Lucrările științifice pot avea dimensiuni variate, de la simple semnalări de specii la articole de câteva pagini, la cărți care analizează fauna unei regiuni mai restrânsesau mai extinse, monografii pe un grup de specii; din genul acesta de lucrări mai restrânse există cu zecile și sutele de mii; prin ele progresează știința, dar te pierzi în detalii. Mult mai numeroase în zona vestului civilizat, și mult mai multe cu cât ne apromiem de zilele noastre, rezultă din acestea un val de detalii de specialitate, de interes mai ales pentru cei care nu se prea ocupă de altceva decât de zona sau speciile în cauză.
Un loc aparte în literatura științifică este reprezentat de tratate, adică lucrări voluminoase de sinteză, în general publicate în mai multe volume. Putem deosebi două situații, volumele de ornitologie din cadrul unor tratate zoologice sau tratatele de ornitologie autonome. Unele tratate de zoologie pot ajunge și la zeci de volume, fiecare volum cam pe la 500 de pagini–totalizând deci multe mii de pagini, serii în care câteva volume pot să fie de ornitologie; pe lângă volumele cu păsări, tratatele de zoologie cuprind evident și volume cu nevertebrate, pești, amfibieni și reptile, mamifere. Aceste lucrări de amploare au un sens fundamental prin oferirea unei imagini de ansamblu, coerente și fluente, asupra subiectului. Concepute unitar, structurat, ele oferă o viziune de sinteză, devenind esențiale pentru cunoașterea biologică.
În lumea civilizată vest-europeană, astfel de tratate au fost scrise începând de mai multe secole; Anglia, Germania, Franța erau centre de putere nu doar financiară, politică, militară, dar și centre de cunoaștere, de intelectualizare, de cercetare științifică a Lumii. Istoria Naturală–Histoire naturelle, générale et particulière–concepută de Georges-Louis Leclerc conte de Buffon (Franța) este o astfel de lucrare monumentală; în timpul vieții lui au apărut 36 de volume (scrise între 1749-1788), și o continuare a fost publicată din manuscrisele lui, postum. În Germania, lucrarea lui Alfred Brehm, Lumea Animalelor–Brehms Tierleben, a fost publicată în ediții consecutive din ce în ce mai voluminoase, începând din 1863; prima ediție avea 3 volume, în timp ce ediția a 4-a are 13 volume care totalizează 7.929 de pagini. Păsările sunt prezentate în 4 dintre cele 13 volume (6, 7, 8, 9) care totalizează 2.047 pagini. Volumele zooogice ale lui Brehm au fost traduse în tot felul de limbi în lumea civilizată, punând bazele unei înțelegeri zoologice destul de cuprinzătoare; spre exemplu în Ungaria au fost mai multe ediții ale seriei, în 18 volume; edițiile mai recente au adnotări pentru a comenta și a aduce la zi informația. În română există o versiune scurtată cam la 5%, un singur volum, că e destul și atât.
Pentru Ungaria incluzând Transilvania, prima monografie ornitologică reprezentativă este cea publicată la Budapesta în 1899, Păsările Ungariei – Magyarország madarai különös tekintettel gazdasági jelentőségökre, scrisă de Csernelházi Csernel István. Este o carte în 3 volume, depășind 1.000 de pagini. Publicarea lucrării a fost susținută de Ministerul Agriculturii. Vizitele prin teritoriile Ungariei, inclusiv prin Transilvania–au dus la o imagine de ansamblu asupra ornitofaunei de pe la noi, prin studierea păsărilor atât în teren cât și în colecții de la Sibiu, Cluj, Aiud etc. Găsești aici și date interesante despre specii care acum nu mai există prin Transilvania. Bazată pe nenumărate ieșiri pe la lacuri, prin păduri, stepe, munți șamd, cuprinde atât descrieri morfologice, observații comportamentale, analiza hranei păsărilor bazat pe mii de conținuturi stomacale, măsurători biometrice pe un număr reprezentativ de exemplare din colecții din zonă (la unele specii autorul a măsurat peste 400 de exemplare). Studierea detaliată a bibliografiei ornitologice, vizitele pe la marile centre de cercetare și cunoaștere din Europa, au permis autorului să realizeze o lucrare monumentală care își păstrează atractivitatea și pentru cititorul de azi, deși au trecut peste 120 de ani.
Dacă în secolele 18-19 erau posibile tratate de zoologie monumentale de genul celor făcute de Buffon și Brehm, ulterior specializarea a devenit atât de mare încât nu se prea pretează să ai lucrări atât de cuprinzătoare și enciclopedice. Au devenit mai realiste atitudinile mai focalizate, mai restrânse, care abordează eventual un grup de specii, doar păsările, doar mamiferele, doar liliecii șamd; până și așa, tratatele moderne sunt copleșitoare prin dimensiuni. O lucrare monumentală în ornitologie este Handbook of the Birds of the World, Lynx Editions 2010, care are 16 volume plus una de completare; e aberant să cuantifici dimensiunile unei lucrări științifice în greutatea ei, dar dacă te gândești că lucrarea asta cântărește 77,55 kg… îți dai seama despre ce vorbim.
La nivelul actual de cunoaștere e greu de imaginat câte volume ar avea un tratat de zoologie care să fie la nivelul de detaliere a tratatului recent de ornitologie. E clar că a trecut vremea tratatelor de zoologie atotcuprinzătoare, și până și a celor de ornitologie; acum e mai acceptabil să ai o carte monografică despre cuci, alta despre strigiforme/bufnițe din Europa, alta despre ciocănitori șamd. Până și așa, volumele de acest gen ajung la multe sute de pagini. Te poți întreba, cine ar avea timp să le citească. Și de ce să cunoști atât de multe detalii despre specii de cuc și să ignori restul Lumii? Se ajunge inevitabil la echilibristica ciudată între o gândire holistică, enciclopedică, integratoare, eco… și o gândire hiperspecializată pe un detaliu din ce în ce mai lipsit de semnificație.
Ce putem face cu tratatele? Că inevitabil ele au ajuns un fel de fosile. A citi acele cărți monumentale presupune alocarea unui timp și a unei cantități de energie greu de găsit în lumea aberantă a zilelor actuale. Dar, dacă faci cumva să le citești, percepi o lume extraordinar de fascinantă a zoologiei/ornitologiei în perioadele lor de pionierat, texte scrise de personalități cu suflet pur, persoane inteligente care au trăit în ceva contexte de poveste în care încă se vedea pădurea, nu doar copacul.
Dr. biolog Peter Lengyel (expert în conservarea biodiversității, fotograf al naturii) este membru al Asociației „Valea Verde”, dar și secretar științific la „ONG Unesco Pro Natură”, cu sediul în București și membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de instituții precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sau Banca Mondială și la peste 200 de simpozioane, conferințe și congrese internaționale legate de protecția mediului, conservarea biodiversității și educație ecologică. În ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorită celor două volume „Beep 2010″ și „Maramureș–Țara Biodiversității” și expoziției „India-locul uimitoarei diversități”.
Articole asociate
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
