Acasă Etichete România interbelică

Etichetă: România interbelică

Francezului căruia îi datorăm actuala graniță dintre Romania și Ungaria

O mare personalitate franceză  a contribuit la dezvoltarea României după actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Este vorba despre geograful Emmanuel de...

Eseul de sâmbătă. Lumina vine de la Realitatea (Corespondență de la...

Mă strădui la fiecare final de săptămână să vă relatez cum arată viața dintr-un praf de provincie. Dacă nu se pune frână, în câteva...

Remember (1921–2021). Centenarul Partidului Comunist Român (PdCR/PCR). Raportul prezentat în 1961...

Marxism–Leninism este un termen care își are originea în Uniunea Sovietică (URSS) de pe vremea lui Iosif Vissarionovici Stalin, care descrie ideologia oficială a regimului, cunoscută până atunci drept marxism (conceput și elaborat de către Karl Marx și Friedrich Engels). Deși erau de acord cu învățăturile lui Vladimir Ilici Lenin, susținătorii antistaliniști ai lui Lev Davidovici Troțki (troțkiștii), nu foloseau acest termen, vorbind rareori despre adeziunea lor la marxism, leninism sau troțkism. Stalin, în contrast cu Troțki, nu a scris lucrări semnificative din punct de vedere teoretic, (cuvântul stalinism fiind mai mult o referire la stilul de guvernare decât la o ideologie), dar a aderat în mod oficial la învățăturile lui Karl Marx (materialismul dialectic și istoric, respectiv, socialismul științific) așa cum au fost ele revizuite de Lenin. Această ortodoxie a Marxism-Leninismlui a devenit din acel moment un semn al Comunismului (orânduirea socială supremă) oficial în toată lumea, chiar și după ce Stalin a fost discreditat în Uniunea Sovietică. Repudierea lui Stalin în Uniunea Sovietică  și în alte părți a dus la o mișcare antirevizionistă condusă de Republica Populară Chineză și de Mao Tse–tung în particular, care pretindea că reprezintă adevăratul marxism-leninism stalinist. Oponenții lor antistaliniști (și unii prostaliniști, precum Bill Bland în Regatul Unit) nu au fost de acord cu pretențiile lui Mao și au insistat în afirmarea faptului că acesta prezenta o nouă ideologie, Maoismul. Unii susținători ai lui Mao  au recunoscut mai târziu importanța gândirii originale ale mentorului lor și au adoptat acest termen (maoism) sau pe acela de marxism-leninism-maoism. Astăzi, apelativul marxist-leninismt este folosit în principal de cei care păstrează moștenirea lui Stalin (și care ori îl resping pe Mao, ori nu, cum ar fi  Alianța Marxist–Leninistă) și maoiștii înșiși (de exemplu Partidul Comunist din India). Mai există și unele grupuri care se autodenumesc marxist–leniniste dar resping stalinismul, precum este Partidul Comunist din Marea Britanie (PCC). Partidul Comunist din Romănia (PCdR) este numele sub care Partidul Comunist Român a funcționat timp de 24 de ani (1921-1945)  dintre care 20 de ani în ilegalitate (1924 - 1944), dirijat de la Moscova prin Comintern, al cărui membru era. Interzicerea PCdR de către Guvernul Ion I.C. Brătianu  pe 5 aprilie 1924, a fost hotărâtă fiindcă milita pentru autonomia provinciilor românești „până la despărțirea totală de statul român”, calificat drept „stat imperialist”, format din „petice”, prin „cucerirea” de teritorii străine. Mesajul PCdR sugera că just și corect este ca România Mare să se dezmembreze și să returneze Basarabia rușilor, Transilvania maghiarilor și Dobrogea bulgarilor. După cea de-a VI-a Conferință a Federației Comuniste Balcanice, desfășurată în luna decembrie a anului 1923, PCdR-ului i s-a impus să facă publică lozinca adoptată de partidele Kominternului în problema națională, ceea ce pentru România se traducea prin susținerea, de către comuniști, a principiului „autodeterminării, până la despărțirea de statul român a unor provincii” cu referire specială la Basarabia. Acest lucru a dus la scoaterea partidului în afara legii, în 1924. PCdR și-a schimbat numele în PCR după 23 august 1944, însă oficial redenumirea a avut loc pe 16 ocombrie 1945, cu ocazia primei Conferințe a Partidului Comunist. Partidul Comunist Român (PCR) a fost un partid politic creat pe 9 mai 1921 ca rezultat al scindării ramurii bolșevice de extremă stânga de Partidul Social Democrat Român (istoric). A funcționat în diferite perioade sub diferite denumiri oficiale: între 1921-1945 drept Partidul Comunist din România, și între 1954-1965 drept Partidul Muncitoresc Român(PMR), care din 1965 redevine Partidul Comunist Român (PCR). În România interbelică, PCR a fost o mică organizație politică ilegală, subordonată Cominternului și implicit Uniunii Sovietice (URSS) care a susținut ideologic Revoluția Comunistă. Partidul Comunist Român și-a început ascensiunea la putere în România după actul de la 23 august 1944, la care a participat în calitate de membru al Blocului Național Democrat (BND). Apoi, conform strategiei staliniste și cu sprijinul trupelor sovietice, PCR și-a eliminat treptat adversarii. După abdicarea forțată a regelui Mihai I, în urma loviturii de stat de la 30 decembrie 1947, s-a instaurat Republica Populară Română. Între 1947-1989, PCR a fost singurul partid politic oficial care a activat pe scena politică din România. În articolul 3 al Constituției României din 1965, PCR era numit „forța politică conducătoare a întregii societăți din Republica Socialistă România”. Sub conducerea PCR în România a fost instaurată dictatura proletariatului, în economie s-a instituit dirijismul, societatea civilă a fost alterată de principiile dictatoriale ale PCR, iar cenzura a inhibat libertatea de exprimare.