Inaugurarea Cazinoului din Sinaia cu 110 ani în urmă (de la corespondentul nostru Simona – Nicoleta Lazăr, poet, prozator, editor și jurnalist, membru al UZPR și al AJTR – Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România)

După ce Regele Carol a ales Sinaia ca reședința regală de vară și a purces la ridicarea Castelului Peleș, interesul pentru mică localitate de pe Valea Prahovei a crescut brusc. Multe persoane din anturajul regelui și din protipendada politică și economică românească au investit ridicându-și, uneori cu o viteză de neînchipuit, vile (adeseori cu aspect de mici palate), animând locul cum nu se mai întâmplase niciodată în trecut. În 1912, încă se vindeau parcele și loturi pentru construcția de noi vile și case, iar după al doilea război balcanic (16 iunie-18 iulie 1913) și după primul război mondial, unii dintre combatanții de pe front au fost împroprietăriți, chiar, cu loturi la Sinaia.

În anii 1911-1912, mizând pe interesul cititorilor pentru această mică, dar înfloritoare și ofertantă stațiune, ziarul Universul își atrage cititorii, oferind celor care își făceau abonament pe o durata de un an la respectivă publicație câte o vila, prin tragere la sorți. Nu mai puțin de 7 vile au fost astfel construite și oferite câștigătorilor tombolei Universul, fiecare vila fiind înălțată în timp-recordâ–doar în două-trei luni–, timp în care devenea…obiectiv turistic pentru cititori, organizându-se excursii de week-end, pentru a viziona starea construcțiilor. Într-un timp-record–nici o jumătate de an–au fost construite și cele două impunătoare clădiri la care ne vom referi în continuare (la una dintre ele, îndeosebi), respectiv Cazinoul și Hotelul Palace din Sinaia.

În ciuda informațiilor vehiculate în ultimii ani (și care au umplut paginile de internet), cum că renumitul Cazinou din Sinaia ar fi fost inaugurat în 1913, cercetarea câtorva documente simple–fără a ajunge măcar la cele prăfuite, din arhive–confirmă faptul că inaugurarea superbului „stabiliment” de distracții s-a petrecut cu exact o sută de ani în urmă. Primele informații care mi-au ieșit în cale au fost cele din ziarele vremii, care marcau, în iulie 1912, „inaugurarile noastre de la Sinaia”. Era vorba atât despre Cazinou, cât și despre Hotelul Palace, ambele construite la comandă „Societății Sinaia”. Documentele adunau nu mai puțin de șapte semnături, între care se regăseau și cei trei frați De Marcay–Edmond, Edgar și Iv.–despre care se știe că erau, de asemenea, acționari la cazinourile din Monte Carlo și Nisa, dar și Gh. Gr. Cantacuzino și Ion N. Lahovary–politicieni și mari latifundiari, investitori din partea românească –, precum și un oarecare investitor belgian Gheude și H. Genvre-fiul.

Cazinoul și Hotelul Palace din Sinaia s-au construit după planurile arhitectului Petre Antonescu, unul dintre cei mai buni arhitecți români din epocă. Mai multe informațîi despre felul în care s-au construit cele două imobile–cazinoul și hotelul–, despre problemele pe care le-au întâmpinat, ca și despre felul în care ele au fost surmontate, le-am descoperit într-un document din colecția domnului Ion C. Rogojanu, care conține caietul de sarcini, devizul descriptiv și registrul de șantier. Nu are rost să întrăm în detalii tehnice. Să spunem doar că informațiile din registru încep în 15 decembrie 1911, când antreprenorul este rugat să urgenteze ridicarea barăcilor, pentru a se putea încălzi șantierul, și se încheie pe 29 mai 1912, când se dau ultimele indicațîi pentru finisarea cazinoului și a hotelului, în vederea apropiatei inaugurări.

Dintre toate detaliile tehnice am reținut unul care iese din seria celor obișnuite, respectiv o modificare ce s-a făcut la cererea personală a lui H. Genvre-fiul: „Trecerea de la sala mare de joc spre restaurant (restaurantul hotelului–n.n.) se va închide între coloane cu o despărțitură de lemn cu geamuri și ușa în axa conform desenului remis, cât privește coloanele actuale vor fi transformate în pilaștri pătrați (ionique) și golul între zid și coloana va fi zidit cu cărămidă de 0,28. Dl antreprenor este rugat a comandă de urgență aceste modificări”. Modificarea cu pricina era menită a masca un culoar secret, care nu apare în devizul de execuție, și care a fost săpat ulterior de angajați ai Cazinoului. Prin acel culoar, jucătorii cu câștiguri mari puteau să treacă fără riscuri din sala de jocuri în hotel.

