Acasă Investigații jurnalistice (criminale) și științifice Protejat: Cele șapte „păcate capitale” ale Turciei și imposibila ei aderare la...
Protejat: Cele șapte „păcate capitale” ale Turciei și imposibila ei aderare la o Europă „unită” aflată într-o profundă criză de identitate!
 cel puțin teoretic, în căutarea unei noi forme de identitate și de putere, Uniunea Europeană, și-a găsit, în sfârșit, propria-i rațiune de a exista: problematica aderării Turciei. Piața europeană în termeni de PIB (PNB)[1] nominal global este cea mai mare în lume (locul I), cu o populație care nu este depășită decât de către coloșii asiatici: China și India.În plus, în materie de bunuri și servicii ea deține cca ¼ pe piața mondială.Inițiată de către Charles de Gaulle (Președintele Franței) și Konrad Adenauer (Cancelarul Republicii Federale Germania) în 1957 sub numele de CEE[2] (Comunitatea Economică Europeană), în scurt timp ea devine UE[3], iar axa Paris-Berlin „coloana vertebrală” a actualei Uniuni Europene extinse (astăzi, la 27 de state europene) și a Spațiului Schengen[4], respectiv, „locomotiva” Europei care utilizează piața0 ei pentru a „norma” jocul economic conform unor reguli pe care chiar ea și-le concepe. Această politică de normare este dusă la un „bun sfârșit” de către cele două politici cele mai federaliste ale integrării europene: pe de o parte, politică comercială, iar pe de altă parte, politică concurențială.Candidată la adeziune încă din 1987, Turcia a întreținut și întreține (încă) o relație complexă cu Uniunea Europeană, iar în 1999 ea va obține un statut oficial, dar, din nefericire pentru unii și din fericire pentru alții, politiciile (sale) social - economice pe care le-a adoptat în ultimii ani (sub președinția lui Recep Tayyip Erdoğan), generează un „sistem complet” de 7 păcate capitale care o îndepărtează de ea, într-o manieră, probabil, ireversibilă, cu toate că specialiștii în materie de relații internaționale, cred că aderarea ei, ar fi, exclusiv, doar o problemă politică.Distanțarea dintre UE și Turcia debutează cu blocarea negocierilor dintre această țară și axa Paris-Berlin (în 2007) și apoi continuă cu agravarea conflictului cu Kurzii (începând cu acest deceniu), iar acesta își atinge un „punct de maxim local” în 2013, cu ocazia reprimării violente a manifestațiilor din piața Taksim., dublat cu altul, în 2016 de tentativa avortată (eșuată) a loviturii de stat, în urma căreia Recep Tayyip Erdoğan își extinde puterea politică pe plan național, ceea ce îi va permite generarea unor conflicte cu autoritățile militare Germane, Olandeze și Franceze implicate în restabilirea păcii din Siria, dar și în gestionarea fluxului migrator către Europa Occidentală.){kind=link}