Moartea lui Tiberiu Ceia mi-a adus aminte de sunetele din anii 80, când viața în socialismul românesc de la firul ierbii avea o componentă intens manelizată și care este prea puțin studiată și înțeleasă. O componentă a existenței oamenilor obișnuiți din timpul socialismului, cultivată și cu acordul conducerii de Partid și de Stat, a fost dată de nenumăratele „cântece de voie bună”, după cum spune titlul de pe coperta albumului scos de Tiberiu Ceia împreună cu Ion Dolănescu în 1981. Este știut faptul că Tovarașa și Tovarășu’ îndrăgeau muzica de acest tip, că Irina Loghin era invitată mereu la sindrofiile Ceaușeștilor, unde răsunau și romanțele Ioanei Radu, pe care se pare că Nicolae o chemase chiar să cânte la parastasul tatălui fostului președinte al Republicii Socialiste România.
Republica aceasta putea la fel de bine să fie redenumită „Republica manelistă România”, pentru că pe lista cu „soliști” care interpretau diverse piese pe la petrecerile Ceaușeștilor și care erau promovați la radio și televizor, se numărau nume precum Benone Sinulescu, Gheorghe Turda sau Gică Petrescu. Gustul ceaușeștilor în materie de muzică, limitat la acești „guriști” ai socialismului de prost gust, a devenit un etalon colectiv. Socialismul zoios, combina voioșia cu soioșenia, efect continuat după prăbușirea regimului prin ieșirea la suprafață a continuatorilor acestei tendințe de mahalagizare socială și culturală.
Printre cele mai populare cântece, transformate în șlagăre ale manelizării mahalalelor socialiste, era și o piesă de pe primul album scos lui Tiberiu Ceia (16 iulie 1940-29 âmartie 2023) de către Electrecord, în 1971. Acesta conținea 4 piese (în formatul tipic EP), printre care melodii de mare respirație cum era „Păsăruică, Păsărea”, dar mai ales „Frumoasă-i vecina noastră”. Unele dintre cântecele lui Ceia vor fi imprimate ulterior pe casete audio ce purtau eticheta sugestivă cu „banda Lucky China”, ceea ce devenise garanția proastei calități materiale și artistice.
Piesele cântate de Ceia includ nenumărate referințe la „mândruliță” și la „măiculiță”, dar și la dăscăliță-îmi amintesc că piesa „Dăscăliță, dăscăliță” era prilej de referen parodic, în care „Dăscăliță, dăscăliță, ne-ai chemat de pe uliță” devenea „ne-ai luat de pe oliță”. Dar, dintre toate cântecele acestea, două piese rămân pentru mine inevitabil legate de acest socialism soios, dar voios. „Tot așa mă bate gândul” și „Frumoasă-i vecina noastră”, care răsunau în blocurile socialiste și care îmi provoacă și astăzi amintiri amestecate, de repulsie și nostalgie.
Stilul lui Ceia, un amestec manelizator, în care se combinau elemente de muzică lăutărească, cu influențe sârbești și cu ritmuri turcești, dar mai ales cu versuri vulgare și inepte, e relevant pentru atmosfera muzicală impusă de acești „rapsozi”. Cu accent puternic accent bănățean (noapcie, veșină, a sci, zâșie) și cu imaginea de Elvis al folclorului neautentic, îmbrăcat ca un țipțăr și cu voce de efeminată, Ceia cânta despre „veșina”, care „scoatie” capul pe fereastră și care îi producea cetățeanului înfierbânt pasiuni minore.
Din pick-upurile sovietice duduiau melodii doldora cu tot felul de aluzii erotice (ca în „Mărie, poale ciurate” unde deflorarea era tema centrală), iar variantele pe casetă audio făceau ca piesele acestea (cum sunt cele înregistrate cu Dolănescu, ce includeau titluri precum „Toată lumea-mi zice lotru” sau „Au, Au, Au, cum trece vremea” ori „Aoleo, leliță floare”) erau niște lamentații din gama „Au inima mea și-e frumoasă-i dragostea”. Singurul gând care îi „bătea” pe acești interpreți care ocupau mintea a milioane de concetățeni era „plecarea cu mândra în lume” (ca în „Tot așa mă bate gândul”) sau chiar invocarea lui Dumnezeu (horribile dictu în comunism) pentru pedepsirea „mândruței” infidele.
Aici varianta piesei, transmisă de Televiziunea română chiar în „epoca de aur”, în anul de grație 1975!
Doru Pop este profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017. Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014).
Notă. Articolele profesorului Doru Pop în Jurnalul Bucureştiului
Articole asociate
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
