„O făclie de Paște”, în Balcani – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Dr. ing. Sebastian Cătănoiu redactor șef adjunct al Jurnalului Bucureștiului (Director al Adminisrației Parcului Natural Vânători Neamţ) în colaborare cu Thomas Csinta (scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului)

În nuvela sa „O făclie de Paște” (n. r. publicată inițial în revista Convorbiri Literare, în numărul XXIII din 1889–1890, apoi în 1892, într-o broșură separată, ulterior în alte colecții și antologii) marele dramaturg, scriitor  și pamfletar Ion Luca Caragiale ne propune o meditație asupra tensiunii dintre aparență și realitate, plasând lumina unei sărbători religioase într-un cadru al neliniștii și al ambiguității morale. Făclia pascală, simbolul tradițional al speranței și al renașterii, nu mai are aici doar o funcție ritualică, ci devine un element care accentuează fragilitatea ordinii și incertitudinea percepției umane. Dincolo de contextul literar, această imagine a luminii care nu mai oferă neapărat siguranță capătă, în plan istoric, o rezonanță mai amplă. Există momente în care chiar și timpul sacru al Paștelui a fost intersectat de violență și distrugere, iar simbolurile păcii au coexistat, paradoxal, cu manifestări ale războiului.

În percepția lumii occidentale, ortodoxia a fost multă vreme privită mai degrabă ca o ramură îndepărtată și distinctă a creștinismului, „neunitară” din punct de vedere doctrinar și instituțional. După ruptura simbolică cauzată de Marea Schismă, diferențele teologice, culturale și politice au alimentat, de-a lungul secolelor, o imagine a Răsăritului ortodox ca „cealaltă” formă de creștinism, adesea asociată cu spațiul oriental și distanțătă față de dinamica intelectuală și instituțională a Occidentului. În timpul Cruciadelor, tensiunile au devenit și politice, astfel cucerirea de către latini a Constantinopolului în 1204 a adâncit neîncrederea reciprocă, iar Occidentul a fost adesea perceput în spațiul ortodox ca agresor. 

Chiar dacă, în perioada contemporană, odată cu intensificarea contactelor culturale și dezvoltarea studiilor academice, ortodoxia a început să fie revalorizată în Occident ca tradiție creștină deplină, nu doar ca o expresie regională a creștinismului, percepția occidentală asupra ortodoxiei ca formă „separată” și uneori „inferioară” de creștinism nu a fost specifică doar trecutului îndepărtat, ci s-a menținut, în anumite medii, până târziu în secolul al XX-lea. Ca un reflex al acestei abordări sunt cele petrecute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial când indiferent de tabără s-a decis întreprinderea unor bombardamente, în țări ortodoxe, în timpul Paștelui.

Primul Paște „sângeros” a avut loc la 6 aprilie 1941, când trupele celui de-al Treilea Reich au început atacuri masive asupra capitalei Regatului Iugoslaviei–Belgrad. Până la finele lui martie 1941, Iugoslavia era înconjurată din toate părțile de țări aliniate Axei și măcinată, pe plan intern, de conflicte interetnice. Presiunile Germaniei pentru aderarea țării la Pactul Tripartit au fost însoțite, surprinzător, de condiții relativ generoase, ajungând până la garantarea integrității teritoriale, asigurarea Belgradului că nu i se va solicita asistență militară și nici că teritoriul Iugoslaviei nu va fi folosit pentru staționarea trupelor Axei. De voie, de nevoie, prințul regent Paul a fost de acord cu aderarea țării sale la Axă, tratatul semnându-se pe 25 martie 1941. Imediat, o lovitură de stat efectuată de militari, aparent finanțată de britanici, l-a forțat pe regent să plece în exil, schimbând orientarea pro-germană de până atunci. Câștigătorul tulburărilor de la Belgrad a fost…Stalin, astfel că, pe fondul mai vechii prietenii ruso-sârbe, pe 5 aprilie 1941 s-a semnat la Moscova „Tratatul de prietenie și neagresiune sovieto-iugoslav” (n.r. Acest act a avut loc într-un context internațional extrem de tensionat, chiar înainte de invadarea Iugoslaviei de către puterile Axei-Germania nazistă și aliații săi, care a început la 6 aprilie 1941. Semnarea acestui tratat a fost un răspuns la lovitura de stat de la Belgrad din 27 martie 1941, prin care Iugoslavia a încercat să se distanțeze de Pactul Tripartit și să adopte o poziție mai apropiată de aliați, inclusiv de URSS).

