Antoni Placid Gaudí i Cornet (Antoni Gaudi, 1852 – 1926, arhitect catalan celebru atât pentru stilul său unic cât și pentru proiectele sale puternic individualizate) numit și „Arhitectul lui Dumnezeu”, a fost cel mai faimos arhitect spaniol și unul dintre cei mai neobișnuiți și totodată fascinanți arhitecți de la începutul secolului al XX-lea. Atât de original și fantastic, el se distinge de toți ceilalți prin creațiile sale onirice, viu colorate și ultra stilizate.
Pionier al noii arte în Spania, Gaudí a marcat spiritul operelor sale de artă. Este aproape imposibil să mergi pe străzile Barcelonei fără să vezi lucrările incredibile ale lui Antoni Placid Gaudí i Cornet (Antoni Gaudí), capitala Cataloniei datorând mult acestui măreț arhitect modernist, care a adus prospețime și originalitate peisajului său. Barcelona fiind cel mai modern oraș din Spania la acea vreme, Gaudí a dezvoltat un interes viu pentru arhitectură și-a îmfrumusețat-o efectuând opere desăvârșite! 
Este un oraș plin de comori ascunse, care va face șederea fiecărui vizitator de neuitat, fiind unul dintre cele mai frumoase orașe din întreaga lume ce atrage atâția turiștilor de-a lungul anilor, iar Gaudí, una dintre figurile emblematice, arhitectul vizionar care a transformat Barcelona și-a decorat-o folosind imaginația sa grafică extrem de bogată. Visător înclinat spre „avangardism”, el s-a inspirat din mitologie, natură și înseși societatea, îmbinând tradițiile populare cu evoluția industriei științifice. Designul lui Gaudí este complet original purtând, printre altele, influențe din arhitectura islamică și gotică. În lucrările sale a realizat o combinație impresionantă de arhitectură și sculptură, oferind soluții statice deosebit de îndrăznețe.
Opera sa este o căutare continuă a esteticii și armoniei folosind mozaicuri colorate din plăci ceramice mici pentru a crea modele unice prin sculpturile sale. Culorile moderne, calde și vibrante sunt amestecate minunat cu forme geometrice și obiecte suprarealiste. Decorul este impresionant captivând atenția vizitatorilor de la primă vedere ale minunilor ce li se perindă prin fața ochilor. În spatele formelor arhitecturii sale, natura rămâne o sursă constantă de inspirație: suprafețe curbate și contururile, pentru a străluci în lumină ceramica viu colorată, figurile creaturilor marine, ferestrele ca găuri într-un stup și bineînțeles faimoasele-i reptile și dinosauri. În acest stil gotic cu decor bogat, exotic, totul conferă o euforie deosebit de intensă. Parcul Güell (parc cu elemente arhitectonice deosebite, situat în partea superioară a colinei El Carmel în districtul Gracia al Barcelonei din Catalonia, proiectat dearhitectulAntonio Gaudíși construit între anii 1900-1914, din 1984 aflat printre locurile din patrimoniul mondial Unesco) servește drept muzeu dedicat lui Antoni Gaudí, deoarece acesta fusese reședința sa. Hai, însă, să aflăm câteva date biografice despre viața și capodoperele acestui superb arhitect care împodobesc orașul, acestui vizionar ce parcă ar fi venit dintr-o altă epocă, cu mult chiar înaintea celei ce aztăzi trăim.
S-a născut în locația probabil Reus, dacă nu Riudoms din vecinătate (botezat sigur în Reus din Catalonia, la 25 iunie 1852) fiind cel mai mic dintre cei cinci copii din familia sa, tatăl său lucrând ca aramist. De la o vârstă încă fragedă a început să-și arate talentul deosebit la desen. La școală a excelat în geometrie, muzică și greaca veche. Din tinerețe a suferit de reumatism ceea ce l-a făcut să fie mai retras, mai inchis în sine, introvertit, suspicios, oarecum curios și îndepărtat de ceilalți. Era vegetarian, foarte religios, ades postind până la epuizare. În 1868 a venit să studieze la Barcelona, orașul care l-a fascinat din primul moment. Din 1875 până în 1878 a slujit în armată, dar sănătatea lui slabă nu i-a permis să ia parte la războiul din Spania, însă i-a permis să-și continue nestingherit studiile, fiind deja înscris la Școala Superioară de Arhitectură din Barcelona. Pentru a-și finanța studiile, a realizat modele și planuri pentru arhitecții cunoscuți ai orașului, intrând astfel în contact cu modernismul care începea să-și facă apariția. Apoi și-a finalizat studiile, urmând în același timp cursuri de economie, filozofie, istorie și estetică, cu note însă destul de moderate, ceea ce l-a făcut pe directorul școlii sale, Eli Rogkent, să comenteze spunând: „Dăm acest titlu academic fie unui nebun, fie unui geniu. Timpul va spune”…
Primele sale lucrări au fost două felinare pentru iluminatul stradal din oraș, comandate de Consiliul municipal al Barcelonei. Mai târziu a creat prima sa lucrare importantă, celebra Casa Vicens, care l-a făcut cunoscut pe scară largă.
