„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?/Braţele nervoase, arma de tărie,/La trecutu-ţi mare, mare viitor!”– Mihai Eminescu
În fiecare an, în ziua de 1 decembrie românii sărbătoresc Ziua Națională a României. În urmă cu mulți ani, la 1 decembrie 1018, la Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Națională, unde s-a adoptat o rezoluție în care a fost atestată unirea tuturor românilor din Transilvania și Banat, Crișana și Maramureș cu România, și s-a consfințit ceea ce acum numim România Mare, cerându-se totodată a fi un singur stat naţional. Primul pas a fost făcut la 27 martie/9 aprilie 1918, când Sfatul Ţării din Basarabia, organul conducător al republicii a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România.
La 1 decembrie 1918, când s-a decis în unanimitate unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, Ion I. C. Brătianu–pe atunci prim-ministru al României, inginer, însă pasionat de istorie şi cultură, spirit al omului de stat cu simţul datoriei faţă de ţară, pentru care politica era o artă, un fenomen complex, spunând că „Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale” la 14 decembrie 1918, atunci când, în faţa delegaţiei transilvănene care prezentase regelui Ferdinand I Actul Unirii, spunea: „Vă aşteptăm de 1000 de ani şi aţi venit ca să nu ne mai despărţim niciodată”.
Recunoaşterea internaţională a unirii Bucovinei cu România s-a efectuat la 10 septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria. Legea Unirii a fost ulterior ratificată prin decret de lege de către regele Ferdinand, fiind votatã de Adunarea Deputaţilor în şedinta din 29 decembrie 1919. Recunoaşterea unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România s-a făcut prin Tratatul de pace de la Trianon, încheiat la 4 iunie 1920, de Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial (1914-1918) și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial.
Deoarece Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depusese în data de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, această zi de 10 mai a fost desemnată Ziua Naţională, și a fost sărbătorită până în 1947, adică până la venirea comuniștilor. Data de 10 marca trei momente importante din istoria țării: începutul domniei lui Carol I, Independența de stat și încoronarea primului rege al țării. Mai precis, între anii 1861-1866 Ziua Națională a României s-a celebrat pe 24 ianuarie, în perioada 1866- 1947, a fost sărbătorită pe 10 mai, iar între anii 1948 și 1989–pe 23 august.
Imediat după Revoluția anticomunistă din 1989, ziua de 1 decembrie a fost stabilită ca fiind Ziua Națională a României prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990. Prin intermediul aceluiași act normativ se stabilea că ziua de 1 decembrie este o sărbătoare publică și liberă pentru toți angajații. De fapt, alegerea zilei de 1 Decembrie, ca zi națională, face trimitere la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România, din anul 1918.
Se obișnuiește ca de Ziua Națională a României, în principal să se țină ceremonii și parade militare, în marile orașe ale țării, precum Alba Iulia și București, se arborează Drapelul național în toate instituțiile de stat; se depun coroane și jerbe de flori la monumentele eroilor români din toată țara; se organizează slujbe de pomenire a eroilor neamului. De asemenea la mese se servesc mâncăruri tradiționale românești precum: sarmale, fasole cu ciolan, fasole cu cârnați, ciorbă cu afumătură.
Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, românii se adună și fac acea horă a unirii, cântul conținând un minunat îndemn la Unire: „Hai să dăm mână cu mână/Cei cu inima română,/Să-nvârtim hora frăției/Pe pământul României!…” Cu gândul la Țara mea, la istoria sa, la frumusețile sale, repet cuvintele marelui nostru poet național – Mihai Eminescu și adăug cuvintele din imnul Național: Ce-ți doresc eu Ție, Țara mea de dor? Unire-n cuget și simțire, pentru–un și mai bun viitor! („Români din patru unghiuri, acum ori niciodată/Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!). La Mulți Aani, România!
„De ce scriu?/Scriu pentru că sunt încă vie,/pentru că scrisul este al celor vii,/pentru că miracolul creației/sălășluiește încă în sufletul meu./Scriu pentru că iubesc viața/și-ți mărturisesc că uneori mi-e teamă/de bătaia de aripă a păsării în agonie…/În acele clipe m-arunc asupra unei coli de hârtie,/ca-ntr-o mare cu valuri iubitoare/m-arunc …”
Articole asociate
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
