Când orgoliile nefondate egalează corecta stăpânire a limbii române cu investirea cu sensuri și principii improprii corectitudinii ei. În voga dreptului la replică – răspuns la eseul domnului Dumitru Sârghie -Mitif „Un război nou se prefigurează la granița Prutului – Cel cu limba română” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Dr Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău) cu text „corectat” (doar) parțial

Zic. Iată că am/avem parte de un început de adevărată polemică dorită a fi corectă, constuctivă, loială deși contradictorie, căci numai contradictorie poate fi și în spirit critic  –semn  de  toleranță, democrație și cultură. Chiar m-am bucurat. Poate greșesc, dar de polemici activ și eficient susținute, de înaltă ținută intelectuală nu prea avem parte și nu le-am întâlnit, de fapt, nici într-o  publicație-singurele în stare să scoată adevărurile mai la suprafață. Voi dezvolta o narațiune mai vastă și mai detaliată pentru a argumenta demontarea pas cu pas a tuturor insinuărilor nereușite adresate mie venite din partea domnului Dumitru Sârghie-Mitif în replica sa la mesajul meu critic referitor la unele idei ale sale din  interviul lui dat corespondentului.

„Un război nou se profilează la granița Prutului – Cel cu limba română” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la omul de cultură Dumitru Sârghie – Mitif (poet, scriitor și jurnalist – membru al UZPR)

Titlul!  Consider semnificația lui  adresată  mie a fi  tendențioasă, pornită intenționat, orgolios și cu răutate  să  mă învinuiască, chipurile, că merg  împotriva propriei limbi în și prin care mă știu că sunt ca atare-un fel de instigare la dușmănie împotriva sinelui, limbii române, propriului neam și propriei țări fără să le conștientizeze gravitatea dar și incorectitudinea. Este un gest total incalificabil, impardonabil și inacceptabil indus de prea marea stăruință a autorului de a mă răpune cu orice preț exprimat chiar  la începutul răspunsului său în titlu. A nu-ți cunoaște la perfecție/bine limba nicidecum nu înseamnă a duce un război cu ea, ci este o vină față de ea, inclusiv și față de sine. A o nu cunoaște bine nu înseamnă, că aș avea cu ea ceva, învinuindumă că m-aș răzbuna astfel și aș  porni  război  împotrva ei, într-atât încât nici să  nu doresc s-o cunosc și s-o însușesc mai bine.

Însăși titlul, întreaga lui semnificație și sens pedalate intenționat numai pe faptul insuficientei mele cunoașteri  a limbii romăne demască toată falsitata și vulnerabilitatea argumentelor crezute corecte a  învinuirilor la adresa mea, pe care cu atâta stăruință mi le-a administrat Dumitru Sârghie-Mitif de parcă tot sensul eseului meu ar fi constat numai și numai în acest fapt  cu scopul de a mă descalifica cu orice preț, indiferent ce planuri de subiect am abordat în eseul meu și de parcă a scri, inclusiv  de pildă a scri „aceea” sau „aceia” ar scimba cu cardinal  nu  sensul unei întregi propoziții,  ci nici a cuvântului însăși, căci oricum tot el rămâne ceia ce se întâmplă și cu alte cuvinte greșit scrise de mine.

Ce ne facem când expertul e și el arogant? Reacție (sub formă de pastilă satiric – filosofică) la Interviul cu Dumitru Sârghie – Mitif „Poezia nu trebuie să fie doar decorativă, ea poate fi și o formă de luciditate” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Dr Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău), cu „text corectat (doar) parțial”

