Continuându-mi pelerinajul prin hâțișurile timpului și-ale istoriei, dau de-un loc minunat, uimitor, ascuns de ochii lumii la primă vedere, de vegetația luxuriantă care-l acoperă și-l ocrotește. Îmi încetinesc pașii și respir adânc aerul curat până-n adâncul plămânilor, cu mâna pe piept încercând să-mi domolesc bătăile inimii, căutând cu ochii mijiți să cuprind tot ce văd, ca să nu pierd niciun amănunt din ceea ce retina cu-ncetu-mi deslușește. Ce văd? O Minune, o minune dumnezeiască, fără de pereche: o bisericuță, una mică dar, unică în lume!
Vreau să aflu cât mai multe despre ea, curiozitatea mă îmboldește și sentimentele se revarsă din mine ca un fluviu plin de sfințenie, de pioșenie dorind, copleșită de emoție și de credință izvorâtă-n suflet să îngenunchez, rămânând un timp în tăcere, ca să pot simți până-n ultima fibră măreția momentului și-a monumentului, capodoperă a naturii îngemănate cu forțele divine. Această măreție vreau s-o împart cu voi, cei ce mă veți citi, în speranța că voi reuși, să vă fac să simțiți, chiar de-o fi o fărâmă doar din ceea ce eu simt. Această biserică și hramul Sfintei Theodora, se sărbătorește la 11 septembrie!
Bisericuța asta este a Sfintei Theodora în satul Vasta, Megalopolis–Arcadia, care a intrat în cartea Guinness pentru frumusețea și misterul ei, ca fiind unică în lume, un fenomen greu de imaginat, greu de explicat, fenomen pe care doar natura-l poate realiza sau, puterea aceea divina ce sfințește locul.
Nota redacției
Megalopolis sau Megalopoli (cuvântul grecesc pentru oraș mareeste un oraș) faimos pentru teatrul său antic, înconjurat de munții Taygetus și Tsiberou este cea mai vestică parte a prefecturii Arcadia și una dintre cele mai puțin populate zone din Peloponez, fiind singura comunitate aflată în creștere din Arcadia de vest.
Bisericuța bizantină, construită în cinstea Sintei mucenice Theodora, între anii 1050-1100 pe un teren pietros, într-o râpă idilică cu o pădure deasă de stejari înalți și frumoși. Are pereții groși de 70 cm, interiorul de dimensiuni mici, cu o lățime de 4m și lungime de 5 m, împrejmuită de-o pădure deasă de stejari și de cei 17 platani seculari care îmbrățișează templul, cuprinzându-l strâns între trunchiurile lor. Nici mai mult, nici mai putin, aceste trunchiuri pătrund în zidurile de piatra ale bisericuței, se împletesc în grosimea pereților și acoperiș, protejănd și susținând templul de elementele naturii și de orice mână profană, pentru ca apoi trunchiurile și ramurile lor să iasă prin bolta acoperișului și se îndrepte câtre cer.
La vechimea ei, te-ai aștepta după atâtea sute de ani care au trecut, să vezi doar ruine dar, descoperi cu mare uimire că templul este într-o stare aproape perfectă. Biserica Sfântei Theodora este o „minune”, cu cei 17 platani care ies prin acoperișul ei de piatră. Este fantastic, un miracol care atrage și țintuiește privirea vizitatorilor, în timp ce, din fundațiile sale țâșnesc ape curgătoare, băubile, ce trec la vale clipocind, șopotul lor fiind deslușit chiar de sub lespezile bisericii, precum și freamătul duios al frunzelor ce tresar în ritmul vântișorului jucăuș. Rădăcinile copacilor nu sunt vizibile, se împletesc subteran pe sub plăcile de piatră ale podelii, adăpându-se din apele ce ies la suprafață, ca să se răsfire-apoi întinzându-se la cine știe ce distanță, ținând astfel străns între trunchiuri și rădăcinile lor, intactă această mică minune de-atâtea și-atâtea veacuri !
