Conceptul Holistic și Metafizic (Holos în limba greacă înseamnă întreg și Metafizic înseamnă tot ce este dincolo de fizic) ajută la dobândirea și dezvoltarea unei noi gândiri trinitare, holistice și spirituale, prin care omul este văzut ca întreg sau ființă de lumină spirituală conștiință vie, iar boala este abordată ca o dizarmonie, o disfuncție, respectiv un dezechilibru energo-informațional și psiho-somatic la nivel de Aură umană, care după un anumit timp, poate duce la îmbolnăvirea persoanei om și a trupului fizic datorită scăderii Sistemului Energetic și a Sistemului Imunitar.



Conferința Internatională de Terapii Holistice si Metafizice (Ediția a XII-a–Holistic Fest Sibiu) este deschisă publicului larg în perioada 28-30 noiembrie 2025 (la Sibiu, Complex Majestic, Sala Magna–Strada Distributiei nr. 32) între orele 10h00-20h00. Tema Conferintei este „Interfața dintre Știință și Spiritualiate” și este organizată de: Asociația Națională de Terapii Holistice și Metafizice din România (ANTHM), avându-l ca președinte pe Johann Müller-Dragoman. Conferinta se transmite si Online (în direct). Obiectivul Conferinței este de a face cunoscut Conceptul Holistic și Metafizic despre Om, Lume și Viață și de a promova Terapiile Holistice și Metafizice în vederea îmbunătățirii sănătății, a calității vieții și a relațiilor dintre oameni. Rezervările pot fi făcute pe Website-ul Asociatiei sau (prin telefon: 0724.474.986). Intrarea se face pe bază de donație de 100 Ron/zi.

Programul Conferinței (în format pdf)
Întrucât Conceptul Holistic și Metafizic are la bază adevărul că omul este o ființă complexă și multidimensională de lumină spirituală, ne ajută să ne descoperim adevărata menire personală în această viață și să ne conectăm cu Sinele real, respectiv să ne identificăm cu sufletul prin care vom dobândi adevărata sănătate. Integrarea acestui nou Concept Holistic în viața de zi cu zi ne ajută pe fiecare dintre noi să ne îmbunătățim calitatea vieții și să dobândim abundență pe toate planurile. Conceptul Holistic și Metafizic are la bază faptul că omul este o ființă de origine divină și natură spirituală, care doar cu ajutorul lui Dumnezeu (care este cu totul Dragoste, Ființă Prezență Vie, Conștiință Pură, Iubire Infinită Eternă, Sursa Vieții și a Iubirii, dar și a tot ce există în Univers) vindecarea este posibilă. Acest Concept Holistic este unic în felul său și vă ajută să vă eliberați de Gândirea duală, conflictuală care creează frică și probleme fiecărei persoane și vă învață să accesați alte trei modalități de gândire care vă vor schimba în mod sănătos viața. Unicitatea acestui Concept holistic constă în faptul că vă ajută să vă vindecați de orice boala și problemă de sănătate prin Cunoaștere de Sine și prin conștientizarea adevăratelor cauze ale bolilor.
Fii Creatorul conștient al propriei tale vieți

Vă oferim evaluări bio-energo-informaționale, terapii energetice și consiliere holistică prin vizualizarea Aurei umane și a blocajelor emoționale, mentale și energetice la nivel de câmpuri subtile cu aparatură de ultima generație de biofeedback, rezonanță biomagnetică și imagistică pentru a vă arăta și conștientiza adevărata stare de sănătate. După evaluare și consiliere vă suntem alături cu o gamă largă de terapii energetice, holistice, alternative și complementare prin care se va restabili ordinea, armonia și echilibrul, acestea fiind necesare pentru o stare de bine și pace sufletească.



Articole asociate
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta

Lansarea canalului de televiziune M+Tv International




Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.












1.jpg)











[…] Conferința Internațională de Terapii Holistice și Metafizice (Holistic Fest, Ediția a XII-a, Si… […]