Da, sunt vinovat, dar toată această incompetență o pun parțial și pe seama faptuluii, că zeci de ani de zile de deznaționalizare lingvistică forțată impusă prin teroare de cizma rusească de a scri și completa toată documentația de lucru exclusiv în limba rusă, vorbită tot forțat și la nivelul comunității și a instituțiilor  de stat și-a produs efectul. Atare situație nu a putut să nu lase urme vizbile în cunoașterea limbii române, fapt, care însă nu mă scutește desigur de responsabilitatea și vina pe care o port față de ea în măsura pe care o cere în special astăzi într-un  mediu lingvistic încă grav afectat de dominația colonială total străină limbii române.  Dar aceste carențe totuși nu sunt esențiale, de fond, care nu mi-ar oferi dreptul de a o folosi așa cum o posed în cele ce am de spus, de scris și de promovat. Da  ar fi foarte bine să fie totul ideal. Nicidecum nu vreu ca să nu-mi asum vinași incompetența în acest domeniu și să mă îndreptățesc pe seama ei, dar a investi aceste greșeli cu puteri absolute, inclusiv de a reduce tot sensul și conținutul eseului meu la semnificația  scrierii incorecte a unor cuvinte și a le oferi puterile reduceri și vacuitatea de orice alte sensuri ale eseilui meu critic, este dovada certă, că acest lucru s-a făcut cu rea intenție de autorul replicii în cauză,  de sustrgere a atenției de la ideile esențiale ale lui  sau dimpotrivă din ignoranță. Însăși titlul vorbește de la sine despre acest lucru: mai departe mai multe în replica domului Dumitru Sârghie-Mitif.  Cum pot să duc război cu propria-mi limbă,  când  eu nu am nimic cu ea, nimic ce să-i reproșez? Dimpotrivă ea are ceva cu mine, ce să-mi reproșeze, însuși faptul, că n-o cunosc îndeajuns, pe măsura măreției sale și a rigorilor contextuale unde și când este folosită. Dar totodată este total incorect și tendențios da a investi deplina ei stăpânire cu puteri absoulte în stare să ștearagă/abandoneze până și propriile semnificații pur formale așa cum o face autorul vrând astfel chiar din start să mă desființeze, mânat fiind de orgoliul său incalculabil și miop.

Iată și altă dovadă al acest sens. Sarcastic și plin de nesăbuință mă catalogheză auotrul în ghilimele scris „marele filosof al culturii”, de parcă ar fi adus argumente certe, care să combată toate ideile filosifice din lucrările mele. Din această cauză acest sarcazm ieftin și nefondat nu are nici un suport argumentat, ci seamănă mai degrabă cu acțiunea furibundă a unui barbar care neavând alte arguente te lovele în cap cu singurul său argument–bâta/incompetența,  lucu cel mai simplu și accesibil de făcut pentru el. Domnul Dumitru mă învinuește, chipurile că eu „mă războiesc cu limba română” de altfel concluzua lui principală și tot ce el a înțeles  din ceia ce am spus în mesajul meu critic adesat ideiilor sale din interviul dat corespondentului. Iată încă o dovadă de același caracter a lui: „Ceia ce ne oferă Domnia sa (subsemnatul n.n.) nu rerprezintă o replică la idee, ci o confruntare directă și prelungită cu însăși limba română”: este tot ce a înțeles și reținut autorul replicii din eseul meu. Mai vreți ceva? Nu domnule Dumitru nu mă războiesc cu limba română, ci  mă războiesc  cu mine însumi pentru faptul că nu o cunosc bine, deoarece  eu sunt vinovatul și nu limba română, ceia ce nu poate servi totuși drept cauză de a tăcea  și a nu o folosi în scrierile mele. Ferice de Noica, care a știut minunat limba română și a folosit-o, optim în expunerile  crierilor sale,  dar acest fapt nu înseamnă deloc, că cunaștererea perfectă a unei limbi este garantul incontestabil al corectitudinii  a tot ce poate exptima și reda ea. 

Interviu cu Dumitru Sârghie – Mitif „Poezia nu trebuie să fie doar decorativă; ea poate fi și o formă de luciditate” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). De la corespondentul nostru poetul, scriitorul și fotograful Ovidiu-Cristian Dinică (UZPR Râmnicu Vâlcea)

O limbă nu este altceva decât învelișul protector, de suprafață de foarte multe ori înșelător și fetișist, deși frumos și atrăgtor a ceea ce asunde el. Însă aceasta nicidecum nu înseamnă, că posedarea perfectă a ei exclude orice derogare a ceea ce poate reda  ea în gura unui incompetent, om arogant  sau rău intenționat, gata să  te lovească cu bâta considerată de el a fi cel mai puternic argument cu ajutorul căruia să se impună. Mă mai învinuiește domnul Dumitru pe nedretpt, că eseul meu ar conține elemente de atac la persoana sa. Domnule Dumitru care cuvinte indecente sau învinuiri neargumentate am adus la adersa domniei voastre? Niciuna. Dimpotrivă am menționat aceea ce este valoros în persoana d-ră (dvs). Acest lucru este dovada certă, că nu v-am  atacat persoana, ci ideiile vehiculate în interviul care la-ți dat corespondentului. Ce aș fi putut  să am cu persoana  d-ră (dvs) și de împărțit cu ea? Nimic afară de idei.

Despre „ecuațiile  societății”, dezordinea  și ordinea  haosului – Observații analitce asupra eseului „Ecuațiile  societății. Cum decodificăm lumea socială prin matematcă în viziunea profesorului Thomas Csinta” al D-nei Anca Cheaito – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Dr Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

„Nu suntem în fața unei polemci, ci a unui spectacol involuntar” afirmă el sus și tare în susținerea argumentelor sale crezute certe cu care vrea stăruitor să mă lovească în cap și să mă demoleze. Chiar așa să fie domnule Dumiru? Dar cum se numește replica d-ră la eseul meu nu partea duală dialogică ce aparține  unei adevărate polemici? Nu ar fi polemică dacă nu ați fi răspuns cu replica la eseul meu sau ați fi întru totul de acord cu ideile mele conținute în el. Îmi atrageți atenția deasemenea,  că la publicarea  unei lucrări de a mea în revista d-ră eu în loc să fiu prietenos am venit cu un astfel de mesaj critic la adesa d-ră. De aici și marea d-ră mirare și surprindere. Domnule Dumitru dar de unde și de când critica este de mirare sau un tabu pentru orice persoană indiferent care ar fi ea?  Ce, ne credem atâț de invincibili de va-ți miriat atât de tare?! Ce nu suteți democrat și suferiți de autoritarism dovedit de altfel de toată stăruința vădită a d-ră de a mă răpune cu niște argimente/neargumente nefondate esențial  ce amintesc mai degrabă niște bâte drept argumente doveditoare. În  același timp singur vă contrariați într-o singură frază. Cum poate fi catalogat așa numitul „spectacol” ca fiind „involuntar” odată ce el este vociferat ca o certitudine reală incontestbilă bine gândit și jucat? Cât voluntrism este aici? Nici o picătură și fără nici o impunere involuntară cu sens de inconștiință.

Ați fi dat dovadă de adevărată prietenie dacă d-ră domnule Dumitru nu ați fi reacționat atât de dureros, mirat, surprins de neașteptatul caracter al eseuului meu critic, ci ați reacționat aș spune chiar cu o doză de furie, dovadă caracterul neadecvat al insinuerilor conținutului replicii d-tră și ați fi primit cu bucurie, loiaitate și înțelegere critca mea în spiritul  desoperirii adeărului. Un om intergru nu primește în acest fel critica, dar se bucură sincer de ea în special un om de cultură, întotdeauna venită să repare, elucideze ceva, să apropie de adevăr. Tocmai refuzarea criticii, neacceptarea ei, minimalizarea marei ei importanțe pentru cucerirea adevărului cu ajutrul gândurii critice, și neloialitatea față de ea  sunt „adevăratele comedii ale epocii”, dar nu acelea pe care mi le atribiți și ele enumărate  în replica  și interviul d-ră (dv).

Veți da dovadă domnle Dumitru de adevărata înțelegere a importanței criticii, de loialitate și aceptare a ei și a acestui eseu, dacă de pildă îl voi trimite revistei d-ră și va fi integral publicat, dar nu respingerea acestora cu o lovitură de bâtă reprezentată de acuzele incorecte pe care mi le admindtrați-tocmai ceea ce se întâmplă astăzi în lume la nivel planetar. Numai atunci ați da dovadă de o adevărată integritate a caracterului de ordin moral–particularitate indinspensabilă unei prietenii adevărate dar nu false, scrisă pe hârtie gata oricând să fie trădată și folosită orgolios.

