Deep ecology
Întotdeauna îmi părea o ciudățenie că prin mișcarea de mediu de pe la noi lipsea cu desăvârșire o preocupare serioasă cu aspectele mai intelectuale ale ecologismului. Rezumarea la strângerea de gunoaie și la vagi proteste împotriva tăierii copacilor, văicăreli și exagerări aberante…zbaterea printre birocrații și finanțări…eventual ceva poze cu păsări. Dar, cumva niciodată nu se ajungea la aspecte mai esențiale, mai filosofice, mai profunde. O cauză este și totala ignorare a ideilor din operele celor care au pus bazele ecologismului la nivel planetar. Ca și cum ecologismul ar însemna doar protejarea unor specii rare aflate pe ceva liste oficiale, sau reducerea poluării cu cianuri. Superficialitatea acestui ecologism ultra-contaminat cu drujbiști și drujbiste, cu fufe și gigolo, cu metrosexuali și narcisiști lipsiți de orice contact cu realitățile eco profunde…a dus la noi forme fără fond, la abordări șubrede și lipsite de vlagă, evident inapte de a reprezenta o bază solidă pentru promovarea de sustenabilitate. Nu e nici un fel de deep ecology, ci este un fel de ecologism aflat sub fundul broaștei.
Percepția pe care o avem asupra naturii, asupra lumii și omului…provine atât din gândirea rațională a savanților cât din abordările filosofice, artistice, estetice, etc..Ce este valoare-în-sine, ce este moral-etic…acestea nu sunt chestiuni legate de știință, ci se formează pe planuri mai profunde decât cele analitic-raționale. Texte literare, imagini fotografiate și filmate… apte să atingă sufletul uman. Reprezentarea Lumii în moduri mai antropocentrice sau mai ecocentrice, în literatură, fotografie, cinematografie…are efecte asupra imaginii publice a Naturii. La baza ecologismului ca fenomen social stau persoane concrete, precum Henri David Thoreau, Aldo Leopold, Ansel Adams, etc….care prin creațiile lor literare sau fotografie au schimbat percepția asupra naturalului sălbatic. Din acest punct de vedere, ecologismul este mult mai mult un efect al artelor și filosofiei decât un efect al științelor biologice (deși biologii, geologii, geografii naturaliști au avut întotdeauna o iubire față de natură – care depășește abordarea pur științifică).
„(…) Fiți Columbi către întregi continente și lumi noi din voi înșivă, deschizând noi canale, nu pentru comerț, ci pentru gândire. Fecare om este stăpânul unei împărății alături de care ținutul pământesc al Țarului este doar un biet stat, o colină ocolită de gheață. (…) Ce a vrut să însemne acea Expediție pentru explorarea mărilor sudului, cu toată parada și cheltuielile ei, dacă nu o recunoaștere indirectă a faptului că există în lumea morală continente și mări față de care fiecare om este un istm sau golf, încă neexplorat de el, dar că este mai ușor să navighezi mii și mii de mile prin frig, furtuni și printre canibali, într-o navă guvernamentală, ajutat de cinci sute de bărbați și copii, decât să explorezi de unul singur marea personală, Atlanticul și Pacificul ființei tale.” Henri David Thoreau, Walden, 1854.
Nu doar pe la noi, dar și în restul lumii civilizate, ecologismul este dominat de aspecte superficiale, de teme facile și relativ ușor de priceput de către marile mase de oameni. Deep ecology are și tente filosofice cvasi-religioase uneori, și poate atinge aspecte dureroase, de asta este oarecum și mai marginal, total pe dinafara mainstream-ului, aproape că ai putea zice că e o ciudățenie. Cam aici ne aflăm noi azi.
Ziua Internațională a Zonelor Umede
Astea cu ziua internațională a nu-știu-ce nu mi se păreau niciodată să fie subiecte prea relevante. Ziua pământului, ziua sărăciei, ziua sida, ziua ciudaților, ziua zonelor umede, etc. În 2019 am fost rugat să scriu pentru o publicație pe subiectul zilei înternaționale a zonelor umede (semnată în 1971 în orașul Ramsar în Iran- Convenţia asupra zonelor umede), obiectivul fiind conservarea acestor teritorii care servesc ca habitat al păsărilor acvatice, iar pe de altă parte constituie cele mai importante resurse de valoare economică, naturală, științifică și recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă (ratificată de România prin Legea nr. 5/1991).
