A fost nevoie de alegeri parlamentare ca să auzim ce a spus la comisia de audieri Bogdan Gheorghiu, propus de PNL pentru funcția de nou fost ministru al culturii? De ce nu a spus-o când a fost ministru, o spune acum. Foarte bine, niciodată nu-i prea târziu când e vorba de adevăr. Și este vorba de ICR (Institutul Cultural Român).
Noi o spunem de ani de zile, am scris cărți despre neregulile din funcționarea defectă a acestei instituții, cu sute de salariați, care au lefuri amețitoare. Un funcționar de acolo are minumum 3 000 de euro pe lună, în timp ce un profesor cu 40 de ani vechime are o pensie de 300 euro. Am dat argumente solide de ce trebuie nu reformată această oficină, ci trebuie desființată, fiindcă este vorba nu de o instituție a statului român, ci despre o oficină a celor care o conduc și se lăfăie în ea, fiind sistematic acuzată de oameni ca un focar de perversiuni, inclusiv politice, precum „poneiul cu zvastică” sau „ardeiul iute din vagin”, opere nemuritoare de pe vremea defunctului („cadavrul din debara”) Patahârbici. Intrigăraia din mediul icerist, cu un profit uriaș pentru unii, care au făcut din ICR moșia lor, a dus instituția la o practică anti-românească. Activitățile nu mai slujesc cultura română, ci pe angajați, care își aduc acolo rudele, amicii, tot felul de neamuri, iar ele nu mai revin în țară, ci rămân în străinătate, cu averi culese de la poporul român.
Instituția are ca program promovarea valorilor românești în lume, iar „valorile” pe care ea le promovează de ani de zile sunt numai amici, prieteni de gașcă ai șefilor, gașca ucigașă a culturii române. Cel puțin la New York, când le vorbești de ICR, americanii îți întorc spatele. ICR NY este total compromis. Am făcut comparație cu alte institute și am văzut de ce ele au vad, iar ICR se află pe linie moartă. A ajuns să se adreseze doar unui grup bizar de români adunați din Queens. ICR tebuie să facă activități pentru americani, nu pentru imigranții români, care au auzit de Caragiale sau Eminescu, dar americanii nu știu nici unde este România! Și șefilor nici nu le pasă. Timp de 22 de ani, de când cunosc bine „activitatea” acestei instituții, nu a făcut nimic bun. S-a remarcat prin pornografie, iar fustele lui și-au făcut propriile afaceri, fundații și edituri, pe banii poporului român. Când și-au terminat mandatul, depășind cu mult termenul de angajare, nu au mai revenit în țară, au rămas în America, folosindu-se pe mai departe de relațiile făcute în timpul directoratului icerist! Cu banii înghițiți de această oficină, cu un buget Mai Mare decât al Ministerului Culturii, s-ar putea face un spital anti-pandemic, salvator de vieți, altfel bizareria ICR va continua să facă mușițe, să fie o moară de cadavre, de stafii, care se fac că lucrează.
Dar să cităm ce a spus Bogdan Gheorghiu, poate vă interesează: „Aţi vorbit de o bizaritate, cred că bizaritatea este activitatea ICR-ului de acum şi de ceva timp încoace. Acolo în mod clar trebuie limpezite lucrurile, pentru că ICR-ul, în mod evident, şi-a uitat menirea pentru care a fost înfiinţat, fiind doar o sursă de sinecuri pentru diferiţi prieteni ai celor care au condus în ultima perioadă această instituţie”.
Eu îi recomand d-lui Gheorghiu cartea Artiștii Români la New York, în care o secțiune întreagă este dedicată activității falimentare și anti-românești a ICR New York. Găsește acolo fapte cutremurătoare despre sinecura ICR, cu șefi orbi, de la Marga la Țuroiu, care numai au conservat lichelismul și bizareria din sânul acestei instituții.
Nu se poate imagina ce viață au acești puturoși, sinecuriști notorii, căci sinecură asta înseamnă, trântori bine plătiți, profitori care au boala numită în popor „rău de muscă”. Statul român îi plătește de 30 de ani pe acești neica-nimeni, niște nulități ca valori culturale, hoți cu ambalaj elitist, care nu sunt în stare să aibă o bibliotecă. Se răsucesc în mormânt revoluționarii din decembrie ’89! Pentru aceste sinecuri au murit acei tineri? Tot ce-am donat, de ani de zile, la ICR New York s-a furat, a dispărut, fiindcă sediul de pe 38 St., Manhattan, deși uriaș, nu are o bibliotecă. Ultima oară când m-am dus acolo cu o donație de cărți, directorul imberb al oficinei m-a trimis cu ele acasă, fiindcă „aici nu avem unde să le punem”. În 30 de ani nu au fost în stare să adune cărți, ziare, discuri, casete, fotografii, o arhivă necesară activității institutului. Nimic. Dacă vrem să aflăm ce a făcut ICR în 2009, de pildă, cum mi-a spus și Aurel Sasu, cunoscutul istoric literar, iceriștii nu știu, fiindcă nu există o urmă, un document. E pustiu! Dacă tot nu au lăsat urme, oare delăsarea aceasta nu înseamnă faliment, autodesființare? Ce nevoie mai e de acest ICR, un parazit bolnav de rău de muscă!?