- În 1878 a participat la Expoziția Internațională de la Paris, una dintre lucrările sale în special impresionând un patron al artelor, industriașul catalan Eusebi Güell, care i-a comandat tânărului arhitect să lucreze la conacul Güell, la Palatul Güell, precum și la faimosul Parc Güell.
- În 1885, Gaudí a părăsit Barcelona pentru a scăpa de epidemia de holeră care lovise orașul stabilindu-se în casa unui prieten din mediul rural catalan.
- În 1888 o altă expoziție internațională la care a participat a făcut ca faima sa se răspândească în toată Spania. A primit numeroase comenzi, lăsând pe cele mai multe neterminate.
- Din 1902 începând, designul său arhitectural a început să sfideze stilistica de până atunci, convențională, în același timp începând să creeze o nouă structură arhitecturală de echilibru care să poată sta pe verticală fără suport intern sau extern, ci coloane înclinate spre interior pentru a utiliza împingeri diagonale și cupole ușoare din ceramică, uneori transparente.
- În 1906 s-a stabilit într-o casă din Parcul Güell, care găzduiește acum Muzeul Gaudi. A locuit acolo cu tatăl și nepoata sa (mama îi murise deja) până în 1925 când, cu câteva luni înainte de moarte, se va muta la atelierul său din Sagrada Família.
- În 1910 a organizat o mare expoziție retrospectivă la Grand Palais des Champs-Elysées (sală de expoziții și un complex muzeal cu o suprafață de 77 000 m2, cu cca 2 milioane de vizitatori anual, localizat în cartierului celebrulu bulevrad parizian Champs-Élysées în arondismentul 8 – pe Avenue Winston-Churchill, a cărei construcție a început în 1897 ca urmare a demolării a Palais de l’Industrie, ca o parte a lucrării de pregătire pentru Expoziția Universală din 1900-când a fost dată în folosință) rămânând fascinată de abordarea sa estetică extinzându-și astfel și mai mult reputația peste hotare.
- Din 1915 Antoni Gaudí s-a dedicat exclusiv construcției La Sagrada Familia trăind în atelierul din incinta ei, în care se mutase chiar cu câteva luni înainte de moartea sa, numeroasele comenzi pe care le primise fiind executate de echipa sa de creație, sub supravegherea sa directă și-ai cărei membri vor deveni și ei arhitecți celebri.
Cu toate acestea, va trece printr-o perioadă deosebit de grea pentru el, petrecându-se evenimente care îl vor zdruncina în mod deosebit: moartea nepoatei sale, a asistentul său principal și-a vărului său, a lui Eusebi Güell. În același timp, criza financiară din 1915 a paralizat construcția templului Sagrada Familia. În continuare și-a dedicat viața reconstruirii Catedralei din Barcelona, abandonând în același timp toate celelalte comenzi, refuzând însă cu încăpățânare să renunțe la visul lui de-a termina construcția templului Sagrada Familia lucrând la ea cu febrilitate. Gaudi a găsit în sfârșit scopul și liniștea pe care o căuta. Singurul motiv pentru care mai părăsea biserica a fost rutina sa religioasă zilnică bucurându-se de câte-o plimbare la biserica vecină, unde se ruga în fiecare dimineață. În dimineața zilei de 7 iunie 1926, în timp ce se îndrepta spre biserică, a fost lovit de un tramvai care trecea, căzând grav rănit și leșinat. Hainele ponosite pe care le purta și faptul că nu avea vreun act de identitate sau orice alt document după care să-i fie recunoscut numele, i-au făcut pe trecători să-l considere vreun cerșetor. Un polițist l-a dus cu taxiul la spital și de-abia a doua zi a fost recunoscut de un preot, pierzându-se timp valoros, încât sănătatea lui a ajuns la un așa punct critic, că medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Antoni Gaudí s-a stins din viață pe 10 iunie la vârsta de 74 de ani.
