

Este un document, la care am fost un martor tăcut, fiind ziarist acreditat la Parlament pe atunci.
Interesant este cum un găgăuz Alexandru Bîrlădeanu (1911-1997, economist și om politic, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române fără a fi scris vreo lucrare științifică, fără să fi publicat, dealtfel, nimic, fost membru al Partidului Comunist Român (PCR) din anul 1943) adică un turc creștin, comunist pur sânge, „reeducat” ani de zile la Moscova, deci kaghebizat, va fi Președintele Consiliului de Miniștri, în Epoca de aur și Vicepreședintele Academiei Române, fără nicio contribuție științifică, președintele Senatului postrevoluționar etc.
Interesant este și faptul că un găgăuz și un evreu, Dan Marțian (1935-2002, fost membru al PCR din 1959, profesor la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității din București între 1960-1989, președintele Camerei Deputaților în legislatura 1990-1992, unul dintre fondatorii Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naționale, constituit la 22 decembrie 1989 și Ambasador al României în Portugalia în perioada 2001-2002) ambii foști membri ai Partidului Comunist Român, iau o atitudine dură, de anvergură europeană și, implicit, transatlantică:
- Resping referendumul ukrainian.
- Cer anularea oficială și comunitară, înainte de UE, a pactului Ribbentrop – Molotov(23 august 1939)
- Afirmă clar existența ținuturilor românești din Ucraina și recunoașterea unui statut diferit de restul Ucrainei.
Pe scurt, cer tuturor statelor ca recunoașterea independenței Ucrainei să fie disjunsă de grupul teritorial românesc, „încorporat cu forța”. Este primul pas al revendicărilor teritoriale românești, care a rămas singular.
Mai interesant ar fi fost să știm ce urmări politice a declanșat acest document, în plan bilateral și internațional. Și să analizăm reacțiile, ca și lipsa lor, ca argumente pentru inițierea și consolidarea etapei a II-a din scenariul revendicării
Prof. dr. Narcis-Stelian Zărnescu, redactorul șef al Revistei „Academica” (Academia Române), secretar știinfic al Academiei Oamenilor de Știință din România (secția Secția X – Filosofie, Teologie și Psihologie)
Alte articole ale autorului
Articol asociat
Nota redacției

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului











Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 








[…] Declarația Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina din 1991 (Corespondență de la… […]
[…] Declarația Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina din 1991 (Corespondență de la… […]
[…] Declarația Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina din 1991 (Corespondență de la… […]
[…] Declarația Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina din 1991 (Corespondență de la… […]