Am zis, după ce am plecat de acolo şi eram în trenul Q: Federico Fellini n-a văzut sfârşitul lumii. Dar l-am văzut eu. Arată că Mermaid Parade, o celebră paradă anuală, datând din anul 1983 şi care a căpătat azi o amploare neobişnuită, fiind identificată cu mişcarea lesby și gay, fiindcă pe un banner din fruntea coloanei era scris “Parade Lesby and Gay Pride”. O paradă a mândriei! Mândria de a fi homo! Este acest epitaph potrivit pentru sfârșitul lumii?
Pe 22 iunie, în cea mai frumoasă zi de până acum a verii, cu un cer total senin, după o săptămâna de ploaie neîntreruptă, a avut loc la Coney Island, pe malul oceanului, acest eveniment pregătit și anunțat din timp, pe toate canalele media.
Ziua fiind perfectă, eu am fost la plajă. La mal apa era caldă și am putut înota. Dimineața a fost divina și se anunță o zi de vis. Dar pe la prânz, când soarele a început să arda – și aici soarele nu se joaca, chiar arde pielea –, m-am retras pe dig, la un un adăpost/umbrar. Însă am văzut acolo agitație. Poliție multă, cu căini și armamentul din dotare, iar de-a lungul digului, pe podeaua promenadei, care tine câțiva kilometri, cât toată plaja de la Coney Island, polițiștii instalau un baraj, care despărțea platforma de lemn a digului în trei. Pe culoarul din mijloc urma să treacă Parada. Începea pe undeva, pe la întrarea, în celebrul parc de distracții, ocolea tot parcul și intra pe culoarul de pe digul promenadei. M-am deplasat pe tot traseul, să nu pierd nici un moment important.
Și am vaăzut ceva de necrezut. O gigantică paradă lesby și gay, care a ținut circa 4 ore, paradă pusa sub semnul sirenelor, care defilau cu drapelul curcubeului. Acest drapel era pus peste tot și mii de participanți fluturau din el. Mermaid însemană sirenă și îi era alăturat cuvântul Pride = mândrie. Simbolurile principale erau costumul de sirena și tridentul. Tradiția paradei a impus doua personaje: King Neptune și Queen Mermaid, care în acest an au fost întruchipate de Arlo Guthrie și Nora Guthrie, amândoi cântăreți și campozitori, copiii luiWoody Guthrie, un cunoscut musician.
Nici în filme nu vezi asemenea costume și machiaje, desi multe personaje imitau eroii din filme, în special din Star Wars. Dar imaginația participanților întrecea ficțiunea, fiindcă ei găseau mereu soluții nebănuite, precum grupul femeilor dezlănțuite sau al peștilor rai, conduși de Fish Devil (Pestele diavol). Parada era dominata de grupuri, care cântau și dansau, dar participau și persoane independente, precum perechi de lesby sau gay. Doi bărbați care se țineau de mana, au avut ideea să apară total nemachiați și necostumati, că doi oameni de pe strada, ori tocmai ținută asta normala contrasta cu întregul și îi făcea deosebiți. În esență, parada a vrut să demonstreze cât suntem de diferiți și că e loc pe scandură ei pentru țoață lumea.
Se perindau care alegorice înțesate de tot felul de regi, regine, prinți și prințese, tot felul de travestiți și substituiți din panoplia LGBT, concurând muzeele homo, dar și arta porno din galerii. Totul însa foarte rafinat, fară să cada în vulgarități, desi acest aspect era greu de acoperit, cu tot efortul comic al participanților. De altfel, caracteristica principala a acestor deghizamente era umorul. Erau personaje, grupuri sau individualități care, prin felul cum doreau să iasă în evidenta, stârneau rasul. Am asistat astfel la o ingenioasa comedie, o mare bufonada, un gigantic carnaval.
Categoric, o atmosfera felliniană, un limbaj americanizat, adus la zi, din Satyricon. O atmosfera de commedia dell’arte la puterea lesby și gay, o dezlănțuire de senzații țări, pe ritmul bătut de mii de tobe și susținut de tot atâtea instrumente de suflat. E greu să faci fata omului deghizat și dezlănțuit. Fiecare grupare lesby sau gay era insotită de câte o orchestră sau o formație muzicală, desigur, și ele în costume de paradă. Exact că în obișnuitele Parade Day de pe Fifth Avenue, parade dedicate unor țări.
Îns aici erau amestecate toate națiile, toate culorile, diversitate care se unea sub aripa curcubeului, coloritul fiind foarte spectaculos. Totul depășea imaginația, fiindcă elemental devinitoriu era excentrismul. E greu să realizezi așa ceva, un spectacol al excentrismului, în mii de versiuni. Fiecare caută să epateze, să exagereze la extrem. Evident, natura artei este exagerarea, dar nu cu orice preț. Aici, dimpotrivă, nu era căutată decât nebunia, nefirescul, trăsnaia, ceva ce nu s-a mai văzut (ce n-a văzut Parisul, zicem noi).
