Teocraţia (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Rezumat. Cuvântul „teocrație” înseamnă „domnia lui Dumnezeu”, „a domni prin Dumnezeu”, „a domni prin zei”  sau „a domni  prin încarnări umane ale zeilor”.

Sistemul de guvernământ prin „domnia lui Dumnezeu”, „prin bună-voința lui Dumnezeu”. „prin ghidare divină”, sau „a domni prin Dumnezeu”, a pornit de la forma de guvernământ specifică evreilor, întâlnită pentru prima dată la aceştia, în care doar Dumnezeu și legea Lui sunt suverani, în care guvernul pretinde să conducă din partea lui Dumnezeu, după cum e specificat de religia lor, instituțiile guvernului și legile având aprobarea divină.

Deci, Teocrație teocraţie este o formă de guvernământ în care

1. Statul este guvernat prin ghidare divină imediată sau prin oficiali, care sunt priviți ca fiind ghidați divin.
2. Puterea politică și religioasă este concentrată în aceeaşi persoană, care poate fi:

2.1) șef de stat (precum împărații bizantini);

2.2) conducător de biserică (precum papii Bisericii de Apus),

2.3) şi șef al statului, și șef al Bisericii, şi Rege, şi Zeu, având întreaga putere, considerată de origine divină, edificator în acest sens fiind teocraţia faraonică, care a fost o formă de guvernământ caracteristică lumii egiptene

3. Monarh, rege, împărat, faraon, care domnesc „prin bună-voința lui Dumnezeu”. „prin ghidare divină”.

Credinţa oamenilor era că în spatele conducătorului teocratic (rege, împărat, faraon) se găsea Dumnezeu Însuşi.

Şeful Statului teocratic era și șeful Bisericii, sau invers, șeful Bisericii era şi şeful Statului, acesta având întreaga putere religioasă, statală, administrativă etc., considerată de origine divină. Preoțimea, fiecare la nivelul său ierarhic, deținea atât puterea religioasă, cât și puterea statală. Deci, caracteristica esenţială a teocraţiei o constituie faptul că autoritatea conducătorului statului era considerată ca emanând de la divinitate, în cele mai multe state ale antichităţii aceasta fiind exercitată, pe scară ierarhică, de preoți.

Teocrația a avut (și încă mai are și în zilele noastre) caracteristici foarte diferite la popoare, state, monarhii, imperii etc. Spre exemplu, o caracteristică aparte a existat în teocraţia evreilor ca urmare a faptului că aceştia, mii de ani:

1. a) nu au trăit ca un popor distinct, într-un teritoriu distinct; spre exemplu, peste 70 de ani, între circa 597-538, au fost în robia babiloniană; în zeci de alte cazuri au fost ocupaţi, împrăştiaţi, ucişi în mare parte etc.;
2. b) nu au avut un conducător statal al lor; (Saul, care a fost primul rege/împărat al lor între 1.047-1.007, a fost ales de Dumnezeu pentru a instaura monarhia, „pentru a reprezenta prin propria-i persoană domnia lui Iahve/Dumnezeu asupra poporului Său”;
3. c) nu au avut un stat şi o ţară a lor (statul și ţara Israel a fost declarate la 14 mai 1948);
4. d) s-au considerat întotdeauna „poporul ales al lui Dumnezeu”, „poporul condus, ghidat de Dumnezeu”, manifestând adeseori o maximă rezervă faţă de stat.

O teocrație poate să fie (1) fie monistă, unde ierarhia administrativă a guvernului este identică cu ierarhia administrativă a religiei, (2) fie poate avea „două brațe”, dar cu ierarhia administrativă a statului subordonată ierarhiei religioase.

Tendințe teocratice au apărut în unele tradiții religioase inclusiv în Iudaism, Islam, Confucianism, Hinduism, Creștinism, Catolicism, Ortodoxism, Protestantism, și Mormonism.

Exemple istorice de conduceri teocratice sunt la evrei, egipteni (prin faraoni), Imperiul Bizantin (330-1453 după Hristos), Imperiul Carolingian (800-888 după Hristos) etc., despre ai căror conducători poporul credea că făceau parte din ordinea creaţiei. În prezent, state care (încă mai) au conduceri teocratice sunt: Andorra, Republica Islamică a Iranului, Regatul Arabiei Saudite și Statul Vatican. Teocraţiile actuale, care sunt de numai 4, sunt foarte diferite, motiv pentru care am considerat că este necesară o scurtă prezentare a acestora

Andorra. Andorra, oficial numită „Principatul Andorrei”, înființat în 1278, este o țară fără ieșire la mare, aflată în sud-vestul Europei, în estul Pirineilor, la frontiera între Spania și Franța. Are capitala la Vella, o suprafață de 468 km² şi o populație (90% romano-catolică) în jur de 84.100 de locuitori. Limba oficială este catalana, cu toate că se mai vorbesc spaniola, portugheza și franceza. Rolul de monarh este exercitat împreună de doi co-principi, episcopul de Urgell (Catalonia, Spania, țara făcând parte din dioceza de Urgell), și președintele Franței, în calitatea sa de principe al Andorrei. Andorra este o țară prosperă, în special datorită turismului, care deservește circa 10,2 milioane de vizitatori anuali, dar și datorită statutului său de paradis fiscal. Nu este membru al Uniunii Europene, dar euro este de facto moneda utilizată. Cu un număr, anual, de circa 250 de turişti pe o persoană activă, și cu statutul său de paradis fiscal, locuitorii din Andorra au una dintre cele mai mari speranțe de viață din lume, de 82 de ani. Să tot trăieşti și să munceşti într-un asemenea stat teocratic (al paradiselor turismului, fiscalităţii etc.).

Republica Islamică a Iranului. Iranului este considerat ca o „republică teocratică”. Clericul Islamic, numit pe viață de către un consiliu ales, este „Conducătorul Suprem”, care este şi „Conducătorul de stat” (al Guvernului), și „Conducătorul religios”. „Consiliul Protector” este considerat ca parte a ramurii executive a guvernului, acesta fiind responsabil cu verificarea, determinarea și punerea de acord (asigurarea compatibilității) legislației statale cu legea și obiceiurile Islamice. În caz de „incompatibilităţi” poate interzice candidaților să participe la alegeri.

Regatul Arabiei Saudite. Arabia Saudită este o monarhie absolută, cu un sistem legal bazat pe legea Islamică, Sharia. Legile seculare au fost stabilite pentru a guverna zone, cum ar fi disputele comerciale, care nu sunt tratate de legea Islamică tradițională. Succesiunea la tron este şi ereditară (care se transmite ca „drept de moștenire”), dar și electivă prin faptul că noul rege este ales de către un consiliu al familiei regale. De obicei, este ales rege cel mai vârstnic dintre fiii regelui decedat.

Statul Vatican. Vatican, numit oficial „Statul Cetății Vaticanului”, este un mic stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă (de aproximativ jumătate de kilometru pătrat) în orașul Roma, capitala Italiei. Conducerea statului (care are o structură unică) se exercită de papă, ales pe viață, care deține autoritatea supremă executivă, legislativă și judecătorească, atât peste statul Vatican, cât și peste Sfântul Scaun.

Notă. Vezi și : Cezaropapism