S-a trezit brusc, de parcă cineva ar fi sunat la ușă, dar n-a fost decât un vis care s-a spulberat în clipa în care, privind pe fereastră, a realizat că luna se strecoară printre faldurile draperiei împrumutând binecunoscutei imagini din cameră o notă de mister. Abia trecuse de miezul nopții, spera să adoarmă repede. Încercă să recapituleze întâmplările plăcute care îi umpleau viața de zi cu zi, dar gândurile începură să devină independente și derulau într-o ordine bizară, fel de fel de subiecte care urmau a fi soluționate. Sărind de la una la alta, simțea că, aidoma unui Leitmotiv cântecul lui John Winston Ono Lennon (1940-1980, compozitor, muzician, cântăreț, textier, activist și artist complex englez, unul din fondatorii trupei The Beatles) revenea mereu, insistând asupra ideii utopice (?) a unei lumi fără granițe în care oamenii se înțeleg…
Prin fereastra luminată de razele palide ale lunii priveliștea norilor aducători de ploaie instală o neliniște mai curând intuită decât reală, ca și cum întunericul nopții ar prevesti sosirea unei vești triste, iremediabil ireversibile… În clipa următoare însă, vântul risipi norii grei de ploaie și luna își recăpătă strălucirea; gândurile sumbre au făcut loc altora, imaginea lumii utopice reveni cu multe semne de întrebare. Cum se face că oamenii nu se pot înțelege? Viața, acest minunat cadou, acest miracol, scurt popas între două necunoscute fără de sfârșit, este menită să fie trăită în liniște și pace! Oamenii, toți oamenii ar trebui să-și unească oare forțele spre a învinge dușmanii comuni, de pildă cutremurele, inundațiile, poluarea intensivă (care va conduce mai repede sau mai târziu, inevitabil, la deteriorarea mediului înconjurător), bolile necruțătoare în loc să se ucidă între ei sub flamura diverselor motive „beligerante”…
Motivele beligerante oricât ar părea de viabile, sunt provizorii, la fel ca existența noastră pe Pământ. La urma urmei cu toții venim aici, pe Terra adică, pe o perioadă oarecare spre a fi în compania contemporanilor noștri. Timpul pe care îl petrecem aici are o durată limitată. Să nu uităm, suntem oaspeții Terrei temporar! Chiar dacă ai o viață lungă, să zicem trăiești 100 de ani, ce însemnează un secol întreg în comparație cu nelimitatul timp al universului ? În acest răstimp, în loc să încercăm să ne bucurăm de fiecare clipă petrecută în mirajul fermecător al vieții căutând să profităm de nesfârșitele sale frumuseți, ne omorâm reciproc, în numele unor pretexte mai mult sau mai puțin plauzibile, „perfecționăm” armele, dacă se poate cele de distrugere în masă. Nu ar fi oare mai înțelept să căutăm împreună soluții spre a ne simți bine în acest mic voiaj pe Pământ ?
Tabloul din fereastră se modifică din nou… Începu să plouă; stropi grei se loveau de geamul închis, luna dispăru cu desăvârșire, totul a devenit plumburiu ca într-o poezie de Minulescu. Imaginea sumbră acompaniată de sunetele ropotului de ploaie alterna cu fulgerele care, împreună cu tunetele ușor deplasate în timp aducea un contrapunct grație căruia lumină și întuneric se perindau cu repeziciune în fața ochilor spectatorului de dinăuntrul ferestrei. Toți oamenii se nasc și mor egali – gândi – diferențierile survin între cele două momente majore ale vieții. Barierele artificiale între oameni de credință diferită, de naționalitate diferită se pun încetul cu încetul odată cu educația: în casa părintească, la grădiniță, cercul prietenilor, mai târziu de la școală… Obstacole artificiale puse în calea înțelegerii. Câtă agresivitate în lume! Tradiția, obârșia comună care îi leagă pe oameni de un anumit loc, împrumută o senzație plăcută de comuniune, sprijin reciproc ceea ce însă nu ar trebui să excludă respectul față de obiceiurile altora. Lumea va fi mai bogată dacă va păstra diversitatea tradițiilor spre bucuria tuturor… Cine nu a gustat vreodată din delicatesele exotice ale unor popoare străine ? Dacă au fost încântați de arta lor culinară de ce să nu le placă autorii bunătăților ?
Ploaia a încetat. Norii au dispărut din orizontul pătrat al geamului și primele semne al dimineții s-au făcut vizibile. Soarele își trimise razele generoase către cei ce se treziră, împrumutând o atmosferă de optimism celor care îi savurau compania… Poate lumea va fi mai bună într-o zi–simți mesajul soarelui. Avea impresia că soarele îi zâmbește… N-ar trebui altceva decât să începem să gândim rațional! Cu toții suntem la fel–continuă șirul gândurilor–singurul factor determinant pe Pământ este locul geografic unde ne-am născut-fortuit. Olaf nu este blond pentru că este suedez ci pentru că locuiește în nord! Ar trebui înlăturate barierele, cele artificiale care se clădesc în mod deliberat spre a fi puse în calea înțelegerii. Ar trebui privit în jur spre a constata că nu există nici o deosebire între om și om! Cât caz se face–uneori–din problema „căsătoriilor mixte” – dintre doi oameni care au crescut în tradiții diferite! Inexplicabil, fiindcă singura diferență obiectivă, vizibilă între oameni este cea dintre bărbat și femeie! Deci toate căsătoriile sunt mixte atâta vreme cât ele se leagă între cele două sexe…
Soarele inundă camera; era ora 5 dimineața, o dimineață de vară dătătoare de speranță. Amintirile ploii și a atmosferei sumbre care se instalase temporar, dispăruseră cu desăvârșire. Privind prin sticla încă umedă de urmele picăturilor abundente ce căzuseră noaptea, zări peisajul exuberant al florilor din grădină ce decorau cu culori vii priveliștea unui tablou plin de viață, sinonim cu un viitor promițător… Se surprinse fredonând melodia lui Lennon,… Se va putea împlini visul cândva ?
Sofia Gelman–Kiss (Dr. în Muzicologie, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)
Alte articole ale autoarei Sofia Gelman–Kiss în Jurnalul Bucureştiului
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