Și Fellini ar fi admirat imaginația omului, care și-a pierdut măsură, care nu are nici o limita în ceea ce privește sexualitatea. Am arătat nu o data cum se manifesta ea la Muzeul sexului, dar acolo e pe baza de film, în special. Aici e live, totul este trăit aievea, fară complexe, fară scrupule, fară prejudecați, ci cu mândrie! Dezmăț este puțin zis.
Nu m-am putut gândi decât la sărbătorile dionisiace, îmi imaginam că în antichitate așa puteau fi satiricoanele, pline de menade, satiri și prostituate. Normal, și vin, și muzica, și dans. La fel aici, cel puțin spectatorii priveau cu sticlele sau paharele cu băutură în mâini. Un delir, o stare de entousiasmos, așa cum descrie Mircea Eliade sărbătorile dionisiace. Starea de delir cuprindea țoață mulțimea care se afla pe dig, pe tot traseul Paradei. Toată lumea se distra, se elibera. Se elibera de ce. De ce oare? De prostie!?
Invazia de lume se vedea mai ales în zona jocurilor. Toate aparatele și tiribombele erau ocupate. Sling Shot și Thunderbolt, cele mai trăsnite mecanisme, funcționau din plin. Nu era mecanism din parc să nu funcționeze cu motoarele pline. La fel restaurantele. Și pe fiecare alee, zeci de tonete care își vindea produsele cu cozi interminabiule. Parca era sfârșitul lumii. Sigur, numai daca se anunță sfârșitul lumii, oamenii stau la cozi și cumpără tot din magazine. Așa era și aici. Zeci de mașini cu înghețată, și țoață lumea cumpără înghețată. Erau tarabe numai cu lobster sau cu shrimpi, țoață lumnea manca lobster sau shrimpi. Se consuma orice, frigărui, picioare de caracatiță, mustăți de balena, gogoși, porumb fiert, tot ce pomenea și Nenea Iancu la Moși, tot ce am văzut și noi la bâlci sau la circ.
Toți americanii sunt astăzi lesby sau gay, asta era lozinca.
Numai că acolo nu erau numai americani, ba cred că americanii veritabili stăteau acasă sau la plaja, pe când la parada era planeta, toate neamurile, toate amestecurile de nații, ba am întâlnit și o fată din Chișinău, care vindea bere Ginger. Numai la o masa la care te așezai, auzeai tot atâtea limbi cate personae erau acolo. Turnul Babel e o jucărie fata de babilonia de la Coney Island. Nu o data am privit cerul și oceanul. Și soarele și apa erau impasibile la ce se petrecea pe dig. Natura nu participa la astfel de evenimente.
Astfel de evenimente, unde se aduna sute de mii de oameni, iți creează o stare de panica, de sfârșit de lume, de parca te aștepți că din clipa în clipa să se întâmple ceva rău. Altfel, cum se explica, după finis, invazia stației de metrou și ocuparea trenurilor, spre toate direcțiile, de parca erau ultimele trenuri care te scoteau de acolo, din infern? De ce? Fiindcă este nefireasca aceasta goana nebuna a omului pentru acest tip de distracție, unde toți tipa, zbiară, se agita, se dezlănțuie în ritmul fanfarelor, este o continua alarma.
Am fost de zeci de ori la Coney Island, am participat și la un 4 iulie, Ziua Americii, mereu vezi omul eliberat, în starea de a se manifesta dezlănțuit. Dar acum, aici, la Parada Sirenelor, totul întrece întruchiparea a ceea ce este normal și firesc. Totul este nebunesc. Un Peter Brook, când a pus falusul în mijlocul scenei atunci când a montat Visul unei nopți de vara, ni se părea excentric, dar daca ar vedea acest spectacol homo de la Coney Island, sigur s-ar întrebă daca sistemul e controlat de cineva. Dacă aceasta dependență a omului de sexualitate nu este în interesul cuiva, nu este chiar o diversiune, un atentat la spirit, o caricatură, o jignire a omului, nu o mândrie a lui. Daca ceva din sistem nu funcționează?, iți zici. E suficient că o rotita să se blocheze și tot lanțul se rupe. Te gândești la așa ceva întrucât totul aici este periculos. Jocurile din parcul de distracții sunt la limita nebuniei, a rezistentei. Daca nu ai fost la medic, nu trebuie să te urci în Sling Shot, o praștie care te arunca în bolta cerului!
Iar Parada chiar te sperie, cu zeci de deghizamente, cu oameni care nu mai arata a oameni, care sunt buni într-un muzeu de speriat copiii. O defulare psihedelică. E chiar o imagine de sfârșit de lume. Da, dar trebuie să precizez că lumea se duce, se termina, într-o starea de delir, de entousiasmos. Lumea se bucura că se termina. Apocalipsa nu arată numai ca un cataclism atomic, poarta și masca veseliei, a comediei, a circului. Te poți duce în iad și dansând.