Corespondență de la Grid Modorcea, Dr. în Arte
Grid Modorcea Amazon, Grid Modorcea IMDB,Grid Modorcea cărți în vânzare, Grid Modorcea filmografie
Nota redacției
Institutul Cultural Român (ICR) este o instituție publică a României, cu personalitate juridică, aflată sub autoritatea Senatului României (anterior a Administrației Prezidențiale), fiind înființat în 2003 prin reorganizarea Fundației Culturale Române și a Editurii Fundației Culturale Române, la inițiativa si prin eforturile susținute ale marelui scriitor si academician Augustin Buzura (care a fost și președintele lui între 2003 – 2005). Misiunea ei este de a face cunoscută cultura română în afara țării și de a-i asigura vizibilitate și prestigiu. Institutul Cultural Român are o rețea de 17 institute, care funcționează în 16 țări, și face parte din rețeaua institutelor culturale naționale din Uniunea Europeană (EUNIC). În 1990 a fost înființată printr-o Hotărâre de Guvern, Fundația Culturală Română (FCR) prin preluarea activelor și pasivelor unor instituții create, prima, în 1962 (Institutul Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea), a doua, în anul 1972 (Asociația România). Ulterior, în 1992, s-a publicat hotărârea în Monitorul Oficial cât și statutul de funcționare, ambele republicate în 2005 cu modificările care legalizau, retroactiv, funcționarea FCR între 1990 – 1992. Institutul Cultural Român s-a aflat sub autoritatea președintelui României, care a fost președinte de onoare al acestuia, iar din 2005 până în august 2012 președintele acestei instituții a fost scriitorul Horia Roman Patapievici, secondat de vicepreședinții Mircea Mihăieș și Tania Radu și de Dan Croitoru în funcția de secretar general. Din 2012, Institutul Cultural Român a intrat în subordinea Senatului României, prin OUG nr. 27 din 13 iunie 2012, privind unele măsuri în domeniul cultural. La data de 2 august 2012, echipa lui Horia Roman Patapievici și-a anunțat demisia într-o conferință de presă. În luna septembrie 2012, Andrei Marga a devenit președintele ICR. Horia Gârbea și Vladimir Simon au fost numiți vicepreședinți ai instituției, iar secretar general a devenit Nicolae Brînzea. În perioada 10 iulie 2013 – 27 aprilie 2015, funcția de președinte a Institutului Cultural Român a fost deținută de Lilian Zamfiroiu, numit de Senatul României. Vicepreședinți: Liviu Sebastian Jicman și Nagy Mihály Zoltán. În urma demisiei lui Lilian Zamfiroiu, depusă pe 24 aprilie 2015 la cabinetul Președintelui Senatului României, funcția de președinte a ICR i-a revenit lui Radu Boroianu. În Monitorul Oficial nr. 290/28.04.2015 a fost publicată Hotărârea Senatului nr. 34/28.04.2015 prin care domnul Radu Boroianu a fost numit președinte al Institutului Cultural Român, funție preluată din 26 aprilie 2017, de către Liliana Țuroiu, conforn unei hotărâri a Senatului României în ședința din 24 aprilie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată. Ca urmare Doamna Liliana Ţuroiu, domnii Mirel Taloș și Krizbai Béla Dan au preluat miercuri, 26.04.2017, funcțiile de președinte, respectiv de vicepreședinți ai Institutului Cultural Român. Hotărârea Senatului nr. 41 privind numirea doamnei Liliana Țuroiu în funcția de președinte, a domnilor Mirel Taloș și Krizbai Béla Dan în funcțiile de vicepreședinti ai ICR, pentru un mandat de 4 ani, a fost publicată în Monitorul Oficial nr 293/25.04.2017. Cei trei demnitari au primit pe 24 aprilie 2017, votul Parlamentului pentru funcţiile de conducere a Institutului Cultural Român (ICR).
Liliana Ţuroiu este lector universitar doctor în cadrul Universității de Arte București, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. În cei peste 20 de ani de activitate a coordonat târguri și expoziții organizate de Camera de Comerț și Industrie a României și a fost consilier al președintelui Romexpo.
Krizbai Béla Dan are studii de Teologie, Psihologie şi Euroatlantice (Universitatea Bucureşti). Fost director în cadrul Ministerului Culturii, ulterior angajat al Ministerului Afacerilor Externe, a deţinut un mandat de director adjunct la ICR Tel Aviv.
Mirel Taloş este absolvent al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti și al Facultății de Științe Politice a SNSPA. A fost consilier de stat al primului-ministru (2005-2007) și deputat, membru al Comisiei de Cultură, arte și mijloace de informare în masă (2007-2016).
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida Jurnalul Bucureştiului