În drumul spre ea, te farmecă traseul cu peisajele idilice pe care ți le oferă. Cu cât te apropii de acest lăcaș, cu atât auzi mai mult susurul apelor ce coboară la vale și misterul mitului începe să se desfășoare, dezvăluind în fața ochilor tăi minunea că, vrând apoi să o descrii, cuvintele n-ajung, deodată par sărace! Mii de pelerini vizitează biserica în fiecare an pentru a se închina și a admira acest complex unic ce domină peisajul pașnic. Tradiția afirmă că miracolul Naturii este legat de martirul Sfântei Theodora. Impresionant este că atât apele curgătoare ale râului subteran, cât și cei 17 copaci, după cum se zice, a fost dorința Sfintei înainte de-a-și da sufletul cerănd în ultima-i rugăciune: „părul meu să devină copaci și sângele meu să fie un râu pentru a-i uda”, dorință ce i-a fost satisfăcută. De-atunci, multă apă curge în pârâul de sub biserică, udă copacii și astâmpără setea oricărui trecător prin preajmă. Conform tradiției religioase, numărul copacilor este același cu anii Sfintei Theodora când a murit, adică la 17 ani ! Legenda spune că în locul în care a fost executată, sângele i s-a transformat într-un pârâu și părul în copaci. Mulți susțin că fenomenul nu are nicio explicație logică, greutatea platanilor ar fi putut ruina demult timp capela sau ar fi răsturnat acoperișul acesteia. Cu toate astea, biserica rezistă trecerii timpului și apa dă viață copacilor ce-o-mprejmuiesc.
Ce se știe însă despre Sfintei Theodora? Sunt sigură că doriți să aflați despre viața ei, așa cum i-a fost până la acea fragedă vârstă. La vremea aceea, în timpul Bizanțului, fiecare sat își avea autonomia, propria autoritate socială, administrativă și militară. Fiecare familie din sat trebuia să ofere un bărbat pentru armata sa și dacă acest lucru nu era posibil, trebuia să plătească angajarea unui mercenar care să o reprezinte. Se spune despre Theodora că locuia într-un sat din Peloponez, Vasta numit, chiar lângă Megalopolis și-ar fi fost fiica cea mare a unei familii sărace și foarte religioase, cu un tată în vârstă și bolnav, ce nu putea lua parte la luptă. Suma de bani necesară plății mercenarului ar fi fost prea mare pentru posibilitățile familiei, așa că Theodora, la vârsta de 17 ani, a decis să-și schimbe înfățișarea și să se alăture ca soldat în armata satului ei. A luptat cu mult curaj, a avansat în grad pentru vitejia de care dădea dovadă și-o tânără fată neputând rezista farmecului „tânărului soldat” s-a îndrăgostit de el.
Theodora nu a vrut să-și trădeze însă secretul, punând în pericol astfel întreaga-i familie. Oricât de mult a încercat să o convingă pe tânără, spunându-i că s-a dedicat Domnului, nu a reușit s-o facă și refuzând-o mereu tânăra s-a răzbunat. S-a culcat cu un alt soldat de la care a rămas însărcinată și s-a dus la comandantul armatei declarând că soldatul respectiv (adică Theodora) poartă vina! Refuzul Sfintei Theodora de-a se căsători neputând să-și dezvăluie secretul, a făcut să fie condamnată la moarte, alungată și executată pentru dezonorarea tinerei fete. Din rugăciunile ei până în momentul executiei i s-au auzit ultimile cuvinte, ce sunt scrise pe o inscripție de cum intri în capelă și-n care, în traducere se spune: „Hristoase al meu, iartă-i pe dușmanii mei, fă-mi trupul biserică, părul meu copaci și sângele meu pârâu” și rugămintea i-a fost împlinită pe loc!
O altă legendă susține că Sfintei Theodora a fost Augusta Teodora, fiica împăratului Constantin al IX-lea din dinastia macedoneană, despre care se spune că ar fi domnit ca bărbat între 1055 și 1056. Augusta Theodora, după cum susținea Mihail al VI-lea care i-a luat locul, ar fi murit îmbolnăvindu-se grav, în timp ce alții au spus că el însuși ar fi ucis-o și îngropat-o în pădure în locul respectiv! Câteva secole mai târziu, în jurul secolului al XII-lea, a fost construită această bisericuță în memoria ei și rămășițele i-au fost depuse și îngropate aici. Odată cu finalizarea bisericii, 17 copaci au răsărit pe acoperișul său atât cât și anii Theodorei când a fost ucisă și astfel legenda Sfintei Theodora s-a întregit! De-atunci, biserica stă acolo lângă apele unui torent care se intersectează cu râul Haradro și, deși este de dimensiuni reduse, impresionează pe fiecare vizitator care încearcă să justifice existența a 17 copaci înalți pe acoperișul său, fără urmă de rădăcini în partea de jos a acoperișul sau în interiorul bisericii.
