Acasă Opinii Patimile la catolici şi la ortodocşi (Corespondenţă de la Grid Modorcea, scriitor,...

Patimile la catolici şi la ortodocşi (Corespondenţă de la Grid Modorcea, scriitor, Dr. în Arte, SUA-New York)

După cum ştim, Săptămâna Patimilor a început pentru creştini cu o veste tristă: incendiul Catedralei Notre-Dame din Paris. Aici, la New York, este sărbătorită diferit de catolici și ortodocși. Am urmărit slujbele și la unii, și la alții, fiindcă Paștele a căzut la o diferența de 7 zile. La catolici, a fost o săptămâna a tristeții, a doliului, când toate statuile și simbolurile sfinte sunt acoperite de pânze negre sau albe. E cea mai tristă săptămâna a anului, identificată cu chinurile îndurate de Iisus pe Golgota, terminate cu răstignirea Lui.

La ortodocși însă este o săpămâna de veselie, de preîntâmpinare a marelui fenomen al Învierii. Oamenii se bucură că vor învia așa cum a înviat Iisus. Nu mai vorbesc de faptul că la unii ortodocși bucuria este așa de mare încât în această săptămâna “uită” să mai țînă post, se ghiftuiesc fără măsură, așa cum fac și în Postul Crăciunului; am comentat ce se întâmplă la București în luna decembrie, când are loc Târgul de Crăciun în Piață Constituției și sarabanda mâncărurilor de dulce nu cunoaște margini, triumfă cârnații, costițele afumate, ciolanul cu fasole, sarmalele și alte  mâncăruri recomandate să se mănânce numai după Crăciun. Dar românii fac chef neîntrerupt mai ales în zilele de post. Păcatul lor este fără margini. Și sănătatea lor e grav amenințată. Postul este cel mai bun medic.

Acest lucru nu se întâmplă la greci, unde am mers seară de seară la Catedrala lor Arhiepiscopală și am văzut evlavia cu care trăiesc patimile, iar Corul aminteste de corul antic, de gravitatea cu care acest personaj colectiv își făcea rolul în tragediile antice. Săptămâna Patimilor la catolici este la fel de gravă. Nu se admite să vii nici cu flori la biserica. Iar seară de seară bisericile sunt arhipline. Trăirea este maximă. Orgă și corul bisericesc sunt reginele care dau tonul acestei săptămâni atât de sobre. Vinerea mai ales se concentrează toate forțele umane. Am participat la Liturghia de la The Church of the Epiphany, una dintre cele mai vechi biserici din New York, înființată în 1833. Liturghia a avut loc la orele 11, 30 dimineață și au participat forțe muzicale de prestigiu, cu soliști de opera, cor, orgă. Directorul artistic a fost Larry Long.

Seara am particpat la Third Church of Christ, Biserica Scinetista de pe Park Avenue cu 63 St, care seamănă cu Ateneul Român, are formă de cupola, unde am ascultat un concert de orgă cu piese pascale, grave, urmat de un cuvânt al actriței Lona Ingwerson, care a explicat de ce Ziua Crucificării este supranumită Good Friday. De fapt ea a ținut să răspundă la întrebarea; “What’s Good about Good Friway?” / Ce este Bine despre Vinerea Mare? Și-apoi: Why the day of the crucifixion was called Good Friday, and what could be good about it? Or, why did Jesus have to go through the crucifixion? Have you ever wondered what the proof of the resurrection means în your own life?/De ce ziua răstignirii a fost numită Vinerea Mare și ce ar putea fi bun în legătură cu această? Sau, de ce a trebuit Isus să treacă prin răstignire? V-ați întrebat vreodată ce înseamnă dovadă învierii în propria voastră viață?

Spiciul ei a fost tradus și în limba spaniolă. Peste tot unde am fost în această Săptămâna a Patimilor, predicatorii dădeau glas unor idei foarte subtile și căutau să explice starea apăsătoare a omenirii, poate marcați fiind și de durerea incendiului de la Paris, despre care se dorește a fi capătul unor atentate neîntrerupte asupra bisericilor din Franța și din lume. Chiar la New York, în Săptămâna Patimilor a avut loc la Catedrala Saint Partrick, considerată cea mai frumoasă din America, și ea un fel de Notre-Dame a New York-ului, un atentat, dar tânărul înarmat cu bombe incendiare a fost descoperit la timp și prins. E sigur că vor urmă și alte atentate la bisericile creștine.

De aceea, predicile despre Paște au fost foarte actuale, legate de prezent. Astfel la catedrala Saint Jean Baptiste, de pe Lexington, accentul s-a pus pe capacitatea noastră de a-l vedea pe Iisus, pe ideea din Fapte când Sf. Petru spune că nu pentru toți oamenii Iisus este vizibil. Învierea poate face acest miracol, poate revela prezența lui Iisus în noi. Prin puterea credinței noastre.

Sau am reținut ce a spus pastorul Dennis Yesalonia de la Catedrala Ignațius de Loyola, unde a avut loc o liturghie de Paște apoteotică, terminată cu Odă Bucuriei, cu tinere fete care fluturau prăjini de câțiva metri în vârful cărora se aflau panghici multicolore. Cu adevărat o expresie a bucuriei la existența Învierii. La greci, de Florii, există ceva asemănător, când sute de copii sunt invitați să miște trestiile pe care le au în mâini, dăruite de preot, și parcă vedem o mare de stuf cum se leagănă în făță altarului.