Codul sociogenetic (CSG) și posibilitățlie incerte de a-l elabora. Observații esențiale pe marginea articolului D-nei Anca Cheaito „Codul sociogenetic (CSG) – o repunere în dialog a umanului prin filtrul științei și filosofiei” din revista „Constelații Diamantine” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Dr Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

Nu sunt părtinitor. De pildă nu ați spus un cuvânt domnule Dumitru despre aceea, că în eseul meu m-am inclus și pe mine în categoria experților aroganți cu deosebiri totuși unul de altul, pentru că sutem persoane diferite și gândim deci diferit, probabil pentru a nu avea nici o șansă de „scăpare” de  ethchetările d-ră inproprii. În acest sens mă acroșați încă mai puternic și tendențios, susținând că acționez nu altfel decât „creând impresia unui discurs savant care însă  nici nu reușete să se susțină nici la nivelul expresiei”. Ce aberație!? Expresia este aceea concretă a discursului pe care am pronunțat-o și deci ea este suficientă sieiși prin ea însăși, adică prin semnficația, ca atare, pe care o poartă,  a expresiei  deci, care se identifică  numai și  numai cu ea însăși, adică cu însăi nivelul ei. Unde găsm domnule Dumitru aici măcar ceva din ceea ce afrmați? Mai mult, adăugați încă, că din cauza învinuirii pe care mi-o adresați afară de „nivelul expresiei” și a „lăcomiei de sens” mai sufăr și de „pierderea controlului asupra sensului propoziței”. Încă o și mai mare aberație spusă negândit. Sensul propoziției, adică esența ei este însăși propoziția, ca atare, pe care am spus-o. Cât m-aș stărui  special chiar, eu nu pot să pierd controlul asupra ei, deorece ea se controlează pe sine drept ceea ce este și cum este – fapt pe care nu are cum să nu-l observ și să-l  percep  în calitate de  obsrvator și pe care, prin urmare,  nu am cum  să nu-l și controlez ca atare, nemaivorbind încă să-l perd de sub control.

Despre „degradarea reperelor” – desăvârșire sau pareză evolutivă? (Comprimată filosofică). Revizuire esențială a conceptelor eseului „Despre degradarea reperelor sau când decadența devine normă culturală” (Christian W.Schenk, Revista „Impact”, nr.413, 2026) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Dr Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

Culmea aberației o atingeți domnule Dumitru în goana mare de a părea originar și convingătior, afirmând chipurile, că aș avea „conștiința de sine inexistentă”. Mai vreți ceva? Iată așa prin contribuția lui Dumitru  m-am trezit pe neașteptate fără conștiință de sine.  Magie măi frate nu alt ceva. Domnule Dumitru dacă ați  ști ce  este conștiința de sine nu vați permite să  vociferai  o astfel de prostie ordinară. De fapt, întregul său discurs este plin de astfel de prostii  spuse  sus și tare, fiind  convins, că sunt adevăruri pure pe care numai el le deține, însă nicidecum argumentate cu dovezi logice sustenabile–dovezi certe ale prezenței unui orgoliu necontrolat plin de ambițiia de răzbunare cu orice preț, chiar  cu prețul pierderii bunului simț. Domnule Dumitru dar cu ce fel de conștiință am scris mesajul meu critic și scriu  prezentul eseu cu o conștiință de sine străină? Ceea ce scriu și spun este foarte pe scurt  o exprimare a conștiinței de sine,  adică a  însăși sinelui meu așa cum este el. (La acet capitol este încă foarte mult de spus).

Explicaţii cumulative în favoarea filosofiei contemporane – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Dr Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

Dovada faptlui că nu ați înțeles mai nimic din mesajul meu critc este aceia a singurei concluzi pe care o trageți aceea de ami indica „să am parte de o reântoarcere modestă la limba română acolo unde sensul începe nu unde se proclamă”. Mulțumrsc de morală și de indicații. Iată astfel de aberații și compun în fond „comediile epocii noastre” postpostmoderniste, unde și când fetișismului formelor, formalităților și formalismelor li se oferă mult mai multă impotanță, prețuire și trecere decât esențelor pe care le eascund și pe care  le înveșmântează. Conform d-ră domnule Dumitru, așadar, sensul proclamat al mesaului meu este cunoașterea insuficentă de către mine a limbii române, adică după d-ră sensurile eseului meu suferă de  această insuficiență. Alfel spus dacă limba suferă  într-o oarecare măsră, deci concluzia este, că și sensul eseului suferă proporțional,  adică neesențial totuși odată ce l-am scris critic până la capăt, astfel stăruindu-vă să mă demolați totuși, pe când,  de fapt, în acest  fel  contrazicându-vă  pe sine  în tot și  toate cele afirmate pe parcursul replicii d-ră. 

