu sticla prin coasere. Asocierea sticlei cu alte materiale, folosirea redusă a culorilor și simplitatea formelor au ca scop exprimarea expresivității sticlei și a poetnțialui oferit de îmbinarea tehnicilor și juxtapunerea materialelor. Fragilitatea este aspectul vieții pe care vreau să îl redau în mod special în lucrările mele. Sursa de inspirație o reprezintă fragilitatea pe care o găsesc în orice formă, în lumea interioară, a emoțiilor proprii sau din lumea exterioară, fragilitatea găsită în complexitatea naturii, în aripile unei insecte. Creațiile mele sunt modalitatea prin care exprim simbioza dintre ce trăiesc, ce văd, ce simt și este felul în care povestesc despre propria feminitate, despre cele două laturi intrinseci, fragilitatea și sensibilitatea.” (Mădălina Ion-Dima)

Parteneri media: Modernism.ro, Jurnalul Bucureștiului, Intell News, ArtLine, Leviathan

Galeria Orizont │U.A.P. din România, B-dul Magheru, nr. 34 A, București, Program:  luni-vineri: 11.00 – 19.00. Galeria „Orizont” este galeria de artă Uniunii Artiștilor Plastici din România și are ca scop promovarea artei decorative româneşti.

Afișul proiectului „Fragil”

Grupaj realizat pentru  Jurnalul Bucureştiului („Le Petit Parisien”) de Claudiu Victor Gheorghiu, artist vizual, afilieri: membru titular Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România (AFAPRR), consilier media și al CD al AFAPRR a Uniunea Artiștilor Plastici din România și membru al Consiliului Director al Visarta; în subsidiar jurnalist cultural: Senior Editor al agenției de presă Intell News şi coordonator al paginilor de cultură (în limbile română şi engleză Intell News Romania), Senior Editor al ziarului Jurnalul Bucurestiului, publicist comentator al ziarului Ultima Oră

 

3 COMENTARII

Comments are closed.