Nota redacției. Deși data de 6 aprilie 1941 este o zi neagră în istoria celui de-al Doilea Război Mondial (începutul invaziei germane în Iugoslavia și bombardarea Belgradului), „Paștele sângeros” din 1941, în contextul istoriei românești, este asociată cu Masacrul de la Fântâna Albă, care a avut loc pe 1 aprilie 1941. După ocuparea nordului Bucovinei de către URSS în 1940, mii de români au încercat să se refugieze în România. Masacrul (1 aprilie 1941). Un grup de aproximativ 2.000-4.000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului, purtând icoane, steaguri albe și cruci din cetină, s-au îndreptat pașnic spre noua graniță sovieto-română. La Fântâna Albă, grănicerii sovietici (NKVD) au deschis focul cu mitraliere, secind viețile a sute sau chiar mii de oameni.

Mulți au fost torturați, executați sau îngropați de vii în gropi comune. „Paștele Sângeros”. Deoarece anul 1941 a fost unul cu un calendar ortodox particular sau din cauza asocierii cu perioada pascală (Paștele catolic a fost pe 13 aprilie, cel ortodox pe 20 aprilie, însă tragedia a avut loc în Postul Paștelui), evenimentul a rămas în istorie sub numele de „Paștele sângeros” sau „Golgota neamului”.  În 1944, Bucureștiul a fost bombardat masiv în zilele premergătoare Paștelui (4 aprilie 1944). În Iugoslavia, 6 aprilie 1941 a marcat începutul unui „Paște” tragic pentru Belgrad, bombardat de Luftwaffe.

Răspunsul german la imixtiunea sovietică a fost fulgerător, fără a fi prezentat vreun ultimatum, Belgradul a fost supus unor bombardamente sistematice din partea Luftwaffe, în pofida faptului că orașul fusese declarat „oraș deschis”, ceea ce conform normelor internaționale ar fi permis preluarea capitalei fără lupte! Numărul exact al civililor uciși în atacurile aeriene nu este cunoscut. potrivit surselor germane, au murit între 3.500 și 4.000 de persoane, fiind distruse aproape jumătate din fondul locativ, infrastructură vitală și clădiri emblematice ale Belgradului. Pe 13 aprilie 1941 orașul a fost ocupat de armata germană, 4 zile mai târziu, sub atacul simultan al germanilor, italienilor, bulgarilor și ungurilor,  Iugoslavia capitula… 

La trei ani distanță, a avut loc un al al doilea bombardament de Paște când, de această dată, forțele anglo-americane au atacat Belgradul, dar și orașe din Muntenegru și Herțegovina. Operațiunea a vizat obiective militare germane și a făcut parte dintr-o acțiune mai amplă începută în octombrie 1943 și încheiată în septembrie 1944. Precizia scăzută a făcut ca, din nou, construcțiile civile să sufere distrugeri masive. Doar în aprilie orașul a fost bombardat de trei ori, bineînțeles cele mai mari pagube au fost înregistrate în prima și a doua zi de Paște, presa sârbă a relatat că pe bombele căzute atunci ar fi fost scris, în chirilică, „Paște fericit”. 

Tot în acea perioadă aviația americană cantonată în Italia, în zona Bari-Foggia, a atacat și orașe românești. În zilele de Paște au suferit bombardamente București și Ploiești (15 aprilie), Brașov și Turnu-Severin (16 aprilie), celui din urmă oraș i s-a administrat o incursiune experimentală de noapte, chiar de Înviere, între 15 și16 aprilie. Ca de obicei, Aliații și-au împărțit sarcinile, englezii executând bombardamentul de noapte, americanii atacând la lumina zilei. Vizate au fost în principal gara și portul unde barjele germane încărcate cu petrol românesc înaintau spre Budapesta și Viena, iar folosirea bombelor incendiare, a „luminii” venite din cer,  a transformat o noapte a speranței într-una a disperării. Cum orașul era supraaglomerat cu refugiați veniți din Moldova și Bucovina, au murit în jur de 200 de persoane, fapt ce a determinat părăsirea de către civili a orașului, în zilele următoare. 