Mă mai acuzați domnule Dumitru de „lpvomia (lăcomia) de a simula sensul”. „Lăcomia de a simula sensul” domnule Dumitru  nu constă, ca atare, în această simulare ea fiind stearpă de esență, dar în stăruința ca prin ea să se  atingă adevăratul sens al lăcomiei, fiind de fapt o lăcomie dublă a simulării și a celeia care se vrea a fi atinsă. În rezultat aceia simulată cade prin autonegație, iar cea adevărată rămâne și se întărește. Aceata ar fi morfologia simulării dacă ea ar fi prezentă în eseul meu. Însă, de fapt, nu este vorba  de nicio simulare, ci despre o lăcomie advărată de sens el  fiind manifestat  plenar în tot  conținutul mesajului meu vrut a fi cât mai incisiv, incitant  și critic.

Este frumusețea matematică filosofică obiectivă sau nu? Observații asupra articolului „Matematica și cultura. Matematica limbajul invizibil al culturii” al D-nei Anca Cheaito – cu „Jurnalul Bucureștiului” (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Dr Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

Încă și mai și. Domnule Dumitru ați făcut încă o descoperire epocală și anume, că eseul meu critic la adresa ideilor d-ră exprimate  în interviul cu pricina  reprezintă nu altceva  decât o „goliciune povestită în sens”, ceia ce ar însemna odată ce este o „goliciune„ că este atribuită unui nimic în care a fost transformat de către d-ră (dv)  mesajul meu critic, căci de el ține  și la el se referă, dar nu cu adevărat la eseul și conținutului lui.  Și atunci cum un nimic poate fi „povestit în sens”, pentru că odată ce eseul este inexistent/nimic astfel dedus de afirmașia ce vă aparține va fi inexistentă și „povestea lui  în  sens”. Prin urmare domnule Dumitru în acest  fel, de fapt, de fiecare dată cădeți  în propriile gropi în săpate de d-ră (dv), poticnindu-vă de  tot de atâtea ori  de propriile orgolii nesăbuite. 

Mai departe adaugai următoarele: „sensul nu poate fi revindecat prin abundență verbală”. Care abundență verbală? De unde ați luat-o, căci ați „demonstrat”, că eseul meu este nu altceva  decât un nimic. Vedeți cum vă contrariați pe un teren viran, cum vă săpați singur groapa, neștiind dreapta ce face stânga și viceversa. Însă la propriu vorbind cum poți construi un sens cu o sărăcie verbală. Bogăția verbală trebuie să fie de la caz la caz diferită ca mărime  în consens cu gravitatea și imortanța scopului propus de a fi atins. Nu am folost în eseul meu o abundență verbală mai mare decât ați folosit în replica d-ră (dv), pentru că el este o comprimată filosofică, dar nu o narațiune vastă filosofică.   

Legea neînduplecată a exagerării (comprimată filosofică) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Dr Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

Aroganța domnule Dumitru nu este refuzul de a recunoaște greșelile lucru care până la urmă poate fi recupertat și obținut, dar, de fapt, în aceea, că cel care greșește nu este în stare să conștientizeze  faptul ca atare, cu toate că nu-l poate argumeta și dovedi cu mintea, ci doar cu bâta. La fel se întâplă și cu Domnia voatră (dv). Astfel  acerba și nesățioasa d-ră stăruință de a-mi demonstra, că  aberațiile  d-ră sunt niște argumente forte cu scopul de a vă impune dreptatea crezută plină de adevăr și certitudine, sunt, de fapt,  niște încercări de ami administra insinuări și interpretări sterile, inversări și distorsionări  ale sensurilor adevărate ale faptelor și ale subiectelor supuse criticii, precum  și  ale argumentelor aduse de mine în acest sens. Acestea sunt, de facto, adevăratele  „comedii ale epocii noastre”.

Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)

Născut la 8 iulie 1947 în Fântâniţa, raionul Drochia, Republica Moldova. În 1972 a absolvit Institutul de Medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucrat ca medic generalist în Orhei. Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică: Animus Animus-Anima-Anima! sau Narcis Hyperionic, Chișinău, 2005; Trans(multi)culturalismul monoteist sau transcendenţă şi creştinism, 2008; Decodificarea logigramei în iconicul filosofic al lui Petre Ţuţea, 2010; Creştinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei, 2012; Prim adevăr şi interpretare în sens filosofic, sociologic şi literar, 2013; Aforisme, gânduri, reflecţii, 2020, Geneza metafizică a logicii formale, gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane, 2025; Gândirea critică filosofică, sub tipar la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila.

