Acasă Literatura Noi, înainte şi după…(de la corespondenta noastră, conf. dr. Cristina – Mihaela...

Noi, înainte şi după…(de la corespondenta noastră, conf. dr. Cristina – Mihaela Barbu, Craiova)

Cristina Barbu

Am avut întâlnirea de mulți, mulți ani….Dimineaţa ne-am întâlnit în curtea liceului cu câțiva profesori, aceia care oficial s-au implicat în organizarea întâlnirii. S-a strigat catalogul, până s-a ajuns la mine, am avut timp să observ în jur, să disec, să miros, să bârfesc cu mine însămi. Fiecare se prezenta, pe un panou punea cineva poza noastră de acum 25 de ani, decupată din tabloul de sfârşit de liceu, alături de poza de acum, trimisă de noi pe email. Deşi la început, părea că uşor, uşor vom reuşi să recreem starea aceea de la finalul liceului, la un moment dat, am realizat că după atâția ani, suntem nişte străini.

Când au început cu doctorate, cu activitatea profesională, unul chirurg renumit la Geneva, altul, informatician în Silicon Valley, unul, profesor la Universitatea din Viena, altul cercetător, şef de departament la NASA, m-am făcut mică, eram amețită, eram năucită, nimeni nu spunea de familie, de copii, dacă este fericit, dacă i se pare că a reuşit, ba vreo doi s-au lăudat cu amantele, cu copii făcuţi pe apucate, cu cine se găsea liber. Ce contează, ce mai contează în ochii oamenilor? Când mi-a venit rândul, m-am ridicat şi am spus: „am doi copii, Mihaela şi Mihai şi asta este cea mai mare realizare din viaţa mea, singura la care merită să mă gândesc acum și oriunde”. Atunci s-a ridicat cineva şi a spus: „şi eu am doi copii”, apoi altcineva, care avea trei, apoi, o colegă, are un băiat și o familie fericită. Mi s-a părut mai normal așa, să nu ne întâlnim peste ani să ne gonflăm în faţa celorlalţi, să ne strigăm reuşitele, realizările profesionale, să ne justificăm straturile de grăsimi aşezate pe fund şi burtă, lanţurile grele de aur şi limuzinele parcate în faţa liceului.

Se povesteşte că în palatul unui rege trăia un sclav pe care regele îl iubea foarte mult şi căruia i-a oferit poziţii din ce în ce mai înalte în regatul său, până când l-a făcut ministrul trezoreriei regale. Regele i-a spus însă să nu uite niciodată de unde a venit. De când a devenit ministru, sclavul obişnuia să se încuie în fiecare zi, timp de o oră, în camera trezoreriei. Ceilalţi miniştri, fiind invidioşi pe el, i-au spus regelui că acolo se petrecea ceva dubios. În ziua următoare, regele s-a dus la camera trezoreriei şi s-a uitat înăuntru printr-o crăpătură din perete pentru a vedea ce făcea sclavul său acolo în fiecare zi. Nu mică i-a fost mirarea, când l-a văzut pe acesta dezbrăcându-se de straiele regale şi punându-şi înapoi zdrenţele şi lanţurile de sclav. Astfel, el se privea în fiecare zi în oglindă, timp de o oră, pentru a nu uita de unde plecase. Regele a intrat în cameră şi l-a îmbrăţişat pe ministrul său care fusese sclav, spunându-i: „Frate, îţi multumesc că mi-ai amintit că şi eu sunt doar un simplu sclav al Regelui Regilor.”

A venit și Valentin. Nu am vorbit, nici nu am știut când a intrat, deși cu ani în urmă, îi simțeam pașii oriunde. La un moment dat, m-am întors și ochii mi s-au întâlnit cu ai lui. M-a privit foarte intens, dar rece și un tăiș de cuțit mi-a străpuns corpul. Apoi a întors privirea. Nu știam că va veni, auzisem că locuia într-una din țările nordice, probabil, chiar dacă am plătit, deseară nu mă voi duce la masa festivă. Când am spus că am doi copii, am întors fără să vreau capul spre el, zâmbea oarecum ironic, dar și trist, el era singurul din sală care știa că eu nu pot avea copii. Dar zâmbetul lui, nu știu, l-am înțeles sau nu, m-a făcut să-mi promit că mă voi duce seara la cină. Valentin nu mai este soarele după care mă rotesc eu, satelit credincios și veșnic. Au trecut mulți ani de atunci, acum eu hotărăsc. Era un cântec a lui Jacques Brel „Les bourgeois”. Doi tineri, Pierre şi Jojo ies de la şcoală. La o terasă, în faţa liceului, o masă la care stau câţiva burghezi, un notar, un avocat, realizaţi, apretaţi, afectaţi. Cei doi tineri, arată cu degetul la burghezi, îşi arată fundurile, ţipă, dansează în faţa lor şi cântă: „Burghezii sunt ca porcii, sunt graşi, bătrâni şi stupizi….”. Aceştia, ofuscaţi, indignaţi, se ridică de la masă şi pleacă.

Trec anii…Tinerii îmbătrânesc…Peste timp, unul devenit notar, celălalt avocat, stau aşezaţi la o masă în faţa unui liceu, realizaţi, apretaţi, afectaţi. La liceul din faţă, se termină orele, câţiva tineri ies, dau cu ochii de burghezi, râd, se strâmbă, se scălâmbăie, îşi arată fundurile şi cântă: „Burghezii sunt ca porcii, sunt graşi, bătrâni şi stupizi….” Burghezii, copiii senini de acum 20 de ani, ofuscaţi, indignaţi, se ridică de la masă şi pleacă.

Morala? La un moment dat, toţi devenim ceea ce dispreţuim la 20 de ani, ceea ce urâm la 20 de ani, nişte burghezi realizaţi, apretaţi, afectaţi, acri şi mofluzi, uitând ceea ce am iubit, ceea ce am visat, ne acrim, ne posomorâm, ne îmbolnăvim de bătrâneţe. Timpul trece repede, urât și murdar peste inimile noastre senine, calde şi neîntinate. Nu avem scut împotriva oamenilor răi din jur, nici nu realizăm la început că există, nu ştim să ne apărăm de dragoste fără noroc, de trădare, de neîncredere, de minciună, de teamă, oamenii cresc mari, răi şi laş…şi viaţa se împarte în două, pentru totdeauna…. Noi, înainte şi după…

Conf. dr. Cristina–Mihaela Barbu (Craiova)

,,Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova ….(cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie–1993 şi psihologie–2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile, Doamna Cristina–Mihaela Barbu–mai presus de acestea–este un intelectual rasat şi scriitor cu talent incontestabil, bine cultivat…..” (Dan Lupescu)

Notă. Celelate articolele ale autoarei C ristina-Mihaela Barbu în Bucureştiului

Nota redacției

Articolul precedent„Cea mai solo chitară solo” cântă în cel mai boem loc din București – Scena Green Hours. Recital Maxim Belciug
Articolul următorTeleviziunea Română îşi ia rămas bun de la marele actor și om de cultură, maestrul Mitică Popescu
Fizician teoretician și matematician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.