Ce altceva am putea spune despre viața acestui mare geniu al arhitecturii ? Ca orice geniu, avea și el unele curiozități, mai puțin cunoscute! Din cauza bolii sale, a devenit vegetarian de la o vârstă fragedă la îndemnul medicului său. Antoni Gaudi nu a vrut să-și proiecteze clădirile. El a preferat să își construiască modelele 3D pentru a crea o descriere mai exactă a ceea ce vedea în mintea sa. I s-a dat numele de „Arhitectul lui Dumnezeu” din cauza numeroaselor imagini religioase care apar în operele sale. Primul său proiect a fost să facă lămpile de la Royal Plaza din Barcelona. Semafoarele mai sunt încă acolo și azi. Nu s-a căsătorit niciodată. Totuși, opera vieții sale este Sagrada Familia care a rămas neterminată. Cea mai mare parte a lucrărilor lui Antoni Gaudí au fost realizate la Barcelona, dar influența sa s-a răspândit în toată Europa. Pentru a-i înțelege mai bine talentul, iată aici o enumerare ale celor mai frumoase 8 lucrări arhitecturale ale operei sale:
- Casa Vicens, prima lucrare arhitecturală a lui Antoni Gaudi, creată între 1883 și 1888, comandată de un agent de bursă pe nume Manuel Vicens Montaner. Latura sa de „art nouveau” în combinație cu arabescurile sale de iederă și motivele păsărilor pe ramele ușilor, fac din Casa Vicens o operă de artă. Mozaicurile sale de influență maură și motivele geometrice sunt reprezentări perfecte ale creativității lui Antoni Gaudi. Casa Vicens este acum Muzeul Gaudi Casa și găzduiește o colecție de mobilier și obiecte proiectate de arhitect.
- Palais Guell, înregistrat în patrimoniul mondial Unesco. Palatul a fost construit între 1886 și 1891 pentru industriașul Eusebi Guëll. Este situat chiar în centrul Barcelonei, pe un mic teren într-o alee îngustă. Pentru a da un sentiment de spațiu, l-a dezvoltat în opt niveluri și a folosit pereți despărțitori, nișe și galerii sculptate. În sala principală de muzică au avut loc concerte și recepții, la care a participat elita economică și socială a orașului. Deasupra holului central pătrat care simbolizează pământul se ridică turnul clădirii care simbolizeasă cerul. Sfera lumii, discul solar și crucea creștină se disting deasupra lui. Exteriorul auster cedează locul unui interior somptuos, organizat în jurul unui vestibul central și a unei cupole parabolice. Exista și o rampă în formă spiralată pentru trăsuri.
- Palais Guell, construită în 1877. În anul 1900 a fost cumpărată de către industriașul Josep Batlló, care a ales-o datorită locației sale pentru a o demola și a construi o casă impresionantă care să iasă în evidență printre vilele de pe Passeig de Gràcia. În 1904 l-a angajat pe Antoni Gaudí cerându-i să creeze ceva unic, fără a-i impune restricții. Arhitectul îl convinge că este capabil să reconstruiască clădirea existentă cu tehnicile modernismului, art-nouveau și în 1906 îi predă o clădire extrem de excentrică și din cauza aspectului său osos, este cunoscută și sub numele de „Casa oaselor”. Parterul clădirii are ferestre neregulate, ovale, iar peretele său de piatră pare fluid, în timp ce fațada este decorată cu mozaicuri colorate de dale ceramice sparte. Un pol de atracție pentru vizitatori este acoperișul, care arată ca spatele unui balaur sau dinozaur – unii cred că se referă la balaurul ucis de Sfântul Gheorghe, Sfântul patron al Catalaniei, lângă el aflându-se o turelă care se termină în cruce. Are o fațadă unică făurită din piatră, fier forjat, ceramică policromă și sticlă. În interior, totul este curbat, fiind o provocare arhitecturală incredibilă. Această operă de artă este considerată una dintre cele mai frumoase din lume.
- Parcul Güell, lucrare comandată tot de Eusebi Guëll, după cum indică și numele său, inițial având 60 de case din care doar 3 mai rămân. Cu toate astea, frumusețea locului rămâne uimitoare prin formele sale geometrice, coloratura originală și neobișnuită. Parcul Güell, declarat patrimoni mondial Unesco în 1984, este cea mai colorată creație a lui Antoni Gaudí și unul dintre cele mai mari complexe arhitecturale din Europa. Parcul Güell a fost finalizat în jurul anului 1914, iar intrarea cu cele două pavilioane și scara mare cu salamandra colorată, care a devenit simbolul său, a fost deschisă locuitorilor orașului în 1922. Așa-numita „Camera cu o sută de stâlpi”, piața închisă și decorată cu sticlă și mozaicurile ceramice caracteristice, precum și Grand Plaza Circular, un spațiu deschis cu mozaicuri colorate, cu vederi uimitoare ale orașului și poate cu cea mai lungă bancă din lume, de 152 de metri, toate impresionează vizitatorii. Se spune că aceasta bancă a fost construită anatomic, pentru asta punând un lucrator să-și ia o poziție cât mai relaxantă, după care i s-a dat băncii curbura necesară pentru un sprijin cât mai comod curburilor spatelui ! În interiorul parcului există și funcționează ca muzeu casa în care Gaudi a locuit împreună cu tatăl și nepoata sa din 1906 până în 1926.