În fine, cea de a treia confirmare a inaugurării Cazinoului din Sinaia în anul 1912 am primit-o de la dl conf. dr. Sorin Cristescu, traducătorul scrisorilor Regelui Carol I și îngrijitorul volumului „Carol I. Corespondență privată”, apărut în anul 2005 la Editura Tritonic. Penultima și respectiv ultima dintre scrisorile trimise de acesta Mariei de Flandra, sora să, aduc indicii noi cu privire la „tripoul” sinaiot. „Pe 1/15 iunie ne instalăm la Sinaia, unde de dată această va fi multă însuflețire, deoarece noile mari hoteluri, Cazinoul, Teatrul vor atrage mulți străini”, îi scrie Regele Carol I, pe 19 mai/1 iunie 1912, de la Sfântul Gheorghe (la capătul croazierei sale pe Dunăre). „Sinaia este atât de frumoasă și plină de viață.

S-a construit un nou hotel uriaș și un cazinou unde, din păcate, se joacă mult prea mult; acum opt zile am asistat la deschiderea acestuia din urmă care are și o frumoasă sala de teatru unde se joacă în românește și franțuzește”, o informează Regele Carol pe Maria de Flandra, în ultima epistolă pe care o trimite acesteia în ziua de 15/28 iulie 1912, de la Castelul Peleș. Ambele scrisori se află la Arhivele Naționale ale României.

Acum, că am lămurit chestiunile legate de dată reală a inaugurării Cazinoului din Sinaia, să mai spunem că, o dată cu plecarea regelui și a protipendadei la București, în toamna lui 1912, viața proaspătului „tripou” sinaiot s-a diminuat și s-a stins ușor, mai ales că spre sfârșitul anului se întețește și conflictul din Balcani, la care până la urmă devine parte și România. Până în iulie 1913, nu mai auzim nimic despre Cazinou. Asta și pentru că regele dăduse de înțeles că, la vreme de război, a te distra era imoral. E drept că jucătorii români înrăiți nu renunta la „vitiul” lor, doar că se mută pe Coasta de Azur, în cazinourile ale căror principali acționari, după cum am arătat, erau tot frații De Marcay.

În lunile de război, mustrându-l conștiința, poate, baronul De Marcay trimite, de la Nisa, bani în România, pentru ajutorarea copiilor săraci, a orfanilor și văduvelor de război. Cu siguranță, el urmarea cu sufletul la gură ce se întâmplă în Balcani, pentru că imediat ce s-au pornit negocierile de pace, în iulie 1913, apar și primele anunțuri care îi cheamă… nu, nu pe jucătorii de bacarra la Cazinou, ci pe cei ce îndrăgesc jocul actorului, la spectcaolele de pe scena Teatrului Cazinoului.

Ziarul Universul face și el o cronică „de sezon” a Sinaiei, care prinde din nou chef de viață, în iulie 1913: „„Timpul fiind foarte frumos și viața ieftină, lume multă a început să sosească la Sinaia, așa că hotelurile sunt pline și vilele aproape toate ocupate. În această splendidă localitate de vilegiatură au revenit vizitatorii obișnuiți să petreacă sezonul de vara, așa că în parcul Sinaiei și mai ales în cazinou se vede iar animația din alți ani. Cazinoul e foarte frecventat, fiindcă are atracții numeroase. Redeschiderea teatrului Cazinoului a fost primită cu mare bucurie, și lume multă vine în fiecare seară să-i răsplătească cu aplauze bine meritate pe artiștii reputați ai trupei franceze de comedie și ai teatrului de varietăți, dintre care cităm pe dra Marcelle Raymond, „chanteuse de genre”; Georgel în repertoriul sau; Gyp, transformist etc. (…) Direcția Cazinoului anunță o serie de spectacole senzaționale cu concursul celor mai celebri artiști din teatrele europene””.

Cronica e datată 20 iulie 1913. Adică la un an de la inaugurare. Cazinoul trepidează de viață, de bucurii și de tragedii, până în septembrie, când se închide din nou, pentru a fi redeschis la jumătatea lunii decembrie, o dată cu „sezonul de iarnă”. Trecerea în noul an 1914 o fac cu fast sinaioții și oaspețîi lor din hoteluri și cazinou…cu bal mascat, meniuri gourmet și focuri de artificii. După care, din nou, instituția întră în umbră, până în 1919…Abia anii intrebelici îl vor ridica acolo unde ii era dintru început locul, devenind una dintre atracțiile Văii Prahovei și a României Mari. (Cer iertare celor care se așteptau să găsească în aceste pagini anecdote, legende și hiperbole– promit să revin cu povești incitante intr-o ediție viitoare; acum se cerea o precizare, pentru a fixă începuturile Cazinoului sinaiot.)