Acasă Etichete Thomas csinta-chied editor JB

Etichetă: thomas csinta-chied editor JB

Expoziția „Revenirea la Viață” a artistului Claudiu Moldoveanu la Muzeul Naţional...

Jurnalul Bucureştiului („Le Petit Parisien”) şi platforma media  Intell News Romania  (al căror Senior Editor sunt) recomandă toate evenimentele organizate de  Muzeul National al...

Unii confrați îi înfig cuțitul în spate lui Costel Pătrășcanu (Corespondență...

Nu demult scriam un virulent articol cu titlul „Jos labele de pe caricatura română!” Am primit zeci de telefoane care confirmau că n-am greșit...

Protejat: Remember: 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle (1970–2020)”, „le plus...

În 1959, cu 6 decenii în urma, dupa instituirea celei de-a V-a Republici franceze, Franta va renaste din „propria-i cenusa”,  dar fondatorul acesteia, comandantul istoric–legendar  Generalul  Charles de Gaulle, „cel mai ilustru dintre francezi”, va trebui sa faca fata mai multor tentative de atentate (atacuri) teroriste care aveau ca scop înlaturarea lui de la putere (din functia suprema a statului), în care a fost ales, prin vot, democratic, pe 21 decembrie 1958. Instaurarea celei de a V-a Republici franceze si revenirea în fruntea acesteia (dupa o absenta de 13 ani), ca presedinte de stat, a legendarului comandant istoric Generalul Charles–André–Joseph–Marie de Gaulle (1890–1970, în functie între 1959–1969), „cel mai ilustru dintre francezi”, conform predecesorului sau René Coty (1882–1962, în functie între 1954–1959), care va si demisiona în favoarea acestuia, anii 1960 reprezinta în istoria Frantei, anii revolutionari care vor avea ca efect schimbari radicale în toate sectoarele  (domeniile) vietii umane (mai ales dupa revoltele nationale de mare anvergura ale organizatiilor sindicale, studentesti si de tineret, din mai 1968). Atât pe plan ideologic, social–politic si economic, cât si pe plan intelectual, cultural–artistic si sexual.   Este vorba, cu precadere, de modernizarea economiei nationale (a industriei si a agriculturii), a sistemului economic (financiar – bancar), a sistemului de sanatate si protectie sociala, a învatamântului si a cercetarii, a institutiilor religioase si în special a bisericii catolice (totalitatea credincioșilor uniți prin crezul apostolic și sfintele taine sub autoritatea papei și a episcopilor aflați în comuniune cu el),  dar si de interzicerea oficiala a rasismului si a homofobiei.Dar  înainte de toate, începutul deceniul 7 este marcat profund, de politica „decolonizarii” teritoriilor franceze din Africa de Nord (Magreb) si Africa Centrala (Subsahariana), careia noul presedinte Charles de Gaulle (ales pe 21 decembrie 1958 si intrat în functie pe 9 ianuarie 1959), favorabil, va generera, la nivel national, o serie de conflicte (mai mult sau mai putin antagoniste, de mai mare sau mai mica anvergura), atât între partidele politice franceze (parlamentare sau nu) cât si în cadrul societatii civile. Între cei care sustin politica decolonizarii presedintelui si cei care sunt împotriva acesteia, în special, datorita pierderii influentei (uriase) franceze pe continentul african. Istoria însa nu iarta si are propriul sau curs (mai mult sau mai putin natural), benefica unora si defavorabila altora.Instalat în fruntea Statului Francez dupa o absenta de 13 ani, Generalul Charles  de Gaulle (decedat în urma unei rupturi de anevrism pe 9 noiembrie 1970) este considerat unul dintre cei mai mari eroi ai Frantei din istoria tuturor timpurilor (cel mai mare, dupa majoritatea istoricilor), ca fondator al celei de-a 5-a Republici Francze în 1958 (adica, al Frantei moderne) dar si ca autoritate suprema a Frantei libere în timpul ocupatiei germane si în primii ani postbelici (timp de 7 ani–atunci, echivalentul unui mandat prezidenmtial francez): Seful Frantei Libere (18 iunie 1940–1 august 1943), Presedintele Comitetului National Francez (24 septembrie 1941–3 iunie 1943), Presedintele Comitetului Francez de Eliberare Nationala (1 iunie 1943–3 iunie 1944), Seful Statului si al Guvernului Provizoriu Provizoriu al Republicii Franceze (3 iunie 1944–27 octombrie 1946), dupa ce ultimul presedinte al celei de a IV –Republici, René Coty (1882–1962, în functie, între 1954 –1959), considerând-l  „cel mai ilustru dintre francezi”, îl numeste Ministru al Apararii si presedinte al Consiliul de Ministri – Prim–ministru al Guvernului (1958–1959), iar ulterior (în 1962), demisioneaza în favoarea acestuia din functia suprema a statului.