- Sagrada Familia, lucrare majoră a lui Antoni Gaudí, o bazilică din Barcelona a cărei construcție a început în 1882. Templo Expiatorio de la Sagrada Familia (Templul Sfintei Familii), numele complet al celei mai ciudate biserici din Europa, a fost magnum opus a arhitectului, astăzi fiind emblema Barcelonei și inclusă în Patrimoniu Mondial. În 1883, Gaudi preluând-o i-a schimbat complet designul inspirându-se în principal din natură. Profund religios, clopotnița centrală a lui Iisus Hristos și cea mai înaltă din lume, a calculat-o la 170m, exact cu un metru mai jos decât dealul Montjuïc din apropiere, din profund respect spunând că: „dacă Natura este opera lui Dumnezeu și figurile arhitecturale provin din Natură, atunci lucrarea lui Dumnezeu continuă prin arhitecți”. Timp de 16 ani Antoni Gaudí a locuit în templul în construcție ca un sihastru, iar după moartea sa a fost îngropat în cripta catedralei. Templul a fost finalizat aproximativ 20%, în timp ce doar un singur turn fusese ridicat, cel de pe fațada Nașterii Domnului, una dintre cele trei fațade ale templului. Lucrările au continuat până la războiul civil spaniol, timp în care atelierul lui Gaudi a fost distrus, împreună cu planurile pentru catedrală. Construcția templului, continuă de la sfârșitul războiului civil și până astăzi, bazându-se pe diferite versiuni ale planurilor pierdute, dar și pe planurile altor arhitecți. Potrivit experților, dacă construcția templului ar continua cu tehnicile lui Antoni Gaudí, pentru finalizare ar trebui 100 de ani! Pe el însă nu-l preocupa timpul, după cum reiese din fraza care i-a fost atribuită: „Clientul meu nu se grăbește”. Nici până azi neterminat, edificiul arhitectural unic este programat să fie finalizat în 2026, pentru a coincide cu 100 de ani de la moartea sa…
- Cellier Guell, această pivniță a fost construită pentru a găzdui producția de băuturi a lui Eusebi Guell. Cu o lungime de 28 de metri și o înălțime de 14 metri, beciul Guell este o lucrare mai puțin cunoscută a artistului. Cu toate acestea, regăsim stilul său special cu partea unghiulară a fațadei și materialele utilizate și, desigur, cu locația lucrării: în Barcelona.
- Casa Mila a fost concepută ca un conac și prefigurează ca reprezentant al modernismului spaniol. Aceasta este penultima lucrare arhitecturală a artistului. Fațada clădirii, pe 9 niveluri, este realizată din calcar, cu excepția părții superioare, care este acoperită cu dale albe. Casa Milà este de asemenea dotată cu un simbolism religios puternic, cu fragmente din Ave Maria în limba latină pe cornișa superioară. Este unul dintre cele mai vizitate 10 locuri turistice din Barcelona.
- Cripta Coloniei Guell, construită între 1908 și 1914 este un proiect neterminat al arhitectului. În timp ce Guell se îmbolnăvește, Antoni Gaudí renunță la proiect. La bază se află o biserică dublă, de 25 de metri lățime pe 60 de metri lungime; cripta Coloniei Guëll rămâne un frumos monument mult superior celorlalte. Geniul lui Antoni Gaudí poate fi văzut chiar și în acest gen de lucrări neterminate.
Antoni Placid Gaudí i Cornet (Antoni Gaudia) fost expresionistul modernismului în Barcelona și unele dintre lucrările sale sunt salvate intacte chiar și în zilele noastre, făcând oamenii să îngenuncheze în fața talentului său inspirat și a mentalității sale unice. A fost unul dintre cei mai renumiți arhitecți care a fost recunoscut pentru munca sa și a fost recompensat ca o personalitate proeminentă în istoria Barcelonei. Faptul că edificiile sunt prețuite și rămân identice cu modelarea originală reflectă admirația și respectul profund arătat acestui arhitect care a fost responsabil pentru înfrumusețarea unui întreg oraș și a unei întregi epoci, rămânându-i, nu degeaba, denumirea de… „Arhitectul lui Dumnezeu”…
Alte articole ale autoarei Anna-Nora Rotaru în Jurnalul Bucureştiului
Notă. Completările din text, hyperlinkurile și imaginile video aparțin, în exclusivitate redacției.
[…] […]