La Brașov alarma a sunat abia când bombardierele americane se aflau deja deasupra orașului, astfel că nu s-a mai putut face nimic din perspectiva prevenției. Bombardierele s-au îndreptat mai întâi spre uzinele de aviație IAR au continuat cu atelierele CFR, gara Brașov și fabrica Astra. Bineînțeles, voit sau nu,  numeroase bombe au fost ajuns și asupra obiectivelor civile,  aproximativ 180 de oameni au murit, au existat mulți răniți și pagube materiale importante. La 55 de ani distanță, pe fondul măsurilor represive luate de administrația Milosevici împotriva albanezilor din Kossovo și a negocierilor ușuate între cele două părți, în martie 1999 NATO a decis, fără acordul explicit al Consiliul de Securitate al ONU, declanșarea unei campanii de bombardamente împotriva Republicii Federale a Iugoslaviei. După destrămarea vechii Republici Socialiste Federative Iugoslavia (RSFI), două din fostele republici, Serbia (inclusiv provinciile Kosovo și Voivodina) și Muntenegru, au format Republica Federală Iugoslavia, cu  capitala la Belgrad,

Nota redacției. Republica Federală Iugoslavia (RFI) a fost un stat constituit la 27 aprilie 1992, în urma destrămării Republicii Socialiste Federative Iugoslavia (RSFI), formată din Serbia și Muntenegru. Acest stat a existat până în 2003, când a fost reorganizat. RFI s-a considerat continuatorul legal al RSFI (țara redenumită astfel în 1963).  Între 2003 și 2006, RFI a fost redenumită Uniunea Serbia și Muntenegru, care s-a desființat la 3 iunie 2006, în urma declarării independenței Muntenegrului. Regatul Iugoslaviei a existat din 1918 până în 1941, cuprinzând teritorii din Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru și Macedonia de astăzi. Între 1963 și 1992, RSFI a fost formată din șase republici: Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Slovenia.

Începută la 24 martie 1999, campania aeriană a durat 78 de zile, suprapunându-se și peste Paștele ortodox. Atacurile au vizat nu doar infrastructura militară ci și cea civilă, fiind lovite mai toate aglomerările urbane ale Iugoslaviei acelor vremuri: Belgrad, Pristina, Uzice, Kragujevac, Niș sau Podgorica. Trebuie spus că la acțiunile militare au participat nu doar americanii ci și alte 13 state membre ale NATO, acestea reprezentând prima intervenție militară NATO împotriva unui stat suveran. Pe 12 aprilie, bombardarea unui pod traversatde linii de cale ferată a cauzat distrugerea unui tren civil de pasageri, mai ales că în acea zi, în Serbia se sărbătorea Paștele, iar mulți locuitori  mergeau la rudele din alte orașe, alimentând suspiciunile legate de pângărirea voită a Sărbătorilor Pascale. Din nou, jurnaliștii sârbi au menționat că pe bombe ar fi fost scrise mesaje precum „Mai vreți să fiți sârbi?” sau „Paște fericit!”. 

Oarecum diferit de cele întâmplate în cel de-Al Doilea Război Mondial, când am suferit alături de sârbi, în 1999 și cerul României a fost brăzdat de avioanele NATO, doar că acestea mergeau cu misiuni de luptă în Iugoslavia, în baza dreptului de survol acordat de către țara noastră. Măsura, contestată la acea vreme de o parte a societății românești, a fost esențială din punct de vedere strategic și diplomatic, permițând scurtarea rutelor de zbor către Serbia și creșterea eficienței operațiunilor NATO, respectiv câștigarea capitalului politic materializat prin aderarea noastră la NATO, în 2004. În orice caz Paștele românilor din zona de frontieră cu Serbia, cu avioanele NATO trecând pe deasupra și cu explozii dincolo de graniță, a fost fericit poate, doar prin comparație cu vecinii sârbi.