Are numeroase articole şi studii publicate pe platformele Academia Edu şi Cunoașterea Dintre acestea enumerăm: Câteva opinii referitoare la filosofia lui Emil Cioran; Fenomenul transcendenţei în poezia lui M. Eminescu „Unda spumă”; Scrisori Schiller; Unele aspecte ale circuitului vicios al gândirii neoplatoniciste contemporane; Interesul şi rolul lui în formarea omului spiritual; Materialism şi realitatea esteticii; Reflecţii neoplatonice privind realitatea virtuală contemporană; Lumea în viziune transcendental-creştină, Rezolvarea dilemei vieţii este însăşi existenţa vieţii. Viaţa ca existenţă; Taină şi cunoaştere în abordarea temei teoriei generale a sistemelor, Proiectul sinelui şi rămânerea în sine ca proiect şi sens existenţial, Definiţii ale gândirii critice, Meditaţia (comprimată filosofică), Imperfecțiunile democrațiilor şi căile de depăşire a lor.

Colaborează cu reviste din România (Regal Literar, Cunoaşterea ştiinţifică, Ofranda Literară, eCreator, Moldova Literară, Steaua Dobrogei, Cervantes, Contrast Literar, Boem@, Constelații Diamantine, Amfiteatrul Literar, Thymes, Acolada, Apollon, Vâlcea Literară, Melidonium, Antares, Arena Literară, Sintagme Codrene, Luceafărul, Neuma, Polymnia, Mărturii Maramureşene, Cervantes, Urmuz, Mirajul Oltului, Reşiţa Literară, Rotonda Valahă, Cooltartis, Impact), din Spania (Spania Literară), Australia (Revista Emoţii şi lumină), S.U.A. (Revista de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină, New York; Revista Conexiuni Culturale, Cleveland, Ohio), Israel (Jurnal israelian din Tel Aviv), Canada (Destine Literare, Ziarul Observatorul din Toronto), Franţa (Jurnalul Bucureştiului-„Le Petit Parisien” din Paris).

Au scris despre opera sa: Acad. prof. dr. Liviu Pendefunda din Canada, Pr. dr. Theodor Damian din New York, Prof. univ. dr. Thomas Csinta din Paris, Prof. univ. dr. Petru Bejan din Iaşi, Mirela Cocheci, director al Revistei Amfiteatrul Literar, Doina Drăguţ, redactor-şef al Revistei Constelaţii Diamantine, Nicolae Sfetcu, redactor şef al Revistei Cunoașterea Științifică, Iosefina Schirger şi alţii. Are în lucru studii şi articole pe diverse teme filosofice şi de critică literară. (Iosefina Schirger)

Notă. Articolele autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului

Dumitru Sârghie. Între intenția polemică și precaritatea expresiei

Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef  și director al publicației)

Corespondență de la de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Masoni criminali în fața Curții cu Jurați Paris – Dosarul (multi)criminal al fostei organizații masonice „Athanor” cu implicarea serviciilor de informații DGSI (Direcția genrală a securității Interne) și DGSE (Direcția generală a securității externe) [Francs-maçons criminels devant le Tribunal Judiciaire de Paris – Dossier (multi)criminel de l’ancienne organisation maçonnique „Athanor” avec l’implication des services de renseignement DGSI (Direction générale de la sécurité intérieure) et DGSE (Direction générale de la sécurité extérieure)]

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (regiunea pariziană) conform celebrul principiu al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă)

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (Métropole du Grand Paris), conform celebrul principiu (reguli) al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă) cu un deznodământ (final) dezamăgitor ca și în cazul lui Elyazid Ahamada [L’évasion spectaculaire d’Ilyas Kherbouch („Ganito”) du centre pénitentiaire de Villepinte (Métropole du Grand Paris) selon le fameux principe d’Albert Spaggiari („Ni arme, ni haine, ni violence”), le cerveau présumé du „vol du siècle” à la Société Générale de Nice (il y a un demi-siècle) avec un final décevant, comme dans le cas d’Elyazid Ahamada]

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (Sociogenetic/CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale” în timpul republicilor franceze

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)