- Supliment Cultural
- Cultura
- Justiție socială - Socio-judiciar
- Investigații jurnalistice (criminale) și științifice
- Stiinta & Tehnica
- Istorie
- Jurnalul Bucurestiului
- Justiție
- Parteneri media J-B
- Personațități
- Colţul specialistului
- Psiholog, Sociolog
- Reportaj
- Social
- Social-Economic
- Sondaje, Studii
- Studii
- Thomas Csinta
- Thomas Csinta-chief editor JB (Journal of Bucharest)
Protejat: Subiect de teză de doctorat. Kidnapping de lux. Celebrele răpiri ale celei de-a V-a Republici franceze, din „anii de plumb” (în timpul mandatului prezidențial al lui VGE), care au marcat istoria Franței (Partea II: Aldo Moro, Luchino Revelli-Beaumont, Jacques Tillier, Henri Lelièvre, Charles Petit, Michel Maury-Laribière, Éric Peugeot, Charles–Augustus Lindbergh Jr., John–Paul Getty III).
, membru al Academiei franceze (în fotoliul n016–începând din 16 decembrie 2004) ales pe 11 decembrie 2003 în locul poetului si scriitorului Léopold Sédar Senghor (1906–2001, fost om de stat francez si primul presedinte al Senegalului între 1960–1980, distins cu numeroase premii literare), este cel de-al 3-lea presdinte al celei de-a V-a Republici franceze (din 1958), dupa Charles de Gaulles (1890–1070, presedinte–fondator, în functie între 1959–1969) si Georges Pompidou (1911–1974, în functie între 1969–1974), ultimul presedinte al celei de-a IV-a Republici franceze si cel de-al 4-lea care nu-si termina mandatul–datorita unei maladie grave, incurabile si foarte rare (cca 3-5/un milion), boala lui Waldenström (macroglobulinemie–cancer hematologic caracterizat prin prezenta limfoplasmocitelor la nivelul maduvei osoase), descris prima data de catre medicul suedez Jan Gösta Waldenström (1906–1996), dupa Sadi Carnot (1837–1894, în functie între 1887–1994, asasinat la Lyon pe 25 iunie 1894 de catre anarhistul italian Sante Geronimo Caserio), Félix Faure [1841–1899, franc-maçon, în functie între 1895–1899, „mai celebru datorita circumstantelor în care a murit, decât în timpul vietii”, suferind de tahicardie–accelerarea frecvenței bătăilor inimii peste 90 de pulsații pe minut, decedat în Palatul Elysée pe 16 februarie 1899, în jurul orei 22h00 de un accident vascular celebral–probabil datorita unei epuizari psihice profunde ca urmare a implicarii sale în celebrul dosar de tradare nationala al epocii–Alfred Dreyfus, a se vedea pentru detalii lucrarea autorului: Tangorre, un Dreyfus „modern”, mitterrandist! Conexiunea cu Dosarul Alfred Dreyfus, generator al celei mai profunde crize politice din istoria celei de a 3-a Republicii Franceze. Comentariul autorului (Partea II)] si Joseph Athanase Doumer (Paul Doumer/1857–1932, în functie între 13 iunie 1931–7 mai 1932, asasinat pe 6 mai la hotelul Salomon de Rothschild din str. Berryer n011–în sectorul parizian n08 de catre Pavel Timofeïevitch Gorgoulov/Paul Gorgulov/Gorguloff, 895–1932, medic de origine rusa, cu un pistol automat Browning M1910, cu ocazia inaugurarii salonului scriitorilor fostilor combatanti–organizata de catre Asociatia scriitorilor cmbatanti–fondata pe 27 iunie 1919 de catre José Germain–Germain Joseph Drouilly/ 1884–1964).În cei 7 ani pe care i-a petrecut la Palatul Elysée (24 mai 1974 – 21 mai 1981), VGE, profund european (printre altele, si „parintele Constitutiei Europene) se va impune ca un reformator (ca de altfel si predecesorii, respectiv, succesorii sai, a se vedea pentru detalii articolele autorului: Un "pacat" fatal al uni Presedinte de Stat francez!; Cele sapte "pacate capitale" ale unui Presedinte de Stat Francez!), dar, totusi, daca a fost sau nu, un „bun presedinte” este discutabil, mai ales daca tinem cont de faptul ca este primul presedinte care nu va fi reales, având în vedere moartea lui Georges Pompidiou (în timpul primului sau mandat). De fapt, chiar si în 1974, îl învinge pe succesorul sau François Mitterrand (1916–1996, în functie între 1981–1995, cel mai longeviv presedinte) doar „la limita”, care în 1981, îsi va lua revansa. În privinta succesorilor sai, cel putin, pâna în prezent, „scorul” în (re)alegeri este remizabil: François Mitterrand si Jacqus Chirac (1932–2019, în functie între 1995–2019) au beneficiat, fiecare de câte doua mandate prezidentiale, iar Nicolas Sarkozy (n. 1955, în functie între 2007–2012) si François Hollande (n.1954, în functie între 2012–2017), fiecare, de câte un mandat. În sfârsit, dupa disparitia brutala a lui George Pompidou pe 2 aprilie 1974, pentru a 2-a oara, în Franta vor avea loc alegeri prezidentiale anticipate, dupa demisia lui Charles de Gaulle în 1969 (în timpul celui de-al 2-lea mandat al sau). Pe 5 mai 1974, în primul tur al alegerilor prezidentiale (în care vor fi prezenti 12 candidati), Mitterrand obtine 43,2% din voturi, deci îl domina, categoric, pe Valéry Giscard d’Estaing, care nu obtine decât 32,6% din sufragiul elecoral. În urma unei confruntari strânse, în cel de-al 2-lea tur, Giscard învinge cu numai 424.000 de voturi, dar suficient pentru ca sa se instaleze la Palatul Elysée, în fruntea statului. Si masurile pe care le ia vor fi radicale. Este vorba de celebrele dosare de kidnapping: Cathalan, Mérieux, Empain, Aldo Moro, Revelli-Beaumont, Henri Lelièvre, Jacques Tillier, Éric Peugeot, Charles Petit si Maury-Laribière, dar si cele americane de exceptie, (Charles Lindbergh Jr. si Getty III)){kind=link}