• Din perspectiva culturii istorice și a percepțiilor de lungă durată, astfel de coincidențe precum cele din 1941, 1944 și 1999 au putut fi receptate în spațiul ortodox ca o confirmare indirectă a unei sensibilități mai reduse a Occidentului față de ritmul spiritual al Răsăritului creștin. Chiar dacă această interpretare nu poate fi generalizată și nici redusă la o intenționalitate a actorilor militari, ea reflectă modul în care diferențele confesionale și culturale, sedimentate de-a lungul secolelor, pot influența lectura simbolică a evenimentelor istorice. Mai ales când, apartenența națiunilor balcanice la lumea ortodoxă este un element important al propriei identități naționale, iar un atentat la un simbol precum Paștele, poate fi interpretat ca o încercare de anihilare spirituală.
• Incidentele menționate anterior trebuie înțelese ca parte a unor campanii militare desfășurate pe perioade îndelungate, care au depășit cu mult Sărbătorile Pascale, fără ca operațiunile să fie concentrate deliberat în aceste zile. Războiul modern funcționează după o logică proprie, continuă, în care ritmul operațional, presiunea politică, tehnologia imperfectă și informațiile incomplete generează inevitabil erori, confuzii și tragedii. Astfel de episoade nu reprezintă dovezi ale unei atitudini teologice sau confesionale, ci simptome ale modernității militare, în care calendarul religios nu poate suspenda dinamica strategică. Totuși, chiar dacă intenția militară nu este religioasă, percepțiile publice pot deveni profund religioase, mai ales în spațiile culturale sensibile la simbolismul sărbătorilor. În lumea ortodoxă, aceste episoade au fost adesea interpretate ca lipsă de respect față de sacru, ca agresiuni simbolice sau ca expresii ale unei rupturi civilizaționale între Occident și ortodoxie, iar aceste percepții au rămas în memoria colectivă, influențând discursul public până astăzi.
• Această tendință se înscrie într-un mecanism psihologic universal prin care suntem mai dispuși să îi acuzăm pe „ceilalți” de lipsă de respect, mai ales când nu împărtășesc religia noastră, și mult mai indulgenți cu „ai noștri”. Istoria confirmă că nici state profund religioase nu își suspendă războaiele în timpul marilor sărbători: conflictul de Yom Kippur a izbucnit chiar în cea mai sfântă zi a iudaismului, iar atacurile din preajma Ramadanului, fie în războiul Iran–Irak, fie în alte conflicte din Orientul Mijlociu, arată că logica strategică prevalează constant asupra calendarului sacru. În același registru, războiul dintre Rusia și Ucraina , două națiuni majoritar ortodoxe, continuă fără întrerupere în timpul Paștelui, Crăciunului sau altor momente religioase, confirmând că războiul modern nu se supune ritmurilor confesionale.

De aceea, secvențele de război care coincid cu sărbători devin relevante nu ca dovezi ale unei intenții anti‑religioase, ci ca indicatori ai felului în care comunitățile interpretează conflictul prin prisma identității lor, construind narațiuni, suspiciuni și sensibilități care depășesc realitatea operațională. În final, ceea ce rămâne este contrastul dintre logica rece a războiului și logica emoțională a percepțiilor colective, un contrast care modelează atât memoria istorică, cât și discursul public contemporan!

Aveți probleme cu Justiția franceză? Contactați-ne la  OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora Română)

Corespondență de la de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Masoni criminali în fața Curții cu Jurați Paris – Dosarul (multi)criminal al fostei organizații masonice „Athanor” cu implicarea serviciilor de informații DGSI (Direcția genrală a securității Interne) și DGSE (Direcția generală a securității externe) [Francs-maçons criminels devant le Tribunal Judiciaire de Paris – Dossier (multi)criminel de l’ancienne organisation maçonnique „Athanor” avec l’implication des services de renseignement DGSI (Direction générale de la sécurité intérieure) et DGSE (Direction générale de la sécurité extérieure)]

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (regiunea pariziană) conform celebrul principiu al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă)

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (Métropole du Grand Paris), conform celebrul principiu (reguli) al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă) cu un deznodământ (final) dezamăgitor ca și în cazul lui Elyazid Ahamada [L’évasion spectaculaire d’Ilyas Kherbouch („Ganito”) du centre pénitentiaire de Villepinte (Métropole du Grand Paris) selon le fameux principe d’Albert Spaggiari („Ni arme, ni haine, ni violence”), le cerveau présumé du „vol du siècle” à la Société Générale de Nice (il y a un demi-siècle) avec un final décevant, comme dans le cas d’Elyazid Ahamada]

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (Sociogenetic/CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale” în timpul republicilor franceze

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)