Zonele umede constituie mediul de viață pentru o extraordinară diversitate de specii. Dacă ne gândim la cele de pe la noi, ele sunt populate de păstrăvi și raci, țestoase de baltă și sturioni, scoici și pelicani, stârci și egrete, vidre și castori; nuferi și plante carnivore–roua cerului spre exemplu. Este vorba de mii de specii sălbatice, doar în apele noastre. La nivel global diversitatea este uluitoare. Îți poți imagina miile de specii de pești, moluște, crocodili, păsări de baltă de foarte multe feluri; hipopotami și foci de Baikal; migrația de somoni. Niște paradisuri acvatice care în mod natural colcăie de viață sălbatică. În fiecare an, la 2 februarie, se sărbătorește Ziua Internațională a Zonelor Umede.
Zonele umede sunt degradate în continuare la un ritm extraordinar de mare. Râuri sunt îndiguite, canalizate; pădurile de luncă defrișate rând pe rând; mlaștini sunt secate, drenate; lacuri naturale sunt transformate în pescării, în crescătorii intensive de pește; apele de toate felurile acumulează nutrienți din agricultură și intră în proces de eutrofizare, înfloriri algale cu efecte toxice. Poluarea de toate felurile afectează organismele acvatice…iar cele vulnerabile dispar una după alta. Cum ar putea rezista la scurgerile provenite din variate instalații industriale, minerit, pesticide agricole, ape reziduale urbane cu poluare fecaloidă, nenumărate reziduuri de medicamente? Braconajul asupra peștilor, vânarea păsărilor de apă, introducerea voluntară sau involuntară a unor specii invazive…toate acestea mai adaugă câte ceva pentru a avea probleme generalizate la nivel ecosistemic. În ultima vreme, pâraie sălbatice de pe la noi din Carpați au fost trase în conducte, iar genocidul produs de microhidrocentrale șubrezește și mai mult viabilitatea biodiversității acvatice. Toate cu acordul autorităților, Ministerul Mediului de parcă nici nu ar exista, sau de parcă este condus de cretini sau escoroci. Deci, problemele sunt multe, complexe, și nu ușor vor ajunge să fie rezolvate.
Cât privește schimbările climatice, problematica este foarte complexă. Este o minune că avem un climat planetar destul de stabil pe miliarde de ani, care a permis evoluția vieții. Desigur, au existat fluctuații naturale, unele etape mai deșertice, calde, altele mai reci, glaciare. Acum avem un interglaciar al glaciațiunii Cuaternare. Dacă extrapolăm trendurile din trecut, putem să ne imaginăm că va reveni glaciațiunea în toată amploarea ei, cu dezvoltarea de noi calote de gheață continentală în America de Nord și Eurasia; peste New York pot să fie din nou ghețuri de 2 km grosime, așa cum au fost ele nu demult… iar orașul să fie ras până la stâncă. La fel de bine se poate termina Cuaternarul, ceea ce ar însemna topirea gheții de peste tot, și revenirea la starea obișnuită, cea în care gheața lipsește cu desăvârșire de pe Planetă. Cât anume influențează oamenii aceste schimbări climatice, este o chestiune extrem de greu de decelat. Probabil că avem ceva efecte și pe acest plan, dar și fără oameni schimbările climatice au fost cataclismice, dure. Ceea ce este evident, este că schimbările pot să fie masive și că omenirea este constrânsă să se adapteze la ele. Cred că nici nu trebuie să detaliez dimensiunile impactului schimbărilor climatice de orice fel…asupra biodiversității zonelor umede. Cred că îți poți imagina.
Ce se poate face? În primul rând, a crește dorința oamenilor de a înțelege mai bine realitățile naturalistice. Nu propagandistic, nu prin țipete și plânsete, ci mai rațional, mai echilibrat, mai realist…ceea ce lipsește mult din mișcarea de mediu. Și a înțelege mai bine modul în care civilizația umana interferează cu marile procese ecosistemice globale. A percepe capacitatea de suport a Planetei, vulnerabilitatea ecosistemelor la tot felul de agresiuni umane. A încerca abordări care să permită și altor vietăți să aibă un viitor decent…să nu le împingem pe marginea extincției, prin hrăpăreția noastră, prin indiferența și jălnicia umană fără de margini. Să dăm o șansă libelulelor, pescărușului albastru, lostriței… să nu nimicim totul în jurul nostru. Să lăsăm spațiu și o șansă de existență pentru viața sălbatică. Să nu ne distrugem propriul nostru viitor.
Dr. biolog Peter Lengyel (expert în conservarea biodiversității, fotograf al naturii), este membru al Asociației „Valea Verde”, dar și secretar științific la„ONG Unesco Pro Natură”, cu sediul în București și membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de instituții precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sau Banca Mondială și la peste 200 de simpozioane, conferințe și congrese internaționale legate de protecția mediului, conservarea biodiversității și educație ecologică. În ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorită celor două volume „Beep 2010″ și „Maramureș–Țara Biodiversității” și expoziției „India-locul uimitoarei diversități”.
Notă. Articolele autorului în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
