duminică, iulie 20, 2025
Acasă Distincții cu caracter religios Sfântul Antim din Iviria

Sfântul Antim din Iviria

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi), în anul 1650, dar activitatea sa în slujba bisericii și-a desfășurat-o în Ţara Românească. A fost, pe rând, egumen al mânăstirii Snagov, episcop de Vâlcea și mitropolit al Ţării Românești. În același timp, a fost și un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog și autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an). La insistențele Porții Otomane, a fost exilat în anul 1716. Şi-a dat viața ca un martir pentru credința creștină, fiind ucis de ostașii care îl escortau pe drumul exilului.Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 27 septembrie.

Sfântul Antim s-a născut în Iviria (de unde și numele de Ivireanul) – Georgia de astăzi – în 1650. A fost însă, de tânăr, luat în robie de către turci și dus la Constantinopol. Fiind ulterior eliberat, a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.

În 1689 a fost adus de către voievodul Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care au fost imprimate nenumărate cărți de cult, dar și laice.

În anul 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a mutat și tipografia domnească. Acolo a tipărit 15 cărți: 7 grecești, 5 românești, una slavonă, una slavo-română și una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere arabe).

Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea tipografică la București, unde a tipărit alte 15 cărți.

Stema Mitropolitului Antim

Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea. În afară de activitatea sa de ierarh, nu a pregetat să continue imprimarea cărților bisericești: astfel, la tipografia de la Mănăstirea Govora, sub îndrumarea sa, au fost tipărite alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-române și 3 grecești).

La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Ţara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la București pe 22 februarie al aceluiași an. Printre alte activități, în această calitate, înființează, ca și la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (11 românești, 5 grecești, una slavo-română și una slavo-româno-greacă), între care se remarcă cele românești.

Trebuie subliniat rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii române. Pe lângă activitatea sa de ierarh al Bisericii din Ţara Românească, el a fost tipograf, redactor, editor și creator de limbaj bisericesc în limba română.
Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși sau sub îndrumarea sa, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat – alături de diaconul Coresi – cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.
A avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbele bisericești. Deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.

Pe lângă lucrările tipărite, de la Sf. Antim Ivireanul au rămas și câteva manuscrise:

  • Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiți ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor… , cu 22 file de text, la care se adaugă 503 portrete în medalion cu personaje biblice, datând din 1709.
  • Tot în manuscris a rămas și opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători și 7 cuvântări ocazionale).

Analiza cărților originale publicate, dar și a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o vastă cultură teologică, ci și una laică, întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar și din filozofii antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl așează pe Antim Ivireanul, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.

Sf. Antim Ivireanul este și ctitorul mănăstirii cu hramul “Duminica Tuturor Sfinților” din București – numită azi Mănăstirea Antim – pe care a ridicat-o între anii 1713 – 1715 și pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, această mânăstire fiind unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din țara noastră.

Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii și ale poporului român, din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Ţării Românești), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în mănăstirea “Sf. Ecaterina” de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Marița, în apropiere de Adrianopol.

La câțiva ani după uciderea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, care a fost reabilitat.

Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992 (actul sinodal din 20 iunie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 21 iunie 1992). Este prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

Articol preluat de aici sub licenţa CC BY-SA

Lucrări publicate sub egida Jurnalul Bucureştiului

Articolul precedentO altfel de istorie a religiilor. Istoria secretă a religiilor și societățile screte.
Articolul următorAventura Arctică
Fizician teoretician și matematician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.