Cercetătorii de la Universitatea din Patra au studiat biserica facând diverse observații. Multe povești în legătură cu Sfânta Theodora au văzut lumina zilei, cu o semnificație religioasă deosebită, legată în principal de viața, creația și istoria sa în general, dar toate includ „miracolul”. În 1996, laboratorul de geofizică al Universității din Patra a fost invitat de Direcția pentru restaurarea monumentelor bizantine și post-bizantine pentru a studia clădirea, astfel încât să se poată continua restaurarea acesteia. S-a efectuat un test revoluționar cu radiografie georadar și tomografie electrică. Rezultatele au aratat ca rădăcinile copacilor au pătruns în construcția de piatră a zidurilor, creând lacune prin care ajung în pământ unde se răsfiră împrejur, creând de fapt o rețea care menține clădirea în poziție verticală. Trunchiurile ies prin acoperiș dând coroane mari către cer. Au urmat lucrări de restaurare (1998-1999) în care zidăria a fost curățată și cimentată fără injecții de ciment, astfel încât rădăcinile copacilor să nu se usuce. Ele nu sunt vizibile sub acoperiș, nici pe pereți și nici în afara bisericii. Întreaga clădire este, desigur sub presiune din cauza acestei încărcături grele, s-au făcut unele reparații, neprofesionale din păcate, care au dus la unele modificări ale arhitecturii sale. Pentru a fi protejate picturile murale de umezeală, acoperișul a fost curățat de straturile de sol și frunze și o prelată a fost așezată în jurul fiecărui copac, având mare grijă să nu fie rănite rădăcinile. Au fost câteva glasuri ce-au vrut să taie copacii pentru a fi protejată biserica de dărâmare, dar clericii au interzis cu desăvârșire. În cele din urmă, a fost instalat un acoperiș din ardezie.
Ca explicație a fenomenului, niciun specialist nu a putut da una plauzibilă, zicând că din punct de vedere al științei agricole, este un miracol inexplicabil! Toți spun, că sub presiunea unui singur trunchi, pietrele zidurilor s-ar fi desprins, darămite a celor 17 în totalitate. Alții zic că întregul fenomen depășește orice explicație logică, naturală și științifică. În special când bat vânturile mari, cu puterea de-a dezrădăcina copacii, se înțelege ce forțe imense sunt exercitate de cei 17 copaci pentru a răsturna acoperișul și că forțele greutății ce se exercită și-ale vânturilor ar fi trebuit să doboare demult clădirea, precum și datorită amplasării capelei, dar și din cauza vechimii construcției. Aceasta însă sfidează legile fizicii, de 9 secole rămânând vitează în picioare, fără daune grave, așteptându-și mulțimile de oameni adunați la vecernie de sute și sute de ani la rând. Teologii afirmă că este o rară particularitate care demonstrează încă o dată intervenția lui Dumnezeu asupra creației Sale și-n asta constă și miracolul!
Eu nu caut să cercetez nimic, au făcut-o și-o pot face alții… doar mă închin în fața Miracolului Divin, a splendorii Naturii-mamă ce grijă are de toate, a celei ce-și odihnește acolo trupul pe vecie, având și eu o rugă a mea: Hristoase al meu, întoarce privirea spre noi, ne miluiește și ne izbăvește de toate relele ce azi bântuie omenirea, nu-i pedepsi pe dușmani ci apără-ne pe noi de răul lor. Și cu-asta spunând, arunc o ultimă privire, aprinsă privire de focu-mi lăuntric al credinței mele, mă închin cu pioșenie retrăgându-mă în tăcere din acest lăcaș sfânt, cu sufletul plin de credință și speranță, cobor încet panta să sorb un căuș de apă rece, cristalină ca aghiazma și răcorindu-mi fața, privesc în zare să caut înspre ce direcție s-o iau, ca un adevărat călător prin timp … spre ce alte minuni ? Vom vedea…
Alte articole ale autoarei Anna-Nora Rotaru în Jurnalul Bucureştiului
Bibliografie
Nota redacției
[…] Pași prin istorie, călător prin timp – Sfânta Theodora din Vasta (Corespondență de la Dr… […]