Ideea predicii de la Ingantius de Loyola a fost asta: Respect for life is essential to our faith în Jesus Christ”/Respectul pentru viață este esență credinței noastre în Iisus Hristos, implicit respectul pentru toți oamenii, indiferent de culoarea pielii, de etnie, religie, orientare sexuală, originea națională sau starea economică, fiindcă enoriașii erau o sinteză a imigrației care înseamnă America. În Învierea lui Hristos noi trebuie să vedem acest respect pentru viață!

Aici, formidabilă catedrala, în stil neoclassic și baroc, una din perlele arhitectonice ale bisericii mondiale, a fost înțesată de lume, toată măreția liturghiei, a Învierii, transmițându-se fiecărui credincios, care la sfârșit a ieșit radios, de parcă ar fi fost mântuit. Înșiși polițișții care stăteau de veghe în făță catedralei, erau molipsiți de acesta bucurie.

A fosta că o eliberare după o Săptămâna de durere și meditație. La catolici, sâmbătă este pauză absolută. creștinii sunt invitați să mediteze la cea mai neagră zi, când Iisus este răstignit și dus în mormânt. Încă nu știu că va învia. Abia duminică obiectele sfinte sunt dezgolite și la Liturghia de la prânz bucuria este maximă, participarea este plină de extaz, că o mare eliberare după Săptămâna durerilor, a patimilor. 

La ortodocși, așa cum știm, Sâmbătă Mare coincide cu noaptea Învierii, când creștinii cânta Hristos a Înviat și apoi merg acasă și ciocnesc un ou colorat, manânca miel, cozonac și beau vin. Că în fiecare an, am luat Lumina Divină la Catedrala grecească, de la arhiepiscopul Dimitrios, care îmi amintește de înțelepții preoți de acasă, de un Constantin Galeriu, de pildă. Ideile lui sunt de o simplitate profundă, memorabila. În predică de Paște, de la altarul ridicat în afară bisericii, pe stradă plină de sute de credincioși, el ne-a îndemnat să nu uităm că Iisus înseamnă iubire. El a venit să ne amintească faptul simplu că a fi om înseamnă a trăi într-un regim al iubirii. El a dat pildă ce însemnă calvarul și a adus pacea. Și să credem că Iisus a înviat.

Unii, aveau ouă la ei și le-au cicnit. După cum se știe, catolicii nu au acest obicei, al ciocnitului oualelor, deși am văzut vitrine cu iepuri de ciocolată și ouă. În apropiere de Saint Patrick, în Rockefeller Plaza, există un asemenea magazin, cu vitrine astfel împodobite, unde turișții se uită că la urs. Faimos este ceremonialul de la Casa Albă, când președintele ascunde ouă în iarbă și tufe, iar copiii sunt invitați să le găsească. La ortodocși, sunt gata găsite, se sparg și se manânca, cât mai multe. Mă întreb ce eliberare mai pot simți cei care s-au ghiftuit toată Săptămâna Patimilor! Ei nu mai simt valoarea simbolurilor pascale, fiindcă nu mai trăiesc bucuria lor. 

Multe biserici nici nu respectă postul. Chiar de Florii ei dau mese. Și degeaba se spune: “Today, we invite everyone to the table of the risen Lord”/Azi, noi invităm pe oricine la masă învierii Domnului. Ar fi trebuit spus invităm pe oricine… plătește, fiindcă mesele se fac cu plata. Nici în ziua Învierii unii nu uită de calicie, de reparații și alte probleme, că să ceară bani de la enoriași. Am întâlnit această taxa și la catolici, și la ortodocși.

Deci marea problema a Paștelui este o problema vitală a Bisericii. Discutăm în Denia Prohodului cu un pictor de la Alexandre Gallery de pe Fifth Avenue, de ce nu a marcat Învierea cu un tablou? Ai pictat vreun ou de Paște?, l-am întrebat. Care Paște?, mi-a spus. Nici mai marii bisericii nu știu. Ei nu s-au pus de acord. Păi azi Iisus este îngropat la ortodocși și de cinci zile e înviat la catolici. Totul este o convenție. Cum să crezi în convenții? Preoții, ca să câștige de două ori, au împărțit Paștele în două, deși cred că în realitate este mult mai fărâmițat. Câte secte nu sunt, câte credințe? Când pentru unii Iisus a înviat, pentru alții abia e judecat și dus pe Golgota. Eu azi am mâncat miel, cozonac, dulciuri, am băut o sticlă de Chardonnay, când ortodocstii fac post negru! Și invers, ei beau, mănâncă, se veselesc, când noi medităm la moarte. Dacă m-aș însura cu o ortodoxă, aș fi în conflict. Există mai mulți Iisusi? Mai multe credințe? Asta nu înțeleg eu, mai zicea pictorul suprarealist. Nu există o unitate a trăirii. Trăirea mea este mutilată, chiar dacă rațional pot înțelege logică după care s-a făcut socoteală datei în care cade Paștele. Paștele meu nu e și Paștele tău. De ce să nu cadă paștele în aceeași zi la toți creștinii? Ce să mai spun de socoteală musulmanilor. Dar credință poate fi o socoteală? Trebuie să socotim zilele și nopțile, să le punem pe cantar, să facem un calcul, să credem după calendar?!

Sigur, aici există un mare impediment, care s-a lăsat mereu cu tărăboi, când a fost să fie o înțelegere ecumenică. De aceea, mulți și-au pierdut credință, nu-i mai interesează. Pasele e o zi de petrecere, că o zi oarecare, nici măcar că Halloween sau Valentine’s Day. Dar noi să ne gândim la cei care sunt deasupra acestor calcule, la creștinii adevărați, care respectă tradiția, care au postit, care acum se bucură de marea sărbătoare creștină și simt că Iisus a înviat în ei.

Grid Modorcea, Dr în Arte

Articolele autorului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului