Crăciunul este sărbătoarea ghiftuielii, dezmăţului şi petrecerilor nebuneşti după care ieşi mai obosit decât erai după ce ai pus lucrurile în ordine în casa naşterii Mântuitorului–pentru creştini. Pentru adepţii ateismului, agnosticismului, ecumenismului, gnosticismului, new-age-ului, posthumanismului ş.a.m.d, poate fi ce am scris tăiat în fraza anterioară– motiv pentru care acestora nu le urez Crăciunul fericit sau sărbători fericite, ci le urez moderaţie în a nu o face prea lată. Pentru aceia care vor sărbători anul acesta Crăciunul (adică, sărbătoarea creştină), vă doresc:
- să mergeţi cu înţelepciune pe calea Domnului şi a-i inspira şi pe alţii să facă asemenea
- sănătate, pază de ispite şi pază de pericole fizice imediate
- multă, multă răbdare
- mai multă mulţumire cu ceea ce aveţi
- determinare, concentrare, perseverenţă, ambiţie, tenacitate în planificarea succesului şi nu a experienţelor
- căldură cât mai funcţională şi ieftină în calorifere şi pe coloana de apă
- acceptare, toleranţă, înţelegere, pace şi linişte
- şi, în cele din urmă, în legătură cu treburile casnice şi planificarea acestor sărbători, mai am un sfat insolit pentru voi:
Ho, Prrrrrr! (Adică: make time to smell the roses, vorba lui Ionuţ Ciurea. Cum care trandafiri? Pe cei de lângă voi, pe care îi aveţi în suflet). Deschideţi puţintel Biblia, căutaţi prin Noul Testament, aplecaţi-vă mintea şi sufletul spre a citi din Filocalii sau barem din Patericul mirenilor. Sunt convins că veţi decoperi lucruri care să vă schimbe perspectiva–sau cel puţin să vă aducă aminte pentru ce să vă bucuraţi. Cine doreşte să-mi ureze „la mulţi ani” de Sf. Ştefan, vă rog să îmi lăsaţi un comment aici.
PS. Acest articol este pe jumătate un pamflet, al cărui scop este să îndemne la meditaţie şi descreţirera frunţilor. Îmi pare rău faţă de persoanele care s-ar fi putut simţi indignate de ce am scris în acest post atipic, vă rog să mă iertaţi.
Îţi mulţumesc!
Notă. A se vedea și articolele asociate ale autorului
- Galaxia sărbătorilor de iarnă, versiunea corectă politic
- Ce sărbătorim de Sf. Nicolae
- Sfântul apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie
- Sf. mucenic Ştefan cel Nou
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului