Etichetă: „Bornéo și Sumatra”

Una dintre cele 7 regiuni ultraperiferice ale Uniunii Europene, Guyana franceză, este un departament (dar și o reginue administrativă franceză) „nemetropolitană” care se întinde pe o suprafață de 86.504 km2 în nordul Amercii de Sud, fiind într-un procent de cca. 96% acoperit cu păduri ecuatoriale. „Descoperită” în 1498 de către Cristofor Columb, în 1503, în regiunea Cayenne (azi capitala), încep să se stabilească primii francezi, astfel încât peste un secol (în 1604), colonia franceză locală va fi numită „France Equinoxiale”, iar începând din 19 martie 1946 ea devine Guyana franceză (pentru a o deosebi de Guyana-Guyana britanică și de Surinam-Guyana Olandeză), obținând astfel statutul de DOM (Departament Outre Mer/Departament ultramaritim) francez! În traducere liberă, pământ „fără nume”, respectiv, „pe care nu-l îndrăznim să-l numim” sau „casa ființei supreme”, Guyana franceză, care cu alte două departamente franceze DOM aflate în Antile, Guadeluope (cu capitala la Pointe à Pitre) și Martinica (cu capitala la Fort de France) cunoscute ca DFA (Departamentele Franceze din America), era celebră în secolul XIX și începutul secolului XX pentru deportările masive aici, ale celor condamnați la muncă silnică, în special în Ocnele Miniere din Cayenne în care numai 3% dintre prizonieri supraviețuiau sau Insula Diavolului, ratașată administrativ, ulterior, orașului Kourou, de unde din 329 de condamnați, începând din 1852, 76 au murit, 177 s-au întors în Franța, 58 au evadat și 17 s-au instalat acolo după eliberarea lor. Având  cca 730 de km de frontieră cu Brazilia și cca 510 km cu Surinam, în materie de biodiversitate, „Pământul Sacru" (Guyana franceză), este una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii în care trăiesc cca 5.500 de specii vegetale, peste 1.000 de arbuști, cca 700 de specii de păsări, cca 117 de specii de mamifere, 430 de specii de pești și 109 specii de amfibii. Micro-organismele sunt înca și mai numeroase, în special, în nordul departamentului care rivalizează cu Amazonul brazilian, „Bornéo și Sumatra". Cel puțin 98% din fauna vertebrată și 96% din plantele vasculare, ale Franței se găsesc în acest departament. În sfârșit, cel mai grav însă este faptul că Guyana (franceză) este departamentul francez cu cel mai mare procent de seropozitivi și bolnavi infectați cu virusul HIV. Format dintr-o multitudine de comunități (mai mult sau mai puțin exotice), cei 260.000 de guyanezi (3,1/km2), din datele pe care le deținem (de ultima ora), s-ar părea că sunt purtători „masiv" al virusul imunodeficienței umane (cca 4.568 de persoane, oficial și peste 7.000 neoficial), adică unul dintre 45-50 de locuitori! Astăzi, Guyana franceză, „Pământul Sacru”, de care mă leagă „amintiri sacre” (fie de CNES-Centrul Național francez de Studii Spațiale de la Kourou, fie de BRIC-Brigada de Represiune a Imigrației Clandestine de la Cayenne), este cunoscută în lume ca „nucleul central” al cerceretarilor spațiale franceze și europene, fiind sediul unor reputate insituitii spațiale alături de CNES, printre care și CSG-ASE (Centrul Spațial Guyanez-Agenția Spațială Europeană), precum și a bazei de lansare a rachetelor Ariane, respectiv, a sateliților comerciali europeni. Din investigațiile pe care le-am efectuat legat de contaminarea cu virusul HIV (SIDA) în Spitalele de la Cayenne (responsabil Dr. Pierre Couppié) și Saint Laurent de Maroni (responsabil, Dr. François Biswell) se pare că tabuu-ul guyanez ar fi responsabil de amploarea epidemiei SIDA..Acest punct de vedere este susținut și de către AIDS Cayenne, precum și de către Dr. Benoît Cotterel de la DSDS (Direcția Sănătății și Dezvoltării Sociale). Cei care se autodenunță sau sunt descoperiți întâmplător în cursul unor examene medicale de rutină sau tratamente, sunt imediați respinși de către societate, chiar și de către familie sau apropiații lor! Majoritatea dintre ei se refugiază în Franța Metropolitană (în special la Paris, dar și în alte metropole franceze ca Lyon, Marsilia, Bordeaux sau Toulouse) pentru tratamente bi-triterapie (Zidovudine - AZT, Lamivudine - 3TC sau/și Indinavir) metodă de tratament care constă în administrarea a trei medicamente în același timp, care asociază două medicamente antivirale clasice - zidovudina, didanozina etc., cu una dintre substanțele numite „antiproteaze" - ritanovir, indinavir, sachinavir și care poate fi prescrisă de la început, ori după efectul altor tratamente. La prima vedere s-ar părea că acest flagel ar fi rezultatul unei imigrații clandestine imposibil de controlat, în special din țările vecine (Brazilia, Surinam, Haiti, Guyana) din care populația migratoare este contaminată cu virsul HIV, precum și datorită unei diversificări sexuale neprotejate, cu parteneri multipli. Hrănind o economie subterană, clandestinii trăiesc într-o mare precaritate, neavând acces la îngrijiri medicale (fără „Carte de Séjour”, act de ședere temporară), ceea ce face ca „epidemia să se propage cu o viteză inimaginabilă, 2-3% dintre femeile însărcinate fiind seropozitive”, adică mai multe chiar ca în Sénégal! (Diane Vernon, antropolog). Singura asistentă specializată la Spitalul de la Cayenne, Valérie Bérard tratează annual între 900-950 de pacienți pe ani, dar numărul celor infectați cu HIV este mult mai mare. Având în vedere și faptul că tinerele fete încep viață lor sexuală la o vârstă fragedă (în jur de 8-9 ani !), în special în rândul populației de „orpaillage” (căutare și extragere a aurului din rîuri, respectiv, exploatarea lui artizanală) care fiind în majoritate clandestini, nici nu figurează în evidența administrației de stat, deci nici în ale dispensarelor și nici ale centrelor medicale teritoriale. Articolul conține rezultatele minuțioase ale unor investigații criminale de mare anvergură, printre care și contaminarea „conșientă” și „crapuloasă” cu HIV a populației (cu precădere, feminine), de către infractori cercetați penal în stare detenție provizorie sau condamnați deja definitiv.....